Relaţionarea! O explorare multidimensională şi interdisciplinară

16.10.12 by

Relaţionarea! O explorare multidimensională şi interdisciplinară

Cartea domnului Sorin Negruţi, „Relaţionarea! O explorare multidimensională şi interdisciplinară”, reprezintă o abordare inedită şi demnă de respect în spaţiul publicistic românesc. Conţinutul lucrării, redat sistemic şi sistematic, elaborat pe baza unei bogate şi îndelungate activităţi de cercetare, exprimă legături organice bine motivate între arta şi tehnica relaţionării, specifice diferitelor etape istorice de dezvoltare a societăţii umane, precum şi elementele de manifestare ale acestora.
Reacţia faţă de o dezvoltare preponderent teoretică, la limita riscului de a se distanţa semnificativ de ritmurile şi de proporţiile reale ale evoluţiei omului, s-a concretizat într-o orientare pragmatică pe care cititorul o poate înţelege şi, totodată, o poate asuma într-un registru comparativ şi aplicat la propria subiectivitate.
Cartea domnului Sorin Negruţi se poate constitui astfel într-un liant pentru a dezvolta şi a menţine infinita varietate a relaţiilor interumane, pe care se sprijină întreaga noastră existenţă socială. De aceea, cu responsabilitatea integral asumată, considerăm că lucrarea de faţă poate fi o opţiune metodică în orientarea lecturilor şi în aprofundarea studiului de către cei interesaţi, precum şi o şansă reală a oricărui dialog între specialişti şi mai puţin specialişti ai domeniului, o punte arcuită spre orizonturile pururea deschise ale cunoaşterii.

Prof. univ. dr. Pavel Abraham


Importanţa cunoaşterii
multidimensionale şi interdisciplinare
a relaţionării interumane

