Psalm
Tu tremuri şi nu ţi-e deloc frig
sânul tău vibrează şi nemişcat este locul
şi lumea din jur
nimic nu anunţă sfârşitul acesteia
doar undele tot mai pregnante
ale trupului meu bruiază o clipă
muzica ce-o percep dinspre braţele tale
acoperind nimicul din oglindă
apoi te îndepărtezi şi aerul înmieresmat
se ia după tine – cum să se desfacă
mireasma de trup cum să existe singure –
nu e altă sperare acum decât în lunecarea lui
nu e decât aşteptarea învolburată
atinsă-i pielea de lumina ochilor mei
neatinsă stă faţa ta către mine la fel de nevăzut şi eu
şi tu nu ştii cât de adânc
pătrund în tine atunci când te visez
când mă rog ţie să fii locul primitor
unde să fiu în sfârşit deşi mă ştii atât de bine
cât sunt de nestatornic cât de mincinos pot fi
tocmai eu lumina care te trezeşte mereu
chiar şi atunci când tu te ascunzi
în umbra braţelor a trupului a sărutului meu
a celui care se laudă a fi bărbatul.