RECENZIE

06.03.12 by

RECENZIE

Romanul “Minciuni pe canapea”, al cărui autor este Irvin D. Yalom, inspiră o forţă creatoare puternică, în care, aşa cum îi este caracteristic autorului, psihologia este transpusă beletristic în filosofie de viaţă. David Lodge afirma despre acest roman, că este ”captivant, inteligent, incredibil de amuzant”, spuse la care subscriu. Un psihiatru – personaj principal masculin – care aplică metode neconvenţionale de tratatment, ajunge la a descoperi şi alte laturi ale sinelui, despre care nu cunoştea nimic sau nu voia să le conştientizeze. O femeie inteligentă – protagonista cărţii, mânată în acţiunile ei tangenţiale cu acest doctor (fostul psihiatru al soţului ei), să se răzbune pe cei doi,  pentru turnura pe care viaţa ei o luase fără aprobarea sa, îl ajută să privească lucrurile dintr-o perspectivă diferită faţă de cele anterioare, chiar dacă scopurile erau iniţial diferite.  Amândoi ajung mai târziu, să se ajute reciproc, lăsând la o parte toate jocurile psihologice şi inventate, prin metode experimentale, declamate la început de cei din breasla lui, însă având un succes teribil în relaţia sa cu pacienţii. Acest doctor, Ernest Lash, este un deschizător de drumuri, prin iniţiativele psihiatrice remarcabile, susţinute de un curaj aproape nebunesc, în a-şi pune la bătaie chiar propria carieră. Carolyn, cea alături de care acesta progresează atât în domeniul autocunoaşterii, cât şi în cel al cunoaşterii celorlalţi, dincolo de relaţia strict formală doctor-client, dă dovadă şi ea de un caracter viguros, greu influenţabil, însă în acelaşi timp, îsi descoperă şi latura sentimentală, inhibată profund de raţiune şi ranchiună. San Jose Mercury consideră că acesta este „Poate cel mai amuzant şi emoţionant roman care s-a scris vreodată despre psihanaliză”, iar San Francisco Chronicle crede că este „O carte care ar trebui citită de oricine vrea să afle cum funcţionează în realitate mintea unui <doctor de cap>”. Şi într-adevăr, ea merită respect prin dezvăluirile unor resorturi intime ale sufletului omenesc, găsind cauzele profunde ale problemelor ce frământă existenţa oamenilor în cotidian şi în ideatic. Duelul psihanalitic ce se prelinge în tot firul narativ al poveştii, între eu-l protagoniştilor şi propriile persoane, între doctor şi pacienţi, între oameni ce se confruntă cu propria viaţă, uitând să iasă din absurdul ei, este încurajat de autor printr-un talent şi imaginaţie debordante. Cunoştinţele sale de psihoterapie întregesc peisajul tainic şi spontan al lumii interioare a omului, văzut ca entitate de sine stătătoare. Povestea debutează brusc, cu descrierea activităţilor profesionale ale lui Ernest, fără a realiza o introducere în subiectul propriu-zis. Şi normal, încheierea are loc la fel de neaşteptat, lăsând spaţiu pentru o continuare sigură a poveştii, însă în imaginaţia cititorului.

Related Posts

Tags

Share This

Leave a Comment

*