Piatră de hotar: 83 de ani Nu-l plângeţi. Corneliu LEU trăieşte! (Fulguraţii)

16.07.15 by

…Trecuseră intempestiv, pe nesimţite, aproape două ore de când, în adânc de seară, la Festivalul Internaţional de Teatru ,,Atelier”, motivasem Premiul ,,Dan Turbatu” – pentru cel mai tânăr actor – şi Premiul ,,Radu Comănici” – pentru cea mai bună actriţă -, acordate de organizatori şi sporite în consistenţă de Revista Lamura din Craiova, prin directorul fondator şi editorul coordonator. Laureaţi: doi tineri slujitori ai artei de la luminile rampei de la Teatrul ,,Anton Pann” din Râmnicu Vâlcea, dar niciunul cu obârşii olteneşti, ci în Maramureş şi Sălaj.
Brusc, sunt trezit din feeria acelei festivităţi de vibraţiile telefonului mobil. Mă furişez discret, prin spatele colonadei lângă care mă aflam, cale de cinci-şase paşi, către spaţiul – bine mascat – unde bănuiam că este o lojă de protocol. Cu gesturi febrile, deschid telefonul, înfrigurat de temerea că voi primi o veste neplăcută – altfel ce rost ar avea un apel în puterea nopţii? Gâtuită de emoţii, abia stăpânindu-şi plânsul, cu voce gravă, tremurândă – actriţa Leni Pinţea-Homeag (protagonistă în 330 de spectacole, peste fruntarii, dintre care 101 numai în Phaedra, prezentate la festivaluri internaţionale din 39 de ţări, de pe toate continentele) abia rosteşte: ,,Corneliu Leu… L-am pierdut pe Corneliu Leu…”.
Se îneacă de plâns şi închide instantaneu telefonul.
Revine peste câteva minute, scuzându-se. Îmi oferă câteva, foarte sumare, detalii. „Deşi iute ca spârnelul, Corneliu Leu este unul dintre cei mai blajini oameni pe care i-am cunoscut. Bunătatea, generozitatea, lumina spiritului său pluteau în aer, în jurul său, ca o aură palpabilă -, aidoma aburului proaspăt, din azima fierbinte, abia scoasă din ţest, ruptă în două…” – se destăinuie, precipitat, marea actriţă, de parcă i-ar fi fost frică să nu-şi piardă rapid galbenii vorbelor, pe drumeagul răzleţ al exprimării.
,,Aura sufletului său avea consistenţa mierii de salcâm ori de tei – aur lichid, aproape transparent, pe care îl puteai întinde pe pâine şi cu care te puteai hrăni întru vecie…” – îi răspund automat, poate mai mult ca să-i nutresc convingerea că sunt ,,pe fir”, că am auzit cele afirmate de domnia sa şi că ne aflăm pe aceeaşi lungime de undă, ca trăire.
,,L-am cunoscut prin 1977-78, când, la Teatrul Naţional din Craiova, i s-a montat – cred că în premieră pe ţară – piesa Profesorul Demnitate, în care am interpretat rolul Suzana, de care a fost încântat” – mai precizează Leni Pinţea Homeag, după care conchide: ,,Dumnezeu să-l ierte!”.
*
…Peste vreo săptămână, când revin în Craiova (plecasem intenţionat fără laptop, fără tabletă…), găsesc, pe e-mail, un mesaj cernit de durere, în memoria celui ce tocmai trecuse Styxul, trimis tocmai din Capitala Chinei de prietenul comun Constantin Lupeanu, numit, toamna trecută, în funcţia de director al Institutului Cultural Român din Beijing, atunci înfiinţat. Distribui, aproape mecanic, mesajul-tabletă în reţeaua media cu care colaborez.
*
…Luni, 22 iunie, după-amiaza, ajung în Bucureşti, pentru a participa la Serata EMINESCU, din Sala de expoziţii BRÂNCUŞI a Parlamentului României. În Gara de Nord, mă întâmpină Mihai Nenoiu, muzicianul-poet, poetul-muzician, fondatorul şi conducătorul Cvintetului Naţional Concordia, până mai alaltăieri preşedintele Uniunii Muzicienilor din România. Consternat de neaşteptata veste (aflată cu întârziere), pe care nu o putea accepta, îmi cere detalii, apoi se descarcă fulgerător:
,,Nu cred. Nu pot să cred. Nu se poate aşa ceva. Vorbeam de două-trei ori pe săptămână despre ediţia din această vară, a III-a, a Zilei Limbii Române, instituită prin lege. Ştii la fel de bine ca mine că s-a luptat, ani de zile – cu o haită de birocraţi, rău-voitori, oportunişti şi duşmani ai valorilor româneşti – pentru adoptarea legii respective. Prima ediţie – desfăşurată în întreaga ţară, dar având pilon central suita de manifestări de la Sinaia – avusese un succes incontestabil. Adusese formaţii artistice din mai mult de jumătate dintre judeţele ţării şi mesageri absolut din toată ţara. Am fost cu toţii de faţă, alături de el. Acelaşi succes l-a avut şi a doua ediţie, de anul trecut, din august 2014, la fel de inspirată şi însufleţitoare, promovând valorile româneşti autentice. Dar acum, în 2015, voia ceva cu totul şi cu totul ieşit din comun. Peste cele două ediţii anterioare. Ceva de excepţie.”
