Preţ pe dispreţ

01.08.11 by

Gârlici– burlac, proprietar de bodegă

Ali Ştefârţă –  Istoric si critic literar

Nae Prepuţă –  poet cu pretenţii

Ghecurcu – poet înfumurat

Ioan Şt. Rulă – poet cu pretenţii de geniu

Milu Lalitră –  poet şi jurnalist

Conu Jorj Amir –   prozator

A. Carcalete – jurnalist

Brează V. Kil – referent amestecat în lumea culturală

Ştefan Ianache – autor de carte

Ţoi D. Ţoi – pasionat de orice

Ghici– vecin cu Gârlici

Reta Curcubea – redactor la Editura „Sus”

Măria – femeie de serviciu la bodega lui Gârlici

O ţigăncuşă- cerşetoare

Un ţigan- căutător de chilipiruri

Un rudar (care vinde rogojini)

O rudăreasă (care vinde fuse)

Actul I

Scena I

Gârlici aranjează halbele, apoi feţele de masă… Fluieră prin cârciumă, priveşte când la ceas, când la partea dorsală a Măriei, femeia de serviciu care  ştergea podeaua, când la cărţile aranjate în rafturile de lângă tejgheaua cu băuturi. Se apropie de ultimul raft, vrea să ia de acolo o carte, dar se răzgândeşte. Îşi pune într-un pahar, cam de un deget, ţuică, îşi clăteşte gura şi o scuipă într-o chiuvetă.

Gârlici: Ptiu! Fir-ai a dracu! Poşircă! Cum de-o putea ăştia s-o bea? Cică, acool cu aromă de ţuică!  Un drac! Pufoaică! Pute a rahat de la combinat.

Măria: Pentru orbeţi! O să ajungi în fundul iadului! Au chiorât ăştia pe jumătate! …Şi-au surzit definitiv.

Gârlici (se apropie de femeie şi o  ciupe de fund): Ştii tu?!

Măria (îi indepărtează mâna): Păi află că ştiu!

Gârlici (cu ochii parcă lipiţi de fundul femeii): Ştii?… Păi dacă tot zici că ştii, ia zii ,,cât fac, fă, patru ori cinci?” Mărie, că tot te crezi tu deşteapta neamului, ,,care e, fă, capitala Portugaliei?’’

Măria (uşor indignată): ,,Însoară-te, mă, târziule, şi nu mai lozi aci, cu copiii, că ai şi-nceput să iei culoarea cerii.’’

Gârlici: ,,Păi, găseşte-mi tu una care să-mi placă şi să-mi pupe mâna la comandă, că acum o iau.’’

Măria: ,,În nădejdea aia, vezi să nu te pupe moartea rece.’’

Gârlici (arată spre raftul cu cărţi): Sorescu! Mare! Mare de tot!

Măria: Cunoaştem! „Rânduieli”! Că doar de-aia am pierdut timpul pe-aici! Dar nu schimba vorba! Moartea odată vine! Muiere n-ai, copii, de unde?…Testament nu vrei să faci! Odată închizi ochii şi dus eşti… Apoi, praful şi pulberea!!

Gârlici: Ai vrea tu! Numai că în mine zace nemurirea. Ia uite: trecutul, prezentul, viitorul. Eternitatea, cum s-ar zice, în podul palmei!… Şi pe rafturile din faţă!

Măria (se aprobă):  E, da! Poate ăia de la Eternity?! Ăia da! N-am ce zice, firmă serioasă! Te aranjează, te îmbălsămează… Sunt pe mână cu popa Ibric… Face ăsta o zeamă de busuioc!… Domnule, minune mare! I-o toarnă în burtă, pe nări, mortului, înainte de-aş da duhul. Cică să-i dea miros ,,de veşnicie”…  E, şi să fie primit bine acolo, sus…

Gârlici: Cine, fă?

Măria:  Sufletul! Că dumneata şi ăştia care trec pe-aci, spurcaţi cum sunteţi, la doi metrii şi o ţâră… În pământ de-l galben. Am auzit, mai nou, că şi ăsta ar vindeca! Am eu o babă pe scară, bea, a dracului, în fiecare seară, câte o oală, şi apoi: ,,muică, asta da busuioacă! Dumneata ce zici?

Gârlici: Mărie, baba  se drege cu  vin de Bohotin! Ia  sticla, în fiecare zi, de la mine! Au, au!… Fir-ar a dracu de carte să fie!

Măria: Măi, domn` Gârlici, am văzut cu ochii mei. Pământ de-l galben, luat de la farmacie. … Dar mai ştii?! A, da! Da, da… Acum îmi vin de-acasă… Să ştii dumneata că drege amestecul cu popa Ibric. Cu fiertura de la el, vreau să zic… Şi-a dracului, până acum, nu s-a strâmbat neam… Bă, nimic!  Şi apoi, trosc, pleosc, bate baba din picior şi-l înjură pe…

Gârlici: Te pomeneşti că pe Dumnezeu?!

Măria: … Nu, pe Dej! Dumneata trebuie să-l ştii, cică ar fi fost bărbatul ei, ăla dintâi…

Gârlici:  Ba pe dracu! E baba înţepenită-n timp…

Măria: Unul care, zice-se, că bătea la ea ca la cui… Nu o lăsă până nu intra jumătate în pământ. Numai după aceea o scotea, îi stergea lacrimile şi o dădea de-a dura. Şi auzi, a dracului, să vezi şi dumneata, cică-i plăcea! Acum, spun şi eu ce aud, că pe vremea aia…

Gârlici: Abia te băgase tactu pe ţeavă!  De-aia ai prins timpurile de-acum, tânără! Ce-ţi pasă?  Cu bucile ca piatra… Te doare în cot că ăştia de care zici şi-au tocit coatele şi-au scris cărţi.

Măria (meditativ, uşor mirată): Au scris?! E, dacă zici dumneata, or fi scris!

Gârlici: Au scris, fă, au scris! (arată rafturile cu cărţi). Nu se vede?

Măria: Ba da… Iar ţuicile ce nu le-au plătit, aici, pe rafturi.  Acum, de, fiecare cu păsărica lui!

Gârlici: A ta acolo, între picioare… Fii-ţi-ar cracii ai dracu! Că m-ai băgat în boale! Mărie, ştii ce?…

Măria: Ştiu, dar nu se poate! La praful de-acum şi zgârcenia dumitale…

Gârlici ( complimentând):  Fir-aş al dracu! Adevărul e că ţi-a dat Ăl de Sus… Altceva nici că-ţi mai trebuia! La ce bună mintea când până şi soarta popoarelor, de când lumea, între picioarele muierilor?!

Măria (vulgar, mişcându-şi fundul): …Şi la umbra unor buci!

Gârlici (privind la ea): Daaa, dar, buci, buci! Să dea dracu, că bine zici! E? Până se scoală intelectulitatea, ar mai fi de-o tăvăleală, ce zici?

Măria: Păi… da, dar vezi dumneata, nici broasca nu orăcăie pe uscat.

Gârlici: Fă, fiţi-ar broasca a dracu! Dumnezeu ţi-a dat-o s-o dai şi nu să mergi cu ea în rai.. Popa Ibric nu ţi-a spus?

Măria: Popa?! Face slujba, tămâie în biserică de jur-împrejur…

Gârlici: Se uită la tine-n…  Ştiu eu, când te apleci după lumânările căzute, vrând… nevrând, că de!

Măria: S-o fi uitând, numai că spovedeşte pe-ale lui, în podul clopotniţei. Le ia minţile. Cică acolo ar  face Dumnezeu urechea pâlnie. La gura clopotului! Bang! Bang! şi japiţele cu poalele-n cap. N-ai loc de ălea cu bărbaţii duşi de-acasă!

Gârlici (incitat): I-auzi, al dracului popă! Mărie, hai, fă!

Măria: Păi, hai! Dar e cu preţ!

Gârlici (decis): Căt, Mărie, cât?

Măria (iscoditoare): E…! Păi eu ştiu! Aş vrea cam cât pui dumneata, zi de zi, preţ pe dispreţ.

