PRECURSORI AI CERCETĂRII ÎN DOMENIUL ECOLOGIEI ACVATICE DIN ROMÂNIA

01.04.12 by

 

Rezumat. Cercetările în domeniul ecologiei acvatice (hidrobiologiei) în România se înscriu între priorităţile acestei ştiinţe pe plan european. Fondatorul acestui domeniu este Grigore Antipa. Contemporani şi continuatori au asigurat dezvoltarea ecologiei acvatice în România: Ion Borcea, Emil Racoviţă, Constantin Motaş, Theodor Buşniţă, Mihai Băcescu, C. S. Antonescu, Nicolae Botnariuc. Alături de aceştia, generaţiile următoare de cercetători au preluat şi dezvoltă opera înaintaşilor.

Cuvinte cheie: ecologie acvatică, precursori, România.

 

Într-o publicaţie anterioară a volumului Oltenia. Studii şi comunicări. Ştiinţele Naturii s-a analizat pe larg activitatea şi opera lui Grigore Antipa (Brezeanu & Cioboiu, 2010). El este fondatorul hidrobiologiei moderne, a ecologiei la noi în ţară; a pus bazele teoretice şi aplicative ale hidrobiologiei care au fundamentat dezvoltarea acestui domeniu. Opera sa a constituit şi constituie şi în prezent un parametru de referinţă în aprecierea şi judecarea etapelor care au jalonat evoluţia cunoaşterii structurilor şi funcţiilor ecosistemelor acvatice (Antipa, 1910; 1921; 1941; Bârca  & Băcescu, 1969; Motaş, 1961).

Referitor la Antipa, este pe deplin justificată aprecierea care subliniază că ,, Posteritatea judecător implacabil, dar imparţial, i-a preluat opera şi i-a dezvoltat-o prin urmaşii săi destoinici. El a rămas atât pe plan naţional cât şi internaţional drept un mare savant, deschizător de drumuri ”(Negrea, 1990). Acest mare adevăr a fost confirmat de contemporanii şi generaţiile de cercetători care au urmat.

Ion Borcea (1879-1936), pasionat cercetător în domeniul biologiei marine este considerat fondatorul oceanologiei în ţara noastră. Studiile sale au avut ca obiectiv cunoaşterea biologiei Mării Negre (Băcescu, 1971).

În calitatea sa de profesor al Universităţii din Iaşi, s-a angajat şi a militat pentru înfiinţarea unei staţiuni de cercetări la mare. Cu perseverenţa care l-a caracterizat, în urma eforturilor pentru a învinge inerţia administraţiei vremii, în anul 1926 şi-a văzut visul împlinit prin înfiinţarea primei staţiuni de cercetări marine la Agigea.

Staţiunea de Cercetări Agigea a devenit un important centru de studii, cu o largă recunoaştere în ţară şi pe plan internaţional. Ca staţiune a Universităţii Al. I. Cuza din Iaşi, an de an studenţii şi-au desăvârşit aici studiile alături  de  numeroşi oameni de ştiinţă din ţară şi străinătate.

Ion Borcea a obţinut rezultate deosebite în domeniul cunoaşterii biologiei Mării Negre. A descoperit şi descris peste 150 de nevertebrate şi 90 specii de peşti din Marea Neagră. A studiat anatomia şi embriologia multor specii de peşti, ecologia lor, migraţia, reproducerea, hrana (Borcea, 1930).

Între lucrările lui mai importante menţionăm: „Crustacees Phyllopodes de Roumanie”, 1912; „Faune survivante de type caspien dans la limans d’eau douce de Roumanie”, 1925; „ Fauna Mării Negre pe litoralul Dobrogei”, 1928; „Observations sur les poissons migrateurs dans les eaus roumaines de la Mer Noire”, 1929; Nouvelles contributions a l’etude de la faune bentonique dans la Mer Noire, prés du litoral roumaine”, 1931; „ Les clupeides de la region littorale roumaine de la Mer Noire des eaux interieus”, 1936.

Emil Racoviţă (1868-1947) şi-a început activitatea ca specialist în domeniul bioceanografiei, fiind cunoscută contribuţia sa ca participant naturalist la expediţia în Antarctica pe nava Belgica (1897-1899). Activitatea ştiinţifică, căreia i s-a consacrat tot restul vieţii este biospeologia. A explorat numeroase peşteri din Franţa unde a pus pentru prima dată bazele biospeologiei (Racovitza, 1907).

