R Ă D Ă C I N I ( I ) ( Symbolon, etymon,datină )

25.11.14 by

Motto:- Ca şi Dumneavoastră,
La aceeaşi Iesle,
Răbdai ger şi ploaie.
Dar,,. din pai şi zoaie,
Alesei doar jarul verde
Din….poveste!!
Numele sărbătorilor, de peste an, le găsim, mai întâi, în dicţionare, unde cuvântul, care le denumeşte, se însoţeşte cu un etimon, mai mult sau mai puţin corect; apoi, sărbătorile sunt descrise ca datini; datina propune, pentru înţelegerea sărbătorii, un simbol, pe care, pentru a-1 deosebi de simbolul-rod al convenţiei şi al liberului arbitru -din gîndirea modernă, îl vom numi, ca cei din vechime, symbolon, urmând, la timpul cuvenit, a vă furniza şi explicaţiile aferente.
În urmă cu mai bine de un sfert de veac, profesorul-savant Gh. Muşu a propus,pentru cuvântul CRĂCIUN, o etimologie care, deşi, aşa cum afirmă elevul şi admiratorul profesorulii, preotul Vasile Gordon, „este cea reală”, întîrzie să se impună .La insuccesul magistralei etimologii contribuie, din plin, chiar profesorul-savant, atunci când, prezentând datina, numită de cuvântul CRĂCIUN, o face într-o totală neînţelegere a symbolonului CRĂCIUN, propus de aceasta. Înveşmîntarea cuvîntului în symbolon implica, în Grecia Primitivă, dilatări extraordinare ale sensului primar al acestuia, tâlcurile încuiate în symbolon vizând ordinea nevăzută a lumii, fiind ascunse înţelegerii noastre. Asemeni tuturor intelectualilor moderni, fie ei europeni sau numai români, şi prof. Gh. Muşu se apleacă asupra datinei, în numele unei Ştiinţe despre lume, pe care nici măcar nu o bănuie cât este de păguboasă! Comentând scrisa savantu­lui, părintele Gordon notează: „numele sărbătorii este de origine şi semnificaţie naturalistă, întrucât sărbătoarea Crăciunului „s-a suprapus aceleia a solstiţiului de iarnă din religiile naturaliste ante­rioare” (p. 21)”. Înainte de a trece mai departe vă . rugăm să reţineţi că, atât din exprimarea părintelui, cât şi din cea a savantului rezultă că, referindu-se la „solstiţiul de iarnă”, ei par a se referi la o noţiune cunoscută tuturor, am zice, arhicunoscută! Subliniem că, deloc întîmplător, vă propunem susţinerile unui profesor-savant, prin comentariile datorate unui teolog, pentru că, aşa cum vom vedea, atât savantul cât şi teologul se dovedesc trib­utari uneia şi aceleiaşi păguboase formaţii intelec­tuale, formaţie ce îi împiedică să înţeleagă rostul sărbătorii Crăciunului, mai rău, le blochează, pur şi simplu, orice apropiere de cele ale Tainei!
Dar să recitim, prin părintele Vasile, etimologia propusă: „Termenul Crăciun, potrivit demonstraţiei prof. Gh. Muşu, îşi are originea într-un cuvânt din fondul trac, din care provine şi aromânul crăciun, cărciun {butuc aprins în noaptea şi în ajunul zilei solstiţiului de iama), meglenoromânul cărciun (idem), albanezul kercun (doar cu sensul general de butuc). Din româna nord şi sud-dunăreană, cuvântul a trecut apoi la slavi . Desigur, am adăuga noi, împreună cu cuvîntul au trecut atât datina cât şi symbolon-ul implicat. Termenul CRĂCIUN, aşa cum se exprimă părintele Gordon, defineşte un simplu butuc, ca-n albaneză, dar şi butuc- (ul) aprins în noaptea solstiţiului, precum şi seara şi noaptea cu pricina. Acelaşi „termen” îşi împrumută numele datinei şi sărbătorii cu care se însoţeşte solstiţiul de iarnă. Magistrala etimologie desfăşurată de prof. Muşu, denumeşte, cum vedem, partea văzută a symbolon-ului, am zice, prima parte a acestuia. Cum vom vedea, abia partea a doua a symbolon-ului, împreună cu prima parte, destăinuie adevărata, identitate a sărbătorii, respectiv datinei. Dar să urmărim cum, prizonier al unei . viziuni/ştiinţe moderne despre lume, prof. Muşu, deşi se află în posesia etimologiei reale a cuvântului Crăciun, ratează înţelegerea adevăratelor sem­nificaţii ale datinei şi sărbătorii Crăciunului, implicit ale symbolon-ului propus de acestea. Să-l urmărim în relatarea aceluiaşi părinte: „Originar, cuvântul crăciun numea, aşadar, butucul care era aprins în seara şi noaptea dinaintea solstiţiului de iarnă (desemnînd şi respectiva noapte), pentru ca, potrivit credinţei adepţilor religiilor naturiste, focul rezultat să „întărească” soarele „amorţit”, la respectiva cumpănă a cursei sale, pe care să o poată apoi continua: „Desigur, focurile pămîntenilor contribuiau mult la aceasta, drept pentru care pe toate meridianele pâmîntului se întindea atunci mare