Procesul politic(I)

23.05.14 by

Cei mai în vârstă dintre Dvs. știți bine ce au însemnat procesele politice în viața societății românești în general și în viața multora dintre cei ce mai sunt printre noi sau a celor ce ne-au părăsit demult. Floarea intelectualității românești a pierit în închisori, în urma unor procese politice, adevărate mascarade. Politicieni români de carieră, cu care s-ar fi mândrit multe națiuni ale lumii, au fost condamnați la moarte, la muncă silnică pe viață, la zeci de ani de temniță grea, în urma unor procese politice. Țărani înstăriți din satele românești, care, prin vrednicia lor, strânseseră o brumă de avere, au fost victimele unor procese politice, în urma cărora au înfundat pușcăriile pentru mulți ani. La un proces politic erau căutate mai întâi victimele, adică oamenii care trebuiau condamnați. Vina lor era aceea că nu se încadrau directivelor politice, aveau păreri și poziții diferite față de ale stăpânirii, protestau față de abuzurile și ilegalitățile săvârșite de către funcționarii statului sau ai partidului aflat la putere. Procesul politic era instrumentul cu aparență legală, prin care puterea scotea din scenă pe toți adversarii săi.
Mântuitorul Iisus Hristos a venit în lume, S-a întrupat și a acceptat să primească toată suferința crucificării, fiindă avea misiunea de a se aduce pe sine jertfă nevinovată pentru reabilitarea neamului omenesc, pentru împăcarea lui Dumnezeu cu Omul. Felul cum a decurs judecarea și condamnarea Lui a fost un adevărat proces politic și vom vedea de ce în cele de mai jos.
În vremea Mântuitorului, Israelul era stăpânit de Imperiul Roman. Acolo unde puneau stăpânire, romanii înlăturau pe conducătorii politici ai poporului supus, dar nu se atingeau de cei religioși, atâta vreme cât aceștia nu deranjau prin faptele și vorbele lor stăpânirea romană. Romanii puneau câte un funcționar de încredere de-al lor drept guvernator al unei provincii supuse, căruia îi puneau la dispoziție un corp de armată, pentru a putea ține populația sub control. Guvernatorii aveau și misiunea de judecători, chiar dacă nu întotdeauna în calitate de primă instanță. Existau judecători romani pentru zone mai mici ale teritoriului, dar condamnările la moarte le dădeau numai guvernatorii romani. Evreii aveau drept conducători religioși pe arhiereii lor, constituiți într-un sinedriu, adică un fel de sinod de astăzi. Mai marele sinodului se schimba în fiecare an, prin rotație, astfel că orice membru al sinedriului putea ajunge în această funcție la un moment dat. Membrii sinedriului aveau dreptul de a judeca problemele religioase din popor și mai ales încălcările preceptelor religioase. Celelalte fapte erau judecate de către judecătorii civili sau militari, cel mai adesea romani. Membrii sinedriului și nici sinedriul nu aveau dreptul să aplice pedepse capitale, adică pedepse cu moartea. În viziunea sinedriului, Mântuitorul trebuia să dispară. El era evreu și adept al religiei mozaice, dar învăța și lucruri care nu erau în învățătura mozaică. Deși nu era nici măcar preot sau rabin, deși nu avea permisiunea sinedriștilor, El învăța poporul. De fapt cu asta se ocupa: învățarea poporului și săvârșirea de minuni. Se bucura de mare popularitate. Când apărea El într-o localitate, sinagogile se goleau și lumea alerga să-L vadă, să-L audă, să-I ceară ajutorul. Ca să se adune într-o zi cinci mii de bărbați, fără a mai socoti femeile și copiii, adică aproximativ zece mii de persoane în jurul lui Iisus, să meargă cu El în munte și acolo să suporte căldura toridă o zi de vară numai ca să-L asculte și să-I cerșească bunăvoința era prea de tot. Nu se întâmplase așa ceva cu nici un arhiereu ale sinedriului evreiesc! Iisus putea să înființeze oricând o nouă religie cu învățăturile lui. Iisus era considerat de către arhierei un adevărat eretic și schismatic. Era un pericol pentru religia mozaică și reprezentanții ei. Arhiereii înșiși se simțeau puși în interioritate, în umbră de Iisus. Lucrul acesta nu-l puteau tolera. Pur și simplu, Îl invidiau.
Nici romanii care stăpâneau Palestina la vremea aceea nu vedeau cu ochi buni popularitatea Mântuitorului. Îi deranja. Trimiteau iscoade să-L urmărească, să-I asculte cuvântările, discuțiile și să-I vadă orice faptă. Guvernatorul Pilat trimitea rapoarte la Roma împăratului la intervale foarte scurte cu privire la starea provinciei, la situația economică a populației și starea de spirit poporului. O bună parte din aceste rapoarte se mai află și azi în arhivele Romei și ale Vaticanului. În ele apar foarte des referiri la Mântuitorul. Până și culoarea părului și ale ochilor Săi sunt menționate în aceste rapoarte, nu numai faptele și vorbele. Împăratul însuși își manifestase la un moment dat dorința de a-L cunoaște personal pe Mântuitorul, impresionat de ceea ce i se raporta despre El. Poate că dacă nu s-ar fi precipitat evenimentele, Mântuitorul ar fi fost prins și trimis la Roma. Romanii se temeau ca un om cu o asemenea popularitate să nu ridice poporul la răscoală împotriva stăpânirii romane. Iisus ar fi avut toate șansele s-o facă. Îl urmăreau, dar nu aveau motive să-L aresteze. Cel mai mult i-a deranjat felul cum a fost primit în Ierusalim în Duminica Floriilor. Numai un rege sau un comandant militar victorios pe câmpul de luptă avea parte de asemenea onoruri. Cele acordate lui Iisus de către populația capitalei erau spontane, nu organizate de către autorități. De fapt, autoritățile nici nu apar în scenă în acele momente.
Cei doi dușmani de moarte ai Mântuitorului, respectiv autoritățile religioase evreiești și autoritățile romane sunt hotărâte să facă totul pentru a se descotorosi de un personaj atât de incomod(Va urma).
www.omniscop.ro

Related Posts

Tags

Share This

Leave a Comment

*