În 1920 revenind în România, Emil Racoviţă a înfiinţat primul Institut de Biospeologie din lume în cadrul Universităţii din Cluj, al cărei director a fost începând din 1926 până în 1939.

De numele lui Racoviţă se leagă înfiinţarea societăţii internaţionale numită „Biospeologica”; în acest cadru publică revista cu acelaşi nume. Conduce explorarea a peste 800 de peşteri din Europa şi nordul Africii; s-au colectat peste 20.000 probe pe baza cărora s-au publicat 41 de memorii în seria „Biospeologica” (Racoviţă, 1926; 1929; 1964; 1993). În România, în perioada 1921-1931, a explorat peste 150 de peşteri din Munţii Apuseni şi 100 peşteri din Carpaţii Meridionali (Ardelean et al., 2000; Racoviţă Gh. et al., 2002).

Constantin Motaş (1891-1980), o mare personalitate a ştiinţei româneşti a lăsat în urma sa lucrări fundamentale în domeniul zoologiei, limnologiei, hidrobiologiei, freatobiologiei – disciplină a cărei creator este, oceanologiei, biospeologiei (Motaş, 2007).

În domeniul hidrobiologiei este remarcabilă monografia „Cercetări hidrobiologice în bazinul râului Bistriţa” publicată împreună cu V. Angelescu, în anul 1944 (Motaş & Angelescu, 1944). Este o lucrare de referinţă pentru cercetările de limnologie. Trebuie amintită de asemenea lucrarea publicată în 1939 împreună cu V. Angelescu „Monografia limnologică – piscicolă a râului Bistriţa – Moldova”.

Pentru a evidenţia diversitatea cercetărilor sale ştiinţifice menţionăm „Biogeografia Mării Negre” (1928) şi o importantă lucrare de zoologie – sistematică „Contribution a la connaissance des Hydrocariens français, particulierement du Sud-Est de la France”.

O lucrare remarcabilă publicată în 1962 în colaborare cu L. Botoşăneanu şi Şt. Negrea intitulată „Cercetări asupra biologiei izvoarelor şi apelor freatice din partea centrală a Câmpiei Române” reprezintă o adevărată carte de căpătâi pentru studiul acestui domeniu. Desigur lista lucrărilor este mult mai numeroasă – 527 – fapt ce reflectă prodigioasa activitate a maestrului (Motaş, 1962; Motaş & Orghidan, 1948; Motaş et al. 1962, 1967; Negrea et al. 2004).

A fost profesor titular la catedra de zoologie a Univeristăţii din Iaşi şi a Facultăţi de Ştiinţe Naturale a Universităţii bucureştene, membru al Academiei Române şi director al Institutului de Speologie „Emil Racoviţă” din Bucureşti, în perioada 1956-1963.

Theodor Buşniţă (1900-1977), discipol şi colaborator al lui Antipa, se înscrie ca unul dintre personalităţile ştiinţei româneşti care a contribuit la dezvoltarea hidrobiologiei şi pisciculturii. De la maestrul său a moştenit rigoarea organizării cercetării ştiinţifice şi a practicii în domeniul pescuitului şi pisciculturii.

Din iniţiativa sa, în anul 1953 ia fiinţă „Comisia de hidrobiologie, hidrologie şi ihtiologie a Academiei Române” care va reuni un grup de specialişti tineri cercetători al căror obiectiv a fost dezvoltarea cercetărilor asupra apelor ţării. Comisia a constituit baza pe care a luat fiinţă secţia de hidrologie (oceanologie şi limnologie) a Institutului de Biologie al Academiei Române. În calitate de şef al acestei secţii (1959-1970) a coordonat ample programe de cercetare vizând studiul hidrobiologic al râurilor Dunării, zonei inundabile şi Deltei Dunării. În acest cadru şi sub îndrumarea sa a fost elaborată „Limnologia sectorului românesc al Dunării” (1967), operă de referinţă pentru cunoaşterea Dunării şi Deltei Dunării şi care cuprinde caracteristicile fizico-geografice, limnologia şi importanţa economică a Dunării, zonei inundabile şi Deltei Dunării.

