RAPSODII DE TOAMNĂ

01.10.11 by

Consiliul Popular al comunei Malul cu Spini/ CooperativListă articolea agricolă de producţie/Nr.483 din 24 septembrie 1986 /Către A.G.V.P.S. Filiala de pescuit şi vânătoare a oraşului P.

 

www.omniscop.ro

 

 

Vă facem cunoscut prin prezenta înştiinţare că, în ultimul timp s-au semnalat în raza comunei noastre şi perimetrul agricol din imediata vecinătate a Mureşului fel şi fel de indivizi suspecţi, cu undiţe, corturi şi rucsacuri, care, fiind legitimaţi de organele noastre de control, au fost identificaţi drept membri ai Filialei dumneavoastră. Vă rugăm să le ridicaţi permisele de pescuit şi să le aplicaţi cele mai usturătoare sancţiuni (amenzi, excludere pe mai mulţi ani din Filiala sau deschiderea acţiunii penale), întrucât nu este primul an când au fost surprinşi cu raniţele pline de cartofi, porumb, castraveţi, ceapă, ardei, fasole etc.

De cele mai multe ori au justificat că motivul acestor repetate sustrageri din puţinul avut al C.A.P.-ului nostru îl constituie absenţa totală a peştelui din Mureş (într-adevăr, în urma controlului efectuat la juvelnice nu s-a găsit nici urmă de peşte, ci doar cartofi şi ardei capia!..), sau pur şi simplu că foamea i-a împins la asemenea fapte necugetate (?!), ceea ce ne îndreptăţeşte să credem că ar fi bine ca Filiala dumneavoastră să le acorde de-acum înainte pachete cu hrană rece pentru duminicile sărace în peşte …

Vă rugăm deci să ne comunicaţi în termen de cel mult 14 zile (paisprezece zile) măsurile luate cu posesorii acestor 23 (douăzeci şi trei) de permise de pescuit care le alăturăm adresei. Beţele şi undiţele confiscate se află în sechestru la Consiliul Popular, împreună cu o pălărie mare, neagră, plină de insigne, precum şi o pereche de cizme şold nr.45 ale unui individ deocamdată neidentificat, care a fugit de la locul faptei desculţ şi cu un rucsac. Unii martori afirmă că ulterior s-a mai auzit din rucsac şi cotcodăcit de găină…

Comparând rezultatele acestui control cu concluziile unei anchete similare, efectuate anul trecut, când au fost depistaţi doar 8 delicvenţi cu undiţa pe terenurile noastre, constatăm îngrijoraţi că efectivele dumneavoastră au crescut mult peste media celorlalţi ani (după relatările unui din posesorii permiselor confiscate, aţi ajuns deja la cifra record de 1629 de membri…), ceea ce constituie un prim semnal de alarmă pentru comuna noastră fruntaşă în producţie, pusă în pericol de aceşti undiţari care nu  fac cinste malurilor…

Pentru conformitate/ Preşedintele Consiliului Popular al comunei Malul cu Spini/ Căpăţână Alexandru/ ştampilă rotundă/ ss indescifrabil/ Preşedintele C.A.P. Malul cu Spini/ ing.agronom Foamete Adrian/ ss indescifrabil.

 

 

26 septembrie 1986, orele 17, sala de şedinţe de la sediul A.G.V.P.S. Filiala de pescuit şi vânătoare a oraşului P.

 

Toate scaunele ocupate, sala arhiplină geme de lume. La masa prezidiului tronează sumbru preşedintele Stoicănoiu, cu un teanc de permise de pescuit în faţă, un cănceu cu apă, veioza, scrumiera şi pachetul de ţigări, secondat pe margine de un brigadier. Amândoi şi-au îmbrăcat ţinuta verde de gală, şi sub nici un motiv nu-şi leapădă de pe cap pălăriile garnisite cu smocuri lungi de păr de mistreţ, semn distinctiv al puterii… Preşedintele, mic şi burduhănos, cu ochii albaştri şi capul rotund precum un bostănel gălbui, necopt de ajuns, dă semne de nerăbdare, striveşte ţigara în scrumieră şi se foieşte pe marginea scaunului. Brigadierul prinde momentul şi răcneşte cât îl ţin puterile:

-Vă rugăm faceţi linişte!

