Printre nori de cuvinte, ploaia a înflorit tăcerile

23.04.18 by

Printre nori de cuvinte, ploaia a înflorit tăcerile

În ziua acelui straniu reflux,
dansând foarte aproape de moarte,
au plecat zeii.

Capetele lor devin tot mai mici,
două puncte la orizont,
o boare de tăcere,
o zbatere, abia perceptibilă, de apă.
În urma lor, marea redevine lină,
închizându-se deasupra.
Retrase, apele au oprit vântul
într-un timp încremenit.
Dezlegând moartea de viaţă,
în ultima noapte,
marea păstrează sărutul
şi morţii
unui trecut tot mai îndepărtat.

Peste mări,
un albatros rătăcit purtat de valuri…

Cu gust de ceaţă,
o împletire între tristeţe şi soare
respiră ritmuri mareice.
Câinele negru muşcă adânc,
încă puţin şi-i devorează inima.

Ploaia a înflorit tăcerile celor două fluvii:
– dor şi cuvânt –
în aer, printre nori de cuvinte,
zborul pierdut al unui fluture…

Sufletul-copil
amestecă în pumni culori de foc
şi sunete de lumină,
la o margine de stea îşi înalţă iubirea.

Mâine va ajunge la fântâna visată!

11 februarie 2011
www.omniscop.ro

Related Posts

Tags

Share This

Leave a Comment

*