Gârlici: Tii, drace! Fă, tu eşti nebună?

Măria: Nebună şi nici chiar prea, prea… Acum depinde şi cum vrei dumneata…

Scena II

Gârlici priveşte pe fereastră spre dudul din spatele grădinii. Între timp, intră în cârciumă cu un dosar sub braţ, şchiopătând, într-un baston, Reta Curcubea. Se aşează, plină de ea, la o  masă, şi aşteaptă să fie servită. Nimeni însă nu o bagă în seamă.

Reta (mahmură): Bă Gârlici, intră şi la tine, aici, după o sută de ani, un om cu carte şi…

Măria (ironică): Cunoaştem! Un om bine pus, la ditamai Editura Fâs!

Reta: Fă, năroada târgului, Sus!

Măria: A, da, cunoaştem! După cum vrea chientul! Când Fâs, când Sus!

Reta (iritată): Reiau: bă Gârlici, intră şi la tine, aici… Iar tu   te uiţi la dracu în praznic!

Gârlici (aproape fără să clintească): Coană mare, de data asta, nu! Dar dacă vrei să ştii şi tu… Uite, privesc la dudul ăla din spatele curţii. Parcă l-aş lăsa, parcă l-aş tăia…

Reta: Păi, atunci taie-l, Doamne iartă-mă, şi serveşte-mă şi tu ca altă dată!

Măria: Cunoaştem! Ca pe o doamnă bine pusă-n sus, la ditamai Editura Fâs!

Gârlici (meditativ, cu aer de intelectual): L-aş tăia şi nu prea…

Măria: Nu prea, prea? Zic eu care n-am prea… Carte, vreau să spun…  E, fâs… Câtă vreme şi la case mari, tot cam aşa…

Gârlici (către Măria): Taci, fă, dracu!

Reta (nerăbdătoare, îi tremură mâinile): Atunci lasă dudul şi pune-mi măcar o halbă pe masă!

Gârlici: Eu l-aş lăsa, dar… dude ioc, ţuică neam, ghişeft deloc! Şi-atunci…

Reta: Bă Gârlici, intrai şi eu la tine, aici o…

Măria: …Doamnă cu carte, bine pusă în sus, la ditamai Editura Fâs.

Gârlici (iritat): Mărie, mai taci , Doamne iartă-mă, şi adu-i un ţoi!

Reta: Halbă am spus!

Măria: Cu ce, doamnă, cu ce?

Reta: Rom, şi doar de două degete, bere cu spumă, la marginea de sus!

Gârlici (în timp ce scoate caietul cu datornici): Astăzi, te pomeneşti că mai achiţi?!

Reta (ironică): O să achit, bă, o să achit! Am murit eu şi n-am plătit? Până una, alta, tu vezi ce faci cu dudul…

Gârlici: E, da… L-aş cam tăia şi nu prea. În el, copilăria mea! Parcă mă văd. Pe vremea aia, nici chiloţi nu aveam. Doar o cămăşuţă tivită pe la poale şi…

Măria (curioasă): Cuculeţul?

Gârlici: Atârna ca şi acum! De-aiurea!… Cam cum atârnă toate în viaţă!

Reta: Fir-ai al dracu de nărod! Cu bodega ta cu tot! Ca să vezi!! Când prea, prea, când nu prea…  Cucu, parcă-i atârna… Mda! Hiii! Să-mi notez inspiraţia. Ăştia de sus, mai ştii, mi-or plăti măcar halba asta…

Măria (cu aceeaşi curiozitate): Domn` Gârlici, acum, fie vorba între noi, cânta?

Gârlici: Da! Păi cum altfel?! Când a văzut pupăza ăştia… Fâl, fâl, evident, cu ceva puf pe ea… Atunci şi el cu ciocul sus şi: cu-cu! Altfel spus, cucu şi pupăza! Şi uite…

Măria: E, care va să zică, aşa…

Reta: Fir-ai al dracu de nărod! … Cu… cu bodega ta cu tot! I-auzi, pupăza… Pupăza mea?! Mărie, notează că pupăza, fără sau cu rimă în ea, e tocmai ce trebuie la timpurile moderne.

Măria: După ştiinţa mea, cam postmoderne, dar fie! …Şi ca autor?

Reta: Mai încape îndoială?… Celebra Reta Curcubea!

Gârlici: Acum, lăsând gluma la oparte, doamna mea…

Măria (jucând teatru, uşor geloasă): Domn` Gârlici, păi, dă-o, Doamne iartă-mă, de treabă, după ce nici că  mai poţi, zgârcit, aoleu, de belea, acum, ca să vezi! Ba că ai vrea, ba că n-ai vrea, dar, când cu mine, când cu ea!

Gârlici: Mărie, ţine-ţi clanţa!  …Ai şi tu răbdare şi-om mai vedea!  Ia zii, draga mea, punem de vreun paraistas, de vreo…

Reta: Ce pot să-ţi spun cât timp ne stă alături paraşuta asta?  Securista! Ţi-au băgat-o ăştia pe gât şi tu ai pus botul…. Că ugere văd că are!

Gârlici: Şi tu… prea, prea! Las-o dracu! Şterge o podea! Mai văd şi eu o ţâţă, mai  o bucă …

Reta: Vezi, zici? Al dracu nenorocit! Până mai ieri, te uitai la a mea, acum… E, asta e! Treaba ta! În definitiv şi la mine ai supt destul! Bă, nenorocitule, în cazul ăsta, eu mi-aş cam lua mâna. Venisem aci, la tine, să punem de-o paranghelie, de-o belea…

Gârlici: Păi, şi? Mărie, ia mai adu, fă, o halbă, pentru doamna mea!

Reta (cu aroganţă): Îţi mai vii de-acasă. …Dar tot ca toţi, o puşlama! Dă-te dracu! Venisem pentru o lansare, cu tot tacâmul… Tu cu bodega, un fel de Capşa, eu cu ăla care a scris cartea…

Gârlici (preocupat de câştig): E, păi de ce nu spui, e altceva! Invitaţi?

Reta: Nevoie mare! De la Buc, maistrul Ştefârţă, Nae Prepuţă… şi-o mai fi careva… Îţi dai seama? Din târla noastră, Ghecurcu, Carcalete şi Ţoi D. Ţoi… Sau invers… Ai? Parcă aşa îl cheamă..

Gârlici:  Dracu mai ştie! …Dar de aici, din mahala?

Reta: Ăi mai de vază! În primul rând,eu!

Gârlici: Altfel nici că se putea!

Reta:…Apoi, Şterulă…

Gârlici: Asta e, fără un nebun nu se poate!

Reta: Milu Lalitră, conul Jorj Amir… Pentru procesul verbal, Brează V. Kil şi Hin. Apoi, cred eu, ovreimea… E, ce mai zici? Unul  şi unul!

Gârlici: Mda! Ăsta, ultimul…  Data trecută şi-a dat drumul pe cracul ăl stâng… Ptiu, puţea… Să-i aduceţi aminte că acum, liber pe dreapta! Dar unul?… Ştii, măcar unul pentru impresii… Bântuie şi ăştia cu presa…

Reta: Păi ar fi… profesorul! Numai că ba nu bea, ba nu mănâncă… Şi când îi vine sau îl apucă, te face analfabet… De-aia spun, mai bine lipsă!

Gârlici: E, nu că n-ar avea dreptate, dar… Autor?

Reta: Ianache!

Gârlici: Aaa!… Mda, da! Ştefan?

Reta (convingătoare): Boier din neam în neam!

Gârlici (uşor dezamăgit): De! …şi nu prea… Ovreu, cam da…

Reta: Ovreu, ovreu, dar el plătea! În plus, o măslină, o alună…

Măria (ironică): Şi-o fasole cu ciolan, specialitatea casei. Pentru atmosferă…

Reta: Fie, dar nimic în plus! Destul! Doar ştiţi, noi cu mâncarea nu prea! Băutura e unde e… Bă Gârlici, vezi de vreo vadră de ţuică… Bă, dar  ţuică!

Gârlici: Este!

Reta: Sau… eu ştiu, poate chiar două!

