PREA FERICITUL PǍRINTE PATRIARH TEOCTIST ARǍPAŞU, CETĂŢEAN DE ONOARE AL COMUNEI GOICEA

23.02.15 by

Motto:
Vei fi naţiunea prosperǎ, pǎmânt roditor de bine, popor solidar şi fǎcǎtor de pace.
IOAN PAUL AL II-lea

Mă simt legat cu apropiere sufletească faţă de Teoctist Arăpaşu, Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române.
L-am cunoscut la Craiova când fusese ales ca Arhiepiscop al Craiovei şi Mitropolit al Olteniei iar eu îndeplineam funcţia administrativă de primvicepreşedinte al Consiliului judeţean Dolj, când trebuia să rezolvăm probleme instituţionale.
Am avut mai multe întâlniri, aşa cum voi scrie în continuare, unde am constata înalte însuşiri morale în comportamentul Sfinţiei Sale.
L-am însoţit în deplasarea Sa în 18 comune ale judeţului, unde se întâlnea cu alegătorii ca urmare a candidaturii sale pentru un loc de deputat în Parlament.
Am petrecut mai multe zile împreună, stând de vorbă cu oamenii pe care i-a ascultat cu atenţie şi răbdare să-şi exprime necazurile şi să-şi prezinte propunerile de îmbrăţişare a existenţei lor la sate.
Sfântul Sinod l-a ales în înalta funcţie de Patiarh al Bisericii Ortodoxe Române, fapt care mi-a produs o mare bucurie şi satisfacţie sufletească.
Ca Patriarh s-a remarcat prin sprijinul pe care l-a acordat teologiei româneşti. Biserica Ortodoxă tipărind multe titluri în perioada păstoririi Sale. A dovedit o permanentă activitate pentru unitatea ortodoxă, ca şi în domeniul ecumenismului şi a situat Biserica ortodoxă Română la un nivel mai înalt în relaţiile cu celelalte culte decât în trecut. Sub presiunea celor mai înalte autorităţi ale Statului comunist a fost nevoit să accepte demolarea a 27 de biserici ortodoxe dar a ridicat în schimb, în aceeaşi perioadă, peste 100 de biserici în ţară.
După evenimentele din decembrie 1989, a obținut importante recunoașteri din partea majorității Bisericilor ortodoxe locale, ca și din partea altor culte religioase. De mare importanţă este faptul că în perioada 7-9 mai 1999, la invitația Patriarhului Teoctist, s-a desfășurat vizita istorică în România a Sanctității Sale Papa Ioan Paul al II-lea fiind prima vizită a unui Papă într-o țară majoritar ortodoxă.
A înființat noi seminarii teologice, școli medii de cântăreți bisericești, de pregătire a asistenților sociali, băieți și fete, de restauratori de monumente istorice și a organizat obținerea de burse în străinătate pentru studenții dornici de studiu. În învățământul general de toate gradele și profilurile a fost introdus învățământul religios iar împreună cu Sfântul Sinod a înființat eparhii noi, a reactivat mitropoliile și episcopiile desființate de dictatura comunistă, a întreprins demersurile pentru canonizarea unor sfinți români, a reorganizat Biserica Română de peste hotare prin organizarea unor noi episcopii și alegerea unui număr corespunzător de ierarhi dintre tinerii teologi cu studii în țară și în străinătate și dintre cei care s-au distins prin cunoașterea vieții bisericești și monahale.
Prea Fericitul Patriarh Teoctist a reorganizat și promovat activitatea editorială bisericească şi a publicat multe articole, predici, cuvântări și studii care sunt cunoscute atât în țară, cât și în străinătate.
Au fost retipărite, cu text diortosit, și prefațate de către Prea Fericirea Sa toate cărțile de slujbă, precum și majoritatea manualelor de studiu pentru învățământul teologic seminarial și universitar.
Au fost publicate monografiile: “Mitropolitul Iacob Putneanul” (Mănăstirea Neamț, 1978), “Sfântul Vasile cel Mare în evlavia credincioșilor ortodocși români” și “Mitropolitul Dosoftei, ctitor al limbajului liturgic românesc” (Iași, 1980).
A editat în transliterare: “Dumnezeiască Liturghie” a Mitropolitului Dosoftei (1679), Iași, 1980, a tipărit ediția jubiliară din 1988 a “Bibliei de la București” (1688), și s-a îngrijit de tipărirea Bibliei, ediție jubiliară a Sfântului Sinod (2002), redactată și adnotată de I.P.S. Bartolomeu Anania. A scris prefața multor cărți și monografii ale unor mănăstiri și biserici din cadrul Patriarhiei Române.
Între anii a publicat peste 17 de volume de predici, cuvântări și meditații, cu titlul general “Pe treptele slujirii creștine” și un volum cu titlul “Slujind Altarul străbun”, care cuprind peste 7000 de pagini, cu aproximativ 1500 titluri. A inițiat o bogată și fructuoasă activitate culturală și științifică, promovând permanent acțiuni care au contribuit la creșterea prestigiului Bisericii.