„Omul este, prin natura sa, o fiinţă sociabilǎ”, remarca Aristotel , în urmǎ cu peste douǎ mii de ani. Constatarea marelui filozof grec este şi mai actualǎ în zilele noastre, când fiecare ne aflǎm în situaţia de a interacţiona cu un numǎr tot mai mare de persoane şi din ipostaze tot mai diversificate şi multivalente. Astfel, suntem nevoiţi să relaţionǎm diferit, în funcţie de natura relaţiei, de contextul în care aceasta are loc, precum şi de statutul şi caracteristicile personalităţii interlocutorului.
Suntem, simultan, pǎrinţi faţǎ de propriii copii şi copii faţǎ de propriii pǎrinţi, superiori faţă de subordonaţi şi subordonaţi faţă de superiori ş.a.m.d. Suntem atât actori, cât şi spectatori în aceeaşi piesǎ şi, nu de puţine ori, ne jucǎm rolurile ca amatori plictisiţi, fǎrǎ a omite însǎ a-i evalua pe ceilalţi cu ochii celor mai exigenţi critici. În ciuda acestei realitǎţi, aproape întotdeauna ne privim pe noi înşine ca pe nişte artişti talentaţi, iar pe restul, doar ca pe simpli cabotini.
Ne place mai mult sǎ utilizǎm verbul „a dobândi” şi mai puţin verbul „a dǎrui”. Trǎim cu impresia cǎ primul este doar dreptul nostru, iar cel de al doilea, numai obligaţia celorlalţi. Suntem preocupaţi mai mult de propriile interese şi mai puţin (câteodatǎ, chiar deloc!) de nevoile celui de lângǎ noi. Preferǎm sǎ dominǎm egoist, în loc sǎ cooperǎm solidar, şi alegem sǎ ignorǎm îndeosebi acele probleme ale cǎror efecte negative nu ne afecteazǎ în mod direct. Dorim, aproape întotdeauna, sǎ câştigǎm, chiar şi fǎrǎ a mai respecta regulile jocului. Nu vrem sǎ recunoaştem cǎ numai „Dǎruind vei dobândi”, aşa cum ne îndemna unul dintre marile caractere ale poporului român, Nicolae Steinhardt , cǎ numai respectându-ne unii pe ceilalţi am putea fi cel puţin multumiţi, dacǎ nu chiar fericiţi.
Privim noţiunile de „înţelegere”, „respect” şi „ajutor” mai mult ca pe nişte concepte religioase, mistice, idealiste, fǎrǎ a avea în vedere cǎ tocmai acestea sunt componentele de bază ale relaţionării, ca atribut fundamental al speciei umane. Uitǎm cǎ omul este singura vieţuitoare care, nu numai cǎ se organizeazǎ în colectivitǎţi şi îşi elaboreazǎ norme de convieţuire, ci îşi creeazǎ inclusiv instituţii pe care sǎ le implementeze şi să le perfecţioneze. Uitǎm cǎ relaţionarea este cea care produce legǎturi puternice şi de duratǎ între oameni, începând cu simbioza tainicǎ şi emergentǎ dintre bǎrbat şi femeie, continuând cu sentimentul familial, simţul civic, conştiinţa de neam şi culminând cu solidaritatea interumanǎ.
Elaborǎm norme, coduri şi standarde pentru toate activitǎţile pe care le desfǎşurǎm, îndeosebi pentru cele economice. Omitem, însǎ, a reglementa o activitate, poate nu la fel de profitabilǎ material, dar cu siguranţǎ importantǎ social. Este vorba despre modul în care fiecare ar trebui sǎ se comporte cu fiecare, despre modul în care se cuvine sǎ interacţionǎm unii cu ceilalţi, într-un cuvânt: relaţionarea.
Nevoia de a mă face uşor înţeles şi, totodată, de a-i înţelege pe cei din jur m-a determinat sǎ studiez fenomenul relaţionǎrii interumane. În timpul acestui proces, am conştientizat faptul că relaţionarea este asemenea unui dans pe care nu îl poţi juca de unul singur. Astfel, din nevoia de a avea un numǎr cât mai mare de potenţiali parteneri, am decis să elaborez o lucrare de RELAŢIONOLOGIE.
Relaţionologia nu existǎ (deocamdată!) ca disciplinǎ ştiinţificǎ, pe eşichierul ştiinţelor socio-umane, însă, ca orice explorator, îmi asum dreptul de a descoperi noi tǎrâmuri de cunoaştere. Spun „descoperi”, deoarece consider cǎ omul nu inventeazǎ, ci doar descoperǎ ceea ce Creatorul, Unicul Inventator, a realizat.
