RADIOMONDO (comunicat de presă)

11.02.14 by

RADIOMONDO  (comunicat de presă)

În cadrul expoziţiei, deschisă între 13 şi 27 februarie 2014, în spaţiile Artotecii Bibliotecii Metropolitane Bucureşti (Șos. Mihai Bravu, 4; staţia Obor), vizitatorii vor avea prilejul să admire vechi aparate de radio realizate de firme de top mondial: Philps, Siemens, Blaupunkt, Tesla, precum şi cunoscuta firmă românească Radio Popular, ulterior Electronica.
Exponatele acoperă perioada 1925 – 1972, cel mai vechi fiind un radio cu reacţie produs în România. O adevărată bijuterie tehnică este şi aparatul LUMOPHON GLORIA produs în Germania în 1929. Aparatul de radio cu galena, produs, în 1954, în România constituie o altă realizare de excepţie.
Pe parcursul expoziţiei va fi aniversată ZIUA MONDIALĂ A RADIOULUI.
Ziua Radioului (13 februarie) este o sărbătoare instituită de UNESCO, în semn de preţuire pentru acest important vector de informaţie şi diseminare a culturii.
Pe 18 februarie se va desfăşura simpozionul dedicat împlinirii a 54 de ani de la înfiinţarea Uzinelor Electronica (Bucureşti), precum şi aniversării înfiinţării Asociaţiei Radioclubul României, organizatoarea evenimentului în parteneriat cu Mediateca GEORGE ENESCU a Bibliotecii Metropolitane Bucureşti.
Parteneri media: Radio România, Radio România Cultural, City TV Bucureşti.
Vernisajul expoziției, joi, 13 februarie 2014, de la ora 12. Vă așteptăm cu plăcere !

Detalii: radioclubul.romaniei@yahoo.ro, 0724 507.748.

Toate bune !

www.omniscop.ro

Related Posts

Tags

Share This

Leave a Comment

*