Gârlici (îi sclipesc ochii): Este, este!

Reta: Nişte murături şi un butoiaş cu vin?

Gârlici (făcând socoteli): S-a marcat! Ceva bănuţi, acum, la început?

Reta: Bă, du-te dracu! Doar ne ştii, pensia abia astăzi… Ho, drace, că plătim! În rest, e treaba ta…

Gârlici: Draga mea, gata, batem palma! Semnează aci! Mărie! Fă, fi-ţi-ar curu` al dracu!……Ai grijă de  coana pân` ce trece… ş-apoi, ghişeft de-o fi, vom vedea!

Scena III

Gârlici îşi freacă palmele, Maria se gudură în timp ce Reta încearcă să se ridice de pe scaun. Nu poate şi se reazemă din nou de spătar. Aţipeşte. Gârlici o prinde pe Măria pe după mijloc şi o sărută pe frunte.

Gârlici: Botu` sus, fi-ţi-ar botul al dracu! Că bani ai vrea!

Măria: E… şi dumneata?!…

Gârlici: Până una, alta, să fii ales fasolea aia…

Măria: Da? Păi şi cu mine cum rămâne?

Gârlici: Ca la început! Stai să iau şi o să-ţi dau! Şi bani şi  una, alta…

Măria: Ai vrea?! Una e una şi alta-i alta!  Pe mine nu mă duci. Umblă la tejghea dacă vrei să mai pupi, dacă nu, pa!…

Gârlici: Mărie, dau cu tine de podeaua asta de te găsesc dracii! Tu crezi că-s prost?! Simt cum te mănâncă… Fi-ţi-ar starea să-ţi fie! Numai că…uite aici beleaua! Strâmba meditează!

Măria: Crezi? Dar mai ştii? Acum te-o visa, te-o pune-n rime… Domn` Gârlici, sincer, nu pot să cred cum, cândva, hârca a fost şi ea ceva. Adică, altcumva… Înţelegi ce vreau să spun?!… Iar dumneata, în limbă după ea! Mă umflă râsul!

Gârlici (cumpănind): Orice armăsar ajunge într-o zi gloabă. Valabil şi pentru iepe! Chiar şi ălea tari în buci! Abia atunci, în hohot, plânsul!

Măria: O întorci ca la Ploieşti şi tragi focul pe turta dumitale… Vorbe negustoreşti! Că doar, doar ţi-oi da fără să scoţi de la chimir. Te-amăgeşti. Nici de-a dracu! Holtei bătrân în călduri ce eşti , să văd, te urci pe Reta?

Gârlici: Mare comedia dracu! Fă Mărie, fata tatii, spune, fă, cum să te iau?

Măria: Păi, cu poezii, ca pe deşteptele astea, în tinereţile dumitale! Ori ai crede că eu sunt toantă şi stau aşa, ca proasta? Dacă bani nu, măcar versuri! Hai, şampanie şi recital!

Gârlici: Doamne, eşti complet nebună! O să… Dar ce?

Măria: Venere şi Madonă – Eminescu! Apoi, Luceafărul… Ba nu, mai întâi, vreau să fii Romeo… La vremurile de acum, un Romeo şi nu prea, dar fie, iar eu, Julieta! Deci, Shakespeare! Hai!

Gârlici (ia o cobză de după tejghea şi cântă): „Mărie, Mărie, ia să-mi spui tu mie/Care floare înfloare, noaptea pe răcoare?/Care floare înfloare, noaptea pe răcoare?”…

Măria: „ Floarea crinului,/floarea crinului/ şi a dorului/Astă floare înfloare/ Noaptea pe răcoare/ Astă floare înfloare/ Noaptea pe răcoare”…

Gârlici şi Măria (pătimaş): „Mărie, Mărie, ia să-mi spui tu mie!/Care frunză bate?/Vântul când nu bate…”

Măria (arătând spre ea): „Frunza plopului/Frunza plopului/Şi cu a dorului”

Gârlici şi Măria: „Astă frunză bate/Vâtul când nu bate/Astă frunză bate/Vâtul când nu bate”

Actul II

Scena 1

Măria zâmbeşteironic. Se apropie, totuşi, de Gârlici şi-l sărută pe obraz. Intră în cârciumă răvăşit, cu părul slinos şi dezordonat, Milu Lalitră. Se opreşte în prag, besmetic. Nici pe el nu-l băgă nimeni în seamă. Reta sforăie uşor.

Măria: Măi, domn` Gârlici, păi, ăsta-i Shakespeare? Hai să văd, acum ce zici?!

Gârlici: Că ar cam fi şi nu prea… Dar nici tu, Julieta… Trebuie să recunoşti!  Iar dacă ar fi să fii ceva, mai degrabă, un fel de Măria mea. Zdravănă şi frumoasă foc! N-am ce zice, pupa-o-ar tata pe ea! Ar trebui  să fii mândră! Ce-ţi trebuie ţie Veneţia?  Urlă ăia de dureri, pe-acolo, de-i găsesc dracii! Ce romantism?! După mintea mea, cei doi, şi el şi ea, anchilozaţi de reumatism, şi-au luat viaţa. Pastile, pe vremea aia, neam… Doar cu coajă de salcie fiartă se mai dregeau… În plus, Shakespeare nu s-a cântat niciodată! Pe când la noi, la tot pasul, „Mărie, Mărie, ia să-mi spui tu mie…”

Măria: Începi să-mi placi, dar nu mă duci!

Gârlici (cântă din nou pătimaş): Stai, fă, şi ascultă! Of, ce dor, ce chin, ce jale/Pe la poarta dumitale/ Oof, ce dor, ce chin, ce jale/ Pe la poarta dumitale/Foaie verde foaie lată/La Ciolpani la Crucea Înaltă/La Măria sprâncenată…/ Bat-o Dumnezeu s-o bată!/

Măria: Mariţa!…

Gârlici: Tot aia e! … Oof, ce dor, ce chin, ce jale, măă/ Pe la poarta dumitale/Fă, Mariţo, ochi frumoşi!/Ochi frumoşi şi drăgăstoşi/Laşi voinicii făr` de bani/Şi gembaşi făr` de cârlani/

Măria: Oof, ce dor, ce chin, ce jale, măă/ Pe la poarta dumitale…

Gârlici şi Măria: Ooo, ce dor, ce chin, ce jale, măă/ Pe la poarta dumitale…

Gârlici: Ce Shakespeare, ce aia, ce ailaltă? Păi, nu? Eminescu!

Măria: Cunoaştem! Oof, ce dor, ce chin, ce jale, măă/ Pe la poarta dumitale…

Milu Lalitră (aplaudând): O! Tu! Gârlici, părinte scump,/Îţi mulţumesc din suflet că exişti!/Bodega ta, tărâm neîntrecut,/Nu ne-a lăsat în lume slugi!/De la tejheaua dumitale/Plecat-am unul câte unul/Spre culmi să fim poeţi/Deci, îţi mulţumim şi slavă ţie/Părinte drag şi scump ce eşti!

Măria (aplaudă ironică): Domn` Gârlici, pentru o aşa odă, două ţigări şi-o ţuică de prună să plăteşti! Miroase a veşnicie! Merită! Hai, plăteşti!

Gârlici: Cunoaştem! Dar, maistre, vremuri grele, trecem la caiet!

Milu Lalitră (întinde hartia pe care e scrisă poezia): Aşa, o încercare cu tentă filosofică, pentru domn`Gârlici! În chestiunea caietului, altfel nu se poate… Căci nici `mnealui nu are izvoare cu băuturi în fundul curţii! Dar, rogu-te, Domn Gârlici, măcar o litră aici şi una pentru acasă, doar până după masă! Gata, astăzi, doar ştii, zi de leafă!

Reta (trezită, în încercarea de a se ridica din nou, cade iarăşi în scaun): Dă-i, mă, că face ăsta sevraj, mai ştii, dă dracu în bâlbâială şi ne ştie lumea! …Apoi, na! E de-al nostru!

Milu Lalitră: Sărut mânuşiţele, doamnă!

Măria: Bine pusă, cândva, în sus, la ditamai Editura Fâs!

