ROMA ! ROMA ! (II)

02.09.12 by

ROMA ! ROMA ! (II)

Colloseum rămâne cea mai mare construcţie antică, care a rezistat în timp. Aproape în întregime.
Unii vor zice, dar piramidele, dar Sfinxul ?
Ei, cu piramidele e o altă poveste ! Ca şi cu Sfinxul.
Ca şi cel de pe Marte ! Văd că acolo au loc intense activităţi de când a ajuns noua misiune spaţială de pe Terra !
Mai vor unii să ştie la ce stadiu tehnologic au ajuns terrienii !

 

Se pare că toate provin dintr-o altă civilizaţie. De dinaintea Potopului ! Anual comemorăm încă un ciclu temporal, peste cele 5.300 acumulate de la declanşarea operaţiunii de ştergere a unui program, care scăpase de sub control !
Cunoaşteţi povestea. Mai întâi, Sodoma şi Gomora, cu mici lovituri nucleare, apoi, delete total. Diluviu 100% !

 

Pe unde păşim era uriaşul parc al lui Nero. Piromanul, cel cu făclia democraţiei antice.
Statuia sa era supranumită Collosum. Noua construcţie, începută de cel cu vespasienele, aducătoare de profit, fără miros, preia numele megasculpturii.

 


Datele tehnice ne dezvăluie standardele actuale pentru stadionul de cinci-şase stele.
Deviza pâine şi circ avea acoperire, din plin, în acele timpuri, ca şi în zilele noastre. Doar mijloacele contemporanilor s-au mai diversificat, furişându-se în domiciliul fiecăruia, creând dependenţa cea de toate zilele.
La fel şi cu democraţia, care sub tot felul de şmecherii cunoaşte zdruncinări asemănătoare. Cu voie sau nu de la noua Romă.


Pe o arie de şase hectare, intrau 50.000 de spectatori, prin 76 de porţi dintr-un total de 80, pe baza biletelor de ceramică, ce menţionau sectorul şi rândul !
Plătitorii ocupau cele trei inele la adăpostul acoperişului retractabil ce furniza şi aerul condiţionat, prin manevrele dibace ale marinarilor profesionişti.

 

 

Întreaga suflare asista, în delir, la destinul tragic al gladiatorilor, eroi pe termen scurt, sau al animalelor feroce, petrecut în arena ovală (86/156 m) . După care dormeau liniştiţi la casele lor ! Toate îmi amintesc de tragicul sfârşit al al lui Spartacus, gladiatorul trac neînfricat, care ne tot încurajează de dincolo de milenii !
Speranţa moare ultima !

Alături Arcul lui Constantin cu alţi daci în reprezentări onorabile. Trecem  prin Forumulroman şi o luăm, cu metroul, spre Piaţa Spaniei. Cohortele de turişti asaltează frumoasele scări spre catedrala din vârf.
Ne răcorim la fântâna de jos şi uşor ameţiţi căutăm un refugiu pentru realimentare pe lângă Colonna dell’Immacolata.

 

 

Fontana di Trevi ne aşteaptă cu locuri ultracentrale, rezervate de micuţii asiatici, binevoitori şi surâzători, care ne fac şi pozele-suvenir. Cum a fost şi la Vatican. Şi la Piazza Navona. Şi la Pantheon… Ca şi la Paris, Londra, Berlin, Madrid, Bruxelles … Poate să-mi spună cineva unde nu-i găseşti ? Credeam că sunt chinezi. Greşit. Nu, marea majoritate sunt japonezi. Fără ifose. Avizi de cunoaştere şi te domină doar cu tehnologia din dotare. さようなら!

Fântâna lui Nicola Salvi, care a respectat planurile iniţiale ale lui Bernini are o vizibilă atracţie pentru vizitatorii Romei. Şi acum la 340 de ani de la finalizarea ei. Milioane de turişti constituie furnicarul anual ce se perindă pe străzile centrului istoric al Romei.  Marcus Terentius Varro (sec. I î.H.) ne comunică data întemeierii, 21 aprilie 753 î.H., de către gemenii Romulus şi Remus, crescuţi de lupoaica fără nume, cu replici cunoscute prin toate ţările latine. Ei, steagul dacilor !

 

Întregul ansamblul sculptural, de un rafinament de necontestat, cu un Neptun atoatevăzător, te cucereşte prin povestea sa. Apa este adusă de la 20 de kilometri distanţă. Vrei nu vrei, te întorci cu spatele şi arunci bănuţul dătător de speranţă pentru viitor.

 

Bancnotele aşteaptă, cuminţi, să fie lăsate pe Via Veneto, care e pregătită cu toate capcanele posibile. Fellini a făcut strada celebră prin filmul capodoperă La dolce vita.

 

 

Vizualizăm şi sediul celebrului cotidian Il Messagerro. Toţi ziariştii sunt dotaţi cu motociclete pentru o deplasare instant la locul faptei.

 

 

Epuizaţi ajungem la Gara … Termini.  Alt mall răsare în cale. Este luat în vizor. Cedez şi îmi aştept ardeleanca cu o bere în faţă. După vreo trei refreshuri apare surâzâtoare ca o gheişă. Am stat mult ?!?

 

Era să ne urcăm într-un reggio, care pleca la aceeaşi oră, în aceeaşi direcţie !?! Ceva nu era în ordine. Parcă eram în trenul spre Găeşti ! Instinctul ne îndeamnă să punem nişte întrebări. N-aveai cui !
Momente tensionate alimentate şi de megafoanele turate la nivel maxim.
Intervine, para normal, îngeraşul, care ne îndreaptă spre al nostru interreggio, garat la cu totul altă linie.
Ne prăbuşim în canapele. Eu cu gândul la vinul rece ce mă aşteaptă la San Giorgio ! A fost o zi demenţială în care ne-am făcut întregul program gândit cu luni înainte. Ceea ce ne arată că dacă vrei, poţi !

 

 

E trecut de miezul nopţii. Plutim printr-o mare de fantome cu bluze albe, albe ce nu-şi găseau odihna. În ritmuri sahariene. Asiaticii dormeau demult.
Recepţionera s-a obişnuit, déjà, cu escapadele noastre nocturne ! 
Cred că a dat pe Google. Să mai afle câte ceva despre daci. 
Buona notte ! Carpe diem !
 

 

 

Related Posts

Tags

Share This

Leave a Comment

*