PSALMUL RĂPIRII DE TAINĂ

10.05.17 by

PSALMUL RĂPIRII DE TAINĂ

Ce simt mai bine-ar spune-o cel ce-a trăit vârtejul
Adâncului ce-și soarbe chiar firea lui rotundă.
De frigul înălțimii nimic nu știe vrejul;
Mi-ai dat rotiri de vultur spre veșnica-ți secundă.

Deși atât de singuri de-ajuns ne este dorul
De împretundenire, îndrăgostiții-s una.
De-Ți înțeleg sigiliul, la porți de vămi, condorul,
Mă pierd întreg în Tine, cutremurându-mi struna.

Nu frica, prea mult cântec e-n coarda mea subțire…
Am început să tremur, sunt cum mă vrea arcușul,
Din zgură-mi curge aur, fă-mă ce vrei Iubire,
Dezbracă-mă de moarte și-n flăcări zvârle-i plușul,

Metafore-i sporindu-i dintru zdrobiri uleiul:
Nu blestema la nuntă smochinului condeiul!

PSALMUL AURULUI ROȘU

N-am auzit ca vinul îmbătrânind să plângă…
Ce taină-a tinereții l-a podgorit din poamă?
Scriptura cea mai veche-o citești spre partea stângă,
Altfel despre iubire cuvântul se destramă.

Azi mi-ai vorbit de-un aur mai scump decât al firii,
Metal fără apusuri, subțire-n ghicitură,
Nu întomnând pe frunză, ci aurul porfirii
Ce-asemeni ca năluca nu lasă-n urmă zgură.

Te ascultam, în brațe – ne-ngăduită clipă!
”De vei avea credință spui măgurei să zboare…”
La ce folos e cerul de nu-l guști din aripă,
Sau tot întinsul mării când Atlantida doare?

Când m-am trezit, pe buze încă aveam descântec,
Dar n-a fost vis că trupul încă ne-ardea din cântec!

PSALMUL SMOCHINULUI NERODITOR

Smochin, tristeții frate, ne înfrunzim a vină,
Că ne-am născut în timpuri urzite-n alte straie,
Blestemul nu e-n frunză, ci-adânc în rădăcină,
Că n-am mușcat la vreme din fruptul de văpaie.

Azi mi-a grăit profetul luând cărbune-n clește
Ca să-mi atingă buza: ”Bea focului tot vinul,
Că-mpărăție-i Bobul ce-n tine putrezește,
Porți ulciorelnic lutul, zavistuindu-l crinul”.

Și-asemeni Lui pe umăr, smochinului-i duc lemnul,
Ce nu mai are frunze prin verbe să mai cadă,
Iubirea de n-ajunge să-și poarte-n rană semnul,
În veci n-o să deschidă pierduta-ne livadă.

Chiar și blestem se șterge când ești îndrăgostit:
Nevorbitor smochinul, lemn crucii, Te-a rodit!

SOLFEGIUL SINGURĂTĂȚII

Mă-nalț și cad, alunec… La spovedirea serii
În trei s-a spart oglinda cu vremea ei îngustă!
Beau din aceeași oală cu-arțarii, cu hingherii,
Intrarea cere fructul, de ce mă-ntrebi cum gustă?

Mai am puțină moarte, nu-i irosesc absintul;
Te sorb și tot mi-i sete, ca pătimașul drogul.
Sunt soarelui tâlharul, cum numai noaptea simtu-l,
Copita căprioarei o șterge inorogul.

‘Nainte de-a-mi fi umbră, ce-ai fost singurătate?
Fu boarea de cuvinte pe-apusul cui, mocnitul?
Mă-nalț și cad, alunec… Rășini curg din cetate…
Dacă în doi țărâna sfidează infinitul,

De ce mă-ntrebi pe unde știi clar că-nțeapă ghimpul:
– Azi Ți-am rodit vecia, unde vei duce timpul?

PSALMUL LUI MANOLE

Ți se înalță templul din piatra mea păgână,
Ce numai apa morii lăutu-a-n detaliu.
E-aceeași precum noaptea perfectă ca fântână,
Din cioburi colorate sunt orbu-Ți din vitraliu!

Vrei jertfa-n zid deplină! O jinduiai de vie,
Spre-a-ntoarce Eva-n coastă, că Ți-a pierdut kalosul!
Ca Avraam urc drumu-Ți, prin râpi de gelozie;
Luptatu-m-am cu-n înger, dar eu i-am frânt și osul.

Tu nu mi-o ei, Ți-o dărui, că-i pură-n vremuire:
Pui bob de timp, vecia-Ți deasupra lui se-ndoaie
Însălcâmare ninsă prin ghimpi de răstignire!
Așa ne-ai vrut alături, nu-n lespezi, ci-n văpaie…

Dar amintește-Ți, Doamne, de coastă, izvor ranei:
La Argeș crucea-naltă va sta deasupra Anei!

PSALMUL PARDOSIT CU PIETRE

Se face frig în mine când fața Ta e-ntoarsă!
Merindă-mi fu greșala, nămol hrănindu-mi crinul,
De parcă-n palimpseste, în viața fostă, ștearsă,
Pe mine-ai scris povestea cum mi-ai iertat smochinul.

E buche răzuită, sau fu un semn aparte
Că-mi lași ca moștenire și ieslea și colindul?
Nu gard, părutul zării, de Tine mă desparte,
Ci scrisul în țărână, când duhului perindu-l.

Tu ai în palme sânge din răsărituri roșii,
Eu am în palmă linii ce nu au ghicitură.
Orfan cerșesc o vorbă, dar îmi răspund cocoșii
Lovindu-mă cu-aripa de trei ori peste gură.

Tu plângi cu fața-ntoarsă… N-auzi cum strigă verbul…
Sunt însetat iertării ca de izvoare cerbul!

Kitchener, Ontario
www.omniscop.ro

Related Posts

Tags

Share This

Leave a Comment

*