Sala zumzăie ca un stup, plină de bancuri şi poveşti pescăreşti însă brigadierul nu se lasă intimidat, bate cu pumnul în masă şi-i avertizează afectat pe turbulenţi:

-Linişte, fraţilor, are cuvântul tovarăşul preşedinte Stoicănoiu!

Agitaţia se potoleşte ca prin farmec, preşedintele se ridică greoi de pe scaun, aşteaptă câteva secunde pentru a se potoli toate spiritele, studiază preocupat mutrele celor din primul rând, cu mâinile rezemate de marginea mesei, şi apoi izbucneşte:

-Ce-aţi făcut, nenorociţilor? Aţi ajuns de râsul lumii, uite ici adresa C.A.P.-ului din Malul cu Spini şi carnetelor voastre confiscate, ăia de-acolo îmi cer să vă ridic permisele şi să iau măsuri aspre şi neîndurătoare, adică excluderea din Filială! În anexa adresei mi-au înaintat şi un proces-verbal de constatare, din care rezultă că le-aţi înstrăinat de pe tarlaua de lângă Mureş aproape o tonă de cartofi, peste 70 de kile de castraveţi, vreo sută de kile de ardei şi ceapă! Bă, voi nu sunteţi pescari, şi nici întregi la minte, voi sunteţi milogi la C.A.P.-ul lor nenorocit! Păi dacă aţi văzut că nu trage peştele, cum adică, le pustiim ălora tarlaua? Derbedeilor!

Cei din sală încep să ofteze şi să mormăie, câţiva tuşesc stingheriţi, alţii ţistuie şi fluieră a uimire, ca şi cum ar afla noutăţile de sezon. Dar dintre toate şoaptele şi mormăielile lor se ridică brusc o voce revoltată:

-Aşa le trebuie, că tot ei au strigat apa, cu clocitoria lor împuţită şi reziduurile de la chimizare, coadă de peşte nu mai mişcă în Mureş! Cum adică, până la urmă tot ei urlă? Dinte pentru dinte!

Enervat, preşedintele bate cu pumnul în masă şi-i priveşte furios:

-Linişte, nemernicilor, că nu v-am mânat eu la Mureş! Mai este şi Streiul, mai sunt şi bălţile, ce v-a căşunat vouă tocmai pe Malul cu Spini?

Alte oftaturi, gemete şi alte mormăieli, câteva murmure de nemulţumire. Atunci preşedintele atacă în plin, nici nu-i lasă să se dezmeticească:

-Păi v-aţi gândit voi, măi pierde-vară ce sunteţi, ce-ar fi ca din 1.600 de pescari, câţi numără Filiala noastră, baremi 1.000 din ei să şterpelească o raniţă de cartofi, de, să zicem, 30 de kile? 30.000 de kile, neamule, urlă preşedintele ca scos din minţi, 30 de tone de cartofi fără de care C.A.P.-ul din Malul cu Spini n-ar mai fi declarat fruntaş, ci codaş! Mă, voi sunteţi nebuni? şopteşte el răguşit, aproape topit şi fără glas. Vreţi să mă băgaţi în puşcărie?

Linişte de mormânt, se mai aud doar foalele lui moş Potârcă, dezumfându-se încet. Alături scrâşnesc nedumeriţi Sandu Cizmă-Spartă, Puiu Poartă-Pică şi Gheza Măcelarul.

-Şi asta încă n-ar fi nimic! îşi continuă preşedintele rechizitoriul (între timp, pumnul lui drept a lovit de atâtea ori masa încât i-a crăpat o stinghie; îşi priveşte îngrijorat latul palmei şi începe să lovească mai departe cu stânga, de se clatină veioza, cănceul cu apă şi cutia cu ştampile). După cum vă spun, n-ar fi nimic, numai că voi v-aţi gândit că pe lângă cartofi să vă scoateţi paguba şi cu ălelalte legume, ardei, ceapă şi castraveţi…

Tace câteva secunde, îşi trage sufletul, fornăie ca un cal nărăvaş şi descoperă uluit:

-Păi ăsta-i jaf curat! Derbedeilor! conchide el încă o dată, mulţumit că pentru prima oară poate să le spună făţiş tot ce gândeşte despre ei…

Ca şi cum atât aşteptau, câteva glasuri furioase se potrivesc repede la unison şi protestează vehement, din toate colţurile sălii:

-Aşa este, dar nu numai noi suntem de vină, ci şi acela care ne-a îndrumat, tâlharul acela de popă!