Orice element (solid, lichid ori gazos) sau principiu (fizic, chimic, matematic etc.), înainte de a fi descoperit de om, a fost creat de Dumnezeu. Chiar şi acele bunuri „inventate” de om (avioane, automobile, telefoane etc.) sunt combinǎri ale unor materiale existente deja în lumea fizicǎ, cu ajutorul unor reguli atrase de om din universul energetico-informaţional. Nu în ultimul rând, toate produsele tehnico-ştiinţifice funcţioneazǎ dupǎ legi precise, elaborate tot de Creatorul şi Coordonatorul Universului.
De asemenea, consider cǎ marii inventatori ai omenirii sunt marii curioşi ai omenirii. Sunt acei navigatori ce exploreazǎ temerar oceanul infinit al ideilor, cu speranţa cǎ vor aduce la ţǎrm, în lumea fizicǎ, concepte necesare omenirii, pentru a-şi dezvolta civilizaţia. De exemplu, opera lui Mozart nu este atât rodul pregǎtirii şi al experienţei acumulate în timp, cât mai degrabǎ efectul conectǎrii sale la muzica sferelor, la Muzica lui Dumnezeu.
Inclusiv omul, ca oricare alt element din univers, a fost creat tot de cǎtre Dumnezeu. Indiferent dacǎ l-a conceput într-o singurǎ zi, odatǎ cu Adam, sau în milioane de ani, dintr-o simplǎ celulǎ, originalitatea fiecǎrei persoane nu poate fi contestatǎ. Tocmai aceastǎ unicitate a personalitǎţii impune, din partea tuturor, o abordare diferenţiatǎ, un mod de relaţionare adaptat la specificitǎţile ei psihofiziologice.
Dacǎ „Personalitatea există, se formează şi se manifestă prin relaţionare” înseamnǎ cǎ aportul relaţionǎrii în dezvoltarea personalitǎţii este determinant, constatare ce m-a impulsionat sǎ fundamentez disciplina „Relaţionologie” pe ideea conform cǎreia, indiferent de natura relaţionǎrii (familialǎ, profesionalǎ ori socialǎ) şi de contextul în care are loc, aceasta trebuie adaptatǎ la specificul personalitǎţii interlocutorului.
O viaţǎ de relaţie diferenţiatǎ nu presupune renunţarea la propriul mod de a fi, ci asumarea personalitǎţii interlocutorului, asemenea actorului ce se transpune cu totul în rolul personajului. Ideea fundamentalǎ a relaţionologiei este ca fiecare sǎ aibǎ în vedere şi originalitatea celui de lângǎ el, nevoile sale specifice, iar, prin reciprocitate, fiecare sǎ trǎiascǎ atât pentru sine, cât şi pentru cel cu care relaţioneazǎ.
Ansamblul proceselor psihice se dezvoltǎ armonios numai în colectivitate, ceea ce înseamnǎ cǎ semenii sunt cei care ne asigurǎ dezvoltarea şi, mai ales, valorificarea. Copiii existǎ datoritǎ pǎrinţilor, statutul de pǎrinte este dat de existenţa copilului, artistul trǎieşte prin spectatori, spectatorul prin artist ş.a.m.d. Trǎim pentru a fi iubiţi de cei apropiaţi şi pentru a fi respectaţi de ei şi de toţi ceilalţi. Fǎrǎ colectivitǎţi nu existǎ personalitǎţi, ci doar indivizi depersonalizaţi, iar fǎrǎ personalitǎţi nu existǎ colectivitǎţi, ci doar simple mulţimi. Fiecare existǎ pentru fiecare şi prin fiecare, dovadǎ în acest sens fiind caracterul depresiv al singurǎtǎţii.
O adaptare la nevoile şi la aşteptǎrile celui cu care relaţionǎm nu ar fi doar o dovadǎ de respect faţǎ de originalitatea acestuia, ci şi de eficienţǎ în asigurarea armoniei sociale. O negociere complexǎ sau o comunicare cotidianǎ îşi pot atinge obiectivele mai bine şi mai repede, dacǎ sunt adaptate la originalitatea interlocutorului, la particularitǎţile personalitǎţii sale.
Explorarea modului de a fi al omului, pe care am iniţiat-o, a avut ca efect, mai întâi apariţia lucrǎrii de personologie, respectiv „Personalitatea! O explorare multidimensionalǎ şi interdisciplinarǎ”, în anul 2011, iar apoi a celei de faţǎ, de relaţionologie, un an mai târziu. Am considerat firesc sǎ-i ofer cititorului, în primul rând posibilitatea „scanǎrii” personalitǎţii interlocutorului, apoi sǎ-i pun la dispoziţie şi „soft-ul” necesar adaptǎrii relaţionǎrii la profilul personologic.
