Portret în linii fugoase de Ştefan ANDREI: ,,TITULESCU este foarte actual, astăzi!” (I)

23.02.16 by

Portret în linii fugoase de Ştefan ANDREI: ,,TITULESCU este foarte actual, astăzi!” (I)

MEMENTO. Supranumit, în sens planetar, ,,Avocatul Pământului” şi ,,Tribun al înţelegerii între popoare şi al păcii”, în semn de gratitudine pentru dârzenia cu care a apărat idealul suprem al omenirii: Pacea -, Nicolae Titulescu a fost şi a rămas un caz unic în istoria Ligii Naţiunilor, prin alegerea sa, succesivă, ca preşedinte al celei de-a XI-a sesiuni a Ligii (în 1930) şi al celei de-a XII-a sesiuni (din 1931).
După ce a condamnat virulent, de la Tribuna Societăţii Naţiunilor, orice fel de act de terorism (fie asupra unei persoane, fie asupra unui popor) -, Nicolae Titulescu a fost caracterizat astfel de cotidianul parizian ,,L’Echo”: ,,Nici un om de stat al continentului nu are o minte mai lucidă, nu este mai bine informat şi nu are o mai mare putere de convingere decât domnia sa”. Această judecată de valoare categorică a reputatei publicaţii franceze este susţinută prin următoarele argumente: ,,Noi am salutat în Dl Titulescu una dintre cele mai mari forţe care activează pentru menţinerea tratatelor, adică pentru conservarea păcii, căci în momentul prezent a schimba o singură piatră de hotar ar însemna probabil declanşarea războiului”.
*
În primăvara anului 2002, Facultatea de Drept ,,Nicolae Titulescu”, a Universităţii din Craiova, a găzduit – în amfiteatrul ,,Iosif Constantin Drăgan” – un amplu simpozion dedicat împlinirii a 120 de ani de la naşterea patronului său spiritual, născut şi crescut în Bănie, absolvent al Colegiului Naţional ,,Carol I” din Craiova, bursier la Paris al Epitropiei Bisericii Madona Dudu, în proximitatea căreia se află mormântul poetului Vasile Cârlova.
Această manifestare ştiinţifică a fost prefaţată de lansarea volumului ,,Eseu despre o teorie generală a drepturilor eventuale” – prima traducere în limba română, sub egida Filialei Craiova a Fundaţiei Europene ,,TITULESCU”, a eclatantei teze de doctorat susţinute de genialul diplomat de mai târziu, la Paris, în ziua de 25 octombrie 1907, unde a şi fost publicată ediţia princeps, în franceză, sub girul Facultăţii de Drept a Universităţii din Capitala Franţei.
Ediţia în română a fost îngrijită de: prof. univ. dr. Ion Dogaru (actualmente, membru corespondent al Academiei Române), conf. univ. dr. Dan Claudiu Dănişor (în prezent, rector al Universităţii din Cetatea Băniei), lect. univ. dr. Sevastian Cercel (decanul de acum al Facultăţii de Drept din Craiova) şi asist. univ. Lucian Săuleanu.
Seria celor 12 comunicări ştiinţifice (prezentate de Adrian Păunescu, Ion Predescu, Petre Gigea-Gorun, Nicolae A. Andrei, Dan Lupescu, Ion Olteanu, Sevastian Cercel, Tudor Nedelcea ş.a.) a fost încununată de evocarea, pe cât de densă, pe atât de emoţionantă, căreia i-a dat viaţă Ştefan Andrei, cel mai strălucit ministru de externe român de după Nicolae Titulescu.
Născut tot sub geana de lumină a Jiului, în comuna Podari, la nici 7 km de centrul Craiovei -, Ştefan Andrei şi-a început rememorarea printr-o acoladă, care i-a surprins pe mulţi dintre auditori, dar care, dincolo de ineditul informaţiei, ascundea un fagure de tâlcuri.
Cu un surâs abia perceptibil, regretatul (de acum) ministru de externe a precizat că, în 1988, a efectuat o vizită în Etiopia, prilej cu care a vizitat Biserica ,,Sfânta Treime” din Addis Abeba, ale cărei picturi murale trec în eternitate momente importante din istoria Etiopiei.
