R Ă D Ă C I N I ( II ) ( Symbolon,etymon,datină.)

25.11.14 by

De vreme ce etimonul cuvîntului este de origine tracă, vom zice şi noi că Sărbătoarea tracă a Crăciunului, asemeni Sărbătorii Pastelui Slăvitilor Evrei din Vechime (rămaşi ca tracii, fără urmaşi demni de un asemenea nume!) este o sărbătoare anterioară coborârii, respectiv întrupării, Naşterii Domnului Nostru Iisus Hristos. Ca şi Paştele, Crăciunul îşi are semnificaţiile lui, semnificaţii pe care, ca şi în cazul Pastelui, urmaşii le-au piedut ! Pentru a încerca să înţelegem, să ne apropiem de adevăratele tâlcuri ale datinei, mai întâi, se impune să o împlinim, în litera ei. Să o facem, pentru a o înţelege în duhul ei! Cere datina ca, în seara din ajunul celei mai scurte zile de peste an, să aprindem, pe vatra casei, un butuc/crăciun. Datina, prin acest symbolon marchează aşadar, locul: vatra casei şi tim­pul: ajunul solstiţiului, şi se defineşte ca un butuc/crăciun arzînd în flăcări ori butuc/cră­ciun de jar. Vă reamintim că, spre a-1 deosebi de simbolurile, ce tapetează lumea modernă, vom numi butuc/crăciunul de jar, SYMBOLON. Symbolon vine din Grecia Primitivă şi denumeşte un obiect, ce are menirea să consfinţească legătura de prietenie, ce s-a legat între două per­soane. Cum vorba şi-a trecut tâlcul şi în simbolul religios, pentru deplina ei înţelegere să vedem cum se confecţiona un symbolon. Se lua un obiect, să zicem un corn răsucit de berbec, şi se despica în două părţi, în aşa fel încât, cornul de la care s-a plecat, să nu poată fi refăcut decât prin punerea împreună a celor două părţi, obţinute prin spintecare. Era un semn de recunoaştere, peste ani ori peste generaţii, între cei astfel uniţi ori între urmaşii acestora. Părţile se recunoşteau, numai, prin punerea împreună a celor două părţi. ale symbolon-ului Să subliniem că adevărata identitate a symbolon-ului se obţinea, numai, prin punerea împreună – symbolon – a celor două părţi, părţi care, con­siderate separat, puteau avea o altă identitate ori niciuna, funcţie de natura obiectului de la care s-a plecat. Esenţial de reţinut este de asemenea că, adevărata identitate a părţilor se obţinea numai prin punerea lor împreună – symbolon. Înainte de a defini cele două părţi ale symbolon-uiui crăciun, să notăm că, cele de mai sus, le datorăm, în totalitate, celui ce a fost academician­ul Anton Dumitriu.
Cu cele de mai sus în gând, vă reamintim că, prima parte a symbolon-ului, se oferă minţii ca un simulacru posibil în senzorial. Este timpul, şi aici ne despărţim de A. Dumitriu, să ne amintim de spusele lui Maxim din Tyr, pe care l-am mai citat şi în 1967! (sperăm ca, acum, să aibă alte urmări!) care zice că, înţelegerea simbolurilor religioase, fără un ajutor de Sus, nu este posibilă! Vă reamintim că simulacrul oferit de un butuc arzând pe vatră, în ajunul celei mai lungi nopţi.de peste an, nu poate, sub nici o formă, să ne dăruie cheia înţelegerii uriaşului şi complexului mecan­ism, ce ne-a adus acolo unde ne aflăm, dar poate ajuta la conservarea adevărului, astfel închipuit! Sărbătoare înseamnă, păstrare, conservare, evi­dent, a unui adevăr esenţial pentru existenţa noas­tră. Rostindu-ne, ne-a venit rândul, cu ajutor de Sus, vom zice că, în tainica ei preumblare, nava-pământ a ancorat în partea cea mai de jos a Copacului Vieţii, la butuc/crăciun-ul acestuia. La ceasul de taină al solstiţiului, în chip tainic, pe vatra casei, implicit pe vatra lumii, se află Pomul Vieţii, Pomul de Lumină din Centrul Lumii! Cum vedem partea a doua a symbolon-ului, partea nevăzută a acestuia seamănă, până la iden­titate, cu prima parte a acestuia si puse împre­ună – symbolon – ne fac să ne înfiorăm de uriaşa măreţie a spectacolului propus gîndului! Este momentul să ne amintim cele spuse de Hegel cum că părţile simbolului, „semnificaţia şi expresia ei nu este decit o împreunare cu totul arbitrară”, şi vom înţelege, mai uşor, de ce vechile symbolon-uri nu sunt, deloc, pricepute de omul modern.. În symbolon, semnificaţia şi expresia ei nu au nimic arbitrar, mai mult, punerea lor împreună fiind posibilă numai de-o manieră, absolut, unică! Să ne amintim de câteva din simbolurile propuse de diverse religii, prin vreme, şi care constituie, după noi, o galerie uriaşă!, cum ar fi: oul, melcul, scoica, şarpele, păunul, pomul, muntele etc. etc. Şi să subliniem că ele ne propun simple simu­lacre ale Tainei dar, nici aceasta, în chip explicit, accesibil raţiunii omeneşti. Oul, atît la budişti cât si la creştini, are aceleaşi semnificaţii religioase, ceea ce nu înseamnă că, din milioanele de budişli şi creştini, ce mănâncă zilnic ouă, nu este posibil ca niciunul să nu priceapă nimic din valorile de symbolon ale oului! Credem că majoritatea datinilor poporului nostru se află în această situaţie, symbolon-urile, implicate, fiind mute, amuţite, mai precis, deoarece, iniţial, ele erau deosebit de grăitoare!
Dar să mai retrăim, o dată, Marea Sărbătoare a Crăciunului. Symbolon-ul este din lemn, sub­stanţă, mai nou, numită de… lumină. In butuc/crăciun, în chip tainic, se ascunde Lumina. Dintr-un metru cub de lemne, prin ardere, rămîne o găleată de cenuşe, restul provenind din nevăzut, din înalt. Iată, de ce, a fost ales butu­cul. Apoi, pentru cine a înţeles, cât de cât, cele de la Sarmisegetuza, este clar şi de unde provine această uluitoare precizare, butuc, adică partea de jos a Pomului. Pe vatră, adică în interiorul casei, pentru că, pe vatra lumii/casei a poposit Pomul Vieţii: a intrat în lume Dumnezeu! În lumina sângerie, ce joacă pe pereţii casei, să ne lăsăm cuprinşi de tainica magie a jarului de pe vatră, şi să închipuim… „Firida unde arde cu foc nestins Divinul”.( Ion Barbu) Clipa este de maximă intensitate şi firea toată se resimte de prezenţa Divinului, căci iată, acum pereţii casei noastre, pereţii lumii noastre se confundă cu cei ai Cerului, iar în mijlocul ei, pe vatră păşeşte în chip de Moş Crăciun, Dumnezeu-Tatăl, dăruind celor cuminţi daruri, al căror preţ e greu de închipuit. Acum, la aşa numitul solstiţiu de iarnă, Ceresc şi Pămîntesc şe împreună, Divin şi Uman, se întrepătrund, Dumnezeu şi Om devin, în chip de Moş Crăciun, o singura Entitate! Lumina geroasă a Crăciunului umple de vlagă seminţele, din adâncul pâmîntului, iar celor ce s-au apropi­at de Crăciun, cu post şi rugă, le dă sănătate şi putere. Este clipa cea mai sfântă pe care o trăiesc pământenii, sau cum zice colinda: „Această noapte, e pentru noi/ Cea mai fru­moasă dintre sărbători!” La popoarele nordice „Noaptea sfintă” se însoţeşte cu aducerea în casă a unui brad, evident cu aceleaşi conotaţii, ca şi în cazul Crăciunului nostru. In ultima vreme, mulţi români împodobesc de Crăciun un brad, cum sensul datinei nu-l cunosc, ni se pare firesc faptul că Dumnezeu, încă, întîrzie să se întoarcă la Români!
