Să râdem sau să plângam cu celebrii K. W. J. şi  V.V. P.?

28.06.15 by

Să râdem sau să plângam cu celebrii K. W. J. şi  V.V. P.?

S-au împlinit şase luni de când s-a schimbat Cotroceanul. Dl. Johannis a prezentat în Parlament Strategia de apărare a ţării.  Destul de extinsă ca domenii, a inclus chiar şi cultura.  Pare că pe viitor dl. Prezident intenţionează să-şi bage nasul peste tot. Nu ştiu dacă e bine…
Dl. Johannis nu reuşeşte să scape de aerul provincial şi uşor neîndemanatic cu care a venit la Bucureşti. Şi Domnia Sa este tributar mentalităţii transilvane că oameni din sud sunt “mitici”, adică neserioşi,  mincinoşi,  arghirofili, cu multe înclinaţii penale. S-a văzut asta din predica pe care a simţit nevoia să o ţină după expunerea Strategiei.
Am observat că în relaţiile externe, în întâlnirile avute, dl. Johannis este tolerant, până la umilinţă, faţă de zicerile gazdelor, că  acestea se numesc Hollande sau Cameron. Oare de ce în aceste vizite în afară nu este însoţit şi de ministrul de externe? Politica externă este un atribut prezidenţial, dar nu exclusiv.
În această perioadă ţara are un prim-ministru interimar, în persoana dlui. Gabriel Oprea care sprijină guvernarea din care face parte şi pe dl. Prim-ministru V. Ponta şi  care susţine interesul naţional atunci când are dl. Johannis nevoie. Lucratul ăsta la două capete îi va ieşi cândva pe nas stimabilului, care nu a definit niciodată ce e ăla inters naţional în accepţiunea Domniei Sale.
Dl. Ponta se găseşte la Stambul, unde şi-a operat piciorul îmbolnăvit la baschet. Sănătate îi doresc. Au trecut vreo două săptămâni de la această întâmplare. Sper că în acest timp a cugetat şi că la întoarcere acasă ne va aduce vestea cea mare: demisia. Ar fi mai bine pentru toată lumea:PNL-ul ar intra la guvernare, adică la erodare, iar PSD-ul ar începe un proces de reconstrucţie.  Astfel, la alegerile de la anu’, am putea avea un echilibru pe scena politică.  Asta ca să înveţe şi dl. Johannis că graba strică treaba.
Grecia nu se simte deloc bine. Cu toate acestea românii dau năvală la mare, pentru că e mult mai convenabil un concediu la ei decât unul la Mamaia, unde turiştii sunt numiţi sezonişti şi sunt priviţi de către băştinaşi  ca fiind numai buni de jupuială.
www.omniscop.ro

Related Posts

Tags

Share This

Leave a Comment

*