Politica

29.11.12 by

Politica – un arbore trufaş

crescut pe trupul şi din sudoarea ţării

în care se aburcă cine vrea şi cine nu vrea

Aplaudacii cască larg cavitatea bucală

să le cadă caşcavalul din pliscul ciripitorilor

Dar nu cade nimic

doar câte o bulă de spumă

din bătaia calicilor

la gura de rai promiţătoare

Ne postăm unii în stânga pomului cu ciori

alţii în dreapta

gata să-l retezăm de la rădăcină

dacă ne-o cer ai noştri

Ce ne mai trebuie minte

dacă avem cap şi ştampilă în mână

s-o aplicăm apăsat

pe sigla celor care ne mint mai frumos

Dezamăgirea vine a doua zi

când căţărătorii aleşi se dau jos din pom

şi schimbă foaia

Tot voi sunteţi în culpă

ne spun –

De ce v-aţi luat după vorbe!

 

Balada leprei

Cu ochii ţintiţi în pungă cum vreţi timpul să le-ajungă

să le pese lor de ţară demnitarilor din gară

aşteptând trenul rapid cu bilet spre alt partid

ce e aia ideologie osul e rege se ştie

dacă l-ai pierdut cumva ca să prinzi altul mai va

suntem nişte mici copii nişte iepuraşi din vii

să sperăm în vreo schimbare

păru-şi schimbă năravul nu lupu-i deştept naiv eşti tu

că-l votezi legat la ochi se fereşte de deochi

cu vreo culoare prinsă-n coadă pe undeva să se vadă

dacă-n vreun fel s-a decolorat fac alianţe de rahat

se-ncurcă mutu’ cu surdu’ cu săritul luat de smurdu

ce le pasă lor de tine că trăieşti de azi pe mâine

ei sunt acolo din ’90 puţin sau mai mult zevzeci

i-a pus pe listă partidu’ au capete tari ca zidu’

când deschid cu capul uşa şi duc peşcheşu’ la naşu’

şi averea la mătuşa sau la unchi sau la nepoţi

să-i facă baroni pe toţi

de ce-şi bagă nasul ANI să culeagă ea castanii

dacă va găsi vreo casă pe numele lui tănasă

scriem vorbim tot degeaba ei piaptănă bine baba

ajunsă miliardară doar într-o toamnă şi-o vară

geme ţara de şperţari de şpăgari şi de şmenari

geaba ne uităm spre UE de unde să dea că nu e

nu e cinste de vânzare nici la ei prin buzunare

Doamne fă-ne sfinţi pe toţi pe mincinoşi şi pe hoţi

poate c-aşa vom învinge

lepra care ne va stinge.

www.omniscop.ro 

Related Posts

Tags

Share This

Leave a Comment

*