În primii ani, ca tânăr cercetător se dedică cercetărilor de histofiziologie asupra unor specii de peşti, rezultatele obţinute fiind citate în tratate de prestigiu. În domeniul ihtiologiei aduce contribuţii originale la obţinerea metişilor de crap, la cunoaşterea comportamentului lor, la studiul ginogenezei carasului argintiu.

Importante sunt studiile asupra caracteristicilor structurale ale populaţiilor piscicole din Dunăre şi râuri, definind zone specifice ale reparţiţiei ihtiofaunei (Buşniţă, 1965; 1967a,b; Buşniţă & Alexandrescu, 1963).

Continuând opera lui Antipa, pune bazele sistemului modern de exploatare piscicolă: trecerea de la piscicultura extensivă la piscicultura intensivă de tip industrial.

De-a lungul vieţii, datorită pregătirii şi talentului său organizatoric ocupă funcţii de răspundere: director al Pescăriilor Statului, director al Institutului de Cercetare Piscicolă, decan al Facultăţii de Pescuit şi Piscicultură – prima din acest domeniu de la noi din ţară care se organizează din iniţiativa sa, director adjunct al Institutului de biologie al Academiei Române şi şef al Secţiei de Limnologie şi Oceanologie.

Mihai Băcescu (1908-1999), continuator al operei lui Grigore Antipa, poate fi socotit fondatorul oceanologiei moderne în România. A organizat în 1958 secţia de oceanologie în cadrul Academiei Române. Împreună cu colectivul de cercetători pe care l-a condus, a desfăşurat un amplu program de cercetare asupra platformei continentale a litoralului românesc al Mării Negre. Organizează numeroase expediţii în urma cărora, pe baza investigaţiilor în teren şi laborator a publicat un număr mare de lucrări ştiinţifice în cele 4 volume ale publicaţiei „Ecologie Marină” (Băcescu, 1965; 1967; Băcescu et al., 1971).

Lucrările sale de faunistică şi taxonomie cuprind, îndeosebi, studii asupra unor grupe de crustacei marini şi dulcicoli, lucrări publicate în „Fauna României”. Are importante contribuţii la cunoaşterea biologiei şi taxonomiei crustaceilor din Oceanul Indian, Marea Mediterană, Oceanul Atlantic, mările Australiei şi cele de la litoralul Americii Latine, enumerând numai o parte din activitatea sa în acest domeniu. Este în acelaşi timp un cercetător  al râurilor şi lacurilor de la noi din ţară (Băcescu, 1984). A continuat opera muzeografică a lui Grigore Antipa fiind director al muzeului cu acelaşi nume.

C. S. Antonescu (1910 – 1988) profesor de hidrobiologie la Facultatea de Biologie a Universităţii din Bucureşti, a fost un cercetător cu mare putere de analiză şi sinteză a vieţii ecosistemelor acvatice (Antonescu & Rudescu, 1958).

În lucrările sale asupra florei şi faunei apelor, descrie cu mult talent viaţa plantelor şi animalelor. O importantă operă este cartea „Biologia apelor” în care, într-un volum de peste 500 pagini prezintă amănunţit viaţa din apele continentale şi marine (Antonescu, 1967).

Nicolae Botnariuc (1915 – 2011) a adus un aport important la dezvoltarea ecologiei acvatice prin aplicarea, pentru prima dată în ţara noastră, a principiului şi concepţiei analizei sistemice (Botnariuc, 1999; 2003; Botnariuc & Vădineanu, 1982).

Împreună cu colectivele pe care le-a condus în cadrul Institutului de Biologie al Academiei şi a Facultăţii de Biologie a Universităţii Bucureşti a efectuat ample cercetări vizând cunoaşterea structurilor funcţionale ale ecosistemelor acvatice din Delta Dunării şi zona inundabilă (Botnariuc  et al., 1964a,b).