Aşa cum se poate observa din titlul ambelor lucrǎri, prezentarea personalitǎţii şi expunerea relaţionǎrii au fost realizate multidimensional (limbaj, comportament etc.) şi interdisciplinar (psihologic, sociologic, filozofic, teologic etc.). Am optat pentru aceeaşi abordare, fiindcă, la fel ca şi personalitatea, relaţionarea este un fenomen complex. Putem afirma chiar, fǎrǎ sǎ exagerǎm, cǎ relaţionarea este hipercomplexǎ, având în vedere faptul cǎ necesitǎ cunoaşterea, atât a personalitǎţilor, cât şi a modalitǎţilor de interacţiune dintre ele.
Personalitatea şi relaţionarea sunt douǎ fenomene ce se condiţioneazǎ reciproc. Din acest motiv, abordarea lor total separatǎ este nu numai, practic, imposibilǎ, ci şi fundamental ilogicǎ. Totodatǎ, elaborarea unei singure lucrǎri în care sǎ fie prezentatǎ fiinţa umanǎ în cele douǎ ipostaze, ca imagine personologicǎ şi ca viaţǎ de relaţie, ar fi fost un exerciţiu intelectual deosebit de greu, atât pentru autor, cât şi pentru cititor. În consecinţǎ, am optat pentru realizarea a douǎ lucrǎri distincte, în care personalitatea şi relaţionarea sǎ fie expuse separat şi, în acelaşi timp, interdependent, cum dealtfel se prezintǎ ele în realitate.
Chiar cu riscul de a fi considerat redundant, într-un întreg capitol al acestei lucrǎri am prezentat succint caracteristicile de bazǎ ale personalitǎţii. Astfel, i-am oferit cititorului posibilitatea de a înţelege implicit fenomenul relaţionǎrii, fǎrǎ a-l condiţiona de parcurgerea primei lucrǎri. Bineînţeles, lecturarea cǎrţii de personologie oferǎ un orizont mai larg de cunoaştere şi înţelegere a personalitǎţii. Am considerat oportun cǎ, pentru a avea o utilitate maximǎ, este necesar ca ambele cǎrţi sǎ aibǎ autonomie informaţionalǎ.
Asemenea primei lucrǎri, şi pe cea de faţǎ am dorit-o practicǎ: cuprinzǎtoare şi uşor de parcurs. Am pǎstrat aceeaşi structurǎ arborescentǎ, logicǎ, lesne de urmǎrit şi am cǎutat sǎ folosesc acelaşi limbaj simplu, accesibil. Am introdus exemple de situaţii din viaţa de relaţie, pentru ca fiecare aspect relaţionologic sǎ aibă o aplicabilitate imediată. M-am axat pe esenţa informaţiei, ca textul să fie cât mai accesibil. Nu am exagerat cu notele de subsol pentru a nu obosi ochiul şi pentru a evita expedierea în secundar a unor elemente ce ar putea fi importante pentru anumite categorii de cititori. Am încercat, astfel, să ofer un ghid cu ajutorul căruia oricine să-şi poată perfecţiona abilitǎţile de relaţionare.
Am dorit, de asemenea, ca întreaga prezentare a fenomenului vieţii de relaţie să aibă nu doar un caracter pragmatic, ci şi unul ideal, relevat în plan moral. În acest sens, am pus accentul pe aplicabilitatea constructivă a informaţiei relaţionologice, fără însă a o ignora pe cea negativǎ. Pe aceasta din urmă am preferat s-o expun în scopul identificării şi al evitării, nu şi în cel al utilizării. Orice folosire neortodoxă a metodelor speciale de relaţionare, precum empatia, rezonanţa, programarea neuro-lingvistică (NLP) sau mesajul hipnotic, mai devreme sau mai târziu va duce la decredibilizare.
Prima parte a lucrării analizează elementele de bază ale relaţionǎrii, comportamentului şi comunicarea. A doua parte prezintă specificităţile vieţii de relaţie, în funcţie de particularitǎţile psihofiziologice ale interlocutorilor (vârstǎ, gen, nivel educaţional etc.) şi ale raporturilor existente între aceştia (partener de viaţǎ şi pǎrinte etc.). Lucrarea se încheie în partea a treia cu expunerea formelor speciale de relaţionare, respectiv persuasiunea, oratoria şi negocierea.
Prin elaborarea lucrării „Relaţionarea! O explorare multidimensională şi interdisciplinară”, mi-am propus să prezint, în ansamblu, bazele relaţionǎrii, urmând ca fiecare cititor sǎ le aprofundeze în viaţa de relaţie. Numai printr-o reală conştientizare a necesităţii perfecţionării abilităţilor de relaţionare diferenţiată, fiecare va putea avea o viaţă de relaţie armonioasă. Totodată, sper ca aceasta sǎ aibǎ ca rezultat, pe termen mediu şi lung, inclusiv îmbunătăţirea climatului social.