În timpul acestei perioade, schimbul de reviste și cărți de specialitate cu cele similare din străinătate a sporit, organizându-se, totodată, Simpozioane și Colocvii cu teme de actualitate și de interes pentru viața Bisericii.
Patriarhul Teoctist a primit numeroase distincții și premii de-a lungul îndelungatei sale activități de ierarh. Dintre acestea amintim: Premiul Timotei Cipariu al Academiei Române pentru strădania de reeditare a Bibliei de la București-1688 (11 iulie 1991); Membru de onoare al Academiei Române (decembrie 1999); titlurile de Doctor Honoris Causa al Universității din Oradea (1995), al Universității din București (1995), al Universității Dunărea de Jos din Galați (2000), al Universității Catolice din Lublin-Polonia (2000), al Universității din Petroșani (2001), al Universității creștine “Dimitrie Cantemir” din București (2003), al Universității “Ovidius” din Constanța (2004), al Universității “Al.I.Cuza” din Iași (2005). A primit diferite distincții bisericești acordate de Patriarhiile Antiohiei, Ierusalimului și Moscovei și de Bisericile Ortodoxe ale Greciei, Cehiei și Slovaciei și Finlandei.
La 21 mai 1999 i s-a conferit din partea Statului Român Ordinul “Steaua României” în grad de Mare Cruce. PF Teoctist este Cetățean de Onoare al municipiilor Botoșani (1994), Galați și Brăila (2000), Petroșani (2001), Hunedoara (2002) și Baia Mare (2003), precum și al comunei Goicea, judetul Dolj şi Vorona (2005). La 17 septembrie 2003 i s-a conferit Diploma de Excelență a Fundației Dr. Wilhelm Fielderman pentru “contribuția de excepție la dezvoltarea relațiilor de respect reciproc între români și evrei”.
*
* *
Papa Ioan Paul al doilea a început vineri 7 mai 1999, într-o zi însoritǎ de primǎvarǎ cea de-a 86-a cǎlǎtorie apostolicǎ de la începutul pontificatului sǎu.
Cetǎţenii României dar şi ai altor ţǎri au privirile aţintite spre doi oameni care au pǎşit unul spre celǎlalt: Suveranul Pontif şi Patriarhul Teoctist al României.
Vizita a fost efectuatǎ în zilele de 7-9 mai 1999, despre care am scris pe larg în cartea mea „Întâlniri memorabile”apǎrutǎ în anul 2011.
Întrucât Prea Fericitul Patriarh Teoctist este legat şi de meleagurile comunei Goicea, al cǎrui „Cetǎţean de Onoare” este, dar şi de mine fiind prieteni de peste douǎ decenii, voi vorbi despre personalitatea sa, în continuare.
*
* *
S-a născut la 7 februarie 1915 în satul Tocileni, comuna Stănceni, judeţul Botoşani.
A făcut studiile la seminariile de la mănăstirile Neamţ şi Cernica.
În anul 1928 a intrat ca frate la schitul Sihăstria Voronei şi potrivit perceptelor mănăstireşti, a fost trimis în monahism, primind în anul 1935, numele de TEOCTIST la mânăstirea Bistriţa.
A urmat cursurile Facultăţii de Teologie a Universităţii din Bucureşti, pe care le-a absolvit în anul 1945, cu calificativul, “magna cum laudae”, după care a urmat Facultatea de Litere şi Filozofie din Iaşi În perioada 1946-1948.
A fost hirstonisit ieromonah la Catedrala Mitropolitană din Iaşi la 25 martie 1945, numit apoi mare ecleziarh al aceleiaşi Vatedre, în luna martie 1946 şi ridicat în anul 1948 la rangul de arhimandrit şi arhiereu În anul 1950.
În această perioadă a avut mai multe răspunderi în conducerea Mitropoliei Moldovei, fiind ecleziarh al Catedralei Metropolitane din Iaşi, exarh al Mănăstirilor din Arhiepiscopia Iaşilor (1946-1948), vicar administrator cu rang de arhimandrit ( 1948-1950).
În anul 1950 a fost ales episcop-vicar al Patriarhiei Bisericii Ortodoxe Române, cu titlul de “Botoşăneanul”, calitate în care fost secretar al Sfântului Sinod.
A îndeplinit funcţia de rector al Institutului Teologic Universitar din Bucureşti în perioada 1950-1954.
În anul 1962 a fost ales episcop al Aradului, Ienopolei şi Hălmagiului, funcţie pe care a îndeplinit-o până în anul 1973.
În perioada 1962-1973, a suplinit temporar şi scaunul Episcopiei Ortodoxe Române din America şi Canada iar între 1969 şi 1970 a suplinit şi Episcopia Oradiei.
În anul 1973 a fost ales arhiepiscop al Craiovei şi mitropolit al Olteniei.
În anul 1975 a strămutat o biserică de lemn, monument istoric, o bijuterie de arhitectură bisericească. Ea a fost adusă din localitatea Băleşti, judeţul Gorj şi aşezată în Curtea Mitropoliei din Craiova, fapt apreciat atât de organele bisericeşti cât şi de populaţia Craiovei.1
