Perceptorul – scriitor, Ion C Pena (1911-1944), este înmormântat în „Cimitirul Eroilor” din Alba Iulia

06.12.14 by

Primim spre publicare:
Ion C. Pena (n. 25 august 1911, comuna Belitori, azi Troianul, județul Teleorman – d. 29 iulie 1944, Alba Iulia) a fost un publicist, poet, epigramist și prozator român. S-a nǎscut într-o familie de țǎrani agricultori, fiind primul din cei șapte copii ai familiei Chirițǎ (Firicǎ) Pena (1888 – 1963) și Alexandra (Lisandra) Polimbiada Pena (1888 – 1971). Viața lui s-a desfǎșurat sub zodia tragicului, ca sǎ nu spunem a blestemului. A avut parte de un destin frânt la doar 33 de ani, fiind al cincelea copil, din cei șapte, pe care parintii i-au condus pe ultimul drum al vietii.
***
De tânǎr, Ion C Pena, și-a creat multe adversități publicând texte prin care se delimita de „exclusivismul rasei și culturii germane”, în revista „SO4H2″, pe cand avea doar 22 de ani. Condeier cultivat, rafinat, cu un spirit inteligent, acid, ironic și chiar autoironic, Ion Pena dă scrierilor sale concizie, finețe și precizie. Antibolșevic convins, scria, înainte de venirea trupelor sovietice, în revista „Pǎcalǎ”, al cǎrei motto era: „Iar când la Patria Română / Râvnește hidra bolșevică / Nesățioasă și păgână, / Ia și o armă, că nu strică!”

A publicat poezii, epigrame, prozǎ și era apreciat în marile publicații bucureștene „Universul literar”,„Pǎcalǎ”, „Prepoem”, „Epigrama”, „Vremea”, în revista buzoianǎ „Zarathustra”, redactată de Ion Caraion si Alexandru Lungu, cât și în cele teleormǎnene „Oltul”, „Drum”, „SO4H2 (Acid sulfuric)”, „Graiul tineretului” …

La începutul anilor ’40, poetul Ion C Pena publica în „Universul Literar”, care era suplimentul celui mai popular și influent ziar din perioada interbelicǎ, „Universul”. În 7 martie, 1942, la rubrica „Cântece noui”, redactorul Ștefan Baciu îl numea pe Pena „Un poet plin, de un talent robust, original și format, care face o figură cu totul aparte în corul celorlalți”, „atăzi Ion Pena vine între noi cu o liră cu totul înnoită, aşezându-se dintr’odată pe primul plan al poeziei tinere … Oricum, versurile lui trebuiesc citite cu toată atenţia. În miezul lor se sbate un poet de rasă care semnează simplu şi desluşit: Ion Pena. Celelalte poezii, toate, una mai întreagă decât cealaltă. „Iată un poet!”, am exclamat către camarazii mei după ce isprăvisem lectura lor. Şi nu mă înşelasem deloc: Ion Pena, acest nou poet, i-a cucerit şi pe ei, prin simpla lectură, fără reverenţe şi fără salamalecuri. Aceasta este pecetea talentului.”

Astăzi, noi putem să judecăm firul epic din povestirea utopică în două părți, „Moneda fantazienilor”, scrisă la Sichevița, județul Caraș Severin, în 1937 – 1938, în care Pena merge cu anticipația pânǎ în 1 ianuarie 2000. Prima parte a fost publicatǎ în ziarul „Drum”, in anul 1937, numărul de Crăciun, iar partea a doua, singurul manuscris, în dactilogramă, rămas la fratele mai mic, Petre C. Pena, a ajuns la nepotul lor, Marin Scarlat, care l-a dat spre publicare. În povestire, previziunile autorului au mari analogii cu colectivizarea și cooperativizarea (coop-uri, gradinițe, ..), dovedindu-se un bun analist social de anticipație. Prozatorul si publicistul Constantin Stan (1951 – 2011), membru al Uniunii Scriitorilor, în „Ziarul de Duminică”, din 28 septembrie 2001, în articolul „Un caz ciudat”, vorbește despre faptul că Pena, prin povestirea sa il devansează pe Orwell.
În volumule sale „Fotografii la periscop” și „Secvențe de istorie literară – opera omnia – publicistică și eseu contemporan”, care cuprind studii și articole despre Radu Grămăticul, Grigore Gellianu, Șt. O. Iosif, Gala Galaction, Ion Pena, Constantin Noica, Marin Preda și Mircea Scarlat, scriitorul Stan V. Cristea, membru al Uniunii Scriitorilor, îl numește pe Pena: Un scriitor „fantazian” nedreptǎțit .
Profesorul, ziaristul și prozatorul Victor Marin Basarab afirma în 2001: „Moneda fantazienilor” ar trebui pusǎ în circulație și așezatǎ într-o exactǎ comparație cu proza urmuzianǎ, într-o corectǎ înțelegere a vizionarismului sud-est european și, de ce nu, la baza teatrului absurdului ionescian. Acum, în 2014, citind și cumpǎnind, putem afirma că el a fost un vizionar.

