Revelații sau Autoportretul Poetului în nuanțe de hăituită viață

03.03.14 by

Revelațiile lui Ion Iancu Vale reprezintă la
modul liric transfigurat dialogul creatorului cu
angoasele sale existențiale, pendulând între
eterna interogație despre imuabilitatea
inexorabilă a vieții și inevitabilul efemer al ființei
umane. De fapt, volumul este un tot unitar ce
reflectă împletirea fluid-eternă dintre spaimele și
speranțele creatorului aflat permanent în
capcana unui cotidian sufocant. Textele sale lirice
sunt o permanentă amețitoare pendulare
metaforică între analepsele și prolepsele
metaforice ale datului aprioric, al condiționărilor
de a fi în centrul amețitorului carusel al vieții.
Chiar dacă poemele nu reflectă cronologia clasică
a unei existențe, ele se constituie în metafora
monolitică a ființei arhetipale ce-a moștenit
amalgamat revolta fatală a consecinței dorinței
cunoașterii de sine, prin dubla raportare la sine și
la lumea spirituală apriorică, dar și la cea proprie
formată într-un mod singular caracterizat prin
unicitate.
Revelații este expresia perceperii individuale
a paradisului și infernului. De asemenea, este
expresia sfidării vieții și morții. Mai mult chiar,
poemele sunt expresia ființei hăituite de
existență ce-și revendică tributul obligatoriu prin
dezagregarea până la contopirea cu saturnicul
univers matricial.
De fapt, poemele se constituie într-o
automonografie metaforică a vieții poetului cu
dese referiri la spațiul geografic în care acesta s-a
născut, Pietroșița, devenind, prin filtrul
sensibilității sale creatoare, un alter ego al
imaginarului spațiu imaginar marquezian
Macondo. Practic, farmacistul Figueras este
metamorfoza poetului care, ajuns la o anume
etapă individuala a lumi, imperturbabil și absent
caută în continuare, absolut nimic, expresie a
inutilității zbaterii de a transforma lumea. Este
atitudinea poetului, a creatorului care se plasează
la polul opus predecesorilor săi a căror viață s-a
caracterizat prin romantice și inutile atitudini
demiurgice. Poetul este lucid, de o luciditate
uneori insuportabilă prin modul în care o expune.
Lumea este o imensă câmpie aridă, oamenii sunt
reduși simbolic la statutul de proteze ce
mărșăluiesc sub zodia infernală a speranței
materializată de farul perceptibil vizual, dar
intangibil sub aspectul împlinirii sinelui.
Ion Lasămăverde este expresia nebuniei
dionisiace de consumare a existenței până la
ultima fărâmă de viață într-un banchet de
dimensiuni pantagruelice, susținând constatarea
că singura viață ce merită trăită la modul
incandescent este doar cea terestră, varianta sa
celestă fiind o etapă a pendulării între sacru și
profan. Ion Lasămăverde este sinteza apolonică și
dionisiacă a poetului. Suma versurilor este
metafora simbolică a menirii poetului pe această
lume, este imaginea simbolică a poetului care
moare prin acceptarea lumii, dar învie, se înalță la
cer şi revine transfigurat. Prin recursul la vegetal,
învierea nu exclude învelișul teluric al poetului,
condiția sa de om trecător, iar prin recursul la
manifestarea lepidopterică a datului aprioric,
poetul își salvează sufletul creator. Prietenii
poetului sunt transfigurarea unor ființe reale din
spațiul geografic, în care poetul s-a născut,
pentru a sorbi din plin din cupa stelară a drumului
prin existență. Prietenii devin simbolul apostolic
al dionisiacului ce refuză constrângerile, poetul
plasându-se deasupra lor asemenea unui Mesia
rural neînțeles dar acceptat.
Revelații este și radiografia de o sinceritate
dramatică a celor trei momente ce au marcat
viața poetului, fiind etapele fundamentale ale
împlinirii sale sufletești şi spirituale: Mircea Horia
Simionescu, văzut asemenea unui inorog, Ella
răbdătoare asemenea Penelopei, asemenea
spațiului matricial în care poetul își găsește
liniștea sufletească și Maria Teodora, lacrima
sufletului său.
Poetul Ion Iancu Vale este un revoltat ce nu
poate accepta lumea așa cum este alcătuită,
răzvrătirea sa fiind reflexul intuiției că lumea
cunoscută prin filtrul sensibil al eului este
rămășița descompusă a Edenului. Poetul este
revoltat de cecitatea lumii care nu mai este
capabilă să perceapă creatorul ca un dat mesianic
prin manifestarea lui Dumnezeu ce oferă creației
