Prostia lucrativă

03.07.11 by

Prostia se plimbă fudulă prin viaţa publică din România. Ea nu e vioaie, nu are pic de umor, necum (auto)ironie. E scorţoasă, solemnă, gravă, şade la masă cu miliardarii (de carton), n-are de-a face cu gratuitul, cu independenţa în gândire, în acţiune. Ea nu-şi face prezenţa în cârciuma unde doi-trei prieteni discută la o vodcă despre lucruri de pe urma cărora nu câştigă doi bani. Ea n-are îndoieli. Se asociază cu cei care au doar certitudini pe care le proclamă serioşi de pe micul ecran, contra cost şi de pe urma cărora câştigă înzecit. Fără prejudecăţi, un oraş de legendă din sudul ţării şi-a trimis reprezentantul la Bucureşti la un an, doi după evenimentele din decembrie 1989. Un Rastignac postrevoluţionar. Insul e grobian, inflexibil, scrobit, hotărât. Norocul lui e şi acela că a ştiut să-şi aleagă stăpânul – trezorierul trădător al lui Ceauşescu. Aflu acum de pe internet că are două milioane de euro în bancă, casă în buricul Capitalei, vilă în Băneasa, pământ la Snagov şi la Breaza, vilă la Neptun (a lui Emil Bobu, dovadă că spiritele similare se întâlnesc), întindere de nisip la Vama Veche. Prostia nu se-ncurcă. E hotărâtă, sobră şi lucrativă.

Related Posts

Tags

Share This

Leave a Comment

*