Tot Stan V. Cristea consemna în revista „Caligraf” din iulie 2005: „Surprinzător, prin 1943 – 1944, Ion Pena pare că evolua spre un nou fel de poezie. Îi întrezărim – incredibil, cumva pe Nichita Stănescu și Marin Sorescu”, iar în ziarul „Drum” din 17-23 august 2001 acesta sublinia: „Citite cu răbdare, dincolo de graba acestui început de nou secol, multe din poeziile lui Ion Pena ne dezvăluie un poet adevărat și sensibil, care a putut să meșteșugească destule versuri memorabile.”

În 23 mai 1942, în numǎr aniversar – La un an de „Cântece noui” – poezia lui Pena,”Opriți-vǎ”, este prima prezentatǎ din cele zece poezii alese; undeva in pagina fiind si o poezie de Ștefan Augustin Doinaș.

Opriți-vă

În drumul meu opriți-vă fierbinți,
În carnea mea cu târnăcoape.
Am să vă dau mistere și arginți,
Ca fumul, bogăția să vă’ngroape.

Mi-e inima de fulgere ocean.
Mi-e palma năzdrăvană și haiducă.
Opriți-vă cu sufletul ochean
Să beți înfiorarea hăbăucă.

Pe steiul ars de foc și’nchipuiri
Să vă înalț o clipă, să vă doară.
Crepuscul de altare și zefiri
Și vorba peste moarte să vă moară.

Nu închinați cu mine rugăciuni
Ci treceți, ca barbarii, mai departe,
Mă jefuiți de grâne și tăciuni.
Deschis îmi e pătulul ca o carte.

Eu voi rămâne singur, vagabond,
Un cerșetor de soare și de vise.
Voi ocoli destinul rubicond
Ca porțile de marmură, închise.

Iubirea

Mario, sărut dimineaţa ochilor tăi.
Sufletul tău urcă în mine.
Munţilor, deschideţi magice căi
Să treacă iubita cu gesturi feline.

Hei, arcaş fioros al zădărniciei
Nu mă cutremură hohotul tău.
Păzit de fericirea iubitei
Trec mândru şi-ţi zic: nătărău!

Ştiu, mâine va fi un apus
Caraghios, banal, îndoliat
Totuşi mă voi lăuda cu fruntea sus:
– Ceasul fericit a existat.

Scrisoare din oraș

Comuna mea cu leat pierdut în ciață,
Cu liniști mari, cu case de argilă,
Prin visul meu, prin alba dimineață
Te năzăresc îndepărtată și umilă.

Eu am plecat în larguri de migdale
Din anii mici ca nasturii și melcii
Tu ai rămas pe coastele ogale
Cu grâu și flori și râurii zuvelcii.

Poate-i mai bine, dreaptă în natură
Să stai așa de dor de catapeteasmă,
Arar să-mi joci în orele de sgură
Pe canavaua gândului mireasmă.

Prin jurul meu e colb amar și trudă,
În creștet nici-un înger nu coboară
Cu bozi în păr nu văd o paparudă
Și chiar regina vântului e chioară.

Căsoaie mari, cu pântece bălțate
Sudalme sure bucură peisajul,
Poemele sunt frânte, lăbărțate,
Pe vârfuri e actor cabotinajul.

Și nimeni nu visează o minune.
Un boloboc de logică e traiul,
Pe-aici e mort și timpul în tăciune
Și luna nu-și mai vântură mălaiul.

Ci tu ești doar un pumn de sărăcie
Dar eu te simt, comună de pe zare.
Luceafăr înălțat în veșnicie
Cu Dumnezeu în frunte și altare.

Metamorfoze

Acest drumeag de lespezi încâlciți
Îmi rupe carnea goală și trufașă
Pe urmele a mii de neofiți
Și cu azur durerea mă înfașă.

Nestăvilit’nainte mă îndemn
Urcat pe uriașe crepuscule,
E lumea ca o amforă de lemn
Și fluer în sărăciile-i pătule.

Hei, suflete deapururea hoinar
Oprește la o margine de vară
Și soarele luându-l felinar
Să trecem peste margine afară.

Voi ocărâ de-acolo, fără cosorog
Acest pământ aidoma cu-o sferă
Și voi scuipa pe mersul lui olog
De brută prăbușită în holeră.

