REGULAMENTUL CONCURSULUI NAȚIONAL DE CREAȚIE LITERARĂ „VASILE VOICULESCU” -Ediția a XXVIII-a – 2017-

19.06.17 by

REGULAMENTUL CONCURSULUI NAȚIONAL DE CREAȚIE LITERARĂ „VASILE VOICULESCU” -Ediția a XXVIII-a – 2017-

Centrul Cultural „Alexandru Marghiloman” Buzău, Direcția Județeană pentru Cultură, Primăria comunei Pârscov și Centrul Județean de Cultură și Artă Buzău, organizează în colaborare cu Biblioteca Județeană și Muzeul Județean Buzău cea de-a XXVIII-a ediție a Concursului Național de Creație Literară „Vasile Voiculescu”.
Concursul este organizat cu sprijinul Uniunii Scriitorilor din România, al Consiliului Județean și al Primăriei municipiului Buzău.
La desfășurarea concursului și a manifestărilor care vor preceda festivitatea de premiere – prin care organizatorii își propun să evidențieze viața și importanta operă literară a marelui scriitor de origine buzoiană – pot contribui societăți comerciale și persoane fizice din județ și din afara acestuia.
Concursul de anul acesta se va organiza pentru două categorii de creatori:
I – ELEVI
II – AUTORI DE VOLUME DE POEZIE, PROZĂ ȘI PUBLICISTICĂ, APĂRUTE ÎN PERIOADA 1 SEPTEMBRIE 2016 – 1 SEPTEMBRIE 2017.
I. CONCURSUL PENTRU ELEVI
Se va desfășura pe bază de manuscrise. Vor fi avute în vedere lucrări/creații de poezie și proză scurtă ale următoarelor categorii de elevi:
a) clasele V – VIII – de la școlile gimnaziale din comuna Pârscov, județul Buzău;
b) claseleIX – XII – de la toate liceele din România.
Creațiile literare ale elevilor vor fi jurizate și premiate separat, pentru fiecare categorie de elevi în parte. Pentru a participa la concurs, tinerii creatori de literatură trebuie să trimită pe adresa menționată de organizatori: 10 (zece) creații în versuri sau 3 (trei) lucrări de proză scurtă multiplicate (fiecare titlu) în 4 (patru) exemplare.
Acestea nu vor fi semnate de autori, ci vor avea menționat pe ele un motto ales de autor, care se va regăsi și pe plicul mic în care va fi introdusă o notă scurtă unde vor fi evidențiate datele personale ale concurentului: nume și prenume, data nașterii, palmares literar, adresa și telefonul de contact, școala unde învață și clasa în care se află.
Lucrările, împreună cu plicul conținând datele autorului, vor fi introduse într-un plic mare, pe care se va menționa adresa destinatarului: CENTRUL CULTURAL „ALEXANDRU MARGHILOMAN” BUZĂU, str. Plantelor, nr. 8 B – Pentru Concursul Național „Vasile Voiculescu” – categoria ELEVI.
PREMIILE
a) Premiul „ACASĂ LA VASILE VOICULESCU” pentru poezie– 500 lei – acordat de publicistul CRISTINEL POPA
Premiul „ACASĂ LA VASILE VOICULESCU” pentru proză – 500 lei – PRIMĂRIA COMUNEI PÂRSCOV
b) Premiul „VASILE VOICULESCU” pentru poezie – 500 lei – publicistul CRISTINEL POPA
Premiul „VASILE VOICULESCU” – pentru proză – 500 lei – Centrul Cultural „Alexandru Marghiloman”
II. CONCURSUL PENTRU VOLUME DE POEZIE, PROZĂ ȘI PUBLICISTICĂ
La această secțiune se pot înscrie cetățeni români care locuiesc în țară sau în afara acesteia – membri sau nemembri ai Uniunii Scriitorilor din România, indiferent de vârstă, sex, pregătire profesională etc., care îndeplinesc cerințele prezentului regulament.
Lucrările, publicate în limba română, vor fi trimise prin poștă, pe adresa menționată la concursul pentru elevi, cu precizarea „Pentru Concursul Național de Creație Literară „Vasile Voiculescu” – volume. În colet, alături de lucrări se va introduce o notă cu datele autorului (palmaresul acestuia, domiciliul și telefonul la care poate fi contactat, data apariției volumului).
Fiecare autor va trimite organizatorilor 3 (trei) exemplare din volumul cu care dorește să participe la concurs. Nu se admit mai multe titluri, fiecare creator putând să înscrie în concurs o singură lucrare, indiferent de secțiune.
La concurs nu pot participa autori care au volume premiate la edițiile anterioare ale manifestării. Lucrările trimise la concurs nu se returnează autorilor, după jurizare acestea fiind donate bibliotecilor publice din județ.
PREMIILE CONCURSULUI DE VOLUME
MARELE PREMIU –1500 LEI, acordat de Consiliul Județean Buzău.
Trei premii naționale „Vasile Voiculescu” în valoare de câte 1000 lei fiecare, acordate de:
Centrul Cultural „Alexandru Marghiloman” – Secțiunea POEZIE
Biblioteca Județeană Buzău – Secțiunea PROZĂ
Publicistul CRISTINEL POPA – Secțiunea PUBLICISTICĂ
*
PREMIUL SPECIAL al Primăriei Pârscov, în valoare de 1000 lei
PREMIUL SPECIAL – oferit de familia Băciucu, în memoria omului de cultură Lazăr Băciucu, celui mai tânăr autor de volume din județul Buzău participant la concurs, în valoare de 700 lei
PREMIUL SPECIAL – pentru poezie religioasă, oferit de Fundația „Mitropolit Irineu Mihălcescu”, în valoare de 500 lei
PREMIUL SPECIAL oferit de Asociația Culturală „Renașterea Buzoiană”, în valoare de 500 lei.
JURIUL CONCURSULUI
Juriul va fi alcătuit din 5 persoane – membri ai Uniunii Scriitorilor din România și din reprezentanți ai instituțiilor organizatoare.
Deciziile juriului nu pot fi contestate.
La evaluarea volumelor juriul va avea în principal în vedere elemente privind: tematica și originalitatea creațiilor literare, acuratețea exprimării, decența limbajului, designul lucrărilor.
Juriul poate decide să nu acorde unele premii sau să acorde, cu consultarea organizatorilor, premii speciale.
PREMIEREA LAUREAȚILOR
Se va face în prima jumătate a lunii octombrie 2017, în cadrul unor manifestări organizate la Casa memorială „Vasile Voiculescu” din comuna Pârscov, județul Buzău.
Pentru a putea participa la festivitatea de premiere, câștigătorii vor fi anunțați în timp util.
PRIMIREA LUCRĂRILOR
Pentru concursul dedicat elevilor lucrările se pot trimite până la 20 septembrie 2017(data poștei)
Pentru concursul pe bază de volume – 10 septembrie 2017 (data poștei)

INFORMAȚII SUPLIMENTARE
Se pot obține la următoarele telefoane:
0238 721559 – Centrul Cultural „Alexandru Marghiloman” Buzău;
0238 723050 – Direcția pentru Cultură Buzău;
0238 721509 – Biblioteca Județeană Buzău.
Persoane de contact: IONEL STĂNUȚĂ – telefon 0728 913853
OANA PARAIPAN – telefon 075 8847916
www.omniscop.ro

Related Posts

Tags

Share This

Leave a Comment

*