PORTILE ÎNALTE (Fragment din romanul Uzina de otravă)

23.02.14 by

Dimineața, după învăț, se rezemă de fereastra animată cu steluțe, abțibilduri și luminițe pâlpâitoare. Cu lumina ei rece, dădu de știre că s-a mai scurs o zi din șirul celor cu care, într-o veselie, se încheie anul.
Norii bântuiau pe imensul cerului, dar în afară de o ceață umedă, sâcâitoare și lipicioasă, acest Crăciun nu adusese. Zăpezile jinduite s-au reportat, iar copiilor a trebuit să li se spună că renii Laponiei l-au adus pe bărbosul în veșmânt roșu având nelipsitul sac plin de daruri nu într-o sanie magică, ci într-o caleașcă de aur. Asta e: se schimbă și vremurile după cum se schimbă vremea. După anotimp. Din ce în ce mai des și mai șocant. Nimic nu mai este cum era.
Dimineața care stă rezemată de termopanul apartamentului de la trei, unde e surghiunit un brăduț sacrificat ad-hoc, privește și ea, mirată, la lumea asta nouă și cu curul în sus.
Ziceam la bradul împodobit care reprezintă sacrificiul vegetal al Ajunului așa cum porcul este sacrificiul animal al Ignatului, ambele morți ritualice vestind Nașterea Domnului.
În acest an, porcăriilor furnizate de măcelarii din Obor li s-au adăugat și o pulpă de mistreț din care a zburat fuga alungată cu alice de un vânător.
Vorba celor de la emisiunile religioase de pe micul ecran – lumea uită semnificația profund creștină a Crăciunului, întâietatea festinului miraculos al aducerii pe lume, în Betleem, de către Fecioara Maria, a pruncului Iisus, Mântuitorul omenirii. Nu, noi, petrecăreții am mutat accentul pe carnavalesc, pe desfrâul poftelor gurii la cererile burții. E o întrecere, un turnir, un duel, un război al hranei și băuturii. De Christos mai amintesc colindătorii. Nici ei, ca odată. Fiindcă acest obicei a fost acaparat de întreprinzătorii tactici – bruneții noștri practici. Cei strategici – politicienii – benchetuiesc în rezervațiile lor luxoase și retrase. Strategii autohtoni, căci strategii străini au alte … tactici.
Dimineața se uită chiorâș la mine când scriu și la Catela care se roagă la tablouri lângă care arde, periculos, lumânări. Ne mustră cu privirea udă și încețoșată fiindcă uităm să punem la pomelnicul sacrificiilor vegetal-animal, și sacrificiul uman din decembriada marii cotituri, comandat și datorat văleatului înarmat care, sub tricolorul nedecupat, a jurat, dar a trădat și a trecut la … împușcat; otova, de la copilul nevinovat până la șeful de stat, ciuruit chiar în ziua când Iisus pe lume a venit.
„Preoți cu crucea-n mână,
Căci oastea e creștinăăă!”
Așa au răsunat, printre gloanțele ucigașe ale contingentelor glorioase ale oștirii credincioase, vorbele poemului „Un răsunet” devenit „Imn Național” post-ceaușist. „Creștini cretini”, au scris unele ziare. „Creștini satanici”, scriu eu, amintindu-mi cum i-au ciururit pe cei mai aclamați dintre muritori, mai ales pe comandantul lor suprem pe care, la o adică, trebuiau să-l apere cu prețul vieții. „L-am apărat cu prețul vieții lui!” mi-a râs în nas camaradul MCSUP, Mișu Prițache care, la rându-i și nu mult după „Acțiunea Romida” a plătit tot cu viața. A lui!
Preoți beți, cu icoana compromisă vin și cerșesc cu glas fonfăit pe la uși, pe la ferești mila publică. Ăștia-s modelele ortodoxiei pe care m-a făcut s-o iubesc mai presus de propria ființă, maica-mare Gheorghița Trucală? Sunt la concurență cu colindătorii manglitori care prăduiesc mașini, balcoane și femei la drumul mare.
Asta e libertatea acelui refren sângeros: „Noi de-aicea nu plecăm, nu plecăm acasă / Până nu vom câștiga libertatea noastră?” „Asta e democrația jinduită și clamată în care legea firii a fost înlocuită cu legea junglei?” „Asta e dreptatea statului de drept și a economiei de piață, în care lumea învârtiților și șarlatanilor a ajuns să taie și să spânzure?”
„Aho, aho!” se-aud strigătele … plugarilor asfaltului, fără plug și fără vlagă.
„Oho, oho!” nu se-aud, dar se consumă onomatopeele destulului prin cuibușoare de nebunii, încă nedepistate de DNA și ceilalți luptători cu corupții, mârlanii, blatiștii, infractorii.
„Ho, ho, ho!” se-aude și hohotul lui Moș Crăciun (fost Gerilă, fost Iceberg, fost Ana Pauker!) imitate din snow mobil de prezidentul Emilian Băsnescu, dacă nu cumva invers, scăpat de moșul aflat la cârma saniei plutitoare ca o flotă vie pe o mare moartă.
„Oh, oh, oh!” se-aude și ecoul strigătelor sărbătorilor iernii din piepturile suferinzilor: pensionari supraviețuitori și obraznici, șomeri guralivi și nesătui, salariați disponibilizați și țărani lihniți, al otrăviților cu cianuri (în Maramureșul istoric) sau cu nitriți (în Moldova lui Ștefan) de către exploatatorii moderni. Exploatatori la vedere sau pe șest, de aur și alte rarități scumpe, de gaze de șist și alte naivități comisionabile.
Vorba mamei mele, Tanța Trucală, pe care o criticam atunci când zicea că vecinul Mițilică s-a pensionat din Sovrom, că nu se mai zice așa, că această mezalianță sovieto-română care ne exploata și căra la Moscova petrolul, a dispărut: „Ziceați c-a dispărut Sovromul și la televizor zice că i-a bătut jandarmii pe țăranii care nu i-au lăsat pe ăi de la Sovrom să le ghionoșească grădinile și să le spurce fântânile căutând gaze de-ale pe șest!”
Ce știe ea: Show-room sau Chevron, noile denumiri ale economiei noastre de piață, tot Sovrom se cheamă! Ca ea gândesc cam toți proștii de buni din mediul rural, masa de manevră a eligibililor, manipulații înșelătorilor de bună credință.
La ei mă gândesc de parc-aș citi un pomelnic. Privesc fereastra cucerită de busuiocul însetat, unde, deunăzi mi s-a părut că-l văd bătând în geam cu degere de chiciură pe Moș Crăciun. Acum, busuiocul îmi amintește de pămătuful muiat în găletușa cu aiasmă de un preot fonf care a venit să-mi vestească botezul lui Iisus înainte de a se fi isprăvit anul când, de-atâta timp liber (de stat, de la stat!) un canin bolnav la rădăcină s-a răsculat cu dureri și mi-a determinat umflături pe față. Tocmai când făceam inventarul fotografiilor stocate electronic, constat că acum aș putea să-mi fac poze în chip de caricatură. Direct pocitanie. Una fricoasă şi hâdă care se teme, ca un actor care joacă scena sinucideri în fiecare seară trăgându-și în scăfârlie dintr-un pistol adevărat şi letal un glonț orb. Mi-e frică să nu-mi vâre pe țeavă cineva, în culise, un cartuș adevărat şi, astfel, să joc scena suicidului foarte convingător, dar pentru ultima dată. Mă tem de-o asemenea sinucidere regizată, pusă la cale din culise chiar de un admirator care m-ar putea provoca să spun, să fac, sa scriu ceva grav, să acuz pe cineva care nu trebuie, de la care mi se poate trage finișul şi sosirea!
De aceea tot amân să public o poem intitulat Porţile înalte, ca o cronică rimată destinată spectacolelor de cămin cultural mai ieri. L-am tot cioplit-o încât arată schilodit, cam așa:
Înalta Poartă otomană
Acum e Poartă Americană,
Iar România, o vădană,
Deși se dă europeană!