Este ales în anul 1977, arhiepiscop al Iaşilor şi mitropolit al Moldovei şi Dobrogei şi Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române.
Prea Fericitul Părinte TEOCTIST, a desfăşurat o intensă activitate de restaurare, de construire şi conservare a unor importante monumente bisericeşti, istorice şi de artă, fiind, printre altele şi cititorul bisericii din satul său natal, (Tocileni, comuna Stănceni, judeţul Botoşani).
Ca patriarh al Bisericii Ortodoxe Române a promovat relaţiile de colaborare cu toate Bisericile Ortodoxe precum şi cu celelalte biserici creşti ne.
Una dintre acţiunile importante, de mare răsunet este prezenţa Suveranului Pontif, Papa Ioan-Paul al II lea, la Bucureşti ce a avut loc în luna mai 1999, ca urmare invitaţiei ce i-a fost adresată.
Trei ani mai târziu, în anul 2002, a efectuat vizita de răspuns la Vatican, după cea neoficială făcută în anul 1989.
A făcut parte din mai multe delegaţii şi a condus alte numeroase delegaţii ale Biserici Ortodoxe Române în vizite ecumenice peste hotare. Cu acest prilej a purtat un fructuos dialog cu Bisericile Creştine şi a reprezentat Biserica Ortodoxă Română în organisme acleziastice internaţionale, fiind cooptat în comisiile de lucru ale acestora, îndeosebi în Consiliul Naţional al Bisericilor şi la Conferinţa Bisericilor Europene.
Este doctor Honoris Causa al Universităţii din Bucureşti, Oradea, Petroşani, Piteşti, Craiova, Galaţi, al Universităţii Creştine “Dimitrie Cantemir” din Bucureşti, al Universităţii Catolice din oraşul Serblin (Polonia).
Prea Fericitul Părinte TEOCTIST a susţinut opera editorială a Bisericii Ortodoxe Române şi a publicat şi lucrări personale, amintind printre altele: “Mitropolitul Iacob Putneanul făclier al Ortodoxiei Româneşti, al năzuinţelor de unitate naţională şi de afirmare a culturii române”, “Sfântul Vasile cel Mare în evlavia credincioşilor ortodoxi români”; “Mitropolitul Dosoftei, cititor al limbajului liturghie românesc”; patru volume de predici şi studii, până în anul 1990, continuate cu “Pe treptele slujirii creştine” (12 volume, 1980-2003), “Slujind altarul străbun” (1992), “Tinerii ­Tinereţea Bisericii” (2003). De asemenea, s-au publicat numeroase predicii pastorale, cuvântări, sfaturi către credincioşi, ş.a.
Sub oblăduirea sa, a editat în transliterare “Dumnezeiască Liturghie a Mitropolitului Doroftei (1980) şi a tipărit în condiţii deosebite ediţia jubiliană a “Bibliei de la Bucureşti” (1988), lucrare care a fost distinsă cu premiul “Timotei Cipariu” al Academiei Române.
În cartea sa “Patriarhul Biblic” calinic, Episcop al Argeşului şi Muscelului, printre altele, scria: “Dacă ai sta să numeri În ce calităţi şi virtuţi a Învăţat acest uluitor ierarh ortodox român pe o perioadă istorică de două milenii, ai putea începe cu Credinţa curată în Dumnezeu, nici o abatere şi nici o delăsare de la împlinirea datoriei!”.
Mi-a spus la ceas de taină de mai multe ori: “Voi plecaţi mereu şi mă lăsaţi singur! Sunt atâtea probleme care cer rezolvare urgentă! Cum n-aş pleca şi eu cu voi, dar stau legat aici pe Dealul Patriarhiei unde bat vânturile din toate părţile! Ce ştiţi voi!”.
Amintesc cuvintele spuse la cea de-a 15 a aniversare de Patriarhat a Prea Fericitului Teoctist de către preşedintele de atunci al României, Ion Iliescu: „În Prea Fericitul Patriarh, s­au împletit mereu virtuţiile neamului de ţărani, cu cultura omului modern, care însă nu-şi clinteşte nimic din credinţa moştenită din strămoşi. Ceea ce m-a impresionat totdeauna a fost smerenia cu care-şi purta o valoare preţuită de toţi, deschiderea faţă de oameni. I-am admirat ştiinţa, îndelung exersată, de a vorbi oamenilor de la suflet la suflet şi de a le spune dincolo de cuvinte, adevăruri esenţiale”.
Este membru de onoare al Academiei Române (17 decembrie 1999).
Este decorat cu ordine şi medalii de stat şi eclezistice, româneşti şi străine, printre care “Ordinul Naţional Steaua României în gradul de Mare Cruce” (2 mai 1999).
A fost deputat de Iaşi şi Dolj în Parlamentul Român iar comuna Goicea a făcut parte din circumscripţia sa electorală.
Este” Cetăţean de Onoare” al municipiului Craiova. De asemenea, ca recunoaştere a prestigioasei şi îndelungatei sale activităţi în slujba ţării şi Bisericii româneşti. Primăria comunei Goicea şi Consiliul local comunal i-au acordat titlul de “Cetăţean de Onoare” al comunei Goicea.