*
… În noaptea de sâmbătă spre duminică: 11-12 iulie a.c., m-a vizitat, în vis, Corneliu Leu:
,,Nu te speria, Domnule Dan, doar eşti născut în zodia Leului… Eu sunt, Corneliu Leu. Ţi se pare că mi s-a albit barba de tot? Sprâncenele? Părul?… Tot aşa erau. Dar acum sunt, poate, argintate de pacea divină. M-am întâlnit cu unchiul meu, Episcopul Martir Grigorie Leu. Ştii că, în urmă cu vreo trei-patru ani, mi-ai trimis fotografia pe care tocmai o făcusei, la Mânăstirea Turnu, de pe malul Oltului, în Vâlcea, plăcii de marmură ce îi este dedicată. Nu o ştiam. Mi-ai stârnit o bucurie…”
Surâzător ca întotdeauna, vibrând de energie, dinamism şi vitalitate celestă -, scriitorul de altitudine stelară Corneliu Leu este îmbrăcat – în visul meu -, abia acum îmi dau seama, în acelaşi sacou de un alb imperial, pe care l-a purtat în acel octombrie al sfinţirii Capelei icoanelor pe sticlă de pe hotarul Casei cu Lei, din Poiana Ţapului, cartier al staţiunii balneare Buşteni, de sub genele înmărmurite în mister ale Munţilor Bucegi, ale Sfinxului şi Dochiei din Carpaţii noştri Meridionali, punct încărcat cu energii pozitive tămăduitoare, descuind porţi magice către tărâmuri şi dimensiuni spirituale bănuite doar de iniţiaţi. Totul, sub aura Numărului lui Dumnezeu: 26. Adică exact câte dimensiuni (lumi paralele) numără universul: 26. …Şi noi trăim abia în orizontul al treilea: 3D…
,,Spune-le alor mei, prietenilor şi tuturor celor apropiaţi să nu-şi facă probleme. Eu sunt bine. Trăiesc. E drept, în dimensiune spirituală. Am scăpat de efemerul trup de humă. Sunt liber ca păsările cerului. Ca îngerii, serafimii şi heruvimii sunt de liber. Şi mi-am dat seama că noi, oamenii, cât trăim pe Pământ, facem o mare greşeală: obsedaţi de păcătoşeniile în plan fizic, nesătui în cel material, uităm că, în fond, în plan spiritual, suntem perfecţi. Nici n-avem cum să fim altfel, născuţi fiind după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu. Dar…, ne luăm cu viaţa şi nu vedem esenţele… Mai e mult până departe… Aşa să le spui: Nu-l plângeţi. Corneliu LEU trăieşte!”.
Face o pauză. Mă cercetează cu ochi scrutători. Zâmbeşte abia perceptibil, apoi continuă, cu voce de o blândeţe învăluitoare, dar fermă. Deosebit de fermă. Ca vocea unui comandant de aeronavă intergalactică:
,,Vezi că, sâmbătă, 19 iulie, vor să mă pomenească. Iar peste două zile, luni, 21 iulie 2015, dacă mai rămâneam pe Pământ, aş fi fost sărbătorit la împlinirea vârstei de 83 de ani. Nu mă plângeţi! Fiţi înţelegători. Bucuraţi-vă că am fost cuminte. Nu m-am canonit la pat şi nu am fost povară pentru nimeni. M-am dus repede. Prin cel mai …sănătos infarct.”.
Se opreşte într-o fracţiune de secundă. În ochii jucăuşi, vii, scăpărând de o viaţă spirituală indubitabilă, descifrez ispita ludică a lui Corneliu Leu, inocenţa neţărmurită a sufletului de copil, pe care şi l-a ocrotit în permanenţă: ,,Îţi place, nu?… Am ales o cale rapidă de a mă duce: aşa cum spuneam, am ales cel mai …sănătos infarct.”.
Ridică lin capul spre cer, de parcă ar căuta Constelaţia Orion, apoi reia: ,,De ce mi-a fost frică nu am scăpat. Ştiţi că vă ziceam: Nu am curaj să rămân aici, pe Valea Prahovei, prea mult, mai ales în sezonul rece, când nopţile sunt lungi… Că, dacă mi se întâmplă ceva, până vine Salvarea, până mă transportă la un spital mare… Aşa a rânduit Dumnezeu şi aşa s-a întâmplat. Încurajează-i pe toţi! Şi ciocniţi un pahar de vin alb, în cinstea mea. Voi fi acolo, jos, pe Pământ, împreună cu voi, întotdeauna. Cu spiritul. Nu vă fie frică: LEU Corneliu nu mai pică!… Şi nu uitaţi de sărbătoarea oficială, naţională, a Zilei Limbii Române. Ţineţi stindardul sus! Împreună cu Tudor şi Vlad, fiii mei, faceţi chiar imposibilul şi continuaţi toate iniţiativele noastre! Haide, pa! Vă îmbrăţişez. Să le spui tot. Să nu uiţi ceva. Tot să le zici!”…
*