Nu-i voi mai cere niciun dumicat,
Nicio tingire doldora de varză
Ci-a ferecat în foame și păcat
Îl voi lăsa să urle și să arză.

Târziu în veacuri, poate, rătăcit
Voi reveni pe urme vechi, halucinat,
Cu altă zestre iar de peticit
Și fi-voi jaguar sau împărat.

Poetul din urmă
Pe-aici poetul este rătăcit,
Prin hârburi de anafură şi besnă,
Heralzii în tăcere i-au murit
Şi plânsu-i-au durerile în glesnă.

De vreme îndelungă-i călător –
Cu pietrele şi roua din grădină,
Cu pulberea, cu norul tunător,
Cu toamna îmbrăcată în rugină.

A năzuit o ţară de poveşti –
Naiade în albastră legiune,
Luceferi în betele îngereşti
Şi verile cu umbră de cărbune.

Să fluture alaiele în zob,
Pe lanuri să se scuture belşugul,
Din cupe să hălădue – şi rob
Ca neaua să-i lucească meşteşugul.

O ţară de lumină şi de vis
Poetul peste ani a căutat-o;
I-e sufletul de negură, închis
Şi ţara pân’acuma n’a aflat-o.

Anii mei

Anii mei ca merele toamnei trec
Cu dragostea, cu tristeţea, cu bucuria;
Peste calendar, peste zile m-aplec
Şi-mi plac colindele şi Sântamaria.

Visez ades la biserica din copilărie,
Bătrână, cu denie, cu joc, cu prohod;
La bâlciuri o fată, o menajerie
Şi eu evoluând, între ele, Irod.

Drumuri în apă, berzele călătoare,
Feerie de primăveri şi uimire.
Blândul Isus între copii, sunătoare
În frunza de plopi – aninată vuire.

Anii mei, lunile şi zilele mele,
Fraţi şi surori cu viaţa, cu amintirea
Merg către unde? Şi vă scutur nuiele
În sufletul negru cum este cernirea.

Vântule!

Te caut,vântule,cu palma sus
Ca să te prind şi să te fac pândar
Pe toate vorbele ce nu s-au spus –
Să le păzeşti cu veghe de ogar.

Din ele eu apoi să împletesc
Minune de lumină şi noroi,
Stindarde cu argint împărătesc
Şi noapte cu luceferii strigoi.

Nu vămuiesc tratate şi comori –
Istoria-i bolnavă de eres.
Tu să-mi aduci din soare şi din nori
Hambare de cuvinte cu’nţeles.

Te-oi pune autor, deopotrivă,
Cu mine pe coperte, pe uluci,
Dar, iată, ţi-este glezna colestivă
Şi aripa copaie de năluci.

O! vântule, cu palma către cer
Zadarnică e plasa ce ridic
Ai ostenit bătrâne cavaler
Şi eu rămân, departe, mai calic …

Hei, moarte

Hei, moarte, ce treci ca un vânt,
cu zile de cer şi pământ,
opreşte trasura dealatul cu noi,
dealatul atâtui gunoi.

şi stai ca să bem un cotnar
magnific de bun şi de rar,
cotnar bătrânesc,
cu pulpă de lut românesc.

Hei, moarte, ursuză şi rea,
cu fruntea de negură grea
deshumă focoşii cârlani
să bem un milion de ani,
să bem sacadat şi urât
cu toată durerea în gât.

Tu, moarte, nimic nu câştigi
că noaptea în ochi mi-o înfigi
şi-alături de-atâţia nebuni
un hoit obosit mai aduni.

Tu, moarte la fel hăueşti
cu lupii şi câinii cereşti,
că omul în viaţă adastă
o vârstă mai vastă.

Ci lasă porunca eternă
şi vino cu noi în tavernă
la mese bălţate şi mici,
cu turme de palizi calici.

Petrece cu noi şi te joacă,
bizară, hidoasă, potroacă,
retează-ne palma, ne fură din bile
dar lasă-ne sacul de zile.

Ah, iată şi iată – n’asculţi
ruga atâtor desculţi.

Hei, moarte, aceeaşi rămâi
în legile astea lălâi …
un rece tăcut negustor
pe-al vieţii pridvor.

Te bucuri s’adoarmă drumeţul
dai preţul.
şi-alături cu fraţii şi naşii
îi iei chiuitul şi paşii.

Hai, trage’n bătătură,
să mă sui în trăsură.

Şes natal

Şi, Doamne, eu fui pe aici.
În ţara cu luceferii înalţi,
Văzui catapetesme cum ridici
Şi floarea cu parfumuri cum înalţi.

Văzui însămânţările cu rod,
Stupinele cu miere, dimineţi
Cu mândre aurore în năvod
Şi falnică sburarea de ereţi.