Milu Lalitră: Sus!

Măria:Fâs!

Milu Lalitră: E, aşa o fi! Dracu ştie, poate am uitat eu!

Gârlici (răsfoind caietul): Maistre, cam tandi pe mandi! N-am ce-ţi face, luna asta te-ai cam întins,  dai toată leafa. Dar dacă ţi-o fi tăiat guvernul din ea, ce ne facem?

Milu Lalitră:  Aa, păi nu se poate! Că dacă da, scoatem şi noi din teacă, ditamai sabia… ,,Şi dăi şi luptă!” Şi aşa şi pe dincoa… Ştii, la gazetă!  Şi să vedem care pe care şi ce-o fi, vom mai vedea! Până atunci, domn`Gârlici, nu mă lăsa! Să dea dracii-n mine, tremur mai ceva decât piftia!

Gârlici: Mărie, drege-l, fă, pe maistru! Pune-i şi-n traistă că o scoatem noi la capăt! Astăzi, le fac la toţi şi o reducere, pentru bucata lunară de săpun. Cumva trebuie să-şi spele şi ei păcatele!

Măria: Şi nu uita lansarea!

Milu Lalitră: E, cum să uit?! Coana Reta e cu aranjamentul… O să şi vorbesc, ştii, un spici, apoi omagii… Păi, cum, se poate? Stefan Ianache… În plus, cartea… N-am citit-o…

Măria: Dar e bună, nu?

Milu Lalitră: Doamnă, ascultaţi-mă,  nici că s-a mai scris ceva de talia asta  de la război încoace! Ianache, ce să mai?!… Domnule, ce e a lui e al lui, clasic în viaţă! Musai cu el în manuale! …Apoi la Academie şi propus pentru un Nobel!

Reta (încercând pentru a treia oară să se ridice): Îţi dai seama, dacă l-ar lua, cât rom, ţuici şi vinuri am mai bea?!

Măria (iritată, privind sub masă): Măi domn` Gârlici, asta s-a pişat iar pe ea şi… Uite, uite, baltă pe podea! Să fie al dracu ăla care o mai şterge sau o  mai spăla! Păi ce, eu sunt slugă la beţivanii ăştia?

Gârlici: Ptiu, fii al dracu, drace! Tu crezi că mie îmi place? Ho, fă! Să trecă ceasul ăl rău! Şi să avem ce lua măcar din lună în lună de la… Că sunt şi ei cineva!

Scena II

Milu Lalitră o ridică pe Reta Curcubea şi, rezemată de umărul său, cu sticla de ţuică în buzunar, ies împreună din cârciumă.

Milu Lalitră (din prag recită): O! Tu! Gârlici, părinte scump,/Îţi mulţumesc din suflet că exişti/Bodega ta, tărâm neîntrecut,/Nu ne-a lăsat în lume slugi!/De la tejheaua dumitale/Plecat-am unul câte unul/Spre culmi să fim poeţi/Deci, îţi mulţumim şi slavă ţie/Părinte drag şi scump ce eşti!

Gârlici (către Măria): I-auzi! Maistru în toată regula!

Reta (în pragul cârciumii): Păi tuta asta ştie? Du-te dracu de securistă! Bă Gârlici, nu uita chestia aia…Ştii tu, cu ce-am vorbit!

Gârlici (aude telefonul sunând): Mărie, ia vezi, fă… Răspunde!

Măria (îmbufnată): Nici că vreau să mai aud! Îmi strâng catrafusele şi măăă tot duc!

Gârlici (îşi pune ochelarii şi se îndreaptă spre telefon): Unde dracu zici că pleci? Vrei să te vândă ăştia, în Cosovo, la turci sau greci? Păi află şi tu că ăia nu au, ca mine, milă. Când nu mai eşti, la pat bună, te fac salam… Pricepi?

Măria (lăcrimând): Mai bine! Poate mă proftesc la vreunul în gât! Of, ce-aş vrea! Să-l văd cum se zbate şi cască gura… Că numai aşa o mai scoatem la cap cu voi! Ptiu, drace, nişte marţafoi!

Gârlici (scoate din buzunar o bancnotă valoroasă, i-o întinde Măriei, apoi răspunde la telefon): Alo! Aici, Gârlici!

Ştefan Ianache: Salutare, barosane! Ce mai faci? Cum o mai duci? Până-mi răspunzi…cred că ştii povestea de la impresara mea…

Gârlici: De la Reta Curcubea, nu? A, da, gata, ştiu!

Ştefan Ianache: O profesionistă! S-a ocupat de redactare, de mersul pe la editură, la revistă… Ce să-ţi spun? Sunt mulţumit. Am cartea în mână şi, sincer, tremur de emoţii. Ştii cum e? Că doar de-o viaţă, în context, ne-ai tot fost alături.

Gârlici: Bucurii, maestre, la mai multe şi mai mare!

Ştefan Ianache: Ar fi a treia… E cu talent, că doar cunoşti, e cu de toate scrisă… Acum să văd, că am pus şi o vorbă prin V. Kil, acolo sus… el e cu traficul de influenţă. Cu luatu-datu şpaga la URS, mă înţelegi `mneata! Apoi, la pensie, cică ăia ar mai da ăia din lună, în lună, un franc în plus…

Gârlici: Vorba Măriei, fâs! E, dar la vremurile astea, cum să nu!  Păi, domn` Ştefan, mai  adăugăm la ce, mai adineauri, coana Reta abia a zis? Dacă nu, toată încrederea!…Vom face o lansare ca-n vremurile bune…

Ştefan Ianache: De zile mari! Ar mai fi însă ceva… Vreau să te întâlnesc. Doar un minut. Prin telefon, doar ştii, ne mai ascultă ăştia…

Gârlici: Clientul nostru, stăpânul nostru…  Păi, la bodegă, pentru dumneata, la datorie, aici!

Scena III

Gârlici îşi pune şorţul, ia găleata, mopul şi ceva substanţe de făcut curăţenie, trage cu ochiul la Măria, apoi începe să cânte.

Gârlici: ,,De n-ar fi ochi şi sprâncene/De n-ar fi ochi şi sprâncene/N-ar mai fi păcate grele/N-ar mai fi păcate grele/Geaba lele, lelişoară/Ochii tăi mă bagă în boală!/Sprâncenile mă doboară/ Geaba lele, lelişoară/Ochii tăi mă bagă în boală!/ Sprâncenile mă doboară/Ochii şi sprâncenile, mă/

Măria (îşi bagă banii în sutien, între sâni) : Măi, domn` Gârlici, dumneata mă bagi în pământ cu zile! (începe să cânte împreună cu el) …Ochii şi sprâncenile, mă/Alea fac dragostile, mă/Alea fac dragostile/ …Şi, geaba lele, lelişoară/ Ochii tăi mă bagă în boală!/Sprâncenile mă doboară/ Geaba lele, lelişoară/Sprâncenile mă doboară!

Gârlici: Fir-ar-al dracu să fie! …Că nu mai am treizeci de ani! Să te agăţ de grindă… Şi să… mă ţii minte până dincolo de moarte!

Măria (iertătoare): Vise, taică, vise! Dă să şterg eu urmele ăştia de vacă încălţată! Nu de alta, dar te poţi împiedica în cârpe şi îţi rupi şi ce ţi-a mai rămas.

Gârlici: Fă, a dracu mai eşti! Au, au! Ce-aş mai da cu tine de podea, dar îmi e că acum vine Ianache şi ne ştie urbea!

Măria (incitată): Ei, şi?  Că doar n-oi fi eu prima!

Gârlici (cu un ochi la Măria şi altul spre uşa de la intrare): E, ca să vezi! Vorbeşti de lup şi el, la uşă! Bine-ai venit, coane! Să avem bani, s-avem ce… scrie. Mărie, uită-te, fă, şi tu şi vezi cum arată un om deştept! (către Ştefan). O cafea, un pahar de apă, o lulea?!

Stefan Ianache: Nu!

Gârlici: Atunci ce mai  face `telectualitatea?

