Prețul pământului Țării

19.11.12 by

Auzim în fiecare zi, că s-au vândut mii și mii de hectare din pământul Țării unor străini veniți în părțile noastre să se căpătuiască. Fie că e teren arabil, fie păduri, fie lacuri și bucăți din mare, e totuna. Auzim, de asemenea, că ne sunt vândute tot într-o veselie bogățiile solului și subsolului Țării: petrolul, cărbunele, sarea, metalele prețioase, gazele, fără să mai vorbim de combinate, sonde, mine și multe altele, știute și neștiute. Întâlnesc tot mai des vârstnici și bătrâni, care plâng, când spun astfel  lucruri, parcă ar fi vorba de familia lor, de casa lor, de bucățica lor de pământ.  Aș propune oamenilor noștri politici, ca, înainte de a încheia un contract de vânzare-cumpărare sau de concesiune, să citească o pagină memorabilă scrisă de o căpetenie indiană către Preşedintele Statelor Unite ale Americii, Abraham Lincoln (1809-1865), care a făcut oferta, în anul 1854, ca statul american să cumpere o mare parte din teritoriul indian, iar poporului indian i-a fost promisă o rezervaţie. La această ofertă a primit un răspuns din partea căpeteniei Seatle. Această scrisoare se numără printre cele mai frumoase şi mai profunde gânduri, care au fost rostite vreodată despre mediul înconjurător al omului. Scrisoarea este trimisă tuturor ţărilor lumii, cu prilejul Zilei mondiale a Mediului, 5 iunie, de către UNEP, iar oraşul SEATLE şi-a primit numele după această căpetenie. Iat-o:

,,Când marele şef Alb din Washington îşi trimite glasul că doreşte să cumpere pământul nostru – ne cere prea mult… Cum se poate vinde sau cumpăra cerul şi căldura pământului? Aşa ceva ne este cu totul străin. Noi nu suntem proprietarii prospeţimii aerului şi limpezimii apei…Fiecare părticică a acestui pământ e sfânt pentru poporul meu. Fiecare ac strălucitor de pin, fiecare bob de nisip din vadul râului, fiecare mică negură din întunecimea pădurii, sunt sfinte în gândurile şi viaţa poporului meu, suntem parte a pământului şi el e parte din noi. Ierburile mirositoare ne sunt surori. Cerbul, armăsarul, vulturul cel mare – ne sunt fraţi. Culmile stâncoase, păşunile suculente, trupul învelit în căldură al calului şi omul, toate aparţin aceleiaşi familii. Această apă strălucitoare ce curge prin torente şi râuri, nu este numai apă, ci şi sângele strămoşilor noştri. Dacă vă vindem pământul, trebuie să ştiţi că e sfânt. Că fiecare reflectare din lacul limpede vorbeşte despre întâmplări şi amintiri din viaţa poporului meu. Murmurul apei – e glasul tatălui-tatălui meu. Râurile ne sunt fraţi, ne sting setea. Râurile poartă luntrele noastre. Ne hrănesc copiii. Dacă vă vindem pământul, trebuie să vă amintiţi şi să învăţaţi copiii voştri că râurile sunt fraţii noştri şi ai voştri. De aceea va trebui să oferiţi râului bunătatea pe care nu aţi oferit-o fratelui. Ştim că omul alb nu ne înţelege. Pentru el un pământ e la fel ca şi oricare altul… Faţă de pământul-mamă şi fratele-cer se poartă ca faţă de lucruri care se pot cumpăra, prăda, vinde ca vitele sau podoabă strălucitoare. Lăcomia lui va distruge pământul şi va lăsa în urmă pustiu. Nu ştiu. Modul nostru de viaţă se deosebeşte de al vostru. Numai privind la oraşele voastre, pe omul roşu îl dor ochii… În oraşele omului alb nu există un colţişor de linişte. Nu există loc în care să se audă deschiderea frunzelor primăvara sau tremuratul aripii musculiţei. Cea mai mare comoară a omului roşu este aerul…Omul alb parcă nici nu observă aerul pe care îl respiră. Ca unul care e de multă vreme muribund – e imun la duhoare. Dacă vă vindem pământul trebuie să vă amintiţi că aerul ne este preţios. Că aerul îşi împarte spiritul cu întreaga viaţă pe care o întreţine. Vântul care i-a dat bunicului meu primul suflu va primi şi ultima lui răsuflare. Dacă vă vindem pământul trebuie să-l păziţi ca pe ceva sfânt. Ca pe un loc în care şi omul alb va putea să inspire aerul îndulcit cu mireasma florilor. Vom examina oferta voastră de a ne cumpăra pământul. Dacă vom decide să fim de acord, vă vom pretinde să îndepliniţi următoarea condiţie: Omul alb va trebui să se poarte faţă de animalele acestui pământ, ca faţă de fraţii săi. Ce este omul, fără animale ? Dacă animalele ar dispărea, omul ar muri de marea însingurare a spiritului. Tot ceea ce li se întâmplă animalelor, curând i se va întâmpla şi omului. În lume totul se leagă. Va trebui să vă învăţaţi copiii că sub tălpile lor este cenuşa strămoşilor noştri. Pentru ca să respectaţi pământul, le veţi spune că pământul lor este bogat prin viaţa străbunilor noştri. Va trebui să vă învăţaţi copiii, aşa cum îi învăţăm noi pe ai noştri, că pământul ne e mamă. Ce păţeşte pământul, păţesc şi copiii lui. Dacă omul scuipă pe pământ, se scuipă pe sine însuşi. Pământul nu aparţine omului. Omul aparţine pământului.”

Vom avea și noi vreodată asemenea patrioți, care să negocieze astfel? Să dea Dumnezeu!

Related Posts

Share This

Leave a Comment

*