În topul granzilor (o scală),
Poporul e de tristă fală,
Un biet bagaj uitat în cală,
Sau neam din spița lui Păcală,

Ce-aude, stând la Poarta NATO,
„Ia-o în brațe, du-o, poart-o,
Cum tu ai vrut ş-ai cătat-o
Și cum sentința ţi-ai semnat-o!”

Turci, perși, habsburgi, romani, țariști,
Leși, huni, tătari, ruși comuniști,
Mai reticenți, mai tupeiști,
Ne-au chinuit cu-a lor restriști.

Așa că spunem, ca pățiți,
Că nu vă vrem, însă veniți,
Făgăduind că ne iubiți,
Dar știm că doar ne călăriți!

Că ne umblați la trup, sub poale,
După petrol, gaze, metale,
C-astfel găsesc cei mari cu cale,
Când vine vorba de parale.

Așa că, dragul meu Păcală,
Care-ai crezut că-i vreo scofală,
Cum ţi s-a spus cândva la școală,
Rabdă şi taci, viața-i nasoală.

Dar poate ai noroc de-o boală,
Din care nimeni nu se scoală,
Cum a pățit-o şi Tândală,
Şi-o s-o paţ eu, bardul Trucală!
Nimic nou, veți zice. „Se scrie şi se spune peste tot ceea ce spui şi dumneata, domnule poet”. Dacă ar fi așa am fi mândri. Noi poeții, pamfletarii, prozatorii trei într-unul! Noi, PTT-ul. Adică Păcală, Tândală şi Trucală! Reprezentanții de frunte – fruntea cozii, desigur! – ai patriei noastre multi longitudinal democratizate!
Noi, supraviețuitorii de mucava dintre paginile cărților pe care nu le mai citesc nici școlarii. Ei şi-au făcut din lecturile obligatorii, îndeletniciri facultative, iar din ofertele de lecturi ajutătoare, prilej de ignoranță totală, ori de alternativă electronică, unde găsesc şi aleg scălâmbăieli violente şi sexuale, improprii culturii noastre strămoșești, răufăcătoare minții şi comportamentelor didactice sau post-școlare.
Nu strâmbați din nas că nu dezvolt ideea, nu devin moralist, nici nostalgic, pentru simplul motiv că n-am dreptul, fiindcă aş fi ca hoțul care strigă hoții, chit că mă consider doar complice nu şi făptaș în marele efort demolator al culturii şi structurii sociale naționale şi de schimbare a paternității elementelor care ne-au definit ca națiune, de dragul unui experiment global, poate salvator, poate greu de înțeles, dar, în viziunea mea de om bătrân, asemănător ca gonflabilitate şi pericol de explozie ca şi baloanele istoriei numite imperii: mongol, roman, persan, otoman, țarist, habsburgic, sovietic, hitlerist, comunist…
www.omniscop.ro

Related Posts

Tags

Share This

Leave a Comment

*