Ştefan Ianache: Şi-aşa, şi-aşa… Oameni şi oameni! Domnule, din scris, la vremurile de-acum, nici de opinci! Auzi dumneata, parcă era mai bine pe vremea scrântitului numaică nu te lăsau ăia să-ţi descarci şi tu, ca omul, sufletul! Unii au  scăldat-o cu ,,Poporul, Ceauşescu, România”… Ţi-aduci aminte? Zi de zi, la radio, fix, la şapte fără un sfert. M-apucau dracii şi plecam de acasă! Alţii, cu ciripitul, conştiinţa de clasă… Că ăia cu lupta, puzderie. Câtă frunză, câtă iarbă!

Măria: Parcă astăzi e altfel!

Ştefan Ianache: Vremuri şi vremuri! Numai că la  ăstea noi, tot ei! Poporul tău, ca şi al meu, parc-ar fi blestemat!

Gârlici: Apropo, nea Ştefane, de ce nu ai plecat? La`mneata, acolo, în Israel? Că înainte de `89, mai, mai să te lege to`arăşii, fie şi numai că îţi doreai.

Ştefan Ianache: Domn` Gârlici, şi pe-acolo, şi pe-aici, tot una! Crezi că în altă parte curge miere? Da de unde!  La Moscova, la Paris sau Ierusalim, doar ţi-o arată ăştia, cu politica. Evident, în vitrina lor! Până la degustare, ehe… Şi musai să te prinzi în horă, că altfel, apă gelatinată cu miros de ce vrea negustorimea.

Gârlici: Ovreimea! Că bine zici! Şi nimic? La vreun partid? Că-i văd pe-ai dumitale de la stânga, până la dreapta, pe unii chiar şi mai la…!

Ştefan Ianache: Ştii ce? Nu aş prea mai vrea! Ovreu, ovreu, însă mai bine-mi văd de treaba mea! Au plătit ai mei destul!  Eu… Ce s-o mai lungim?…

Gârlici : Păi, să aud!

Ştefan Ianache (în şoaptă) : La lansarea  asta, a mea, ar veni şi ăia de sus, de la URS. Cică l-ar aduce V. Kil pe Prepuţă! Unii zic şi de Ştefârţă! Iar ăştia-s cu pretenţii. De-aia aş vrea, dacă s-ar putea… Să te ocupi de ei, discret, fără să ştie lumea. Chiar dumneata!

Gârlici : Măi, nea Ştefane, ăştia îndrăznesc să facă asta cu toată lumea? Cu dumneata, cu  ovreimea? Mare comedie! Dar dacă da, cum să nu, dar… Acum ştii cum e… În plus, depinde şi ce vor vrea boierii.

Ştefan Ianache (şi mai în şoaptă):  Nu au limite! Şi cum să-ţi spun, ei ar vrea şi marafet şi o plimbare pe la Dunăre, la vale… La plecare, icre negre, moruni, cegă, un portbagaj, iar, între ei, cel mult vreo doi, trei crapi. Apoi un cabernet şi ceva albitură… Potrivite la specialităţi din peşte, la care, musai saramură! Îţi dai seama, mă usucă! Dar n-am ce face! Dacă vreau să ajung la URS şi să iau un ban în plus… Salvarea mea, acum, eşti dumneata!

Gârlici: Aoleu, Doamne! Dar, bre, costă! Costă al dracului!

Ştefan Ianache: Ştiu! Mi-am prins mintea cu diavolul! Nu mai e cale de întors!  O să mă pună pe butuci. Mă consolez  cu gândul că doar, doar, voi mai recupera măcar ceva.

Gârlici: Şi dacă nici n-apuci?! Pensia, că despre ea e vorba?! Pe dumneata, te cunoaşte lumea! Cum se spune, la orice pas, cu socoteală! Tocmai acum, la bătrăneţe, ţi-ai găsit să arunci cu francii la Prepuţă în poală?

Ştefan Ianache: Nu-mi mai spune că-mi vine cu leşin, Doamne, cum mai tremur! Parcă-s apucat de boală!

Gârlici: Atunci cum facem?

Ştefan Ianache: Stai să-mi revin!

Gârlici: Mărie, adu un lichior, ceva, un pahar cu vin! Domn` Ştefan, nu te gândi, dau din partea casei. Destul te mai jupoaie alţii!

Măria (îi întinde farfuria cu paharul, apoi se întoarce spre tejghea. În şoaptă): A dracului dambla zgârcenia! Domnule, mai, mai să dea ochii peste cap şi să-şi înghită limba.

Gârlici (către Ştefan): Curaj, hai!

Ştefan Ianache: Asta e! Fie ce-o fi! Rămâne cum ţi-am spus!

Măria (ca pentru ea): E, asta e la Editura Făs! Fâs şi plâns cât timp cu dracu în cârd te-ai pus!

Actul III

Scena I

O săptămână mai târziu,   cârciuma era curată cum nu mai fusese niciodată. Măria preparase fasolea. Dinspre bucătărie, venea mirosul de prăjeală. Între timp, Gârlici dusese ştăbimea de la Bucureşti, pe malul unui lac, să se delecteze şi să prindă peşte. Icrele le comandase de la un supermarket, iar cega şi morunii, la braconieri. În ziua lansării de carte, Măria şi proprietarul bodegii aranjează, pentru eveniment, mesele. Uşa de la intrarea în bodegă era deschisă. Aici, intrau, ca în fiecare zi, diverşi.

Gârlici (fredonează puţin): Mărie, Mărie! Să ştii că săptămâna asta, fără tine, mă lua dracu!

Măria: Da? Atunci marcă francul!

Gârlici (bagă mâna în buzunar şi rămâne cu ea acolo). Fă, a dracu, viperă mai eşti! În câteva luni, cel mult un an, mă sărăceşti!

Măria: E, şi cu dumneata! Ţii banii la saltea… Mâine, poimâine, moartea! Şi n-ai nici măcar un loc, mai abitir, în cimitir!  Ce, Doamne iartă-mă, ai face cu  ei?!

Gârlici: Cu tine alături, moartea stă departe! În plus, se vede, sunt încă un bărbat bine! (fâcând un gest obscen) Zdravăn!

Măria: Mde! Ce să zic? Norocul dumitale că ai parale şi poţi să iei din farmacii viagra, chiar şi kile!

Gârlici: Of, doar ţi-am zis, taci, că mă scoţi din minţi!

Măria (zâmbind): Acum, ce să-ţi fac?! Dacă vrei să întinereşti, suportă! Tropăie hormonii! N-ai zis să-ţi dau?

Gârlici (analizându-se): Vai de capul meu! În câteva zile, am rămas osul şi pielea! În plus, simt cum m-ai cam cocoşat! De mâine, am să dorm pe o scândură! De altfel, cu o aşa zdrahoancă în spinare… Într-un an, dau şi  faliment. Parcă mă văd…Domnule, ce parale, nici lescaie în buzunare!   Şi-atunci când o să mă laşi doar în papuci… Sau mi-i iei şi pe ăia? Te cred în stare! Te duci… În lumea mare! Că proşti ca mine, ehe, destui!

Măria: Măi domn` Gârlici, ce tot te plângi?! Circulă-ţi banii că altfel fac sfoiag! Şi asta, până nu bagă ăi de sus o devalorizare. Rămâi cu degetul în gură sau mori tam-nesam de vreun infart. Acum, desigur, din ceva trebuie să dai colţul, dar una e să înţepeneşti de oftică şi alta, cu Măria, sătul, în pat! Gândeşte dumneata! E chestiune de estetică! A ăluia, cum  îi ziceai, Doamne, aseară? A, da: Jean-Paul Sartre!

Gârlici: A dracului estetică! Mai ales la vârsta mea! Ca să nu mai zic despre faptul că Sartre, mai ales cu etica… Chestiune de limbă, minte şi interpretare!

Măria: Adică, eu sunt proastă?

Gârlici: Nu, dar ce Dumnezeu ţi-o trebui ţie?…

Măria: Să fiu deşteaptă! N-ai zis dumneata de prostie…Că pute? Fir-ar a dracului de nesimţită! Care ţi-a intrat sub aşternut, în pat, şi te-a spurcat!

