Politica de cadre

27.04.16 by

Politica de cadre

În multe dintre ,,scrisorile” precedente v-am vorbit despre noutățile revoluționare, pe care le-a adus Mântuitorul Iisus Hristos în lume în ceea ce privește raportul lui Dumnezeu cu omul, raporturile dintre oameni, raportul dintre om și natură, sensul vieții și al morții și multe-multe altele. Revoluționar era, spre exemplu, să spui, în urmă cu două mii de ani, că Dumnezeu este tatăl neamului omenesc, că oamenii sunt frați între ei, deși unii sunt împărați, iar alții sclavi, unii bogați, alții săraci, că femeia are demnitate de om și este egală cu bărbatul în fața lui Dumnezeu etc.
Nu am vorbit, însă, despre ,,politica de cadre”, pe care ne-o propune Mântuitorul ca model pentru toate timpurile și toate locurile. Ea este rezumată în câteva versete din Biblie, versete care au fost prezente în Evanghelia din Duminica a V-a din Postul Mare(Marc., X, 32-45). Doi dintre ucenicii Mântuitorului, Iacob și Ioan, îi cer să le aprobe ca ei să stea de-a dreapta și de-a stânga Lui pe tronul suprem din împărăția cerului. Erau ucenicii Lui, aleși de El, ucenicii cu care împărțise bucuriile și necazurile, zilele și nopțile, ucenicii care își părăsiseră familiile, casele și ocupațiile ca să-L urmeze, ucenicii de încredere, care vor asista și la Schimbarea la Față pe muntele Taborului, ucenicii care aveau să-I ducă mai departe învățătura, să întemeieze comunități creștine, să suporte batjocuri, bătăi, temniță și moarte pentru El. Cine ar fi crezut că-i va refuza? Și, totuși, El o face! Le răspunde clar: ,,Nu știți ce cereți!” Aceasta este prima parte a mesajului. S-o descifrăm mai atent:
Mântuitorul nu favorizează pe cei doi ucenici, nu le împlinește cererea, în ciuda situației menționate mai sus. Ei trebuie să merite pe deplin demnitatea solicitată. Și Iisus îi întreabă: ,,Puteți să beți paharul pe care îl beau Eu și să vă botezați cu botezul cu care Eu Mă botez?” Răspund afirmativ, dar nu e destul. Mântuitorul amână împlinirea cererii lor, până când ei aveau să și facă ceea ce spuneau, adică să guste din suferințele morții de martiri pentru Hristos. Recapitulând, vedem că o funcție, o demnitate se acordă de către Mântuitorul numai pe baza competenței, meritelor, pe baza faptelor, nu vorbelor și promisiunilor fără acoperire.
Mai departe, Mântuitorul ne mai descoperă ceva: ,,A ședea de-a dreapta Mea sau de-a stânga Mea nu este al Meu a da, ci celor pentru care s-a pregătit”. Unii ar putea spune că ar fi vorba de o predestinație, adică de o sortire a cuiva ca să fie sau să nu fie demnitar pentru o anumită funcție. Nu e vorba de o predestinație, de o sortire. E vorba de atotștiința lui Dumnezeu, creatorul și conducătorul lumii. Lumea este creația lui Dumnezeu și Lui nu-i este indiferent în ce direcție se îndreaptă lumea. El dotează pe fiecare om care vine în lume cu anumite potențe, cu anumite daruri: unuia îi dă darul de a conduce, altuia de a vindeca, altuia de a judeca, altuia de a învăța, altuia de a cânta și așa mai departe. Aceste daruri se dezvoltă sau nu în om. La creșterea și afirmarea lor contribuie societatea(familia, școala, instituțiile publice) și omul în cauză prin strădania ce-o depune. Degeaba se naște cu darul de a iubi medicina, știința vindecării, dacă statul nu-i va construi școlile care să pregătească medici, familia nu-i va asigura baza materială ca să-și poată achita cărțile, taxele, casa, masa și toate celelalte angarale, nu va putea ajunge medic; dacă statul și familia își vor face datoria, dar tânărul cu pricina nu va depune nici un efort pentru a învăța medicină, nu va ajunge medic niciodată. Atotștiința lui Dumnezeu nu forțează pe cineva să ajungă medic, sau pictor, sau preot, sau profesor. E necesară și