RĂMÂI

27.04.16 by

RĂMÂI

Rămâi în pajiștea cea crudă, să omorâm iubirea-n doi,
Înmiresmează-te, iubito, și lasă timpul ca să toarcă,
Alungă visele urâte și-apoi să ne grăbim spre barcă,
E luna plină-n astă seară și-argintul curge peste noi.

Atât cât dorurile noastre se întâlnesc într-o oglindă
Și limpezimea din pahare se naște dintr-un cer opac,
Ne vom juca în iarba moale, ca doi copii, într-un cerdac,
Și vom lăsa, de geana noastră, o rază nouă să se prindă.

Nu vezi cum zilele se duc? Nu vezi cum gândurile noastre
Se-mprăștie-n perdeaua nopții, ca unde galbene pe râuri?
Rămâi acum, căci anii vitregi pe vise ne vor pune frâuri
Și zările nu vor mai fi, ca azi, atâta de albastre.

ÎN SAT

La mine-n sat, mai cântă mierla și cucul, sus, lângă făntână,
Sub cerul picurat de-argint, cântecul lor se împreună.
Vuiește codrul bucuros, cu ramurile-i de lumină,
Și bolta e atât de-naltă, în suflet intră doar lumină,

La mine-n sat, mai crește grâul, mai cresc speranțe, câte una,
De jos, se-nalță fagi și paltini, de sus ne mai veghează luna,
Privesc răzoarele cum cresc și iarba cum își coase ia,
Cum în salcâmii de pe coastă se mai răsfață ciocârlia,

Dar unde sunt bunicii noștri? Ai mei părinți unde s-au dus?
Când trec, e casa-ndoliată, la poartă, lacătul e pus
Și-un chip apare dinspre curte, cărări i se deschid din cer,
Văd patru ochi care-mi zâmbesc din umbre și apoi cum pier,

Câtă tristețe naște viața! Și bucurie, laolaltă!
E pragul ei atât de crud și poarta ei atât de-naltă…
Mă trec fiorii când ajung, pașii îmi rătăcesc în ceață,
Mă-ntorc cu sufletul în sat în fiecare dimineață,

Iau curtea și pe-ai mei părinți, iau totul și-i închid în mine,
Călătoresc cu ochii-nchiși cu aripile moi, senine,
Și iată, pacea mă cuprinde, căci port în mine tot ce-i sfânt,
Mă mistui flacără ce arde mereu în cer și pe pământ.

9 iulie, 2015,
Bulzești
www.omniscop.ro

Related Posts

Tags

Share This

Leave a Comment

*