Preşedintele rămâne cu gura căscată, dar îşi revine iute din stupefacţie şi relansează furibund atacul:

-Ce popă? Care popă? Mă, voi sunteţi întregi la minte, sau ce-mi îndrugaţi voi mie aici?

Imediat, protestele celor din sală se înmulţesc, acum majoritatea mormăie şi vociferează din ce în ce mai tare, şi câţiva mai curajoşi se apropie iritaţi de masa prezidiului.

-Da, da, chiar aşa e, numai popa ăla vagabond e de vină!

-Linişte, zbiară preşedintele parcă mai puţin convins, vreau să ştiu ce caută un popă în povestea asta!

-Să spună Gheza Măcelarul şi cu Puiu Poart-Pică, răcnesc câţiva întărâtaţi, ei ştiu mai bine cum s-a întâmplat!

Cei doi sunt împinşi cu coatele înainte, către biroul preşedintelui, şi, dintr-o dată, se lasă tăcerea. Rânjetele lor furişate către sală stârnesc un potop de chicoteli şi preşedintele mormăie bănuitor:

-Ei, hai, să aud cum a fost! Da’ să n-o umflaţi prea tare cu pompa, spuneţi adevărul gol-goluţ! îi previne cu arătătorul ridicat, din ce în ce mai puţin convins de presupusa vinovăţie a amărâţilor din tagma ce-o administrează de mai bine de zece ani…

-Ce să le mai înflorim, se burzuluieşte Puiu Poartă-Pică, că doară ce ştim noi ştie tot satul ălora, aşa popă vagabond, beţivan, pescar, cartofor şi afemeiat rar am mai văzut prin părţile noastre… Vă amintiţi şi voi, mă’, amărâţilor se întoarce el către sala plină, din care acum cu greu se mai disting feţele celorlalţi, învăluite într-un nor gros de fum, acum două săptămâni am plecat cu Gheza Măcelarul la Mureş. Ne-am luat cortul, mâncare, băutură şi ţigări pentru o săptămână, instalându-ne în poiana aceea dintre plopi şi răchiţi, acolo unde e malul înalt, înainte să cotească Mureşul către păduricea de arini. Ce să vă mai povestesc, râse el încântat, iarbă verde, ceaun şi peşte fript, trăgea cleanul, crapul, mreana şi somoteiul ca la sfârşitul lumii, dar e drept c-am avut şi momeli una şi una! Seara stăteam la foc şi dă-i cu ţigările, şeptica şi glaja cu rom! Mă’, da’ nu ştiu cum dracu’ se face că, într-o seară din asta mai liniştită, apare la noi la foc popa ălora din sat. Tânăr, în costum de blugi, bărbos şi bruneţel, ne-a păcălit şi s-a lipit la ciorba noastră, da’ să vezi tehnică pe el, mai ceva decât Gâgă al nostru zis Lipici, atât de frumos ne-a luat cu vorba şi ne-a îmbrobodit încât era imposibil să-i rezişti, seară de seară ne-a băut romul, ne-a fumat ţigările şi ne-a uscat la cărţi, învârtea foiţele mai dihai ca unul de meserie! Unde mai pui că s-a ghiftuit cu peşte fript, şi de câte ori a muiat undiţa-n apă niciodată n-a scos-o goală…

Hilaritate în sală, Puiu Poartă-Pică aşteaptă puţin şi apoi continuă:

-Noi ne-am minunat mai tare când am băgat de seamă că avea şi o ţiitoare, una cu care se întâlnea prin luncă, puţin cam bătrâioară, dar de, ştiţi voi cum e, gusturile nu se discută! Acu’, am stat noi şi ne-am gândit, ce drac de popă o mai fi şi acesta, dar l-am iertat când am aflat că de-abia terminase seminarul, era popă stagiar, cum s-ar spune, cică aşa-i modern acu’ pe la ei, ca stagiatura s-o petreci cu rom, ţigări, foiţe şi muieri! Râdeţi voi râdeţi, dar ne-a fost ruşine să-l mai înghiontim, câte seri a stat el cu noi la foc şi n-a cotizat nici măcar o dată cu un leu, cu toate că noi l-am scăpat pe responsabilul de la birtul din sat de un metru de raft plin cu rom, de s-a crucit acela, săracu’, n-a băut un sat întreg într-un an cât am ras noi cu popa într-o săptămână! Normal că până la urmă s-au terminat şi banii, ţigările şi mâncarea, de peşte ne săturasem, aşa că am hotărât să mai stăm o zi şi apoi s-o întindem către casă. De unde să ştim noi ce bucurie ne clocea popa, drept răsplată că l-am omenit o săptămână întreagă?