contribuția omului la această realizare. Așa este și cu funcția publică. Dumnezeu dotează destui oameni, în potență, cu capacitățile necesare de a deveni om potrivit la loc potrivit. Mulți dintre aceștia nici nu ajung să se nască. Părinții lor hotărăsc să-i arunce la tomberon. Dumnezeu nu-i oprește. Este decizia lor, pentru care vor răspunde la timpul potrivit. Alții nu se interesează să-și dezvolte capacitățile cu care s-au născut. E mai ușor să deschizi un butic, o cârciumă, să vinzi țigări la negru, să șterpelești niște bani din buzunarul cuiva și să câștigi destul de bine, decât să înveți carte zeci de ani, să faci tot ce depinde de tine să convingi pe ceilalți că ești omul cel mai potrivit și ei să te aleagă în fruntea lor, ca să-i conduci. Dumnezeu nu-l urechează pentru asta, dar omul acela va da seamă, pentru că prin atitudinea lui a sabotat planul lui Dumnezeu privind creația și buna conducere a lumii. Mai este o problemă foarte importantă. Degeaba individul se pregătește pentru a fi om potrivit la loc potrivit, dacă societatea în care trăiește, grupurile de interese, partidele politice sau alte forțe ale zilei și ale locului îi barează drumul și promovează în funcțiile cheie nulități, mecanismul social nu va funcționa cum trebuie. Fiecare va răspunde în fața lui Dumnezeu la timpul potrivit. Fiecare poate să facă un efort și să-și închipuie că se află cu mașina într-o stație de benzină. Are acolo tot ce-i trebuie ca să alimenteze mașina, dar, în loc să pună în rezervor benzină, el îi pune motorină sau apă. Cine este apoi vinovat, că nu merge mașina: constructorul ei, producătorul sau comerciantul produselor petroliere, sau tu, șoferul, care ai alimentat mașina? Vă rog gândiți-vă, că în această situație suntem noi, alegătorii, în fața urnelor de vot. Votul fiecăruia dintre noi poate să fie precum benzina sau precum apa, pe care o punem în rezervorul mașinii sociale. Într-o societate civilizată, democratică, responsabilitatea revine fiecărui alegător în parte și tuturor laolaltă. Alegătorii devin copărtași cu Dumnezeu la buna funcționare a mecanismului social. Cei care falsifică rezultatele votului, cei care promovează nonvalorile, favoriții, rubedeniile, cei care iau mită sau șantajează pentru a promova pe cineva, indiferent de motive, sunt responsabili în fața lui Dumnezeu. Toți aceștia contribuie la dereglarea mecanismului social.
Ne mai spune Mântuitorul ceva, iarăși revoluționar pentru mentalitățile de acum două mii de ani, dar și pentru vremea noastră. Iată vorbele Lui: ,,Știți că cei ce se socotesc conducători ai neamurilor domnesc peste ele și cei mari ai lor le stăpânesc; dar între voi să nu fie așa, ci cel ce va vrea să fie mare între voi, să fie slujitorul vostru, și cel ce va vrea să fie întâiul între voi, să le fie tuturor slugă; că nici Fiul Omului n-a venit să I se slujească, ci să slujească și să-Și dea viața răscumpărare pentru mulți”. Din păcate, rar s-a întâlnit un asemenea conducător, care să se socotească slujitorul poporului pe care-l conduce. Fiecare se socotește stăpânul absolut față de subalternii săi, îi tratează ca atare, umilindu-i, batjocorindu-i, nedreptățindu-i, fără teamă de Dumnezeu, de lege, de autorități, fără rușine de oameni. Imaginați-vă ce-ar însemna ca toți conducătorii și funcționarii publici să fie cu adevărat slujitori ai poporului, interesați de binele și fericirea lui, să fie oameni modești, cinstiți, capabili, frățoși, cu frică de Dumnezeu și respect față de oameni!
Mântuitorul ne-a dat cheia unei societăți ideale, unor raporturi sociale sănătoase, dar ne-a lăsat pe noi s-o folosim și cu ea să deschidem ușa. Haideți să încercăm, de câte ori avem prilejul!
www.omniscop.ro

Related Posts

Tags

Share This

Leave a Comment

*