POSTUL, MIJLOC DE FORTIFICARE SPIRITUAL-MORALĂ

27.02.12 by

POSTUL, MIJLOC DE FORTIFICARE SPIRITUAL-MORALĂ

 

Sfântul şi Marele Post al Păresimilor este ca o oază

I.P.S. Irineu, Arhiepiscop de Alba Iulia

I.P.S. Irineu, Arhiepiscop de Alba Iulia

binecuvântată în deşertul arid al existenţei noastre. El este binevenit şi foarte necesar, fiindcă pe de-o parte suntem obosiţi de mersul prin pustia acestei lumi, iar pe de altă parte suntem cuprinşi de dorul nepotolit de a ne curăţi întreaga noastră fiinţă spre a putea primi lumina necreată a Învierii.

Postul este adeseori un cuvânt destul de dificil pentru generaţia noastră din al cărei vocabular aproape că a fost scos sau cel mult a rămas ca o noţiune străină. Creştinii care îl desconsideră nu se feresc să afirme că postul nu s-ar mai potrivi omului de astăzi. Ei spun că în vremea noastră nu se mai poate posti şi că omul nu mai are cu ce posti. Să ne gândim însă cum au postit străbunii noştri. Ei au făcut aceasta având credinţă tare şi fiind conştienţi de foloasele formidabile ale ascezei postului.

Ca toate ajunările şi abţinerile, postul este o expresie a credinţei active, dovada evlaviei şi convingerii creştine. Practica în sine a postului a devenit poruncă divină încă din Eden, găsindu-se înscrisă în descoperirea lui Dumnezeu. S-a postit în legea veche (Moise, Ilie, Daniel), iar Mântuitorul l-a confirmat prin Sine (Matei 4), fiind apoi continuat de Sfinţii Apostoli, Sfinţii Părinţi, pustnici şi creştini de rând, păstrându-se în aceeaşi formă generală până astăzi.

Postul s-a născut, aşadar, odată cu Biserica creştină, care l-a recomandat comunităţilor creştine ca pe un exerciţiu de înfrânare a poftelor trupeşti şi mijloc de eliberare din cursele ispitelor. După cum arată Dante, „cele trei fiare cu care luptăm toată viaţa prin post şi rugăciune sunt: pantera curviei, lupoaica lăcomiei şi leoaica mândriei”. Iar Sfântul Vasile cel Mare zice: „postul goneşte ispitele, postul duce spre evlavie, este tovarăş nedespărţit al cumpătării şi izvor al înfrânării”.

Postul înseamnă reţinerea totală sau parţială de la anumite mâncăruri sau băuturi, pe un timp mai lung sau mai scurt. El nu este o practică învechită, ci se leagă fiinţial de noi, ne transfigurează şi ne ajută să ne întâlnim cu divinul de care avem aşa mare nevoie. Postul adevărat dă sens vieţii noastre, ne sfinţeşte sufletele şi trupurile, făcându-ne în acest fel accesibile darurile lui Dumnezeu. Acest adevăr ni-l arată Sfânta Evanghelie, unde citim despre proorociţa Ana, care prin post s-a învrednicit să-L vadă pe Dumnezeul întrupat (Lc. 2, 37) şi despre Sfântul Ioan Botezătorul, care prin post s-a învrednicit să fie un strălucit înaintemergător al lui Hristos-Domnul (Mc. 1, 6).

Postul este asemenea hainei de nuntă ce ne înveşmântează sufletele pentru întâlnirea cu Mirele divin, spre a da bucurie şi împlinire în familia şi societatea în care ne găsim. De aceea este nu numai necesar, ci şi obligatoriu, precum rezultă din pravilele bisericeşti. Canonul 69 apostolic rosteşte hotărât: „Cine nu posteşte posturile de peste an, afară de boală şi de copii, preotului să i se ia darul, iar mireanul să se afurisească”. Sfântul Atanasie cel Mare adaugă: „Cel ce nu posteşte miercurea şi vinerea răstigneşte a doua oară pe Domnul”. Biserica noastră îl tratează cu toată seriozitatea, recomandându-l tuturor creştinilor dornici de desăvârşire.

Postul creştin înfrumuseţează întreaga făptură a credinciosului. Înfăţişarea celui care posteşte are în ea ceva de venerat. Culoarea feţei sale e împodobită de o lumină tainică, iar comportarea lui este temperată şi plină de seriozitate şi evlavie. Această frumuseţe spirituală este o răsplată a luptei unui creştin, conştient că numai prin instruirea trupului poate să înflorească sufletul său. Necesitatea acestui efort o arată Sfântul Ierarh Vasile când spune că „sufletul şi trupul sunt ca doi adversari într-o luptă continuă. A slăbi pe unul înseamnă a întări pe celălalt. Dacă voim a spori energia sufletului, trebuie s-o micşorăm pe cea a trupului”. Şi Sfântul Serafim de Sarov arată că „pe măsură ce trupul celui ce posteşte devine mai subţire şi mai uşor, viaţa cea duhovnicească ajunge la desăvârşire şi duhul îşi împlineşte lucrările sale parcă într-un trup fără trup”.

Pocăinţa şi îndreptarea credinciosului este legată inevitabil de Taina mărturisirii păcatelor, pentru că menirea cea mai mare a postului este tocmai descătuşarea celui ce se spovedeşte de robia patimilor şi aducerea lui la libertatea după Dumnezeu. Sfântul Ioan Gură de Aur zice: „Băutura şi lăcomia, legându-ne cu mâinile la spate, ne dă ca pe nişte robi prinşi în luptă, pe mâna tiraniei patimilor, iar postul, găsindu-ne legaţi şi robind, ne dezleagă cătuşele, ne scapă de legătura cea grea şi ne duce înapoi la libertatea în Dumnezeu”.

Se impune ca ceea ce este trupesc în fiinţa noastră să fie „răstignit”, adică supus unei discipline spirituale. Trebuie să aplicăm pecetea dureroasă a crucii pe această carne care ne robeşte aşa de uşor sub semnul dobitociei. O astfel de dezrobire o obţinem prin post. După cum unui cal nărăvaş îi punem în gură frâul ca să-l conducem uşor în direcţia dorită, tot aşa unui trup cuprins de poftele înjositoare îi aplicăm postul, ca să trăim în Hristos. În acest sens, marele Apostol Pavel zice: „Nu suntem datori trupului ca să vieţuim după trup. Căci dacă vieţuiţi după trup, veţi muri, iar dacă ucideţi, cu Duhul faptele trupului, veţi fi vii” (Romani 8, 12-13).

Să ne fie clar că prin post găsim calea pocăinţei şi întoarcerea noastră la Domnul, cum ne îndeamnă şi o cântare din Triod: „Veniţi credincioşilor să lucrăm la lumină lucrurile lui Dumnezeu, să umblăm cu chip smerit ca ziua… să lăsăm desfătarea trupească, să creştem darurile sufletului… să ne apropiem de Hristos”.

Respectând postul integral, putem pune stavilă pornirilor josnice, transformându-ne sufletul într-o năstrapă de aur, într-un chivot curat în care Hristos va veni să locuiască (cf. Apoc. 3, 20).

Ajunşi prin jertfa de sine, umbrită de har, la o astfel de puritate morală, putem exclama cu Apostolul neamurilor: „M-am răstignit împreună cu Hristos; şi nu eu mai trăiesc, ci Hristos trăieşte în mine” (Gal. 2, 20). www.omniscop.ro

Related Posts

Tags

Share This

Leave a Comment

*