Una dintre fresce ilustrează întoarcerea Negusului în ţara sa, iar alta: celebra şedinţă a Ligii Naţiunilor, în care acesta apără cu vehemenţă cauza Etiopiei, invadată de Italia lui Mussolini. La masa prezidiului – subliniază Ştefan Andrei – frapează chipul lui Nicolae Titulescu.
Pictura murală reprezenta ,,un omagiu adus lui Titulescu pentru poziţia fermă pe care a adoptat-o în legătură cu invadarea Etiopiei – Abisinia de atunci – şi mai ales revolta lui, când, din motive oportuniste, au fost ridicate sancţiunile aplicate Italiei”.
Ştefan Andrei a oferit o serie de detalii lămuritoare: ,,S-a discutat mult despre această problemă. La Liga Naţiunilor, Titulescu s-a adresat chestorului care asigura ordinea, în condiţiile în care, la apariţia Negusului la tribună, pentru a pleda cauza ţării sale, un grup de tineri italieni a început să-l huiduie”.
În acele clipe tensionate, cel ce prezida sesiunea, strălucitul diplomat român (cu obârşii în Craiova şi în Romanaţi) i-a cerut ritos chestorului: ,,Fais cesser ce tapage!” (,,Fă să înceteze această gălăgie!”).
Dar, în vremurile acelea, reliefează Ştefan Andrei, ,,ungurii aveau obiceiuri urâte, un ziarist maghiar transmiţând în toată lumea: . Ceea ce a creat – în Italia, în Germania şi în alte părţi – o revoltă cruntă împotriva lui Titulescu, considerându-se că a adus o jignire cumplită italienilor, făcându-i sălbatici”.
Ex-ministrul de externe Andrei a închis această buclă în timp, precizând că – atunci când a fost înlocuit, un diplomat englez a afirmat: ,,România îşi revine la mărimea ei naturală. Pentru că la cotele unde o ridicase Titulescu era prea mult”.
După ce a menţionat că a studiat de copil viaţa şi opera lui Titulescu, prin anii 1947-1948 cumpărând o cărţulie tipărită de jurnalistul Brănişteanu, de la ,,Adevărul” din Bucureşti, şi după ce a mărturisit că, de-a lungul anilor, a studiat amănunţit viaţa şi activitatea celui mai strălucit diplomat european din perioada interbelică – oferind, în continuare, detalii picante din viziunea îngustă şi deciziile hilare ale Elenei Ceauşescu -, Ştefan Andrei s-a lansat într-o cavalcadă de întrebări retorice, semnificative prin ele însele: ,,Ce m-a preocupat pe mine la Titulescu? În primul rând, cât de oltean a fost? Făcând legătura între Brâncuşi şi spiritul oltenesc, am dorit să studiez această relaţie şi la Titulescu. Cum l-a influenţat pe el liceul, în formarea sa? (…) M-a interesat anatomia gândirii lui. Cum a analizat fenomenele, cum a ajuns la concluziile sale? Cum gândeşte?”…
Concluziile sunt uluitoare, punctează Ştefan Andrei, înşiruind previziuni copleşitoare ale titanului Nicolae Titulescu: ,,El spunea în 1937: Şi, peste doi ani, s-au înţeles – pe deasupra ideologiilor – sovieticii cu nemţii”
O altă previziune a lui Titulescu, din 1937, invocată de ministrul Ştefan Andrei: ,,Va fi un război. Şi va fi unul mondial. România nu va putea scăpa de acest război”. Pe cât de simplu şi de bun simţ, raţionamentul celui supranumit ,,Areopagul de la Geneva” se întemeia pe următoarele evidenţe: ,,…Nemţii vor avea nevoie de cereale şi de petrol românesc. Chiar dacă le dăm petrol şi cereale, contra plată, fără să ne ocupe ţara -, ruşii vor considera că ajutăm un inamic al lor. De aceea, România va intra într-un război care va avea loc într-un viitor foarte apropiat. Sunt convins că, până la urmă, victoria va fi de partea Franţei, Angliei, URSS şi SUA. În condiţiile în care vom intra în război cu Uniunea Sovietică, va fi un dezastru. Ţara va cunoaşte un dezastru extraordinar”. Nici nu a mai fost nevoie să tragă vreo concluzie pe acest subiect, Ştefan Andrei conchizând sec: ,,Ce a urmat ştiţi foarte bine”.