*
* *
Aş vrea să adaug câteva rânduri legate de întâlnirile mele cu Prea Fericitul Teoctist cât şi prietenia care ne-a legat de peste trei decenii.
După numirea şi alegerea Sa în scaunul mitropolitan de la Craiova, s-a prezentat în vizită protocolară la Consiliul Popular al Judeţului Dolj, unde îndeplineam funcţia de prim vicepreşedinte al Consiliului Judeţean, eu răspunzând de administrarea judeţului.
Cu acest prilej, mi-a ridicat şi unele probleme în care se solicită sprijinul autorităţilor locale precum trecerea de la c.a.p. în administrarea mănăstirii Jitianu a unei suprafeţe de teren cu o superbă plantaţie de duzi sădiţi în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza, sprijin pentru construcţiile de la Seminarul Teologic de la Mofleni şi aducerea la Craiova, a unei biserici din lemn, din satul Tălpăseşti, comuna Băleşti, Parohia Cerneşti din judeţul Gorj.
De comun acord, am stabilit modalitatea de a rezolva acestea, printr-o cerere justificată ce a fost adresată Consiliului Popular Judeţean Dolj, în luna martie 1975.
În cel mai scurt timp, toate aceste probleme au fost soluţionate favorabil iar Biserica de lemn din Gorj, a fost strămutată în curtea Mitropoliei Oltene, ocupându-mă personal de aceasta.
Despre modul cum au decurs operaţiunile, am scris pe larg în capitolul „Oraşul Craiova, primeşte în dar o biserică de lemn”, cuprinsă în una dintre cărţile mele2.
În cele scrise de mine, am prezentat modul diplomatic de rezolvare acestei strămutări de biserică, ţinând seama de concepţiile oficiale, mai vitrege ale vremii, asemănând-o cu „Bisericuţa din Albac”, o bijuterie de poezie a lui Octavian Goga3.
De atunci şi până la plecarea P.F.Teoctist în Paradis, noi am rămas prieteni apropiaţi şi ne-am întâlnit, sprijinându-ne de numeroase ori, atât la Craiova, la Goicea, satul meu natal cât şi la Bucureşti.
De menţionat că, Prea Fericitul Teoctist a primit înaltul titlu de „Cetăţean de Onoare al comunei Goicea”, titlu de care şi eu sunt onorat în ambele localităţi ca fiu al comunei dar şi ca primar al Craiovei.
Sunt fericit şi onorat că Prea Fericirea Sa mi-a fost oaspete în casa părintească din satul natal cât şi locuinţa ce am ocupat-o în Bucureşti, din str. Grigore Mora, nr. 2, când am îndeplinit funcţia de ministru de Finanţe.
În comuna mea natală, ca mitropolit al Olteniei s-a bucurat de o primire entuziastă din partea locuitorilor săi cu care a acceptat să se fotografieze, pentru consemnarea momentului.
Printre cei prezenţi a fost şi mama mea, o femeie evlavioasă, cu frica lui Dumnezeu, care m-a crescut în spiritul religiei creştine.
În timpul vizitelor sale oficiale în străinătate P.F.Teoctist nu a uitat să-mi trimită salutări prin anumite „vederi” din Statele Unite ale Americii şi Canada.
La zilele noastre de naştere şi cu prilejul sărbătorilor Naşterii Domnului, Anul Nou şi a Sfintelor Paşti, ne-am adresat reciproc urări de sănătate de bucurie şi de noi împliniri.
În perioada cât am fost ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al României la Paris cât şi ambasador la UNESCO, am corespondat, am primit în mod oficial pe I.P.S. Nicolae Corneanu ca reprezentant al Bisericii Române şi mai multe cărţi bisericeşti din partea I.P.S. Nistor Vornicescu.