Lucrarea „Monografia complexului de bălţi Crapina-Jijila” (1961) publicată în colaborare cu S. Beldescu, reprezintă o contribuţie importantă la stabilirea mecanismelor care determină producţia şi productivitatea unor asemenea tipuri de ecosisteme acvatice. A evidenţiat rolul duratei şi perioadei inundării Luncii Dunării, ca factor esenţial al dezvoltării macrofite – fitoplancton. În lucrare se evidenţiază rolul luminii şi al transparenţei apei asupra vieţii în lacuri, arătând că raportul dintre transparenţă şi adâncime denumit indice de transparenţă (T/A) este deosebit de important (Botnariuc & Beldescu, 1961).

Urmărind în timp dezvoltarea hidrobiologiei ecologice în România, pot fi considerate două etape reprezentative: o etapă aparţinând lui Grigore Antipa şi contemporanilor săi şi o a doua etapă postbelică în care, preluând tradiţia studiilor înaintaşilor, cercetarea hidrobiologic-ecologică cunoaşte o nouă dezvoltare.

 

BIBLIOGRAFIE

 

Antipa Gr. 1910. Regiunea inundabilă a Dunării. Starea ei actuală şi mijloace de a o pune în valoare. Bucureşti. 138                 pp.

Antipa Gr. 1921. Dunărea şi problemele ei ştiinţifice, economice şi politice. Colecţia Studii şi cercetări. Academia Română. Bucureşti. 6: 1-191.

Antipa Gr. 1941. Marea Neagră. 1. Oceanografia, bionomia şi biologia generală. Academia Română. Publicaţia Fondului „Vasile                Adamachi”. Bucureşti. 10, 55: 1-313.

Antonescu C. S. 1967. Biologia apelor. Edit. Didactică şi Pedagogică. Bucureşti. 513 pp.

Antonescu C. S. & Rudescu L. 1958. Caracterizare hidrobiologică a apelor din Delta Dunării. Hidrobiologia. 1. Edit. Academiei Române. Bucureşti: 291-303.

Ardelean A., Mohan Gh., Tiţu H. 2000. Dicţionarul biologilor români. 1 (A-M). 2 (N-Z).Tipografia Mediagraf. Arad: 119, 877.

Bârca Gh. & Băcescu M. 1969. Grigore Antipa. Edit. Ştiinţifică. Bucureşti. 150 pp.

Băcescu M. 1965. Studii asupra variaţiei vieţii marine în zona litorală nisipoasă la nord de Constanţa. Ecologie marină. 1. Edit. Academiei Române. Bucureşti: 25-185.

Băcescu M. 1967. Dinamica vieţii marine litorale în sectorul Mamaia în 1962-1965. Ecologie marină. 2. Edit. Academiei Române. Bucureşti: 15-175.

Băcescu M. 1971. Profesorul Ion Borcea – un mare naturalist, părintele oceanografiei româneşti.  Studii şi comunicări. Muzeul Ştiinţelor Naturii. Bacău: 7-34.

Băcescu M. 1984. Quelques observations sur la fauna bentonique du defile roumain du Danube. Annales Sci. Univ. Jassy. 12: 7-34.

Băcescu M., Muller G. I., Gomoiu M. T. 1971. Compoziţia calitativă a faunei bentale din Marea Neagră. Ecologie marină. 4. Edit. Academiei Române. Bucureşti: 112-358.

Borcea I. 1930. Observation sur les poissons migrateurs dans les eaux roumains de la Mer Noire. Annales Sci. Univ. Jassy. 15: 656-750.

Botnariuc N. 1999. Evoluţia sistemelor biologice supraindividuale. 1. Edit. Universităţii Bucureşti. 216 pp.

Botnariuc N. 2003. Evoluţia sistemelor biologice supraindividuale. 2. Edit. Academiei Române Bucureşti. 237 pp.

Botnariuc N. & Beldescu St. 1961. Monografia complexului de bălţi Crapina-Jijila. Hidrobiologia. 2. Edit. Academiei Române. Bucureşti: 9 -33.

Botnariuc N. & Vădineanu A. 1982. Ecologie. Edit. Didactică şi Pedagogică. Bucureşti. 438 pp.

Botnariuc N., Beldescu St., Boldor O. 1964a. Producţia primară a apelor din zona inundabilă a Dunării I. Hidrobiologia. 5. Edit. Academiei Române. Bucureşti: 35-51.