La vârsta patriarhilor, Corneliu Leu ne lasă moştenire o vitalitate, o energie şi un dinamism cu adevărat… leonine. Cheia tinereţii sale sufleteşti uimitoare consta în aceea că şi-a păstrat intactă prospeţimea sufletească specifică vârstei de aur: copilăria.
Născut în ziua de 21 iulie 1932, la Medgidia, a copilărit sub soarele de andezit, aur, miere şi aramă al Munţilor Măcinului şi Dobrogei, tărâm de confluenţe multiculturale şi temelie a unei inconfundabile Axis Mundi cu obârşii precreştine.
Tatăl, avocat, şi mama, medic, i-au oblăduit pruncia, pubertatea şi adolescenţa sub crugul valorilor fundamentale ale neamului românesc, pe aceste plaiuri pontice şi danubiene, respirând aerul tare de sub sprânceana păduroasă a neclintiţilor Munţi Carpaţi – coloana vertebrală a Europei – rimând cu Dunărea, străveche axă economică şi comercială, culturală şi spirituală a bătrânului nostru continent.
Născut în miezul verii – sub semnul Soarelui, îngemănat cu steaua polară a lui Ernest Hemingway, Aldous Houxley, Marin Preda, Dumitru Radu Popescu, George Enescu, Adrian Păunescu -, Corneliu Leu a luat în piept cu frenezie vâltoarea vieţii, dovedindu-se un vajnic înotător prin apele vijelioase ale unor timpuri mereu în schimbare.
Trece rapid şi sigur, ca un precoce, dar temerar căpitan de cursă lungă, prin Liceul Mircea cel Bătrân din Constanţa, aruncându-se, cu pasiune, patos şi luciditate, în nobila, dar dura profesie de jurnalist.
La vârsta când mulţi dintre colegii de generaţie traversau hiatusul îndoielii, al nehotărârii şi încremenirii în întrebarea: Oare eu încotro să o iau, unde să mă duc ?!, Corneliu Leu se avântă, la nici 16 ani, pe baricadele solzoase ale muncii de reporter şi redactor la Pagini dobrogene.
Între 18 şi 26 de ani, hălăduieşte pe şantierele întemeierilor postbelice din ţară, ca jurnalist frenetic la Radiodifuziunea Română, unde înfiinţează ,,Radio vacanţa”. Concomitent, este student la Facultatea de Pedagogie şi Psihologie a Universităţii din Bucureşti, apoi la aceea de Jurnalişti Universali.
Călit în presa scrisă şi audio, accede la prestigioasa revistă Roumanie d’aujourd’hui, pentru ca, de la 30 la 33 de ani, vârsta christică, să fie redactor la hebdomadarul Uniunii Scriitorilor din România: Luceafărul.
Modernizarea şi românizarea (de-sovietizarea) editurilor din ţara noastră îi oferă marea răspundere de a croi destinul nou înfiinţatei Edituri Eminescu (la vârsta de 38-39 de ani: 1970-1971), unde, printre altele, lansează colecţia de mare notorietate ,,Romanul de dragoste”.
De aici, face transbordarea în lumea filmului artistic de lung metraj: director al Casei de Filme 4 (1973-1979), pe care o înfiinţează şi unde este producător al unor pelicule memorabile: Cantemir, Ioanide, Mihai Viteazul, Actorul şi sălbaticii, Ciprian Porumbescu, Ţara de piatră, Serata, Casa de la miezul nopţii, Cu mâinile curate, Felix şi Otilia, Nea Mărin miliardar, Scrinul negru, Tănase Scatiu, Castelul din Carpaţi…
Ca redactor şef adjunct la Contemporanul (1979-1986), reînfiinţează suplimentul Realitatea ilustrată.
După lovitura de stat capitalistă şi contrarevoluţia din decembrie 1989, fişa de activitate culturală a redutabilului scriitor, om de presă, teatru şi film Corneliu Leu înregistrează aproape 30 de iniţiative, dintre care amintim:
1. ctitorirea Casei de Editură şi Producţie Audio, Video, Film Realitatea;
2. înfiinţarea Fundaţiei Episcopul Grigorie Leu – Mişcare pentru progresul satului românesc;
3. spectacolele radio-Tv cu public Cabaret politic, Hora tranziţiei, Nu trageţi în guvern, Bomba tranziţiei, Noi şi Europa, S-a schimbat schimbarea…;
4. rubrica În gura leului;
