Pentru IOAN PASCAL VLAD. La Despărţire..

05.12.11 by

Pentru IOAN PASCAL VLAD. La Despărţire..

 

Cu Adriana si Isidor Chicet la Obirsia Lotrului, 2007

Cu Adriana si Isidor Chicet la Obirsia Lotrului, 2007

Dragă Prietene, îmi pare rău că ai plecat Dincolo mai devreme decît trebuia…Erai atît de calm şi echilibrat, încît credeam că ai să ne îngropi pe toţi… Cu ce să încep? Cu amintirile mele din studenţie? Cu acele seri crunte de iarnă, cînd frecventam, împreună, Cenaclul „Panait Istrati” de la Casa de Cultură din Petroşani?  Era în anii 70, parcă te văd şi-acum, ascuns în şuba aceea mare, neagră, tu, cu barba ta, tot neagră(semnul unui poet auto-damnat, cumva protestatar la adresa regimului…), şi cu versurile sub braţ, mereu într-o mapă-mapa sufletului tău… Erau ani grei, cam îngheţaţi pentru Vale, că era Cenzură…Fireşte că întotdeauna comentam, după şedinţele de Cenaclu, ce-a mai scris unul, sau altul… Încă de pe Atunci erai sensibil, foarte sensibil, erai plin de nelinişti(creatoare), iar eu te protejam, nopţile, ca să să ajungi cu bine acasă, în Şerpărie, ca să nu te atace nimeni pe drum, ca să-ţi răpească  Poeziile…Sau poate viaţa, cu atîţia oameni răi care erau Atunci…Nopţi de-a rîndul, toate îngheţate, te însoţeam, mereu, ca un protector,  eu cu tinereţea mea, şi cu curajul meu,  ca să nu păţeşti vreun bucluc pe drum, eu, cu tinereţea mea, şi curajul meu, cumva implicit, în care ai avut tot timpul încredere…De cîte ori ai fost cu mine, pe drum, niciodată nu ai păţit nimic…Un timp. chiar am fost Îngerul Tău păzitor…Doar Un Timp…După cum spuneai, mereu şi mereu, te aştepta Cineva acasă, dar nu ştiu cu cîtă iubire(vezi „Singurătatea căsniciei”), care, nu te prea înţelegea…Ani la rînd, cît am fost student la Petroşani, am procedat tot aşa…Am fost, mereu, apărătorul tău din umbră, pentru că te apreciam ca Poet…Mai ales că proveneai dintr-un mediu muncitoresc(cum cerea sistemul), dur, extradur (ştiu ce înseamnă să fii lăcătuş de Mină, am fost şi eu student în practică şi am trăit-o pe pielea mea…După 7 zile eram terminat, ce să mai scrii poezele?)

Aşadar, o mare întrebare, la care încă n-a răspuns nimeni pînă acum: de unde această mare sensibilitate, care te-a caracterizat toată viaţa? De unde acest refugiu, prin Poezie?  De unde acest suflet nobil, atît de bun cu prietenii? Răspunsul este în sintagma „ Îmbătrînit cu mesteceni”, arborele lui Esenin (un mare boem, ca şi tine), arborele melancoliei ruseşti, arborele toamnei, suprapus peste dealurile Văii, care, cumva , i-a dat aripi şi lui Labiş(doar spiritul lui Esenin, nu şi mesteacănul…). Anii au trecut, tu  ţi-ai urmat Destinul, eu am plecat din Vale, ca să-mi caut Steaua norocoasă, ţi-ai urmat drumul, ţi-ai tipărit cărţile( nu uşor…),şi, cumva firesc, ai aşteptat, poate ( nu sunt sigur), o Recunoaştere…Nu prea a fost să fie, într-o lume atît de haină, cu toate că , pe deasupra, dincololo de Poezie, te-ai dovedit şi un foarte bun reporter…Trebuie să-ţi amintesc, acum la Marea Trecere, un truism : Niciodată nu eşti considerat  un scriitor adevărat, sau un mare scriitor, pînă cînd nu plăteşti cu viaţa…De cîte ori am revenit în Vale,  în Văgăună, cum spune Marian Boboc, te-am căutat, şi ne-am revăzut… De fiecare dată ca să-ţi mai dau un pic de curaj…Am depănat amintiri, anii treceau, şi nimeni nu ştia de suferinţa ta…Ai foste mereu discret şi modest…Niciodată nu spuneai că te doare ceva, chiar dacă-ţi venea să urli…Mereu tăceai, şi aveai, fără ca nimeni s-o ştie, un urlet reprimat în gîtlej…Contra tuturor…

Acum ai plecat, la fel de discret cum ţi-a  fost şi viaţa….Ai plecat, dar nu oricum: ci aşa cum te am eu în ochii minţii. Adică „îmbătrînit cu mesteceni” ( o melancolie a toamnei şi a sufletului, cine poate să înţeleagă ce înseamnă asta…)., ceea ce mă face să cred că noi, Cîndva, ne vom revedea, într-o margine a Raiului, în care, fireşte, există o pădure cu mesteceni, asta numai dacă şi Raiul există….Te îmbrăţişez, bătrîne, sper să ne revedem printre Mestecenii Raiului…Dacă îi vei spune vreo două versuri lui Dumnezeu, cred că nu se va supăra…El întotdeauna Îşi aşteaptă, îndelung răbdător, Poeţii… Că doar şi Lumea s-a făcut printr-un Poem…Dumnezeu să-ţi ofere Pacea şi Serenitatea, după toate neliniştile tale, şi binemeritata recunoaştere, măcar Acolo, sus, în Cer…..Fie ca Sufletul Tău să se odihnească în Pace….Cu o îmbrăţişare de la Drobeta Turnu Severin, al tău vechi prieten,

 

ISIDOR CHICET

Membru al Uniunii Scriitorilor-Filiala Craiova

 

Related Posts

Tags

Share This

Leave a Comment

*