Poezia, cerc de foc peste lume

20.02.19 by

Poezia, cerc de foc peste lume

Primim pentru publicare:

În încercarea timidă de a-i contura poetei Beatrice Silvia Sorescu o imagine aproximativă, care să se suprapună peste una dintre fațetele complexului său profil artistic, realizam că nu poți disocia ființa poetică de omul care își „cerne risipirea în rotundul de viață”. Luminată de „raza galbenă de foc”, poeta și-a ridicat troița de trăiri vibrânde și „a înălțat icoane sub rugi adânci”, aspirând la împlinirea spirituală prin decuparea unei fărâme din perfecțiunea solară și transpunerea ei într-un rotund ce respiră emoție și o apropie de „Sfetnicul bun”. Însăși maniera de a intitula un volum de versuri printr-un cuvânt aparent simplu, dar atât de bogat în semnificații, este o artă. „Rotund” – o combinație între ceasul ale cărui ace nu încetează să amintească de ireversibila trecere a timpului și labirintul ce invită la explorarea necunoscutului, la deslușirea enigmelor universului, o îmbinare a două motive, cel deschis, al spiralei, și cel închis, al împletirii de idei poetice. Imaginea se multiplică în cercuri concentrice, multiple ipostaze ale unui eu creator care își găsește menirea revărsând trăiri asumate, șlefuind colțuri concrete ale pătratelor pentru un nou sens al întregului. Beatrice Silvia Sorescu 6 Încă din titlu, lectorul primește invitația de a străbate drumul spiralat al vieții. Curios, acceptă și, cu sufletul inundat de iubire, poposește din când în când, acompaniat de vocea poetică, pe melegurile natale, unde retrăiește copilăria cu miros de „gutuie coaptă în cuptor” și ascultă povești la „masa cu trei picioare”. Poeta deslușește simbolul eternei reîntoarceri, al ciclicității, care se regăsește în natură sub forma anotimpurilor. După ce străbate nostalgica toamnă, când noiembrie „e atât de năprasnic că ne usucă anii” și „octombrie privește cum plâng copacii-n curte cu lacrimi de metal”, se bucură de noaptea sacră a Crăciunului, când „iubirea și frumosul pe buze se topesc”. Apoi, „În inima pădurii”, se învârte în cercul de lumină unde „se torc povești și basme din lumea fermecată”, vegheată de părinții ce sunt „curcubeu pe bolta cea senină”. Dacă din primele creații răzbate un ton ușor elegiac, pentru că „în fiecare este un azi și-un mâine/ Dar mai ales un ieri împovărat”, în poeziile următoare, abordarea este mai optimistă, sufletul omului devine pod peste ape: „Viața-i rotund de apă, noi, o punte”. Pe această punte, continuăm călătoria, rătăcirea printre stihuri, pentru ca, la final, poeta să-i rezerve lectorului salvarea, eliberarea… „Să piară hoții, Doamne, toți să piară, / În suflet să se-aștearnă primăvara”) Cum altfel se putea încheia volumul poetei Beatrice Silvia Sorescu, un suflet mereu în căutarea frumosului, fire meditativă ce „arde cuvânt”, ascultând chemări „din luminișuri de cuvinte” ? Daniela Toma, Nadia Șutelcă

O poezie a inefabilului

A scrie despre Beatrice Silvia Sorescu este una dintre cele mai mari provocări. Am început cu teama inerentă a unui „diagnostic” greșit. De multe ori, realitatea dureroasă ne forţează să evadăm într-un univers iluzoriu, cărţile pe care le citim. Din ceea ce scrie Beatrice Silvia Sorescu, nu poţi evada, e atât de real încât te cutremuri. Iubesc poezia, iar stihurile Domniei Sale nu trebuie întelese, se simt. Poeta scrie cu sufletul şi din suflet, prezentând lumea în nuanţe cameleonice. Totul pare simplu şi complex, în acelaşi timp, dar intuiţia fină a poetei capturează, de fiecare dată, starea de spirit, momentul inefabil. Fiecare poem „trădează” OMUL ascuns în cochilia poeziei originale, o persoană sensibilă, care emană iubire prin toţi porii. Versurile îndeamnă la o introspecţie profundă, poeta pendulând între stările de dor, de visare, de euforie, în faţa minunilor lumii, care i se revelează treptat („Vis de iarnă”, „Sat gol”). Transformările din natură produc mutaţii adânci în sufletul poetei („Noapte de octombrie”), aceasta dorind să distrugă clepsidra neiertătoare a timpului („Metamorfoze”). Iubirea inundă fiecare poem, ea mângâie versurile cu acordurile sale calde şi luminoase. Poeta, asemenea unui vraci priceput, pare să fi descoperit secretul noţiunii ca- Beatrice Silvia Sorescu 116 pabile să transforme lumea, lucrurile şi fiinţele (“E noapte,iubito”, „Ȋn inima pădurii”). „Rotund” devine o explozie a simţurilor, un ecran panoramic interior pe care se proiectează viaţa, mai lent sau mai repede, după bătăile inimii. Mirela Stancu

Related Posts

Tags

Share This

Leave a Comment

*