Un dar nepreţuit, l-am primit din partea Prea Fericitului Patriarh Teoctist, în luna martie 1989, la Paris, primind Biblia lui Şerban Cantacuzino Basarab, tipărită în anul 1688, pe care a scris „Domnului Petre Gigea-Gorun, Ambasadorul României la Paris, cu aleasă şi statornică preţuire – Teoctist, 10 martie 1989”.
Această „Dumnezeiască Scriptură” a Vechiului şi Noului Testament, aflată în biblioteca mea la loc de cinste, este tipărită în condiţii grafice deosebite, aş spune de lux, cu prilejul „Tricentenarului Bibliei de la Bucureşti 1688-1988”.
Ce am socotit eu, atunci, ca ambasador al României, fiind în posesia unei astfel de bogăţii?
Am hotărât, atunci, pe proprie răspundere, să organizeze o prezentare a Bibliei lui Şerban Cantacuzino invitând atât români din diasporă cât şi francezi.
Cu acest prilej, au luat cuvântul Elena Slave, profesor la Universitatea din Bucureşti, prezentă la Paris, părintele Romul Joantă, profesor la Institutul de Teologie Ortodoxă „Saint-Serge” din Paris, Adrian Hriţcu, Mitropolitul României pentru Europa Occidentală, preotul Teofan Savu, mitropolitul de mai târziu al Mitropoliei Olteniei (azi al Iaşului şi Bucovinei) tema fiind „Biblia de la Bucureşti – moment important al culturii române şi a vieţii religioase”.
O scurtă intervenţie am avut şi eu ca ambasador, organizator şi gazdă, subliniind importanţa deosebită a tipăriturii şi a momentului pentru poporul român, iniţiativa lăudabilă a Patriarhiei Române din Bucureşti de a realiza această carte –monument.
Au avut intervenţii interesante oaspeţii francezi, profesori şi clerici, oameni de cultură.
Aş mai menţiona, cuvântul înainte semnat de Prea Fericitul Teoctist în care scrie printre altele: „Biblia de la Bucureşti, , este o elocventă, strălucită şi netrecătoare sinteză care uneşte într-un întreg – purtând încă pecetea îmbunătăţirii – tezaurul de grai, de simţire şi de cugetare al întregului neam românesc”4.
În cinstea participanţilor, am dat o recepţie oficială, în saloanele Ambasadei Române.
Din câte m-am informat, numai la Ambasada Română de la Paris s-a dezbătut această carte de importanţă deosebită, în condiţiile în care am dat dovadă, într-un fel şi de curaj pentru acea perioadă istorică.
Cinste cui a tipărit această carte sfântă!.
Cu aproape un an în urmă, am primit la Paris, din partea I.P.S. Emilian, Episcop de Alba Iulia „Noul testament 1648” realizat într-o ediţie de lux, în condiţii grafice remarcabile.
Pe prima pagină a „Noului Testament 1648” I.P.S. Emilian, a binevoit a însemna următoarele cuvinte, scrise caligrafic: „Domniei Sale, Petre Gigea-Gorun, Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar, Paris.
Vă oferim, recenta apariţie editorială a centrului nostru Eparhial, monument de spiritualitate şi cultură românească izvodit în anul 1648, prin strădania marelui Mitropolit cărturar şi patriot Simion Ştefan susţinător neînduplecat al Legii strămoşeşti şi purtător prin veacuri al făcliei unităţii de limbă, de neam şi de credinţă a poporului nostru.
Dorim să facem cunoscută această capodoperă fraţilor noştri care trăiesc pe acele binecuvântate meleaguri şi tuturor iubitorilor de cultură şi istorie.
În semn de aleasă preţuire pentru nobila Dumneavoastră misiune de mesager al poporului nostru în minunata ţară, zonă de gintă latină, Franţa.

