Sa fim treji

01.03.11 by

Pentru crestin, viata pamânteasca este un mare dar de la Dumnezeu, ea fiind echivalenta cu însasi existenta lui ca om. Din parabola bogatului nemilostiv si a saracului Lazar rezulta ca viata pamânteasca este singurul loc unde ne putem mântui. Valoarea vietii pamântesti vine din faptul ca ea este conditia generala si esentiala a oricarui progres moral. Pierzând aceasta viata, pierdem orice posibilitate de a mai face ceva în lumea aceasta.
Se spune ca odata contele Peter von Burgos a fost asa de obosit ca a dat ordin sa nu fie sculat, orice s-ar întâmpla. Chiar în timpul când el dormea, a murit regele Alfons von Aragonien. Ostirile au trimis soli la conte ca sa-i ofere coroana. Slujitorii lui, ascultatori ordinului primit, s-au opus sa-l scoale si astfel au plecat solii mai departe ca sa ofere coroana altuia. Din cauza somnului, contele Peter nu a putut deveni rege al Aragoniei. În viata aceasta pamânteasca, trebuie sa ramânem vigilenti pentru ca succesele noastre profesionale sau nereusitele noastre sa nu ne faca sa uitam, nici pentru o clipa, slava lui Dumnezeu, care este adevarata finalitate a muncii noastre.
Pe noi ne asteapta o cununa care nu se vestejeste (cf. I Pt. 5, 4). Sfântul Apostol Pavel s-a purtat aspru cu trupul sau si îl tinea în stapânire. El tinea firea si cerintele ei în moarte si avea numai un tel: de a-L sluji aici pe Hristos si de a ajunge la El, în slava Sa. De aceea, a cautat cu orice pret sa tina în frâu firea pamânteasca si privea orice înaltare omeneasca exact ca pe o frânare a sa de a merge pe calea lui Hristos si a dobândi rasplata cereasca ce-l astepta. Pentru a-L însoti pe Hristos în slava Sa, la biruinta Sa de pe urma, trebuie sa participam la jertfa Sa dureroasa si sa ne identificam cu El, Care a murit în chinuri pe Golgota.
Din nefericire, multi crestini seamana cu acest conte de Burgos. Ei cunosc bine calea mântuirii si faptul ca sunt pacatosi îndatorati fata de Dumnezeu. Dar pâna acum nu au luat în serios faptul de a întoarce spatele poftei firii pamântesti si lumii. Ei se gasesc în somnul adânc al pacatului, ei sunt încurcati prin siretlicurile Satanei în ceea ce priveste pretul fara egal al acestui timp de har. Satana nu va lasa sa-i scape nici o ocazie pentru a arunca din plin cu noroi în ochii nostri, ca sa nu vedem voia lui Dumnezeu pentru noi. El sopteste mereu: „Mai ai timp; nu te întoarce azi!” sau: „Toata lumea face aceasta; fa si tu!” Nu trebuie sa ne lasam amagiti de acest vrajmas viclean, învechit în rautate.
Dumnezeu ne avertizeaza, prin gura Apostolului Sau: „Desteapta-te cel ce dormi si te scoala din morti si te va lumina Hristos” (Efes. 5, 14). Trebuie sa ne straduim în fiecare clipa ca sa raspundem la ceea ce ne cere Dumnezeu. Trebuie sa fim hotarâti sa-L iubim prin fapte, încredintati ca toti cei ce savârsesc binele vor iesi din morminte „spre învierea vietii” (In. 5, 28-29).
Daca afirmam ca vrem sa-L urmam pe Hristos si constatam ca avem prea mult timp, înseamna ca suntem pe calea lâncezelii sufletesti. Pe buna dreptate, spunea Monseniorul Escriva: „Ce pacat sa omori timpul, acest tezaur al lui Dumnezeu”. Iar Arhimandritul Sofronie de la Athos graia: „Dumnezeu v-a dat timp ca sa lucrati la mântuirea voastra vesnica. Nu-l irositi!”

Related Posts

Tags

Share This

Leave a Comment

*