Parcă-l văd şi-acu’, izbucni Puiu Poartă-Pică într-un hohot de râs, apăruse iarăşi pe la focul nostru, chiar în ultima seară. A început să-şi debiteze bancurile, dar când a observat că noi ne cam pregăteam de plecare, şi-a mai aflat şi de ce, ne-a întrebat repede dacă nu avem o lanternă. Gheza Măcelarul ţinea lanterna în rucsac, pe undeva prin fundul cortului. S-a băgat după ea s-o caute, a răsturnat toate pe acolo, dar degeaba a cotrobăit prin cort, că lanterna era pe-afară, la dracii de copii. Şi dă-i cu înjurături ca la uşa cortului, de mi se făcuse mie ruşine, cu toate că, cei care mă cunoaşteţi, ştiţi că nici eu nu-s prea dus la biserică… Credeţi că hoţu’ de popă s-a simţit jenat? Nici pomeneală, fraţilor, parcă avea urechile înfundate! Mai degrabă Gheza Măcelarul – ţii minte, mulălăule, râse Puiu Poartă-Pică şi-l atinse cu un ghiont între coaste -, el scotea ca prostu’ capu’ din cort şi mormăia ruşinat: „Acu’, iartă, părinte, că nu găsesc lanterna, mai înjur şi eu dracii ăştia de copii…”, iar ăla se hlizea şi ne-o cocea… În fine, am găsit noi lanterna şi atunci popa, amator de încă două-trei seri de pomină, după cum am crezut noi ca fraierii, ne-a mai desluşit ce se mai putea mânca de pe câmp: pe întuneric nu se vedea prea bine, erau aşa, nişte movile întunecate, ca nişte grămezi, iar popa a bălmăjit că e rost de fasole boabe! S-a uşchit de la cort şi a zis că fuge până-n sat, după nişte ţuică de cazan! Urma ca până vine el noi să înhăţăm o grămadă din aia de rugi de fasole şi s-o scuturăm cu ciomegele, dar cu grijă, vezi doamne, să nu ne vadă nimeni sau să ne prindă careva… Mă’, şi era un întuneric de-ţi băgai degetele-n ochi! Numai eu şi Gheza ştim ce-am pătimit până am trecut cu maldărul ăla de rugi de fasole prin toate tufele de mărăcini şi scaieţi până la cort, şi nu mai doresc la nimeni să păţească ce-am păţit noi… Am întins o pătură pe jos şi ne-am pus pe treabă: două ciomege bune şi scoate untul din fasole! Şi cum vă spun, batem vreo oră-două la fasole, până năduşim de-a binelea şi ne mirăm ce-i cu popa de nu mai apare… Noi săracii visam că se întoarce cu o damigeană de ţuică, sau baremi cu o glajă de rom ori de trăscău… Ţi-ai găsit, dus a fost şi dracu’ i-a mai găsit urma! Deja ne răzbise bine foamea, şi-am ferit la o parte rugii de fasole, ca să culegem boabele; ceaunul cu apă clocotită aştepta pe foc, pregătit pentru iahnie… Prima oară am crezut c-am dat în orbul găinilor, când n-am văzut nici un bob pe pătură, dar când s-a holbat şi Gheza de pomană, ţin-te blesteme şi afurisenii pe capul popii… Nu erau boabe nici măcar de sămânţă, mă’, da’ ştiţi ce-i aia, nici un bob, am crezut că mă apucă damblaua! Ăia de la C.A.P. recoltaseră fasolea mecanizat, şi ce-am bătut noi ca bezmeticii cu ciomegele n-au fost decât rugii rămaşi de la maşină, dracu’ a mai văzut pe întunericul ăla… Atunci ne-am enervat şi-am dat iama în tarlaua ălora, că nu mai puteam de foame, dar poate că mai nimerit ar fi fost ca întâi şi întâi să călcăm pe la parohia din sat şi să spânzurăm de-o cracă de salcie tâlharul acela de popă!

