PREZUMŢIA de BALAMUC

16.10.12 by

PREZUMŢIA de BALAMUC

 

 

Se întâmplă lucruri tot mai bizare şi mai asemănătoare cu cele dintr-o republică sud-americană. La noi. O ţară a Uniunii Europene ! În loc să se taie nodul gordian prin alungarea celui pe care o majoritate substanţială nu-l mai suportă, U.E., prin reprezentativii ei comisari de tip nou, populari (!) au impus continuarea balamucului în Republica a III-a. România.

De la poale de Carpaţi !

“Peştele de la cap se împute”, spun, de milenii, înţelepţii poporului. Adevăr rostit, des, de noi cei de rând. Fapt verificat, în ultimii opt ani, de zeci de ori. Instituţiile statului român miros pestilenţial a corupţie şi furtişaguri. 

Iar JUSTIŢIA INDEPENDENTĂ, pe care vrea să pună mâna, nu-i aşa, USL-ul, nu a luat nicio o măsură radicală ! Morar, păpuşa băsesciană de la DNA, declară ritos că peste 10 demnitari (adică 11) au fost trimişi în judecată !

Vom vedea sentinţele în 2543. Parcă am fi la concursul Hai să ne râdem ! Balamuc curat ! Sunt instituţii la care ar fi suficient să le transformi direct în închisori de maximă siguranţă !

Văd că unii procurori au reînceput crosul. De toamnă. Faza pe pe uliţă. La Suraia ! Deja trei babe sunt în colimator pentru vot dublu.

Plângea, recent, “şeful de stat” după “scula lui”, Biruinţa. Limbaj de marinar, ce vrei ! Atâta îl duce capul. Dar ,cine a dat-o la fier vechi împreună cu zecile şi zecile de nave ale flotei României ? Nave, care fac şi acum profit, pentru alţii, pe meridianele şi paralele planetei ? Pentru o asemenea ispravă, în timpul lui Ceaşcă erai de mult sub zidurile Târgoviştei.

Preşedintele-bişniţar ne râde în nas, cu justiţia lui independentă cu tot ! Iar Ponta, alt procuror de paie, o tot dă la întors cu marea valoare Codruţa Kövesi. Să se spele Europa pe cap cu ea, dar nu recomandată de poporul român ! La fel şi cu sen-sei Monica !

Aflăm, tot mai multe, despre binefacerile regimului băsescian. Furturi şi delapidări de miliarde prin toate ministerele şi agenţiile. Lucru pe care mulţi îl ştiam sau îl simţeam. Dar, pentru că e vorba de oamenii găştii lui Băsescu, nu toţi portocalii (!), JUSTIŢIA independentă nu mai defilează, ca odinioară, la ordin ! Cu cătuşele la vedere şi zeci de camere de luat vederea ! Non toccare !

Realităţile infracţionale româneşti sunt mai mult decât evidente. Zac, bine ascunse, în sertarele procurorilor de neînlocuit. E bine, doamna Justiţie ? Altă Mona ? Cu nume predestinat !…

Zgonea, bossul parlamentar, zboară cu elicopterul pe bani publici, în timp ce în Europa, mai ales în ţările afectate de criză, politicienii şi deţinătorii de diverse funcţii publice circulă cu propria maşină.

În semn de solidaritate cu poporul lor.

Când va da Guvernul României o asemenea Ordonanţă de Urgenţă ?

Am auzit că un mare director, ieşit la pensia, a murit a doua zi, pentru că nu mai avea maşină la scară !?!

Spy-ul Ungureanu, azi cu partid la micul dejun şi alianţă la cină, afirmă că la o recepţie de high life nu se cade cu mici şi bere. Se ştie foarte bine că tocmai micii şi sarmalele sunt clou-ul unor asemenea prilejuri de socializare !?! În România sau pe la ambasadele noastre. Inutile în multe alte state. 

Mai nou, nici sri-iştii nu se mai pot şterge cu orice fel de hârtie !?! S-a ajuns departe cu serviciili ! Cu anumite servicii. Să fiu bineînţeles ! Prezumţia de balamuc funcţionează şi pe la multiplele servicii.

Cu personal mai numeros decât Armata ţării !?! O ţară democratică ?

Televiziunea publică a României e în colaps. Normal. De mult trebuia tăiat nodul gordian. Şi aici. Bani publici cheltuiţi cu nemiluita de ani buni. Aiurea. S-a ajuns la un personal cât pentru o sută de televiziuni private. Unul din 10 munceşte. Ceilalţi trăind pe spatele omului cu har. Balamuc în direct şi la ore de vârf.

Ore suplimentare, cât pentru un alt TVR !

În loc să lase doar ROMÂNIA CULTURAL şi ROMÂNIA INFO, tocmai pe acestea le-au desfiinţat ! Se toacă banii publici şi cu filialele regionale ale TVR. Pe timpul odiosului le-am înţeles rostul. Unele, chiar au făcut multe servicii naţiunii. Pe lângă îndoctrinarea cotidiană. Dar acum ?! În situaţia în care sunt câte trei-patru posturi private, concurente, în fiecare judeţ, nu-şi mai au rostul.

Am asistat, luni, la un eveniment aparent banal. O lansare de carte. La Biblioteca Metropolitană Bucureşti. Ineditul constă în lansarea unui roman absolut normal. De mult nu am mai citit aşa ceva ! Cu personaje normale, rupte dintr-o viaţă normală, cu întâmplări fireşti, fără adâncimi insondabile, cu cutremure fireşti, tip Vrancea, fără preţiozităţi, filosofii făr’de sfârşit, sintagme căutate …

Bref, un roman scurt, la limita nuvelei, dens, bine articulat, cu dialog alert, ce poate ţine locul, cu brio, unei piese de teatru sau scenariu de film.

O carte pentru inimă şi minte, care te îndeamnă să-ţi trăieşti, din plin, viaţa. Cu cap ! Fără complicaţii şi istericale. 

De fapt, de mult nu am mai văzut un film românesc normal, o piesă de teatru românească normală, un tablou autohton normal, n-am mai ascultat o piesă muzicală, de pe plaiuri mioritice, armonioasă, bine frazată sau să citesc o poezie normală a unui poet român. Normal. Într-o societate românească, ce frizează balamucul, paranoia şi apocalipticul, mă şi mir că poate apărea aşa ceva !

Mulţumesc R. Elena Lupu pentru Clipe în doi !

Constat că mulţi au apreciat iniţiativa francezilor ca orice cetăţean să aibă dreptul la un singur mandat de ales sau numit într-o demnitate publică. La gradul de corupţie existent în România, acest lucru ar fi trebuit, de mult, introdus.

Mai mulţi prieteni, cititori şi critici ai tabletelor şi pilulelor săptămânale, îmi propun publicarea unei liste cu trădătorii de doctrine (= traseişti politici) şi alţi ţepari, care, dacă ar avea un pic de bun simţ, n-ar mai candida pentru Parlamentul României. Câţiva, am văzut, au şi făcut gestul. Nu pot spune, spre cinstea lor, fiindcă trebuiau să o facă de mult. Însă, udreniana of Pleşcoi nu se lasă.

Ţăţismul salvează PDL-ul !

Cum asemenea liste a javrelor există, nu-mi rămâne decât să le fac publice . Ele poate fi actualizate. Zi de zi. Dacă ar fi după mine, dintre actualii parlamentari, am mai spus-o, doar vreo 30 (treizeci) ar merita să mai candideze ! Restul ar trebui să returneze banii, cheltuiţi cu întreţinerea lor, înapoi. 

Cine face un prim gest ? 

Related Posts

Share This

Leave a Comment

*