Sorin Negruţi

Personalitatea!


De la Persoană la Personalitate

Pentru ca omul să poată evolua de la statutul de simplă vieţuitoare la fiinţă superioară este necesar să-şi cunoască personalitatea, iar apoi să o integreze armonios în colectivitate atât în scopul satisfacerii nevoilor personale cât şi a celor sociale. Numai prin autocunoaştere obiectivă, relaţionare eficientă şi valorificarea potenţialului individual fiecarepersoană poate deveni o personalitate.

Lucrarea “Personalitatea – o explorare multidimensională şi interdisciplinară” îşi propune să vină în întâmpinarea celor care doresc să facă primul pas în devenirea lor ca personalitate, punându-le la dispoziţie ştiinţific şi totodată accesibil elementele necesare autocunoaşterii.

Sorin Negruţi

 

PERSONALITATEA

O explorare multidimensională şi interdisciplinară

Suntem în faţa unui exerciţiu major de cutezanţǎ şi sinceritate, un exemplu de „reflex la nou”, de atitudine admirativǎ faţǎ de un domeniu ştiinţific ce exceleazǎ în concepte mereu perfectibile, despre un sistem hipercomplex aflat într-o continuǎ evoluţie. Asemenea vectori au încărcătură psiho-istorică, prin efectul edificǎrii ştiinţelor şi tehnologiilor.

Parcurgem cu dl. Negruţi ariile de competenţă ale Personologiei actuale: elementele „arhitecturale”, „combustia” acestui edificiu ridicat din relaţia ludică infantilă cu lumea, la prestigiul intelectiv al descoperitorului de legi ale universului; viziuni, clasificări, criterii de evaluare, factori de progres şi evoluţie, le vom găsi în această carte studiate, gândite, apreciate, propuse cititorului spre înţelegere şi utilizare confortabilă.

 

Prof. Univ. Dr. Grigore Nicola

Şef al Departamentului de Psihologie din

cadrul Institutului de Cercetǎri în Psihologie

şi Filozofie “Constantin-Rǎdulescu Motru”

al Academiei Române

Importanţa cunoaşterii multidimensionale şi interdisciplinare a personalitǎţii umane

„Existǎ multe lucruri minunate pe lume, dar niciunul mai minunat decât omul” spunea marele filozof grec Sofocle, în urmǎ cu aproximativ douǎ mii cinci sute de ani. Constatarea sa este cu atât mai actualǎ în zilele noastre, cu cât fiinţa umanǎ face tot mai multe progrese uriaşe în domeniul cunoaşterii şi al tranzacţiei cu mediul înconjurător, fizic şi socio-cultural.

Comunicǎm aproape instantaneu de o parte şi de cealaltǎ a pǎmântului, explorǎm adâncurile oceanelor, aselenizǎm şi avem multe alte realizǎri la fel de mǎreţe, dar uitǎm un singur lucru, probabil nu la fel de spectaculos, dar cu siguranţă cel mai important; acela de a ne cunoaşte fiecare pe noi înşine, de a ne descoperi propria fiinţǎ, acea parte interioarǎ, intimǎ, profundǎ, generatoare de progres inimaginabil.

