Plagiatul – sport de performanță la români

24.06.12 by

De câțiva ani buni auziți mereu de cazuri de plagiat. Se discută la televizor, la radio, puteți citi în ziare pe primele pagini, pe internet etc.  Nume sonore ale unor oameni din  cele mai înalte instituții ale statului sunt puse în legătură cu un astfel de păcat. Unii sunt dați afară din serviciu, altora li se retrag titlurile științifice și academice, despre alții nu se mai vorbește nimic după câteva zile de mare zarvă. Nu voi da astfel de nume, fiindcă numai justiția este în măsură să stabilească, dacă cineva este cu adevărat vinovat sau nu. Așadar, vom discuta despre păcat, respectiv despre infracțiune, ci nu despre păcătoși sau infractori propriu-ziși.

Pentru unii dintre Dumneavoastră lucrurile sunt clare, pentru alții sunt învăluite în ceață. Nu v-ați întâlnit cu acest cuvânt decât în ultimii ani, mai ales după Revoluție. Pentru ca să spunem lucrurilor pe nume, precizez că plagiatul în vobirea omului de rând se traduce prin hoție, prin furt. Despre un astfel de nărav nu mai e nevoie să vă spun eu ce este. Știe fiecare dintre Dumneavoastră. Oricare ați furat în viață un strugure, un măr, o pară, o cireașă sau altceva din  bunătățile pământului. Nu v-ați putut abține când ați trecut pe un drum, pe o potecă și v-ați astâmpărat setea și pofta cu o fructă oarecare, chiar dacă aceasta era în proprietatea unui alt consătean. Vi s-a părut întotdeauna că, deși e un păcat, nu e chiar atât de mare, atât de grav. Cu toate acestea, mulți dintre cei ce se află pe pat de moarte, în anii grei ai bătrâneții, își scotocesc conștiința și amintirile și încearcă să se debaraseze de o greutate imensă care îi apasă: furtul unui măr din grădina vecinului în anii tinereții sau ai copilăriei…! Încerc să cred, că nu sunt printre Dumneavoastră dintre cei care au pătruns noaptea în casa semenilor lor, nu au bătut, nu au torturat și nu au ucis pe alții pentru a le smulge banii sau bijuteriile sau altceva. Încerc să cred, că nu sunt printre Dumneavoastră dintre cei care au falsificat acte și au furat case, pământuri și alte bunuri sau drepturi ale semenilor; încerc să cred că nu sunt printre Dumneavoastră dintre cei care au depus jurământ strâmb în instanță și nici nu s-au folosit de martori mincinoși pentru a smulge fraților, sau rudelor, sau semenilor cine știe ce bunuri. Ferească Dumnezeu să avem așa ceva în parohia noastră!

Hoția sau furtul este interzis  de Însuși Dumnezeu prin porunca a opta a Decalogului: ,,Să nu furi!” Nu se face nici un fel de comentariu, nu se fac nuanțări. ,,Să nu furi!”, așa cum spune ,,Să nu ucizi!” și cu asta a spus totul. Noi am nuanțat păcatul, făcându-l mai ușor sau mai grav, în funcție de tot felul de împrejurări. Hoția a fost prezentă întotdeauna printre năravurile multor popoare și persoane. Au fost perioade în care ea a devenit politică de stat  în unele locuri și s-au furat mișelește regiuni sau chiar țări întregi de la alții, uneori trecându-i pe adevărații stăpâni prin foc și prin sabie, ducându-i în robie, deportându-i în masă, ori ucigându-i, pur și simplu. Au fost înșelați politicieni creduli și proști de alții mai versați și mai șmecheri și s-au furat  unor țări bogățiile solului și ale subsolului, pe care Dumnezeu le dăduse ca zestre localnicilor, ca să se hrănească din ele ei și strănepoții strănepoților lor. S-au furat multe și de toate, în toate timpurile și în toate locurile!

