PREMIERĂ „OPERAȚIUNEA MARTE – FABULOASA AVENTURĂ A DEVENIRII NOASTRE”

19.09.19 by

Teatrul Național „Marin Sorescu” din Craiova vă invită la premiera spectacolului „Operațiunea Marte – Fabuloasa aventură a devenirii noastre” de Alexa Băcanu, regia Dragoș Alexandru Mușoiu, ce va avea loc în data de 18 septembrie 2019, ora 19:00, la sala „Amza Pellea”.

În 2013, o companie europeană a lansat un apel pentru potențiali colonizatori ai planetei Marte, a selectat 100 de candidați și a început să îi testeze și să îi pregătească pentru misiunea care e programată pentru anul 2024.

Spectacolul se concentrează pe etapele finale ale acestui proces de selecție, începând din punctul în care ultimii 12 candidați își dispută câte unul dintre cele patru locuri disponibile în această călătorie fără retur. Totul ia forma unui reality show în cadrul căruia astronauții aspiranți devin staruri atipice, iar fiecare detaliu al vieților lor ajunge sub microscopul interesului public.

Operațiunea are în spate o echipă creativă formată din regizorul Dragoș Alexandru Mușoiu, Iuliana Vîlsan – scenografie, Tibor Cari – muzică, KOTKI visuals – proiecții video .

Distribuția:

Prezentatoarea – Luciana Fernandez – Iulia Colan

Vocea din off – Monica Ardeleanu

Concurenți: Demetrio – Vlad Udrescu, Oren – Adrian And one, Barack – Cătălin Vieru, Alejandro – Claudiu Mihail, Aki – Ștefan Cepoi, Luca – Dragoș Măceșanu

Concurente: Miriam – Ioana Manciu, Astrid – Ramona Drăgulescu, Karen – Raluca Păun, Nala – Alina Mangra, Sayo – Iulia Lazăr, Laura – Tamara Popescu

Cea de-a doua reprezentație a spectacolului va avea loc în data de 19 septembrie 2019.

Related Posts

Tags

Share This

Leave a Comment

*