26 iulie 1988 Episcop Emilian”5

Îi mulţumesc pentru toate, bunului Episcop Emilian.
În ţară, cât am fost ministru de Finanţe, era cunoscut că am avut permanent o uşă deschisă pentru nevoile Bisericii Ortodoxe Române. Totodată, am avut grijă ca şi sumele donate din afară, în valută, pentru bisericile catolice şi greco-catolice, luterane, etc., să ajungă la destinatari, în scopul în care au fost trimise.
La manifestări publice oficiale, ce aveau loc pe stadioane, eu mă aşezam alături de Prea Fericirea Sa şi era bucuros că ministrul de Finanţe, se dovedea şi în public că îi este apropiat.
Nu mai vorbesc, convorbirile telefonice şi vizitele oficiale la instituţiile pe care amândoi le conduceam, fiecare în domeniul său.
Se vor găsi, poate unii, care vor afirma că „ce mare lucru a făcut Gigea, întreţinând aceste relaţii bisericeşti?”, la care aş răspunde „dacă nu e mare lucru de ce alţii nu au făcut-o?!”
Desigur, înainte de 1989, nu era prea uşor, dar se vorbeşte că educaţia creştinească primită în familie, la şcoala primară şi primele clase de liceu erau adânc înrădăcinate în mine.
Patriarhul Teoctist a murit la 30 iulie 2007, după ce a fost operat de adenom de prostată, la Insitututul Clinic Fundeni. Intervenția chirurgicală nu a fost una de urgență, ci una programată. Pe parcursul zilei, veștile venite dinspre spital erau îmbucurătoare.
Potrivit medicilor, decesul a survenit în urma unor complicații cardiace, la ora 17.00, pe fondul unor suferințe mai vechi de acest gen. Trupul neînsuflețit al Patriarhului Teoctist a fost depus in Catedrala Patriarhală.
Împreună cu primarul Comunei Goicea, Ion Petria, am depus o coroană de flori, participând la înmormântare, aducând omagiul cetăţenilor din comună, al cărui Cetăţean de Onoare a fost.
În raportul „Comisiei Tismăneanu”, au apărut unele critici şi controverse privind activitatea Patriarhului Teoctist care fiind subiective nu pot să le împărtăşesc.
Figura sa luminoasă, blajină este adânc întipărită în sufletul meu.
Cu aceste gânduri scrise mai sus, am considerat de datoria mea să închei, paginii închinate vizitei efectuate de Sanctitatea Sa Papa Ioan Paul al II-lea şi întâlnirea sa cu Prea fericitul Părinte Teoctist, Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române.
www.omniscop.ro

Related Posts

Tags

Share This

Leave a Comment

*