Locuim în mega-metropole, dar suntem din ce în ce mai izolaţi, mai singuri, ne distrǎm din ce în ce mai mult, dar suntem tot mai trişti, mai depresivi, vorbim din ce în ce mai mult, dar comunicǎm tot mai puţin ş.a.m.d. Deoarece nu reuşim sǎ privim dincolo de nevoile noastre materiale, nu ne cunoaştem adevǎratele împliniri, adevǎratele prioritǎţi, nu ştim ce, cum şi pentru ce suntem. Dar lucrul cel mai trist este faptul cǎ, deşi trǎim în era informaţiei, cunoaşterea propriei personalităţi este ultimul lucru care ne preocupǎ.

Utilizǎm mai puţin verbul „a ne cunoaşte” şi mai mult verbul „a avea”, trǎim cu impresia cǎ primul este doar obligaţia oamenilor de ştiinţǎ, iar cel de al doilea numai dreptul nostru. Ne intereseazǎ mai mult mecanismele de funcţionare ale telefoanelor mobile, ale automobilelor, sau ale diverselor obiecte şi, mai puţin, propriul mod de a gândi, de a simţi, de a acţiona, de a fi, în general. Nu trǎim nici mǎcar asemenea unui simplu autovehicul, care are cel puţin o carte tehnicǎ şi mai este supus anual şi unei revizii generale, deşi, noi, oamenii, suntem cea mai complexǎ maşinǎ care existǎ pe pǎmânt şi poate chiar în univers.

Rulǎm haotic pe drumurile vieţii cât suntem în garanţie, iar după aceea continuǎm sǎ accelerǎm, chiar şi atunci când avem mari probleme, mai ales la sistemul de frânare sau la cel de direcţie, punând deseori în pericol siguranţa celorlalţi participanţi la trafic. Ne punem întrebǎri cu privire la starea noastrǎ tehnicǎ sau mergem la service, doar atunci când nu mai putem face mare lucru, atât la caroserie, cât mai ales la motor.

Personal, la un moment dat, nevoit fiind, am garat şi eu, pentru o evaluare amǎnunţitǎ a propriei personalitǎţi, descoperindu-mi astfel atât punctele forte, dar şi pe cele slabe, conştientizând în egalǎ mǎsurǎ atât oportunitatea valorificǎrii calitǎţilor, cât şi posibilitatea diminuǎrii defectelor. Aceastǎ conştientizare m-a ajutat sǎ-mi privesc adevǎratul potenţial, excluzând indiferenţa, frica şi complexele, m-a încurajat sǎ-mi identific propriul microcosmos ca parte componentǎ a acestui univers infinit, din care, de altfel, fiecare facem parte în mod activ, mai mult sau mai puţin conştient.

Nevoia de a mă cunoaşte cu obiectivitate, de a mǎ explora în profunzime, m-a determinat sǎ studiez intens, sǎ analizez în detaliu, iar apoi sǎ-mi fac o imagine de ansamblu cât mai realistǎ a tot ceea ce sunt eu, ca fiinţǎ umanǎ, cum mǎ pot manifesta, cine şi în ce mod mǎ poate influenţa. Aceastǎ nevoie s-a transformat ulterior într-o mare dorinţǎ, aceea de a împǎrtǎşi informaţia acumulată cu toţi cei interesaţi, îndeosebi cu aceia care poate nu au timpul sau energia necesarǎ unui astfel de demers. Astfel, mi-a venit ideea de a scrie o carte despre modul nostru de a fi, în care sǎ fac o prezentare multidimensionalǎ şi interdisciplinarǎ a personalitǎţii umane.

De ce multidimensionalǎ? Deoarece personalitatea este un fenomen deosebit de complex ce trebuie analizat atât ca structurǎ, cu elementele sale specifice (psihic, componete, evoluţie şi tipologie), cât şi ca manifestare în diferite forme (aspect fizic, comportament verbal şi nonverbal, aspect grafologic, tip de gândire), precum şi ca influenţe (interne şi externe).