sale șansa unică de a se mântui. Poetul, sub
aspectul de condiționare umană, este simbolizat
prin omul Ars, dublă trimitere semantică la
dimensiunea spirituală, ars semnificând arta, ars
poetica, dar și la dimensiunea sufletescepidermică
a poetului ars de existenta
contactului cu incandescența de iad a lumii
percepută ca decor al incompatibilității sale cu
ea. Acest refuz al lumii ca un dat aprioric este
redat prin întruparea ironică a lui Policarp Resteu,
obsedat de o simbolică nevoie antiseptică de
purificare a universului uman. Ion Iancu Vale este
poetul deziluziilor imuabile, al refuzului exprimat
prin imaginara adresare către un Cioran perceput
ca un fel de confirmare a iremediabilului
pesimism. Relația veșnic încordată, marcată de
angoase, a Poetului cu lumea este obsedantul
numitor comun al Revelațiilor exprimat și prin
poemele Sub teroare, Urmărirea, La papura
verde, ultimul fiind o ironie bazată pe jocuri de
cuvinte nemiloase precum bisturiul. Lumea este
percepută asemenea unei haite de câini, veșnic la
pândă, nemiloasă, capabilă să sfâșie procustian
poetul neîncadrabil, nesupus. Chiar arta este
percepută uneori ca manifestare a maleficului
născut din contopirea lumii cu acest malefic activ
în subconștientul depozitar al angoaselor
umanității, angoase generate de incapacitatea
acesteia de a redescoperii starea primordială a
trăirii edenice, de a umple vidul sufletesc. Pe de
altă parte, pentru Ion Iancu Vale, eroticul nu este
acel limb al găsirii liniștii sufletești, nu este spațiul
refugiu pentru stimularea creației. Eroticul nu are
valențe sentimentale pentru Poet. Materia primă
stimulatoare pentru creația Poetului este veșnica
existență sisifică, este hăituiala în dublul aspect
ludic de pânditor şi de pândit. Lumea lui Ion Iancu
Vale este cea a vânării Poetului ce vrea și caută
contopirea cu Universul primordial a cărui
amintire nu mai poate exista decât prin actul
creației. Ion Iancu Vale este poetul suferințelor
sufletești, al fricii de a nu fi obligat să abdice prin
contopirea cu o lume pe care nu o mai dorește.
Ion Iancu Vale este Poetul resemnărilor și al
dezamăgirilor, dar nu al renunțării găsirii Gralului.
Putem spune că Revelații este portretul Poetului
ajuns la maturitatea senectuții, redată prin
imagini ce au valențele picturale ale suprarealismului
dalinian sau ale chinului hadesian al
lui William Blake.
Cu toate acestea, există pentru Ion Iancu
Vale un spațiu unde răul nu se poate manifesta,
un spațiu unde sufletul său este mai aproape de
Dumnezeu, unde angoasele existențiale nu se
manifestă. Este spațiul copilăriei și cel al naturii
unde puritatea nu a fost întinată de spaimele de a
fi îndumnezeit, caracteristice lumii. Aceste două
spatii sunt singurele care-i oferă liniște
sufletească Poetului, sunt singurele care, până la
urmă îi permite Poetului să se împace cu sine și
cu lumea. Prin intermediul acestor spatii, Poetul
ajunge la starea supremă de autodefinire
spirituală sublimă chiar dacă o face în nuanțele
resemnării.
Alerg spre mine și mă caut,
Dorm poate-n gândul unei flori,
sau mă-nfăşor în cânt de flaut,
ori mă împrăștii în ninsori.
Revelații, volum confesiune, un splendid
bildungspoem sublim despre Poetul căruia nu-i
mai este teamă să-și asume finala reînviere de
sine pe care o mărturisește lumii.
Eu trebuia să pier demult
Pe când aveam mai putini ani,
Iar viața plină de tumult
n-o prețuiam nici cât doi bani.
Când încă nu știam ce știu
și peste tot eram prea viu
și mai puteam frumos visa
la cineva, la undeva…
Și căutam supremul zeu
jur-împrejur și-n capul meu,
și-l tot pierdeam și-l regăseam
de nu aflam cum mă numeam.
Din clipa când Vale mi-am zis
ce-ar fi însemnat să-mi zic Abis
și-am coborât într-un alt eu
l-am perceput pe Dumnezeu.
Sublim final al redescoperii de sine prin
contopirea spirituală cu Dumnezeu, ceea ce-i
permite Poetului să se metamorfozeze din
trecătoare humă, în celestă Lumină.
Fără a se suprasolicita, se poate spune că
Revelații este un pavezian palimpsest sufletesc
despre meseria de a trăi, pendulând veșnic între
ludic și dionisiac, într-o zbatere infernal
existențială ce-a transformat poetul din tinerețe
în Poetul eliberat de micimea lumii.
www.omniscop.ro

Related Posts

Tags

Share This

Leave a Comment

*