5. Consfătuirea Naţională a Intelectualilor de la Sate;
6. Institutul Naţional de Personalism;
7. Asociaţia Fundaţiilor pentru Dezvoltare Rurală;
8. lansează, la 175 de ani de la apariţie, noua serie a revistei Albina, care, din 2002, devine Albina Românească;
9. în revista Pluralitas, lansează ipoteza Personalismului Diacronic şi publică Idei personaliste de actualitate în opera lui C. Rădulescu-Motru;
10. în 2005 lansează conceptul de Societate Civilă Transnaţională;
11. ca profesor universitar, creează, în 2007, un curs de Meritocraţie şi înfiinţează Liga Meritocraţiei;
12. prin portalul de internet www.cartesiarte.ro, realizează, din 2008, o reţea nonguvernamentală pentru Promovarea virtuală a culturii româneşti;
13. în anul 2009, pune bazele Reţelei de iniţiative şi universităţi populare, în cadrul Programului European de înfiinţare a Grupurilor de Acţiune Locală.
De reţinut că a debutat la vârsta de 17 ani, cu poezia „Arta”, dar a optat ulterior, masiv, pentru proză, în care libertatea de mişcare, spiritul de observaţie, capacitatea de a crea atmosferă şi personaje viabile, captivante se potriveau ca o mănuşă cu spiritul său scormonitor, ţâşnind mereu în căutarea esenţelor umane, creator de universuri narative vibrante, pe spaţiile restrânse, ale prozei scurte, ori, dimpotrivă, de ample desfăşurări, gen frescă istorică şi socială, în romane pe teme incitante.
Bibliografia lui Corneliu Leu înregistrează circa 70 (şaptezeci) de apariţii editoriale numai la capitolul volume de nuvele, povestiri, romane, eseuri, studii şi articole, reportaje, cărora li se adaugă 21 de piese de teatru, unele în serial, la Teatrul TVR (pe care îl inaugurează, cu piesa Familia, în 1958), Teatru la Microfon/ Teatrul Naţional Radiofonic, la instituţiile de profil din Constanţa, Bacău, Piteşti, Craiova, Sibiu. Este autorul unor filme artistice de mare audienţă, precum: Asediul, Cota 2516, Casa dintre câmpuri, Circul spionilor.
Fervoarea şi apetitul narativ, acribia documentării, spiritul de analiză şi sinteză, cu mijloacele de mare rafinament ale psihologului experimentat, plăcerea taifasului şi a despicării firului de păr în patru sunt atuuri ale romancierului Corneliu Leu, probate convingător de la debutul din 1956 (la vârsta de numai 24 de ani !) în genul proteic, cu Ochiu dracului, ori de la Plângerea lui Dracula (1977) până la Patriarhii (1979), Romanul nopţii de februarie (1984; detronarea Domnitorul Alexandru Ioan Cuza din 1866), Anonimul Brâncovenesc (1994), Spionii birocraţi (1996) sau până la Roma Termini, cap de pod al ciclului Blesteme contemporane, lansat în 2011.
Corneliu Leu – paltin semeţ şi brad argintiu, veşnic verde, în Panteonul bărbaţilor exemplari ai culturii române de la cumpăna mileniilor al doilea şi al treilea – şi-a lansat, în vara anului 2007, Nuvele şi istorii, primul volum de OPERE DEFINITIVE dintr-o serie de 11, anunţate de el însuşi, la librăria Cărtureşti din Bucureşti. Din câte ştim, până acum au apărut deja alte câteva volume din seria anunţată. Semn de vigoare şi spirit creator mereu tânăr, ajuns în areopagul împlinirilor eclatante.

Dacă măcar un sfert din bărbaţii cu tâmple ninse de lumină (ai acestei ţări) ar realiza câte 10 la sută din ceea ce a înfăptuit şi lasă moştenire Corneliu Leu – pentru intelectualii de la sate, pentru păstrarea şi promovarea culturii noastre în formele ei cu adevărat specifice şi autentice –, atunci am fi cu un secol mai în faţă, adică acolo pe unde s-ar cuveni să ne aflăm.

DAN LUPESCU,
Director fondator al Revistei LAMURA (serie nouă)

Craiova, 12 iulie 2015
www.omniscop.ro

Related Posts

Tags

Share This

Leave a Comment

*