Procesul lui Baudelaire şi cele 13 poeme inculpate

23.11.16 by

Procesul lui Baudelaire şi cele 13 poeme inculpate

Curând se împlinesc 160 de ani de la apariţia Florilor Răului, volum ce marchează o dată fundamentală în istoria poeziei, precum şi 150 de la moartea lui Charles Baudelaire. La nici o lună de la publicarea sa pe 25 iunie 1857, volumul Florile Răului a fost acuzat de „ultragiu la morala publică şi religioasă”. Procesul s-a soldat cu o dublă condamnare, a poetului şi a celor doi editori. 6 poeme au fost interzise până în 1949, când verdictul din 1857 a fost anulat. Cu această ocazie, Cristian Bădiliţă, autorul unei cărţi în curs de apariţie despre „Procesul lui Baudelaire”, propune, joi, 24 noiembrie, de la ora 18, la sala „Ia te uită!” a TNC, o conferinţă în care, pe lângă reconstituirea procesului, va prezenta, într-o nouă traducere, exactă, cele 13 poeme inculpate însoţite de comentarii teologico-literare şi de imagini. afis-24-noiembrie-resize
În anul 2012, Cristian Bădiliță a susținut la Întâlnirile SpectActor ale TNC conferința „Câteva chei de lectură ale Apocalipsei Sfântului Ioan”.

Gazdă, Nicolae Coande.

cristian_badilitaCristian Bădiliţă, n. 1968. Istoric al creştinismului timpuriu, poet, eseist, pomicultor nordian. Predă un curs despre tradiţia patristică la Institutul de studii ecumenice San Bernardino din Veneţia. Doctor al Universităţii Paris IV-Sorbona cu teza Métamorphoses de l’Antichrist chez les Pères de l’Eglise (Paris, Beauchesne, 2005, premiul Salomon Reinach al Asociaţiei Eleniştilor din Franţa; trad. românească, Nemira, 2015). Fellow al Institutului de Studii Religioase din Trento; al Şcolii Normale Superioare din Pisa; al WIKO, Berlin. A coordonat traducerea comentată a Septuagintei în cadrul New Europe College (Polirom, 2002-2011). Realizează o traducere comentată a Noului Testament (Editura Vremea, Bucureşti).
Dintre publicaţii: Sacru şi melancolie (ed. a II-a, Dacia, 2007); Călugărul şi moartea (ediţia a II-a, Vremea, 2014); Manual de anticristologie (ed. a II-a, Vremea, 2010); Duminica lui Arcimboldo (Brumar, 2004); Tentaţia mizantropiei. Stromate (ediţia a II-a, Curtea veche, 2006); Platonopolis sau Împăcarea cu filozofia (ed. a II-a, Curtea veche, 2007); Regele cu o harfă în mâini (ed. a II-a, Curtea veche, 2006); Nodul gordian (ed. a III-a, Curtea veche, 2004); Apocalips de buzunar (Curtea veche, 2005); Singurătatea păsării migratoare (Curtea veche, 2007); Glafire. Nouă studii biblice şi patristice, Polirom, 2008; Dumnezeu de la Mancha doarme cu tâmpla crăpată pe umărul meu (Curtea veche, Godul nordian. Însemnări din clandestinitate (Galaxia Gutenberg, 2009); Jean Cassien entre l’Orient et l’Occident (avec Attila Jakab, Beauchesne, Paris, 2003); Les Pères de l’Église dans le monde d’aujourd’hui (avec Charles Kannengiesser, Beauchesne, Paris, 2006); Patristique et oecuménisme. Thèmes, contextes, personnages, (Beauchesne, Paris, 2010); Fructele Absenţei. Surâsuri şi exorcizări (Vremea, 2012); Îngerul de pe autostradă şi alte romane ale unchiului Serenus (Vremea, 2016) …
Traduceri comentate din greacă şi latină: Evanghelii apocrife (ed. a V-a, Adevărul Holding, 2011); Evagrie Ponticul, Tratatul practic. Gnosticul (ed. a III-a, Curtea veche, 2009); Patericul (ediţia a V-a, Vremea, 2015); Trei romane mistice ale Antichităţii (Vremea, 2015).

www.omniscop.ro

Related Posts

Tags

Share This

Leave a Comment

*