Apoi a trecut rapid la o altă aserţiune – a cărei forţă premonitorie este dincolo de orice îndoială, aserţiune formulată de statuarul Nicolae Titulescu: ,,Problema minorităţilor e mai gravă decât problema revizionismului. Pentru că, dacă nu este dominată şi nu se rezolvă pe bază corectă, sparge statul din interior”, precizând: ,,Cine are ochii aţintiţi, în primul rând, spre Budapesta, spre Viena şi Berlin, acela e minoritar. Cine are ochii aţintiţi spre Bucureşti, indiferent de rasa lui (n.n. etnia lui), acela e român””. Şi de astă-dată, Ştefan Andrei a tras concluzia printr-o singură, succintă întrebare: ,,E valabilă afirmaţia şi astăzi?”.
Stârnit de aceste realităţi, cel mai pragmatic ministru român de externe din anii postbelici a trecut în revistă anii ce au urmat – din perspectiva propriei sale experienţe, care o confirma, dureros, pe aceea a lui Nicolae Titulescu.
În activitatea sa diplomatică, Ştefan Andrei – mărturisea, cu voce gravă, de violoncel cântând solitar, pe malul oceanului planetar bântuit de uragane şi seisme nevăzute, de adevăruri sângerânde – ,,am încercat să discut cu miniştrii de externe, cu omologii mei, chiar cu conducători de partid, astfel încât să tragem învăţăminte tocmai în lumina celor afirmate de Titulescu. Mica Înţelegere a fost între România, Iugoslavia, Cehoslovacia, împotriva unui atac maghiar. Înţelegerea Balcanică – România, Iugoslavia, Turcia şi Grecia – viza revendicările din partea Bulgariei, care duceau la război. Ce-a făcut Iugoslavia? O înţelegere cu Bulgaria. De asemenea, cu Italia, cu trimitere spre Ungaria, încât – prin aceste angajamente pe care le avea în cadrul Micii Înţelegeri – spaţiul balcanic a căzut, Şi atunci, Titulescu a spus: .
În continuare, Ştefan Andrei a adus consideraţiile sale, pe ton tot mai amar, în zarea prezentului, scoţând în prim-plan tarele din ultima jumătate de secol: ,,Din nefericire, prietenii noştri sârbi nu au tras învăţăminte. Eu le-am spus asta cu toată sinceritatea. După 1944, când Tito era pe cai mari, a venit aici, la Craiova, în legătură cu armata sovietică, fără înştiinţarea Bucureştiului, primea delegaţii străine, era ca un stăpân la Craiova şi de aici a plecat cu avionul la Moscova. Înaintea lui, la Moscova fusese o delegaţie trimisă de el. Ruşii au publicat documentele. Ce a cerut, printre altele, delegaţia iugoslavă? Banatul românesc, susţinând, mai ales, că au nevoie de Reşiţa. Stalin i-a întrebat: … ,…”
În prelungirea aceluiaşi năduf şi oftat istoric, Ştefan Andrei a evocat noi şi noi detalii: ,,…Ei tot băteau monedă să trecem pe relaţiile dintre comunitatea sârbo-croată din România şi comunitatea română din Banatul iugoslav, ca punte de legătură. Şi am ajuns, până la urmă, cu ei la o gravă neînţelegere, pentru că ei contestau drepturile românilor din Timoc. Aici se afla o mare parte a românilor. Noi aveam înainte comunităţi puternice şi în Macedonia, ca şi în Macedonia grecească. Netrăgând învăţăminte, din nefericire, au trebuit să plătească. Şi, totuşi, eu am fost foarte ferm împotriva atacurilor NATO contra Iugoslaviei. La televiziune şi în presă. Dar faptul că nu au tras învăţăminte atestă că au existat momente când sinceritatea lor a fost îndoielnică. La noi, era o situaţie mai complicată, pentru că se punea problema neamestecului în treburile interne”.

P.S. Textul de mai sus constituie miezul comunicării pe care Dan Lupescu a pregătit-o pentru una dintre secţiunile Congresului Spiritualităţii Româneşti.
www.omniscop.ro

Related Posts

Tags

Share This

Leave a Comment

*