Gârlici: Dă-o, de pacoste! Nu se spălase de la Paşte, din Săptămâna Mare!

Măria: Măi domn` Gârlici, de mine n-ai ce să  zici!  Sulemenită sunt! De când sunt aici, vezi cu ochii dumitale, bodega a înflorit!  Vine lume, pleacă lume… E altceva!

O ţigănguşă frumuşică (cu floare roşie de muşcată la ureche – cerşetoare deschide uşa la bodegă şi rămâne în prag): Boierule, dă şi mie, trăi-ţi-ar familia, de-o pâine!… Să-ţi trăiască şi gagica! Hai, îmi dai?

Măria (iritată, privind la Gârlici cum râde): Ptiu!  Ieşi de-aici!

Gârlici (cu umor): Nu, las-o! Client serios! Ia mai zii, că-mi placi!

Ţigăncuşa (prinde curaj, se apropie de Gârlici): Boierule, că frumos mai eşti! Vin`la fata să-ţi ghicescă viaţa, norocul, sănătatea! C-ai două duşmance ca două lupoaice. (ia mâna lui Gârlici, priveşte în podul palmei şi-l mângâie) Uite, frumosule, mi s-arată, e una cu ochii verzi care ar vrea casa dumitale când te vede te-armânca, cu colţii te-ar sfâşia, dac-ar putea…

Gârlici (în glumă): Ajunge! (fredonează) „Iubesc femeia/De dor nebună/Femeia brună/Cu ochi negrii de foc/Dar şi pe-aceea/Cu ochii verzi ca marea/Şi-mbrăţişarea/ Ce mă-mbată pe loc!”

Ţigăncuşa (uimită, fredonează şi ea): „Iubesc femeia/De dor nebună/Femeia brună/Cu ochi negrii de foc!” Gata!  Dă şi mie, de o pâine!…Să-ţi trăiască familia! (apoi cu ochii mari,  la Măria) Mamă, ce gagică ţi-ai tras?!  Îmi dai?

Gârlici: (zâmbind, îi dă ţigăncuşei o sumă măricică de bani):  Ia!            Ţigăncuşa: Să-ţi trăiască familia! …Şi frumoasa ta!

Gârlici: Să fii sănătoasă!

Măria: E, da, ăsta da, preţ pe dispreţ! De altfel, cam nicio diferenţă între coana Reta, Lalitră şi nespălata asta! Până una, alta, spune repede, cine e aia cu ochii verzi?

Gârlici (uşor ironic): `Mneata! Uită-te-n oglindă! Nu te vezi?

Măria: Fie şi un lup mâncat de-o oaie! Dar de ce i-ai dat aşa mult?

Gârlici: E, trebuie să trăiască şi ea din ceva!

Măria: Nu recunoşti! Îi dai, că altfel te-ar blestema: „Nu dai, n-ai să ai!” Şi ţi-este frică?!…

Gârlici: Mie?! Oricând le-aş pune pofta-n cui!

Măria: Domn` Gârlici, ştiu de la popa Ibric, cu magia neagră, zice el, să nu te pui!

Gârlici: Mai lasă-l, Doamne, iartă-mă, şi de popă! Că dacă scormonesc, parcă aud că le ia cerşetorilor taxă, fiindcă stau la poartă… Bisericii, vreau să zic!

Măria: N-am auzit, dar nici că m-ar mira! Face şi el un ban cu ce poate…

Gârlici: Uite, de-asta nu am, contextual,  teamă de Ăl de Sus.  Şi eu şi Ibric vindem iluzii!

Un ţigan (întredeschide uşa fără să intre): Boierule, să-ţi fac un cazan de ţuică ce n-ai pomenit dumneata?

Măria (râde): Hai, că astăzi te-a procopsit Dumnezeu!

Gârlici: Bă, mai lăsaţi-mă în plata Domnului, că m-aţi înnebunit!

Ţiganul (insistent): Atunci, dă şi mie ceva de-ale gurii pentru copilaşi!

Gârlici: N-am! Du-te! Mi-aţi mâncat dracu, zilele!

Ţiganul (şi mai insistent): Nu fi rău, măcar ceva pentru sufleţelul meu!

Măria (recită/cântă melodia formaţiei Phoenix): ,,Trec ţigani pe drum,/Drumu-i plin de fum,/Fumu-i plin de scrum,/Foc ardea./Vai ţigani, ţigani,/Gipsy şi hitani,/Fără cer şi ani,/Trec pe drum.”

Ţiganul (la fel de insistent): Dă, domniţa mea, dumneata, că boieru-i rău şi văd că nu prea vrea!

Măria: Măi, domn` Gârlici, o cinzacă şi pentru amărâtul ăsta! Ce zici?

Gârlici: Dă-i, fă, şi ducă-se unde a dus mutu` iapa!

Scena II

Măria se uită la ceas. Gârlici se duce în spatele tejghelei şi vrea să pună nişte apă în ţuica pe care trebuia să o servească la lansarea de carte. Cumpăneşte, apoi renunţă. O priveşte pe Măria ca pe o zeiţă.

Gârlici (fredonează): Doamne, ce zile! O viaţă întreagă am visat la asta! Dăpă ce o să termine ăia cu trăncănitul, lozeli literare… E, de-ale lor, eu: „Iubiţi prieteni,/Am să vă cânt în astă seară/Povestea unui pierde-vară/Ce întotdeauna surâzând/Trecea prin viaţă fluierând, nepăsător/Dar într-o noapte minunată/S-a îndrăgostit şi el de-o fată/Şi-atunci sărmanul visător/Sub ochiul blând al stelelor/A plâns de dor întâia dată!” (gânditor, parcă înfrânt) Mărie, Mărie! …Ce mi-ai făcut tu mie?

Măria: Fasole la cazan, apoi curat şi… te-am tăvălit în pat!

Gârlici: Din asta mi se trage! Mi-ai pus capac!

Măria: Domn` Gârlici, mă faci să-mi pierd minţile! Dumneata eşti om cu bani! Eu, o femeie de servici!

Gârlici: E, lasă, lasă! În primul rând, eşti o frumoasă, apoi… Ce-ar fi într-o zi să fii a mea?

Măria: Cu acte în regulă?!

Gârlici: De ce nu? Da!

Măria: Doamne, pupa-Ţi-aş tălpile! Păi ce să zic? Îţi dai seama?!… Dar, poate mâine-ai să te rezgândeşti… În chestii dintr-astea, gluma… Până una, alta, hai să vedem ce mai putem face cu lansarea?!

Gârlici (recită, apoi fredonează): „Pe verdea margine de şanţ/Creştea măceşul singuratic/Iar vântul serii nebunatic/Pofti într-o zi pe flori la dans/Când ţipătul subtit pătrunse-n foi/Cireşul fin, cu voce lină/De dorul lui le spuse apoi/Şi suspină cum se suspină!”

Măria: E vremea să punem alunele,  chestiile astea de gustat, pe masă. Poate chiar şi nişte flori. Dau nota de festivitate! Nu costă! Culeg eu câteva de prin grădină!

Gârlici: Doamna mea, după cum zici!

Măria (iese emoţionată, aproape că se împiedică):  E, şi dumneata…

Gârlici (fredonează ca pentru el):  „Iubesc femeia/Când e femeie/A vieţii cheie/Doar prin ea o găsesc” (uşa se deschide, intră Ioan Şterulă. Gârlici, uşor nedumerit): Pofţiţi! Pofţiţi!

Ioan Şterulă (privind în sus): Ştiţi, eu sunt fratele mai mic al poetului, vreau să zic… Dar îmi place să spun că el e fratele meu… Evident! Şi-am venit, cum se cădea, să lansăm lansarea… În versuri! V-aţi dat seama! Hai, că-s genial!

Gârlici (se uită la ceasul de la mână, apoi la pendula de pe perete, se scarpină în creştetul capului): Cam devreme! Presupun că v-a spus ora madam Curcubea.

