REVOLUȚIA Mulțimea striga înnebunită în Piața Palatului şi în Piața Universității: -O-leee, o-leee, Ceauşescu nu mai e…

18.12.13 by

Marian care se dusese la Televiziune s-o păzească de frica teroriştilor se îmbrăcase într-o uniformă militară şi cu arma în mână făcea ordine pe coridoarele strâmte ale clădirii având ca parteneri nişte militari de la o unitate de pompieri. Lăsă vorbă unui coleg că pleacă pentru câteva ore să-i ia urma Andrei. Se despărțiseră pe Magheru, ea o luase spre locuința soru-sei spre Cişmigiu şi el spre Căminele din Regie. Lăsase vacanța baltă şi se alăturase revoluționarilor de la Inter care făcuseră prima baricadă. Avea înaintea ochilor dezastrul din acea noapte când trecuseră tancurile peste revoluționari şi toată strada se umpluse de sânge. Apoi cum îi îmbarcase Miliția în dube şi-i dusese la Jilava.
Acum nu dormise de două zile şi două nopîi şi mâncase doar un corn de la un militar. Avea însă sentimentul că participase şi el la acest măreț eveniment. Căderea lui Ceauşescu simboliza pentru el căderea comunismului şi el trebuia să-l răzbune pe taică-său şi pe bunică-sa căreia comuniştii îi luaseră totul şi-o înscriseseră în colectiv. Se gândi şi la profesorul de istorie de la liceu cu care intrase în conflict pe tema eliberării României şi pe seama rolului jucat de Antonescu în istorie. El îi spusese profesorului: Profesorul s-a făcut că nu aude: si-apoi chemări la organizația UTM, dosar în regulă la securitate, ce-a fost maică-ta, ce-a fost taică-tău, bunicii, străbunicii, dacă au fost chiaburi sau legionari…Atunci s-a scârbit el şi a plecat de la Liceul Militar de la Breaza şi s-a înscris la un liceu teoretic din Bucureşti…Câte discuții a avut cu taică-său, că trebuia să tacă, să-şi continuie liceul militar că avea alte perspective! Pe dracu, ce perspective? Uite că a venit revoluția şi s-au dus dracului toate perspectivele…
Mergând el acum pe stradă avea senzația că pluteşte prin rai, trecu pe la Majestic şi văzu pentru prima dată o lozincă scrisă pe clădire care-l narcotiză:Mulțimea trecea pe lângă el şi striga înnebunită şi fericită cu tricolorul cu gaură în mâini, fluturându-l:

-Ce s-a întâmplat?- întrbă el pe un tânăr care striga de mama focului.
-Cum ce e? A fugit Ceauşescu, a fugit tiranul! si-a luat zborul cu consoarta de pe acoperişul ceceului într-un elicopter!
, se îndreptă el grăbit spre Parcul Tineretului, cu gândul să se urce în tramvaiul cinsprezece. Dar n-avea nicio şansă să mai circule cu mijloacele de transport în comun: tramvaiele, troleul şi autobuzele se opriseră şi metroul circula cu mari întârzieri. întinse deci pasul, privi pe cer, era de un albastru pur în contrast cu oraşul jumătate dărâmat, negru şi mohorât. Schelete de blocuri şi macaralele gigantice se înălțau pe lângă Casa Republicii ca nişte megaliți uriaşi din cine ştie ce eră preistorică. Acestea trebuia să fie blocurile activiştilor de partid de pe lângă cece. Ca o ironie a soartei rămăseseră nişte ruine ca martore ale dezastrului comunist prin care trecuse țara.
Ajuns la Andra, constată că nu e nimeni acasă, sunase în gol aproape o jumătate de oră şi nu primise niciun răspuns! – gândi el. Deja începuse să se tragă, se-auzeau focuri răzlețe, dinspre Bellu şi unități mecanizate, tancuri şi tanchete, care veneau spre centru. Se va întoarce tot la Televiziune. Dar înainte de asta intră într-o cofetărie, trebuia să mănânce ceva că era lihnit de foame. Ceru un pahar cu lapte şi o chiflă şi le înghiîi repede.
-Sunteți ostaş?- îl întrebă vânzătoarea, o fetişcană drăguță, dornică să afle şi ea ceva de la un om autorizat.
-Nu, domnişoară! Fac parte din corpul de gardă al Televiziunii ca voluntar…
-Aaaa! Dacă-i aşa, trebuie să plecați că am văzut la televizor că fac apel la cetățeni să vină s-o apere de terorişti! După plecarea lui Ceauşescu s-au înmulîit terorişrii şi-au început să tragă! Sunt morți şi răniți!
Marian lăsă banii pe masă şi o întinse; pe străzile oraşului veneau grupuri-grupuri de tineri, curgeau precum o apă scăpată din zăgazuri spre marele fluviu care era Calea Victoriei. Cântau întruna:

Prima întâlnire cu realitatea fu crudă, pe caldarâm două victime împuşcate, una în picior, alta în abdomen. Se zbăteau şi strigau după ajutor. El opri o Dacie şi-i urcă în maşină.
-La cel mai apropiat spital!- îi strigă şoferului care rămăsese timorat de această scenă. Se urcă şi el în maşină şi porniră. Începuse să se tragă în draci, când scoase capul din portiera maşinii, un glonț îi şuieră pe la ureche, lovindu-se de uşă. Un grup de tineri se culcase la pământ, pitulându-se după clădiri sau după boscheți. O luă şi el cocoşat spre clădirea din față şi încercă să adulmece de unde vine focul de armă. Nu-şi dădu seama prea bine, venea de undeva din spatele unui bloc din parte opusă. Doi pui de țigani, fără să le pese, se zbenguiau în mijlocul străzii, cântând ceva. Scena era grotească, un domn în vârstră, se opri şi privi spectacolul, se închină şi o luă la stânga, zâmbindu-i şi zicându-i în glumă:
-Eu am apucat şi bombardamentele din patruşpatru! Mai bine mă lua Dumnezeu să nu le mai văd şi pe-astea!
Nu-i răspunse nimic bătrânului, gândul lui era la Andra! Vru să-i răspundă mai multe, dar bătrânul se depărtase. Bunicul lui fusese gardian pe timpul lui Antonescu şi petrecuse bombardamentele anglo-americane aici. El cunoscuse fiecare părticică a Bucureştiului şi-i povestise şi nepotului: Cu fiecare avea o povestioară pe care copilul de atunci o ascultase cu mare atenție şi o înregistrase. în timp ce trecea prin aceste locuri şi le aducea aminte. Îi era necaz că nu le scrisese cu lux de amănunte căci bătrânul avea talent la povestire şi acum nepotul putea să le țină minte mai bine.
Din urmă venea o coloană de tancuri. Pe primul tanc flutura un steag tricolor cu gaură şi câțiva civili erau sus pe el la braț cu militarii. Ei strigau cât puteau:

Semn bun, gândi el, armata a trecut de partea revoluționarilor! O coloană care ieşi din gura metroului cânta:
Fluturau steagurile şi tinerii erau de o exuberanîă extraordinară. O puşcă mitralieră le tăie elanul şi gloata se împrăştie ca potârnichile. în urma lor un tânăr se perpeli pe caldarâm ca un pui de găină când îi iai gâtul, zbătându-se într-o baltă de sânge. O voce de fată, ieşită de undeva, ca din pământ striga ca ieşită din minîi: Doi tineri se târâră pe burtă până la victimă şi merseră aşa până lângă caldarâm. – repetau înfiorați şi îngroziți de imaginea mortului.
Marian întinse pasul; se uita prin mulțimile de tineri speriat, doar o va zări pe Andra. Dar Andra nu se vedea! Să se fi dus la Ancuța, colega ei de facultate, care sta pe Magheru? La facultate, nici atât! La cămin? Căminele se închiseseră pe timpul vacanței şi studenții plecaseră pe la casele lor. Numai ea, Andra, stătuse după el, întârziase pentru că avea unde să stea. Mai bine pleca acasă, o ştia în siguranță. Deodată, prin acea mulțime vede o batistă fluturând, era întradevăr Andra în carne şi oase, era întreagă, în partea dreaptă era Ancuța şi sora ei Maria. În spatele lor îl văzu pe Paul Popescu şi pe Gigel fluturând un steag tricolor. Marian fugi spre ei şi le făcu un semn de departe cu mâna să stea pe loc.
-Ce e cu voi?- mai avu el puterea să întrebe.
-Dar cu tine ce e?- i-o reteză Andra.
-Te-am căutat pe Giurgiului, eram îngrijorat! Tu, Paule, parcă plecasei acasă?-îl descusu el pe prietenul său.
-Ne-a chemat înapoi Politehnica şi-am venit cu trenul de seară prin Roşiori! Stau în Regie. S-au deschis căminele, nouă ne-au dat şi arme să păzim Facultatea!
-Atenție, fraților, feriți-vă pielea că ce-am văzut eu, neam de neamul meu să nu mai vadă!
-Ce-ai văzut, mă, ce-ai văzut? Fricosule!- îl apostrofă Andra.
-Cu teroriştii nu-i de glumă, trag de unde nu te-aştepți! Am văzut morți şi răniți…
-Ce te vaieți ca o muiere? Murim şi gata!- glumi Paul cu el, mai mult încurajindu-se pe sine.
-Vom muri şi vom fi liberi!- îl secondă Ancuța, plină de entuziasm- ( cum vine asta, gândi el, vom muri şi vom fi liberi? Cum dracului să mai fii liber dacă mori?)
-Trebuie să ne vindem pielea scump, Ancuțo!
Marian o trase pe Andra într-o parte, o strânse de mână şi o sărută. I se păru că e cea mai frumoasă fată de pe pământ cu eşarfa aceea roşie pe după gât.
-Te iubesc, Andra!
-Te iubesc şi eu, Mariane!- îngână fata încet, închizând ochii şi primind ca pe un dar ceresc acel sărut al lui care o narcotizase…

www.omniscop.ro

Related Posts

Tags

Share This

Leave a Comment

*