Botnariuc N., Negrea Alexandrina, Tudorancea Cl. 1964b. Rolul moluştelor în economia complexului de bălţi Crapina-Jijila. Hidrobiologia. 5. Edit. Academiei Române. Bucureşti: 95-105.

Brezeanu Gh. & Cioboiu Olivia. 2010. Grigore Antipa (1867-1944) the founder of ecological hydrobiology. Oltenia. Studii şi comunicări. Ştiinţele Naturii. Edit. Sitech. Craiova. 26/2: 313-315.

Buşniţă Th. 1965. Probleme ecologice şi economice ale cegii din Dunărea de Jos. Hidrobiologia. 6. Edit. Academiei Române. Bucureşti: 3-17.

Buşniţă Th. 1967a. Die Bevolkerung der Donaustauseen mit Clupeonella delicatula (cultriventris). Hidrobiologia. 8. Edit. Academiei Române. Bucureşti: 125-131.

Buşniţă Th. 1967b. Die Ichtyofauna des Donaufflusses. Limnologie der Donau. 3. Stuttgard: 28-39.

Buşniţă Th. & Alexandrescu I. 1963. Atlasul peştilor din apele R. P. R. Edit. Ştiinţifică. Bucureşti. 250 pp.

Motaş C. 1961. Viaţa şi activitatea lui Grigore Antipa. Biblioteca Academiei R.P.R. Seria de Bibliografii. 13. Grigore   Antipa (1867 – 1944). Edit. Academiei R.P.R. Bucureşti. 130 pp.

Motaş C. 1962. Procede des sondages phreatiques. Division du domaine suuterrain. Classification ecologique des animaux souterraines. Le psammon. Acta Museum Macedonica. Sciences Nature Scopje. 8: 135-173.

Motaş C. 2007. Opere – Freatobiologie. 1. Rovimed Publishers. Bucureşti. 1. 190 pp.

Motaş C. & Angelescu V. 1944. Cercetări hidrobiologice în bazinul râului Bistriţa. Monografia Institutului de Cercetări Piscicole Bucureşti: 23-54.

Motaş C. & Orghidan T. 1948. Quelques Cladoceres recueillis dans l, eau phreatique. Not. Biologicae, Bucharest. 6 (1-2): 123-129.

Motaş C., Botoşăneanu L., Negrea Şt. 1962. Cercetări asupra biologiei izvoarelor şi apelor freatice din partea centrală a Câmpiei Române. Edit. Academiei Române. Bucureşti. 366 pp.

Motaş C., Decu V., Burghele A. 1967. Sur l ,association parietale des grottes d ,Oltenie (Roumanie). Annales Speleologie. Paris. 22: 475-522.

Negrea Şt. 1990. Pe urmele lui Grigore Antipa. Edit. Sport Turism. Bucureşti: 1-263.

Negrea Şt.,  Negrea Alexandrina, Ardelean A. 2004. Biodiversitatea în mediile subterane din România. Vasile Goldiş University Press. Arad. 248 pp.Pe urmele lui Grigore Antipa. Edit. Sport Turism. Bucureşti: 1-263.

Racovitza E. G. 1907. Essai sur les problemes biospeologiques. Archive Zoological Experimentale Generale. Biospeologica I. Munchen. 6: 371-488.

Racoviţă E. 1926. Speologia, discurs rostit la 13 iunie 1926 în şedinţa solemnă sub preşedenţia de onoare a M. S. Regelui. Discursuri şi recepţiune. 61. Academia Română. Bucureşti: 1-43.

Racoviţă E. 1929. Evoluţia şi problemele ei. Biblioteca Astra. Cluj. 6. 183 pp.

Racoviţă E. 1964. Opere alese. Edit. Academiei R.P.R. Bucureşti. 813 pp.

Racoviţă E. 1993. Cugetări evoluţioniste.  Edit. Academiei Române. Bucureşti. 813 pp.

Racoviţă Gh., Moldovan Oana, Onac B. 2002. Monografia carstului din Munţii Pădurea Craiului. Edit. Presa Universitară Clujeană. Cluj-Napoca. 264 pp.

 

Cioboiu Olivia

E-mail:  cioboiu.olivia@yahoo.com

            oliviacioboiu@gmail.com

 

 

 

 

 

 

 

Related Posts

Tags

Share This

Leave a Comment

*