Poveste despre noi şi despre frica împăratului Arcadius

12.04.11 by

Un cer bătrân s-ar mişca încet către mare. Un cer bolnav

cu mâini grele, cu picioare neputincioase ar cere poate

să fie vindecat cu dragostea ta.

Stai în fotoliu şi priveşti de dimineaţă pe geam. Ai ochii închişi

şi-mi aminteşti de împăratul Arcadius care trăia dormind.

Prima dată a deschis ochii şi a privit atent când

i s-a arătat portretul  blondei Eudoxia. Frumuseţea

i-a intrerupt somnul o clipă, apoi pleoapele împăratului Arcadius

au căzut din nou peste ochii obosiţi, în aşteptarea căsătoriei.

Pe Sfântul Ioan Gură de Aur l-a întâmpinat cu ochii deschişi.

Arcadius ar fi privit ca şi tine, somnolent, cerul.

Zilele trec. Nu scriu ca să justific acest fotoliu sau faptul

că povestea noastră de dragoste s-a consumat fără cuvinte.

Tăcerea alungă totul. Sfântul Ioan a fost arestat în propria casă

din ordinul împăratului.

A privi şi a iubi?

Cerul se mişcă încet către mare, ca un bătrân obosit, ca un om

bolnav. Nu vrea să fie într-un poem strălucitor, cu o curgere

amplă. El caută un suflet care să-l urmeze, în tăcere, spre mare.

Deşi nu e nici o mare. Doar podul de scrum al privirii tale

îmi aminteşte că a existat cândva o liniştită întindere de apă,

pe care o numeam împreună mare.

**

Iată marea, o casă a noastră fără uşi şi ferestre. Înaintezi spre ea

greu şi cu de-a sila, ca şi cum ar fi un întuneric de nepătruns.

Frica ta pluteşte ca o corabie pe o mare necunoscută.

Te-ai apropiat prea mult, priveşti apa şi o descrii pentru

a ascunde o crimă.

Umbra ta aleargă de la un ţărm la altul. Frigul e o haină pe care

nu o îmbraci.

Nu mă priveşti. Ai mai şti să priveşti, cum spuneai, „lumina

palidă a unui chip tăinuit“?

Dacă mi-ai vorbit cândva, dacă te-ai atins de obrazul meu fără

să mă tulburi, nu a fost decât rareori când în apropierea ta

ceasurile mergeau mai încet.

Te-ai apropiat prea mult, priveşti pescarii şi aerul lor

obosit. Frica lor pluteşte ca o corabie pe o mare necunoscută.

Frica împăratului de a-l fi condamnat pe sfânt la moarte.

***

Nu, nu privi cetatea în acelaşi timp cu mine. Braţele ei de piatră

ne vor sugruma.

Te vei trezi lângă o femeie ce ţi se va părea cunoscută, deşi

zâmbetul ei are ceva straniu.

Schimbarea luminii de seară te face să vezi totul altfel, pur şi simplu

altfel. Ştiu ceea ce vezi şi ceea ce faci, ştiu că te vei afla

în faţa unei lumi diferite.

Va trebui să înveţi să priveşti.

Vei deschide ochii în faţa frumuseţii, ca împăratul Arcadius

în faţa blondei Eudoxia.

Related Posts

Tags

Share This

Leave a Comment

*