Poem

16.03.16 by

Când din ceruri se coboară a nopţii întunecime,
Pe un fir de borangic strecurat ca prin minune,
Lumea îşi ascunde chipul între palmele muncite,
Şi, de atâta risipire, i se scurg prin gene clipe;
Străluceşte orizontul la îngânarea milenară,
Şi, cu toată frumuseţea albiei înaltă, amară,
Lasă spuma de iluzii să cuprindă iar pământul,
Armonii de pace bună s-ar întrece iar cu gândul.

Lumea vie, înconjurată de sfinţenia celestă,
O mirare resemnată pe o pagină anostă,
Care îşi scrie noul titlu pe hârtia îngălbenită,
Care îşi poartă printre rânduri întrebarea negreşită;
Cu a frunţii însemnată cale în Universul mare,
Cu haotice răspunsuri la haotica întrebare,
Cu o mână albă, tandră, tânără, şi împăcată,
Dintr-a sferelor mişcare neîncetat neîncetată,
Se vor lumina măreţe stele în gânduri prelungite,
Şi, în sunete de harpă, vor renaşte asfinţite…
Versurile care îşi restrâng rimele împerecheate
Se vor aduna plăpând sub un titlu ca de carte,
Mii de file se vor scrie despre alte mii recenzii,
Se vor apleca meschine lumile albindu-şi seara,
Ponegrite de răspunsuri, neaflându-şi întrebarea.
Se vor răsuci pe deget codurile cele vechi,
Cu pandectele uitate în tomuri noi de atâtea legi,
Se vor răzbuna, probabil, învăţaţii pe pământ,
Dar, cu toată învăţătura, legile în lume sunt!
Dintr-a nopţilor chemare visele îngălbenite
Îşi alungă jocul lumii în secunde albăstrite,
Cu minutele învechite ce se scurg mereu aceleaşi,
Ceasurile adormite în adormire par un iureş,
Se remarcă spulberate ce de-un element central
Terra, aerul, eterul, vântul, focul, apa iar!
Şi, cum dintr-a lumii viaţă, vieţile împărtăşim,
Şi natura împodobeşte naturile ce le sfinţim,
Ironii şi scepticisme de la scepticii banali,
Care în carte au sfârşit tragic, într-un joc aşa plenar,
Vor fi scris fără de seamăn cu cernelile închise,
Aurul cel plin de farmec al lumilor descrise.
Dacă am scrie în zorii zilei cu o mână aurită
Peste cer înţelepciunea sfinţilor înmărmurită,
Noi, oamenii, fiinţe blânde pentru a noastră amenitate,
Ne-am salva cu o privire, iertându-ne a noastre fapte.

Armonii de pace bună s-ar intrece în cer cu gândul,
Lasă spuma de iluzii să cuprindă iar pământul,
Şi, cu toată frumuseţea albiei înaltă, amară,
Străluceşte orizontul la îngânarea milenară,
Şi, de atâta risipire i se scurg prin gene clipe,
Lumea îşi ascunde chipul printre palmele muncite,
Pe un fir de borangic strecurat ca prin minune,
Când din ceruri se coboară a nopţii întunecime.
www.omniscop.ro

Related Posts

Tags

Share This

Leave a Comment

*