De ce interdisciplinarǎ? Deoarece modul de a fi al omului este determinat şi coordonat, atât din interior, prin ereditate (temperament, aptitudini etc.) şi evoluţie hormonalǎ (pubertate, menopauzǎ/andropauzǎ etc.), cât şi din exterior, prin educaţie (familie, şcoalǎ, etc.) şi mediu înconjurător (climǎ, cromatica ambientalǎ etc.); o prezentare cât mai reprezentativǎ a personalitǎţii umane nu se putea realiza decât interdisciplinar, adicǎ prin intermediul mai multor ştiinţe şi derivate ale acestora.

Aşadar, am abordat personalitatea atât psihologic (psihomorfologic, psihopatologic etc.), cât şi biologic (genetic, endocrinologic etc), fǎrǎ a neglija ştiinţele de nişǎ (climatologie comportamentalǎ, antropologie etc.), sau pe cele de frontierǎ (astrologie, bioritmologie etc.). Am apelat inclusiv la sociologie, filozofie, teologie şi nu în ultimul rând la economie, pentru a înţelege şi totodată pentru a găsi soluţii de îmbunătăţire a procesului de formare şi valorificare a personalităţii.

Pentru ca lucrarea de faţǎ să fie bine fundamentată ştiinţific am utilizat, ca surse, operele unora dintre cei mai mari specialişti pentru fiecare domeniu abordat (Sigmund Freud în psihanaliză, Carl Gustav Jung în psihologie, Robert Mucchielli în fizionomie etc.). Prin informaţia de specialitate utilizatǎ, îndeosebi a clasicilor, am dorit sǎ explic cât mai mult din procesul de formare şi valorificare a personalitǎţii omului modern, surprinzând acest fenomen inclusiv în plan social cu date statistice relevante. Fiecare subiect abordat, pentru a fi mai uşor înţeles, a fost exemplificat cu situaţii şi personaje ipotetice şi mai ales reale; Ioana d’Arc, Papa Ioan Paul al II-lea, Lance Armstrong fiind doar câteva dintre personalitǎţile analizate în acest sens.

Poate că, la prima vedere, această carte nu pare o lucrare uşoară, nici nu are cum să fie altfel, deoarece personalitatea însăşi este un subiect foarte pretenţios, ce necesită o abordare complexă din mai multe perspective. Pentru a fi însă accesibilǎ unei categorii cât mai largi de cititori, am încercat să o realizez într-o manieră cuprinzătoare, însǎ, în aceeaşi mǎsurǎ, uşor de parcurs. În acest scop, am creat o structură arborescentă logică, lesne de urmărit, am utilizat un limbaj simplu, chiar dacǎ am prezentat foarte multǎ informaţie ştiinţificǎ (am „tradus” aproape toţi termenii de specialitate). De asemenea, m-am axat pe esenţa informaţiei, fǎrǎ însǎ ca lectura sǎ fie dificilă, nu am exagerat cu notele de subsol pentru a nu obosi ochiul cititorului etc.

Datoritǎ faptului cǎ „Personalitatea există, se formează şi se manifestă prin relaţionare”, m-am concentrat pe informaţia personologică cu o utilitate imediatǎ în viaţa de relaţie, fără a omite conceptele teoretice fundamentale. Nu în ultimul rând, am dorit ca toată această abordare să aibǎ un caracter pozitiv şi, totodată, realist. În acest sens am accentuat aspectele plǎcute ale personalitǎţii (tinereţea, iubirea, etc.), diminuând caracterul fatalist al celor neplăcute (stadiile terminale, suferinţa etc.), fără a reduce din obiectivitatea prezentǎrii niciunora dintre acestea.

Prin elaborarea acestei lucrǎrii am încercat să-i ofer cititorului posibilitatea de a se cunoaşte mai uşor, prin eliberarea informaţiei personologice din prizonieratul terminologiei ştiinţifice şi a abordǎrilor exclusiviste; succint, i-am dăruit oglinda în care să-şi privească personalitatea.

