Psalm

Tu tremuri şi nu ţi-e deloc frig

sânul tău vibrează şi nemişcat este locul

şi lumea din jur

nimic nu anunţă sfârşitul acesteia

doar undele tot mai pregnante

ale trupului meu bruiază o clipă

muzica ce-o percep dinspre braţele tale

acoperind nimicul din oglindă

apoi te îndepărtezi şi aerul înmieresmat

se ia după tine – cum să se desfacă

mireasma de trup cum să existe singure –

nu e altă sperare acum decât în lunecarea lui

nu e decât aşteptarea învolburată

atinsă-i pielea de lumina ochilor mei

neatinsă stă faţa ta către mine la fel de nevăzut şi eu

şi tu nu ştii cât de adânc

pătrund în tine atunci când te visez

când mă rog ţie să fii locul primitor

unde să fiu în sfârşit deşi mă ştii atât de bine

cât sunt de nestatornic cât de mincinos pot fi

tocmai eu lumina care te trezeşte mereu

chiar şi atunci când tu te ascunzi

în umbra braţelor a trupului a sărutului meu

a celui care se laudă a fi bărbatul.