Ioan Şterulă: Da! Din clipă-n clipă, ar trebui s-apară, cu cărţile, chiar ea… Dar dacă sunt ca nepoftit, să ştiţi că plec. Dar fără mine, nu se poate. Sunt fratele mai mic al poetului, vreau să zic… Sunt… Mă ştie lumea… O personalitate…

Gârlici (ameţit): Mi-am dat seama! Altfel nici că se poate! Fireşte, personalitate! Unde pofteşte măria ta, sunt onorat, luaţi loc!

Ioan Şterulă (fără logică, se repetă şi mânâncă din cele puse în farfurie): … Ştiţi, eu sunt fratele mai mic, al poetului, vreau să zic… Dar îmi place să spun că el e fratele meu.. Venit-am, cum se cădea, să lansăm lansarea… Acum, desigur, m-au invitat că-s genial şi trebuie să ai, la aşa eveniment, pe cineva cu eticheta mea.

Măria (intră în încăpere cu braţul plin de flori, priveşte nedumerită la Şterulă): Domn` Gârlici!…

Gârlici: `Mnealui, fratele poetului… O personalitate!

Măria (nedumerită, se miră): El? De! …Nu prea!…

Gârlici: Mărie, şiit! Taci, fă, dracu! Ce ştii tu? Dumnealui, ehe…

Ioan Şterulă (iritat): Hai că nu se poate! Să ştiţi că eu chiar plec. M-au chemat şi am venit… Iar voi să nu ştiţi că-s eu, fratele mai mic? Poet! Şi… poet! Cel mai genial, zic! Nu se poate! …Domn`e suntem…  şi eu o personalitate! Iar voi?

Măria: A, da, da… Eu, ca femeia, cu gândul tot la… Iertaţi, măria ta!  Poate vă e foame? Să vă aduc ceva?

Ioan Şterulă: Păi da! Dacă mă chemaţi, eu vin… Genial cum sunt, aduc oricui onoarea!

Măria (aduce un castron de fasole, ardei, murături şi o cană cu vin): Domnule, nu ne aşteptam! Un aşa oaspete, minune! Până una, alta, poftă mare! (se apropie de Gârlici şi îi şopteşte) Ăsta e mort de foame!

Gârlici: Nu, e nebun! Doar acte nu are! În rest… Nu-ţi prinde însă mintea!

Un rudar (cu rogojini în spate deschide uşa la bodegă): Rogojinile, bă, să vă dăm rogojinile, bă, taică, bă!

Măria: Astăzi, a tunat şi i-a adunat!

Gârlici: E mâine târg… Ceva obişnuit. Asta-i lumea! Într-o zi, a oprit aci unul cu o vacă şi i-a dat să bea o halbă…

Măria (se amuză): Cu bere, presupun!

Gârlici: Da şi, vorba lui, şi-un ţoi de rum…

Măria: Adevărul e că loc cu vad ca al dumitale…

Ioan Şterulă: Tocmai pe-aci trece şi Carul mic şi Carul mare/ Căci eu în constelaţie am spus:/Jos, sus!/Jos, sus!

Măria: Fâs!

Ioan Şterulă: Cum s-ar zice, mă contrazici pe mine?

Gârlici: Mărie, te rog!…

Măria: Ba să mă ierte Dumnezeu, m-am gândit la rime… Teorie în poezie… (văzând că a terminat castronul) Să mai aduc o porţie?

Ioan Şterulă: Da! Poezia, din suflet şi din  coarda inimii îşi trage seva! Ca să zic aşa…

Gârlici (o urmăreşte pe Măria cum duce din nou tava cu mâncare): Mărie, fă, tu eşti nebună? Crapă dracu ăsta!

Măria: Mai vedea! În cel mai rău caz, îi scapă genialitatea în pantaloni!

Gâlici: Ne-am dus dracu! Împute sala… Ne-am făcut de râs!

Măria: Dumneata? Eu? Nu! Cine l-a adus…

O rudăreasă (deschide şi ea uşa şi strigă din prag): Fuse, dragă, fuse!

Ioan Şterulă: Fuse, fuse, dar când fuse? Chestiune de perfectul simplu, pesoana a treia… Dacă fuse adineauri… Sau, cel mult, dacă fuse, de vreun ceas, două! Dacă nu, devine fus-am, adică…

Măria:  Adică, am fus!

Ioan Şterulă: Genial! Hai, că-s genial!

Măria:  Asta ziceam şi eu!

Rudăreasa (repetă): Fuse, dragă, fuse!

Ioan Şterulă: Genial! Fuse-am-fus!

Măria: Fâs!

Ioan Şterulă: Haiku! Fuse-am-fus-fâs! Fâs-fuse-am-fus! Fuse-fus-am-fâs! Spune mult! Chiar foarte mult!

Gârlici: Până aici mi-a fost! Fuse-am-fâs! Fâs-fâs! M-am dus! Dracu m-a pus! Fuse-am-fâs! Fâs-fâs!
Ioan Şterulă: Genial!

Rudăreasa (se închină şi iese): Fâs-fâs! Doamne, pupa-Ţi-aş tălpile!

Scena III

În pragul uşii, apare Reta Curcubea cu braţul plin de cărţi. Se întâlneşte în acelaşi loc cu rudăreasa. Se împiedică una de alta. Ioan Şterulă mănâncă al treilea castron cu fasole. Încep să vină invitaţii.

Reta (agitată)maistaţi, fă, dracu acasă! Ălbii, fuse!..

Rudăreasa (îşi vede de drum şi uimită strigă pe stradă: Fâde, dragă, fâse!

Reta: Bă Gârlici, păi asta ţi-e menirea? Cară Reta, cândva mândra ta, iar tu acum te uiţi! Fufa asta, la ce dracu ai adus-o aici?… Să facă raportul către securişi?! Ajută-mă, drace, că m-am cocoşat!

Gârlici: Uşurel, coană mare! Uşurel! N-au intrat zilele-n sac!

Reta: Mă, al dracu nenorocit mai eşti! Mă vezi că nu mai pot şi…

Gârlici: Mărie, drege-o, draga mea,  pe coana! Ştii tu, o halbă cu rum, şi doar de două degete, bere cu spumă, la marginea de sus!

Reta: Merci! Ca să vezi? Nici că se crăpă de ziuă şi draga mea?! Fir-ai al dracu cu bodega ta!

Măria (pune apă pe foc): Madam, curând voi fi Gârlici Măria! Şi-atunci…Oricât ai fi `mneata de doamnă sus, la ditamai Editura Fâs, vrei sa nu, cu sărut mâna!

Reta (nervoasă): Gârlici, mă curcă bearcă, e drept ce zice sluga?

Gârlici: „Iubiţi prieteni,/Am să vă cânt în astă seară”…

Reta (îl completează): „Povestea unui pierde-vară”… Au, au, vai de  capul tău!

Măria (continuă strofa): ,,Ce întotdeauna surâzând/Trecea prin viaţă fluierând, nepăsător/Dar într-o noapte minunată/S-a îndrăgostit şi el de-o fată”

Reta: Ce-o să mai plângi! Te-ai dat dracu!

Ioan Şterulă (termină de mâncat, apoi bea dintr-un pahar cu vin): Reto, mă ştii, fratele mai mic, al poetului, vreau să zic, şi să îţi recit: Fuse-am-fus-fâs! Fuse-fus-am-fâs! Poemul Fâs, aici compus! Aşa-i că-s genial?

Reta: Şterulă, pâs! Las-o mai uşor! Să plece cei de sus…

Ioan Şterulă (iritat): Ştefârţă, Prepuţă, Curcu un fel de pre cu ghe? Eee? Să nu mă facă al dracu?!

Reta (încearcă să-l potolescă): Mă Ioane, măcar pentru Ianache… Şi nu se cade tocmai tu, fratele poetului…

Ioan Şterulă: Fie! Dar asta doar pentru că el e fratele meu. Eu, poetul, ştii ce zic, fratele mai mic…

Măria (către Gârlici): Foamea! Nu şi-a făcut efectul, deşi a mâncat destul!

Gârlici (în şoaptă): Ţi-am spus că e nebun! (îl vede în prag pe Amir) – Poftiţi, coane Jorj! Poftiţi! Nu v-am văzut de mult… O să fiţi, cum s-ar zice, revelaţia serii!