vâlvătaie, iar soarele, precum ştim, trecea cumpăna. De aceea o făceau mereu si după instaurarea creştinismului… “. Bănuim că „respec­tiva cumpănă”, pe care trebuie să o treacă soarele, e una şi aceeaşi cu, atât de intens mediatizata „cumpănă dintre ani”, din zilele noastre, şi ne mirăm cum, la ceasul cînd ne rostim, „amorţitul” soare reuşeşte să o treacă, pentru că „precum ştim” pe vatră ard… calorifere, cu rază de acţiune mult mai redusă… Spectacolul, mai sus, propus de savantul Muşu, are loc pe un glob… de carton, prevăzut cu meridiane. Ce „mare vîlvătaie” se întindea, atunci, pe pămînt, ne dăm seama, de îndată ce ne reprezentăm un sat, îngropat sub nea, undeva în câmpia Bărăganului… Şi mai apoi: care gospodar, întreg la minte, s-ar lăsa convins, fie şi de-un popă naturist!, să aprindă un butuc pe vatră, cu speranţa că, astfel, ajută soarele, altfel spus că dogoarea care, de pe vatra, din tinda casei, dac-ajunge până pe prispă!, o să urce, spre cer, „mare vîlvătaie”, şi-auzi colo!, o să-mpingă soarele, să treacă… cumpăna solstiţiului!!! Penibilul explicaţiei de mai sus, din păcate, discret aprobată, vom vedea de .ce, şi de părintele Gordon, provine din greşita părere ce-o are, despre sine, intelectu­alul modem, care nici măcar nu bănuie că habar n-are ce-i acela solstiţiu!!!
Din cele de mai sus se înţelege că, în vechile religii naturiste ori naturaliste, soarele era ceva asemănător unui cocoloş material, şi, mai ales, asemănător soarelui-material, propus intelectu­alului modern de ştiinţa nouă copernicano-kepleriană etc…. Ne grăbim să ne disociem de o asemenea gândire şi să subliniem că, după cum afirmă Platon, despre cei ce formau antichitatea vremurilor sale, cei vechi ştiau cu mult mai bine decât noi, cele ale Tainei, în cazul nostru, adevăratele rosturi ale aprinderii unui butuc/Crăciun, pe vatră, în seara solstiţiului. Cum vom vedea, aceste rosturi sunt cu totul altele şi sunt, din păcate, pentru savantul şi teologul modern, imposibil de înţeles, atâta vreme cât acesta rămâne, deliberat, prizonier al unei anume ştiinţe despre lume. Dar să-1 ascultăm pe teolog, pe urmele savantului, afirmând în concluzie: „Iar cînd Noul-Soare, Hristos, a luat locul „vechiului soare” adorat în religiile naturiste, şi când sărbătoarea Naşterii Domnului a fost învecinată cu cea a solstiţiului, s-a împrumutat şi denu­mirea, rostită pe buzele strămoşilor noştri prin cuvântul-minune Crăciun, fără ca împrumutul să ştirbească semnificaţia profund creştină a praznicului”. Afirmam mai sus că teologul, dis­cret, a aprobat penibilele răstălmăciri ale datinei, datorate savantului, şi acum, credem, că înţelegeţi motivaţia. Atât savantul cât şi teologul nu înţeleg ce anume a permis contopirea unei sărbători „păgâne” cu un praznic „creştin”, de unde şi exprimarea, cel puţin curioasă, după excepţionala etimologie propusă de savant şi însuşită de teolog, conform căreia cuvântul crăciun ar fi, nici mai mult nici mai puţin, decât… „cuvânt-minune”! Cum, în ce fel? Mister! Noi credem că, totala neînţelegere a syimbolon-ului propus de datină, a dus la ratarea înţelegerii majusculării cuvîntului crăciun, care, devenit Crăciun, prin învestmîntarea sa în symbolon, nu devine cuvînt-minune, ci defineşte şi ceva din cele ascunse ale lumii, cum vom vedea, poate tot ce e mai preţios din nevăzut, de unde şi lungimea sărbătorii. Pentru.a vă uşura înţelegerea extraor­dinarei deosebiri dintre ciivîntul crăciun şi symbolon-ul Crăciun, vă rugăm, să ne permiteţi să-1 cităm, în continuare pe teolog: Mai întîi, să reţinem că,după părintele Vasile Gordon, singura expli­caţie a împrumutării numelui datinei păgâne de către praznicul creştin, ar fi aceea că „sărbătoarea Naşterii Domnului a fost învecinată cu cea a sol­stiţiului”. Aducând binemeritate laude spiritului obiectiv, complet, lipsit de orice subiectivism, al profesorului-savant Muşu, părintele Vasile Gordon, scrie în finalul articolului său: „Concluzia firească este cea notată de profesorul Muşu însuşi: Iar altă, dezlegare, în şirul acestor raporturi, nu. poate lua fiinţă, decât. admiţând că lucrurile stau cu capul în jos” (pag. 38)”. Dacă lucrurile ar sta cu capul în jos, atunci, printr-o simplă.răsturnare, le-am putea aduce în.poziţie… normală. Din păcate lucrurile se prezintă cu totul altfel..
Urmeaza RĂDĂCINI II

Related Posts

Tags

Share This

Leave a Comment

*