Dacă prima parte a symbolon-ului, cum am văzut, este un simplu simulacru, prin înţelegerea extraordinarelor semnificaţii ce le poartă, firesc, ni se pare, acum, faptul că şi
acest simplu simulacru, prima parte a symbolon-ului să devină sacră, iar păstrarea,
sărbătorirea şi transmiterea lui să fie sfântă în inima unui neam! Să nu uităm că două
războaie mondiale şi-un regim bolşevic, care a însumat forţa de distrugere a celor două
războaie, au rupt lanţul generaţiilor, au sfărâmat verigi de preţ din elita neamului nostru..
. În aceeaşi ordine, a celor fireşti, ni se pare şi contopirea Sărbătorii Crăciunului cu Sărbătoarea Naşterii Domnului. Dacă de Crăciun, pe aceste meleaguri, cobora însuşi Dumnezeu, în chip de Moş, ni se pare, firesc, ca şi Fiul lui Dumnezeu să se nască, acum, într-un calendar strict liturgic! (Celor ce pun la îndoială istoricitatea datei de naştere a Domnului Iisus Hristos, le recomandăm să citească cele afirmate de Avatarul Sai-Baba, în această privinţă!) Dacă Sfînta Sărbătoare a Crăciunului ar fi însemnat, vreodată, împingere pe cer a unui soare… „amorţit”, ca parte a unei religii, în care se adora Soarele, atunci, credem noi, Sfinţii Părinţi s-ar fi ferit, ca de foc, de orice posibilă atingere între o astfel de sărbătoare şi Naşterea Domnului!!! Să închipuim Peştera şi Ieslea, şi Maica şi Pruncul, şi toate acestea cu Lumina Crăciunului pe Fundal, si să subliniem că, parcă, în loc să se limpezească. Marea Taină a Datinei sporeşte! lată de ce, ţinem şi noi, să vă reamintim extra­ordinarul curaj al poetului Ion Barbu, care, evocînd „Lăudata seară” a Betleemului, şi, mai ales, un „tânăr mugur”, nota, ca motto al poeziei amintite: „Asemenea seri se întorc, zice-se, de demult” (Matei Caragiale citat de Ion Barbu).
Înainte să încheiem, credem necesar, să accentuăm că, înţelegerea celor ale Tainei (între
care trebuie pus mai întîi anul, cu solstiţii şi echinoxuri si, mai ales, taina tainelor, fenomenul
zi/noapte, ciclul ce defineşte viaţa noastră, în toată profunzimea) nu este la mâna oricui si nici
o minte omenească nu va putea pătrunde dinco­lo de vălul cu care se înconjoară Zidirea dum-
nezeească. ,
Noiembrie 2000

P.S.
Din cele de mai sus putem afirma cu toată puterea că atât dl.prof.Muşu cât şi părintele Gordon
înţeleg că Solstiţiul de iarnă se leagă de soare,de unde şi penibila explicaţie a solstiţiului,în care un “soare amorţit”este aburdicat să treacă vama solstiţiului,împingându-l cu “vâlvătăile”focurilor aprinse ,jos în tinda casei ,pe vatră. Aşa cum am arătat,în mod fals,greşit ,de aproape 500 de ani, europenii pornesc de la cuvântul latin SOL / SOLI adică Soare şi nu de la SOLUM / SOLI care înseamnă …Pământ ,ceea ce este cu totul altceva..Oricum pământul,în mişcarea lui,nu trebuie ajutat cu buturugi puse pe foc,de unde şi adevărata explicaţie a datinei este cu totul alta,şi anume ce arătată de noi…

C.A.
www.omniscop.ro

Related Posts

Tags

Share This

Leave a Comment

*