Conu Jorj Amir: A nu, salut, onorat, şi adunarea! Nu! Eu, mă ştii, doar o cafea! Ha, ha, ha! Nechezol de-ai da, ca pe vremuri, chiar c-ar fi mai ca ceva! Necunoscut, m-aşez în fundul sălii!

A. Carcalete (intră furtunos): Vă salut! Şi… Credeam c-am… Madam Curcubea, sărut mânuşiţa! Bă Gârlici, să pot să scriu şi eu ceva, un tun!

Măria: Ce-a zis?

Gârlici (în şoaptă) : Să-i fac un carcalete…

Măria: Ce?!

Gârlici: Un amestec… Ţuică, vin  lichior, niscai vodcă…

Măria: Doamne,  ce lume?!

Ştefan Ianache: (Însoţeşte oaspeţii din afara urbei cât şi pe ceilalţi învitaţi. Sala se umple. Îi conduce la tribună şi îi prezintă): Maestru Ştefârţă, prietenul nostru, Ghecurcu… În curând, sper să nu întârzie prea mult, distinsul domn Prepuţă… Şi pentru că, în mare, noi ne-am adunat, are cuvântul, nimeni altul

decât jurnalistul, poetul Milu… Lalitră!

Milu Lalitră: Domnule Ştefârţă…

Ştefârţă: Eu am să vă vorbesc, după cum ştiţi sau bănuiesc, ca şi fratele meu de breaslă bun, despre cum să te ratezi ca scriitor.

(Cei de prin spatele sălii îl fluieră. Altii bat din palme)

Conul Jorj Amir: Nu întrerupeţi! Domnul Milu, aveţi cuvântul!

Milu Lalitră: Deci, Domn Ştefârţă… A, da, înainte vreausă salut pe Ioan Şterulă, pe care îl invit, cu drag şi suflet, la tribună.

Ioan Şterulă: Genial! Fuse-am-fâs! Vreau să zic, ca fatele mai mic, al poetului…Îmi place însă să spun…

Reta: Ioane, ce Dumnezeu, mai târziu!

Ioan Şterulă: A, da? Păi să mă mai aşez sau pot să plec?

A. Carcalete: E treaba ta! Mai lasă, domnule, lumea în pace cu ăl mic, vreau să zic… Ce aia mea?!

Ioan Şterulă: E, atunci stau!

Milu Lalitră: Că s-au mai aşezat chestiunile, vreu să spun, această operă, ,,Fum şi Fum”…

Ştefan Ianache (îl corectează): Rog să-l scuzaţi! „Fum şi Scrum”

Milu Lalitră:  Da, „Fum şi Scrum” în curând va face înconjurul lumii! Al universului chiar, dacă americanii şi ruşii îşi vor da mâna ca mai-nainte şi vor pune iarăşi de-un război interstelar.

Ghecurcu (intervine): Colega, te rog, mai nazal, mai franţuzeşte, că,  domnule, suntem, totuşi, la un spectacol de cultură, literar!

Milu Lalitră (face o pauză. Aude cum sforăie Reta, apoi reia):  Domnilor, după părerea mea, de avizat, fără a băga texte, fitile filosofice, vă spun direct că   nici că s-a mai scris aşa ceva…! Ce cutare? Şi cutare!…  Ianache, alături geniilor lumii… Domnilor, ce e a lui e al lui!

Gârlici: (după ce adunarea îl aprobă pe Milu): Aşa o fi!

Milu Lalitră (priveşte cum moţăie şi Ştefârţă, apoi continuă): Clasic în viaţă! Musai cu această operă Fum şi Fum în manuale!

Măria: Fâs şi fum, parcă a zis…

Conu Jorj Amir: Pâs! Dumneata nu te băga!

Milu Lalitră   … Da, Scrum şi Fum, cartea ce trebuie să ajungă tradusă prin  ICR-ul, evident român, în toată lumea. Apoi domn Ştefan… Eu fac primul pas şi vă propun academician. Dumneavoastră, stimaţi tovarăşi şi distinsă adunare, al doilea. Să-l propuneţi pe Ianache al nostru la Oslo, pentru premiul ăl mare! Nobel!

Reta (sare ca arsă): Da, păi da, dacă l-ar lua, mândria noastră! În plus, cât rom, vin, bere şi ţuici am bea? (aplauze!)

Nae Prepuţă (intră ameţit, fără să îşi ceară scuze): Felicit pe Ianache precum şi generaţia, apoi zic şi eu tardiv acuş, câte-am fi spus, dacă n-am fi stat beţi prin ăle şanţuri, şi-am fi avut alături nouă, o bodegă cu bibliotecă, gen Gârlici. (aplauze!)

Ştefan Ianache: Ca autor, vă mulţumesc. Cărţi mai am, le pregătesc… Acum, o să o primiţi pe aceasta, direct cu autograf ! Doamna Măria vă va servi ţuica, vinul… Mulţumiri pentru cuvintele ce mă onorează… (vociferări în sală) Mda, aveţi răbdare, …şi murăturile şi fasolea…

Sala: Felicitări! Să aveţi grijă şi sus la URS! Vedeţi cu V Kil, că, de, aşa s-ar cădea!

Măria (uimită): Un fâs!

Ioan Şterulă: Genial! Fus-am-fâs!

Scena IV

După ce se mânâncă tot, se bea şi se înjură de-aiurea, pe măsură, cei prezenţi total dezinteresaţi de cărţi, pleacă. Ele rămân nedeschise pe mese. Măria le strânge şi le aşează în raftul de lângă tejghea.

Măria: Astăzi, da, preţ pe dispreţ! (curioasă, scoate o carte din raft,  priveşte pe coperta a IV-a, citeşte şi comenteză:

,,Peste tot, în jur, alături nouă, liniştea,  simfonie a  zărilor şi a aducerilor aminte.”

– Mda! Ce să zic?!… Mă rog,  tot nesimţirea e unde e!

,,Alături ei, viaţa, oricând gata parcă să trădeze.”

– I-auzi!…

– ,,La ţărmul clipei, misterul! …Sau, alternativ, când Dumnezeu, când diavolul! Totuşi, ultimul, mai rar. Între unul şi celălalt, urcuşul, destinul, ruleta, cifra 6. Repetată punere pe gânduri!

– Păi, află! Ghici,vecinul lui Gârlici, prof. universitar, ce să zic numai 6-6, zi de zi, la babaroase! A mâncat rahat când era mic… Norocul lui!  Poţi să te pui de-a curmezişul?

,,…Apoi, moartea, cortină a zădărniciei! Domnule, dacă ai putea să mori în picioare, semn?! Să rămâi, aşa, stană de piatră şi să te îngropi singur, perpendicular pe axa vremurilor! Să fii un fel de antenă, prin care, musai să treacă şi timpurile, şi cuvântul!

– Ăsta  e nebun! Mori, dus eşti!

,,În realitate, noi, tot una cu pământul, un fel de umbre stinse  în amurgurile disperării. Te zbaţi să fii şi… Una, două,  ţi se încurcă iţele! Păcat de oasele frânte şi de alergatul pe te miri unde! Asta e! Una e să vrei şi alta e să fii!…”

–  A, da, aşa mai da! Îşi vine de-acasă. Aici, am cam  fi pe aceeaşi undă. (pe gânduri) Domn Gârlici, că tot s-a sfârşit… Eu, femeie de servici, m-aş cam duce în lumea mea!

Gârlici: Draga mea, „Iubiţi prieteni,/Am să vă cânt în astă seară/Povestea unui pierde-vară/Ce întotdeauna surâzând/Trecea prin viaţă fluierând, nepăsător/Dar într-o noapte minunată/S-a îndrăgostit şi el de-o fată/Şi-atunci sărmanul visător/Sub ochiul blând al stelelor/A plâns de dor întâia dată!” Să plâng?

Măria: Plângi! …Sau râzi doar dacă vii cu mine-n viaţa mea!

Related Posts

Tags

Share This

Leave a Comment

*