REGULI UTILE SI CLARE PENTRU BUNA INTREBUINTARE A UTOPIILOR

08.05.12 by

În urma refuzului utopiilor şi a judecării lor severe mai ales în urma eşecului utopiei comuniste, se înfiripă o nouă modalitate de valorificare a lor. Unele sunt pentru uz privat, altele pentru uz public. Discernerea nu are numai sensul de a le scuza pe unele şi condamna pe altele. Este în joc şi o modalitate subtilă de recuperare a unei mari secvenţe culturale, prost valorificată şi încă mai prost judecată. Nu există o singură citire a utopiilor pentru motivul că, în ciuda textului, utopiile sunt genuri de scriitură complexă. De aceea, judecarea lor într-un orizont îngust, indiferent care, este ineficientă. Cu atât mai mult trecerea lor din orizontul neutralităţii, în care s-au găsit cele mai multe până la utopia marxistă, în cel al judecăţii morale, este absolut greşită.

            Utopiile sunt naraţiuni, povestiri literare, largi descrieri de orizonturi morale, insidii metafizice, resuscitări mitice, speranţe eshatologice, forme de evanescenţă, proiecţii onorice şi, într-un plan mai mult sau mai puţin important, programe de transformare ideologică şi istorică. Ireductibile la un sens, indiferent care, citirea adecvată a utopiilor trece prin stratificarea şi organizarea lor polimorfă.

            În acest program al unei hermeneutici modificate a utopiilor se poate citi: “ fanteziile private ale lui Platon sau ale Sfântului Pavel – fantezii atât de originale şi utopice, încât au devenit simţul comun al epocilor ulterioare” (Richard Rorty, Pragmatism şi filosofie post – nietzscheană, editura Univers, 2000, p.195)

            Chiar şi în hermeneutica uzului privat, utopia devine altceva decât proiecţie ideologică. Cum mai pot fi însă ele distinse în larma care le-a amestecat de-a lungul unui secol al cărui chip a fost construit după chipul utopiei istorice? Desigur, acreditarea unui sens sau altul trece prin oportunitatea istorică. Momentele istoriei, cu parti- priurile  favorabile cultivă un sens sau altul. Prin urmare, nu de la acest tip de lectură trebuie cerută corectitudine. Putem fi siguri că atunci când o utopie este adjudecată sau condamnată pe teren istoric, avem de-a face cu o lectură greşită.

            Utopia trebuie citită într-o grilă mai originală, adică mai apropiată de subiect şi sensibilitatea acestuia. Subiectul este prioritar psihologie, executant al propriului temperament. Utopiile devin expresii ale manifestării temperamentale. În funcţie de temperament, utopia va fi direcţionată într-un fel sau altul. Există temperamente orientate cerebral şi temperamente orientate visceral, sentimental. Primele vor fi derulate în preajma ideii de control şi raţionalitate, cu sprijin într-o metodologie fixată ca disciplină, ultimele vor fi producţii ale unor instincte aleatorii şi umori incontrolabile. Deci, pe de o parte, matrici exacte, pe de alta, cursuri lipsite de precizie şi finalitate. Ambele ar putea fi caracterizate astfel: 1) producţiile ţinute sub control logic vor duce la utopii încărcate de ambiţia realizării istorice (pentru că în ele este vorba şi de o trufie a eului care nu înţelege să se manifeste în limitele stricte ale unei formulări psihologic- literare). Supra- abundenţa eului cerebral îl conduce la utopii care trec în istorie.

            Ultimele, adică producţiile utopice venite din partea unor temperamente înclinate spre reverie, vor duce la ceea ce Rorty numea utopii private, fără ambiţia şi apetenţa încercării istorice, cu un amendament: dacă la Platon putem concede uzul privat al utopiei, la Sfântul Pavel aşa ceva nu se verifică. Adoptarea  mesajului creştin  de către el nu a avut loc în sfera intimă a interesului personal , ci dimpotrivă. El a universalizat mesajul până la limita la care să facă din el religie a umanităţii.

            Dacă utopia îşi are în temperamente şi varietatea lor resorturile apariţiei şi tipologizării, la aceleaşi temperamente îşi are şi teleologia, adică raţiunea finală. Temperamentul produce nu numai ceea ce-l satisface cauzal, dar este orientat şi spre o finalitate teleologică. Există, pe acest teren, cauze care explică dar şi scopuri care mobilizează. Utopiile trebuie raporate la această dublă manieră de exercitare.

            Prin urmare, dacă avem în vedere un exerciţiu de felul judecării morale şi istorice a utopiilor, raportarea nu trebuie să excludă dubla determinare a genezei acestora. Firile cerebrale vor produce utopii pe care le vor realizate prin amplasare istorică, adică adeverite prin istorie, punând istoria să le încorporeze şi confirme, ultimele, adică firile sentimentale, se vor orienta spre reverii utopice în afara oricărei destinaţii publice.

            Pe de altă parte, este adevărat, istoria îşi comandă şi ea, în diferite secţiuni, temperamente convenabile. Or, temperamentul de tip cerebral, este o comandă târzie a istoriei. Practic, el apare odată cu acceptarea definitivă de către istorie a spiritului ştiinţific. Aşa ceva s-a petrecut de-a lungul secolelor XVI- XVII, odată cu derularea ireversibilă a ceea ce Weber numea decheantement de mond. Instaurarea noului spirit a creat terenul unui gen nou de utopie a cărui expresie de maximă relevanţă este utopia marxistă.

            Ca urmare, este dificil de amplasat un gen de utopie cerebrală anterior epocii moderne. Oferta utopică a premodernităţii este tipul de utopie de uz privat, adică de reveria organizată utopic. Platon, Morus, Campanella, ş.a. aparţin acestui gen de utopie. Judecarea lor în registrul utopiei istorice ( vezi Karl Popper) este greşită. Este genul de exerciţiu imaginar şi atât. Mai mult, toate utopiile pre-moderne , spre deosebire de utopiile moderne, sunt întocmite de literaţi sau de filosofi cu certă dotare literară. Utopia marxistă nu mai este întreprinsă cu mijloace literare  ci cu instrumentele şi limbajul politicii.

            Acolo unde autorul utopiei este orientat spre logică şi exactitate, utopia lui va avea şi un caracter istoric. Mai mult, istoria va fi văzută ca material de exercitare logică..Cu cât avem o logică mai severă, cu atât istoria va fi supusă asaltului ei. Invers: cu cât logica va fi mai relaxată şi exerciţiul literar mai puternic, cu atât istoria va fi mai neglijată şi ignorată. Logica excelează prin norme, legi, reguli şi variate standarde. Reveria, prin relativitate, capriciu şi relativ arbitrar. Pe de o parte, utopia ca exerciţiu al logicii, pe de alta, ca exerciţiu al imaginarului literar. Pe de o parte, logică şi istorie, pe de alta, literatură şi ficţiune. Pe de o parte, coerciţie şi restricţionaree logică, pe de alta, defulare şi descărcare a unui potenţial artistic exprimat literar. Imaginar debordant, pe de o parte, de alta, utopii care fac din istorie un joc de puzzle

 www.omniscop.ro

  

Related Posts

Tags

Share This

Leave a Comment

*