Prima parte a lucrǎrii analizeazǎ elementele de bazǎ ale personalitǎţii, începând cu prezentarea psihicului ce ne ajutǎ sǎ înţelegem ce se aflǎ la baza sentimentelor, cum se produc gândurile şi care sunt motivaţiile acţiunilor umane. Componentele, evoluţia şi tipologia personalităţii vor fi de asemenea prezentate pe parcursul acestei prime părţi.

A doua parte va prezenta principalele forme de manifestare ale personalitǎţii, în ordinea în care acestea ni se descoperă. Aspectul fizic (cu accent pe fizionomie), comportamentul (verbal şi nonverbal), gândirea şi nu în ultimul rând aspectul grafic al scrierii olografe, vor fi prezentate detaliat pentru a ne oferi posibilitatea de a ne cunoaşte mai bine atât pe noi înşine, cât şi pe cei de lângă noi.

Ultima parte a lucrǎrii va expune factorii care ne influenţează mai mult sau mai puţin determinant întreaga personalitate. Factorii interni (genetici, endocrini etc.) cât şi cei externi (educaţionali, de mediu etc.), vor fi analizaţi atât ca mod de acţiune cât mai ales ca efecte vizibile. Toţi aceştia au fost prezentaţi împreună cu măsuri concrete de accentuare a efectelor constructive şi de atenuare sau evitare a celor distructive.

Lucrarea se va încheia cu portretul personologic al fostului conducǎtor comunist al României, Nicolae Ceauşescu, unul dintre cele mai controversate personaje ale istoriei universale. Analiza acestuia va avea ca obiectiv doar structura, evoluţia şi manifestarea personalitǎţii sale, judecǎţile de valoare cu privire la activitatea politică fiind lǎsate în sarcina istoricilor.

Să nu credeţi că am dorit să vă prezint tot ceea ce s-a descoperit despre personalitate, nicidecum, ci doar s-o expun în ansamblu, ancoratǎ cât mai mult în realitǎţile zilelor noastre, urmând ca fiecare cititor s-o aprofundeze în funcţie de ritmul şi interesele sale personologice.Fiindcǎ numai printr-o realǎ conştientizare a propriei personalitǎţi, fiecare va putea sǎ-şi valorifice cu eficienţǎ întregul potenţial, atât pentru el însuşi cât şi pentru cei de lângǎ el.

De asemenea, identificarea şi acceptarea diferenţelor existente între noi, nu ar face altceva decât sǎ ne apropie mai mult unii de alţii. Ne va ajuta sǎ recunoaştem cǎ fiecare are nevoie de fiecare, cǎ nu existǎ o clasificare categorică a oamenilor, aceştia fiind cu toţii buni, diferiţi şi mai ales complementari. Inclusiv oamenii aşa-zişi „rǎi” sunt de fapt tot oameni buni, care însă datoritǎ lipsei de educaţie moral-spiritualǎ sau a unor probleme, în general de naturǎ psihicǎ (cu origini afective), se comportǎ într-un mod neadecvat cu semenii lor. Prin educaţie şi consiliere de specialitate, prin exemplul personal şi prin rǎbdare, aceştia se pot vindeca de rǎutate, mândrie sau indiferenţǎ pentru a ne putea bucura apoi de viaţǎ unii alǎturi de ceilalţi.

Aşadar, odată cu naşterea şi educaţia, fiecare dintre noi primim roluri bine determinate în asigurarea armonioasǎ a ecosistemului civilizaţiei umane. Roluri, pe care însă trebuie sǎ ni le conştientizǎm cu obiectivitate, sǎ ni le asumǎm cu responsablitate şi, nu în ultimul rând, sǎ ni le respectǎm cu reciprocitate.

www.omniscop.ro

Related Posts

Share This

Leave a Comment

*