Zimbirea călărea peste obraz,
În vine se rotiau chiuituri,
Ţâncaş cu mămăligă şi cu praz
Creşteau peste hotare sărituri.

În urnă tresăriau şi mai adânci
Pâraele cu apă şi cu har,
Credeam în ele, Doamne, că tu plângi
Şi eu eram pe margine pândar.

Cu visul mă culcam şi mă sculam,
Irod între coteţe şi cârlani,
În gene bucuria o ştiam …
Aveam atuncia 12 ani.

Către Don Quijotte

Cules din mituri, însuţi tu un mit,
Biet pelerin cu inima bolnavă
De uriaşa visului otravă –
În piscul tău cu râvnă m’ai primit.

Sărac şi bleg prin holde de pământ,
Contrariu cum canoanele învaţă,
Doar tu mi-ai fost mireasmă şi povaţă
Sub nu ştiu care straniu legământ.

În jur, încet, trăgându-mi azi hotar
Eu ignorez pogoanele de spaţiu.
Tăcut şi dârz adulmec cu nesaţiu
Himere cârd, şi-al lor mărgăritar.

Surpat ades în vânturi şi restrişti
Nu m’am sculat un ceas pentru tăgadă,
Ci mi’am purtat tot visul meu grămadă,
Cu ochii veseli, niciodată trişti.

Întrezăresc în tine, ireal
Erou de comedie zăpăcită:
Străfundul omenirii ce palpită
Mereu, după un fir de ideal.

***
Pe mormîntul unui senator
Cetăţeni păşiţi uşor
Fiindc’ aici un senator
Îşi continuă ’mpăcat
Somnul lui de la Senat …

Pe mormîntul lui Păstorel
Zace-aici ca un martir
Păstorel în grea durere,
Fiindcă, vai, în cimitir
Nu există pic de bere.

Măgarului
Purtaşi în spate pe Isus
Dar nu ştiuşi, sărman naiv,
Să speculezi acest motiv
Şi să ajungi … bogat şi sus.

Capra sare masa, iada sare casa (proverb)
Dacă stai niţel şi caţi
Este vorbă-adevărată:
Are mă-sa doi bărbaţi,
Fata are … o armată.

Globului pămîntesc.
Absurd. Eu cheltui şi o mie
Pe zi – cu bine or cu boli
Iar tu trăeşti de-o veşnicie
O! Tera, numai cu … doi poli.

Pe mormîntul autorului
Ca scriitor făcu în viaţă
Cîteva zeci de epigrame;
Ca perceptor el fu mai harnic:
Făcut-a mii şi mii de … drame.

***
Profesional, ca finanțist(perceptor), a funcționat timp de patru ani și zece luni la Sichevița – jud. Caraș, actulamente Caraș Severin, între 1936 – iulie 1941, ca delegat de agenție. Aici înființează Căminul cultural – „Lumina”, cu sediul în incinta Primăriei, doneazǎ cǎrți bibliotecii și împreunǎ cu sǎtenii procurǎ un aparat de proiecție.
Apoi, la Domnești, jud. Muscel, actualmente Argeș, din iulie 1941, Pena lucreazǎ ca agent administrativ. Aici înființeazǎ, în 1941, „Biblioteca Modernǎ” prin care cautǎ sǎ satisfacǎ cerințele de lecturǎ ale localnicilor, implicându-se puternic în activitatea de culturalizare a sǎtenilor. În Domnești se împrietenește cu Gheorghe Șuța, care-l și gǎzduiește pânǎ la plecarea pe front. Acesta era președintele Partidului Național Țǎrǎnesc, din Domnești, mare industriaș și comerciant, unchiul Elisabetei Rizea din Nucșoara, participantǎ activǎ la „Rezistența anticomunistǎ din Munții Fǎgǎraș – Haiducii Muscelului”. Fiind mobilizat din Domnești, pe Frontul Celui de al Doilea Razboi Mondial, Pena moare de tânǎr pe 29 iulie 1944, la numai 33 de ani si este înmormǎntat în „Cimitirul Eroilor din Alba Iulia”. A fost membru și susținător al Partidului Național Țărănesc, de aici și prietenia lui cu Gheorghe Șuța, liderul PNȚ din Domnești. Orientările amintite mai sus i-au adus – în perioada 1945-1989 – după plecarea sa din această lume – represaliile cenzurii care l-a înscris în „Fondul special – interzise”.
În 2011, la 100 de ani de la nașterea sa a apǎrut cartea „Scrieri” de Ion Pena, care include poezii, epigrame, precum și proză, dovedind talentul multilateral al autorului.
A consemnat Marin Scarlat,
decembrie 2014
www.omniscop.ro

Related Posts

Tags

Share This

Leave a Comment

*