Între timp, cuvântul propriu-zis de ,,hoție” sau ,,furt” a început să deranjeze, să jignească pe cei în cauză. Atunci i-au schimbat numele, dar păcatul/infracțiunea a rămas aceeași. Bunăoară, când bunul furat a fost produsul minții celuilalt, hoția a fost numită plagiat. Imaginați-vă că cineva dintre Dumneavoastră copiază o poezie a lui Eminescu și o… semnează cu propriul său nume, bătându-se apoi în piept în fața celorlalți că el a compus-o, că este poezia lui, că el este poetul. Despre  adevăratul autor, respectiv Eminescu, ,,poetul” de ocazie nu suflă nici un cuvânt. Eventual, dă o listă cu poeții care au reușit să mai scrie poezii la fel de bune ca ,,a lui” de-a lungul timpului și, undeva, în coada listei, îl trece și pe Eminescu. Alții fură ideile dintr-un articol, dintr-un studiu, dintr-o carte, pe care le îmbracă, așa cum îmbracă o păpușă, cu alte haine, adică înlocuiește cuvintele, spunând același lucru. Spre exemplu, dacă despre Gheorghe se spune într-un articol că este mincinos, eu, cel care plagiez articolul respectiv, spun că Gheorghe ,,vehiculează adevărul”, ,,jonglează cu cuvintele”, ceea ce e, de fapt, același lucru.

Plagiatul începe din școală. Încă de timpuriu, mulți elevi își fac un titlu de glorie din a copia la teze, la lucrări, de la colegi, din cărți sau caiete. În ultimii ani copiază de pe internet. Este mult mai practic, mai ușor și nici nu mai muncesc să scrie cu mânuța lor. Ating două butoane, ,,copy” și ,,past” și textul, care poate fi o carte de sute de pagini, trece din buzunarul semenului în propriul buzunar. Munca noului ,,autor” este aceea de a semna ,,opera”. Mulți profesori sunt mulțumiți că elevii lor fac lucrări bune, iau note bune, ei înșiși sunt cotați ca profesori merituoși. Părinții sunt mândri de copiii lor, fiindcă au note mari. Se ajunge la examene importante, capacitate, bacalaureat, admitere, licență, masterat, doctorat, repartiție etc. Dacă se înăsprește supravegherea, protestează toată lumea: elevi, profesori, părinți. ,,-Auzi, domnule, să streseze copiii, să nu-i lase și pe ei să se inspire!” Profesorii supraveghetori încep să aibă orbul găinilor, se întrerupe curentul în școală și camerele de luat vederi nu mai funcționează, se transmit bilețele  scrise mărunt-mărunt cu subiectele rezolvate, se folosesc telefoanele și alte aparate foarte sofisticate. Mai nou, se implantează cip-uri în urechi, adică niște aparate foarte mici, prin care i ,,se șoptește” concurentului ce trebuie să spună sau să scrie de  la zeci de kilometri. Se fură apoi articole, studii, cărți, pentru care adevărații autori au muncit din greu mulți ani de zile. Hoții le preiau în câteva clipe și le semnează. Autorii adevărați sunt de cele mai multe ori marginalizați, trimiși să păzească oile(sau caprele!), în timp ce hoții, dacă mai beneficiază de rude la Ierusalim, rugători la Athos și argați în parlament, se cațără până la vârful piramidei sociale.

Dacă hoții-plagiatori sunt prinși, sunt nițel bălăcăriți, retrogradați de ochii lumii pentru câteva luni, după care sunt propulsați mult mai sus, ca să poată recupera, sărmanii, pierderile suferite! În felul lor sunt niște adevărați ,,campioni”. Sunt ,,campioni” într-un sport de proporții, pe care toți îl arătăm cu degetul, îl criticăm, îl dezaprobăm, dar  vedem dintr-o zi în alta că tot mai mulți îl practică tot într-o veselie.

Cel mai dureros este când vezi tocmai statuile imense că se prăbușesc, fiindcă aveau picioare de lut. Copiii și tinerii au nevoie de modele, ba chiar vârstnicii. Te uiți, în mod firesc, la cei mai de sus, la cei mai din vârf și afli la un moment dat că aceia nu erau, de fapt, decât niște hoți! Pardon, niște plagiatori!

www.omniscop.ro

Related Posts

Tags

Share This

Leave a Comment

*