Puiu Poartă-Pică se opri dintr-o dată din patetica relatare a faptelor, scuipă scârbit într-o parte şi-l înghionti pe Gheza Măcelarul către fundul sălii. În urma lor se auzi un hohot uriaş de râs, slobozit parcă din sute de gâtlejuri, şi, pentru o clipă, cei câţiva trecători din preajma Filialei se opriră nedumeriţi pe trotuar, încercaţi de senzaţia stranie că în ziua aceea se petrecea ceva neobişnuit în locul acela. S-au găsit câţiva, pe urmă, care s-au jurat şi că au simţit un uşor cutremur, iar unii mai slabi de înger au chemat pompierii, speriaţi de valul gros de fum care răbufnise prin ferestrele întredeschise ale sălii de şedinţe…

 

A.G.V.P.S. Filiala de pescuit şi vânătoare a oraşului P./ nr.384 din 28.09.1986./ Către Consiliul Popular al comunei Malul cu Spini.

 

Drept urmare a adresei dumneavoastră şi a procesului verbal de constatare a pagubelor înregistrate în producţia agricolă a C.A.P. Malul cu Spini, datorită manifestărilor antisociale ale pescarilor noştri, vă comunicăm prin prezenta măsurile imediate stabilite în şedinţa fulger din 26.09.1986, pentru ca asemenea fapte reprobabile să nu se mai repete:

1.Începând cu 1.10.1986 se închide total pescuitul în zona Mureşului perimetrul Malul cu Spini – în amonte şi în aval 25 de kilometri – pe timp de trei luni, respectiv octombrie, noiembrie şi decembrie. Acest paragraf este valabil şi pentru localnici, nu numai pentru membrii Filialei noastre. Dacă se vor depista acţiuni de braconaj, se vor lua măsuri drastice ca vinovaţii să fie deferiţi justiţiei. Paragraful 1. îşi menţine valabilitatea în fiecare an pentru lunile de toamnă, mai puţin restul sezonului.

2.În caz că veţi pretinde daune materiale pentru pagubele aduse până în prezent C.A.P.-ului de către pescari, vă înaintăm la rândul nostru procesul-verbal de constatare a pagubelor privind Balta-Popii – respectiv Popeşti, cum îi spun localnicii -, care aparţine teritoriului comunei dumneavoastră, dar care a fost populată de către Filiala noastră cu puiet de crap şi fitofag acum doi ani, puiet stârpit fără milă de braconierii localnici, cu plase,  dinamită şi carbid. În urma unul calcul estimativ, aceste pagube se cifrează la aproximativ 14.000 de lei, valoare apropiată de suma pagubelor aduse C.A.P.-ului. Dorinţa noastră este să menţionăm totuşi relaţiile de cordialitate şi prietenie, fără să ne şicanăm reciproc, oameni suntem şi unii şi alţii…

3. De comun acord, vom înainta în maximum zece zile proces de braconaj numitului Tămâie Alexandru, preot stagiar în Malul cu Spini, care a pescuit fără permis în apele Mureşului, martori fiind numiţii Puiu Poartă-Pică şi Gheza Măcelarul, membri cu vechi state de serviciu ai Filialei noastre. Totodată rugăm organele locale să pună sub o supraveghere mai atentă comportamentul numitului Tămâie Alexandru, care în unele privinţe lasă de dorit şi nu concordă cu meseria sa. Mai propunem ca pe timpul lunilor de vară, exceptând duminicile, să-l detaşaţi la campania agricolă, pentru a diminua (în limita posibilităţilor) influenţa nefastă pe care o exercită asupra pescarilor noştri. În acest sens, există dovezi cu martori din care rezultă că Tămâie Alexandru boicotează C.AP.-ul şi îndeamnă la furt din avutul obştesc. De altfel, vom supune cazul şi forului tutelar, respectiv Mitropoliei Cluj.

4.Pentru a preîntâmpina oricare alte neînţelegeri, când se va prezenta să ridice beţele confiscate şi anexele (cizmele şold, pălărie etc.), delegatul nostru va proceda la predarea a 100 kilograme caras şi crap viu de crescătorie, din fondurile Filialei noastre pentru valorificarea la liberă alegere în cadrul C.A.P.-ului Maul cu Spini.

Cu salutări tovărăşeşti    

Preşedintele A.G.V.P.S. Filiala de pescuit şi vânătoare a oraşului P./ Vasile Stoicănoiu/ ştampilă rotundă/ ss indescifrabil.

 

 

 

Related Posts

Tags

Share This

Leave a Comment

*