Pe drum, prin Anglia

02.12.11 by

La ieşirea din aeroport, ne-a aşteptat Katy, o unguroaică din Ghilvaci, localitate din nord-vestul României, prin `47, când se reîmpărţea Europa, piatră de hotar. Pe acolo, ar fi trebuit să treacă atunci graniţă între noi şi Ungaria. Din fericire, pentru români nu a fost să fie,  pentru că prin satul ei deja trecuse calea ferată de la Carei în partea cealaltă, spre Satu Mare. De o parte a ei, ungurii, de alta, românii. Cei care, cu timpul, s-au împerecheat, ar fi trebuit să se aşeze între şine, însă încet, încet, Dumnezeu a pus în creierul fiecăruia gramul de minte încât şi unii şi aţii au văzut că e mai profitabil să împartă, în bună voie, bucata de păine.  La fel o făcea şi Maria cu ea, departe în lume. Katy mi-a sărit în ochi. Talia ei de invidiat, abdomenul plat şi picioarele lungi o făceau un fel de păpuşă Barby,  cu care orice bărbat s-ar fi  tot jucat. După mintea mea de copil, nici măcar moş Gheorghe nu s-ar fi dat la o parte, chiar dacă se văieta babei lui, când era vorba de făcut ceva, că e bătrân, că îl dor şalele şi nu mai poate. Ideea asta nu mi-a dat pace. Un fel de gelozie mă tot rodea.

–  „De ce moş Gheorghe tocmai cu ea? Şi eu? Să o mai pupe şi pe năsuc?  Nu! Nu se poate. Moş Gheorghe e al meu.”

– Scumpa mea, în sfârşit! Bine că ai venit! Mi-a fost dor de tine! Sincer!.. – a îmbrăţişat-o Katy pe Maria.

– Şi mie! Crede-mă!

– Mda! Suntem iar împreună. Ia zii, ce mi-ai dus?

– Pe mine!

–  Da, pe ea şi un gram de Românie. Uitasem,   să-ţi prezint puştoaica mea!

– Sara! Acum îmi dau seama de ce te iubeşte mami. Dar şi eu am un băiat… Ascultă-mă, ai să te îndrăgosteşti de el.

– Nu cred!

– Ooo, cum aşa?

– Păi, eu am să-l iau de bărbat pe moş Gheorghe. Daaa, nu te mira! Are mustăţi şi ştie să facă păsat! Tu ai mâncat?

– Păsat?! Ce tot zice fata asta?

– Mămăligă, draga mea. Nu te speria… Doar ştii, cu sarmale…

– Se vede că trăiţi cu capul în nori, aici, la Londra!

– Ca să vezi?! Adevărul  e că pe-aici, cerul-i veşnic gata de furtună.

– Păsatul e păsat! Amestecat cu jumări din găleata cu untură…

– Să nu aud! Se pune şunci pe buci şi de-aici…

-Treaba voastră, nici nu ştiţi ce aţi pierdut! Aşa zice unul, în România, la televizor. Nu aveţi de unde să-l ştiţi! E îndrăgostită  lulea mamaie de el.

–  Sara!… Mami, nu se poate, ne facem de râs!

– Da şi nu prea, cătă vreme şi ea la fel ca celelalte, ,,Dănişor, mânca-l-ar baba!” – mi-am zis în gând şi am păşit alături lor, spre ieşirea din aeroport.

În parcare, ne-am urcat în maşina cu care venise Katy. Ele, în faţă, eu, singură, pe bancheta din spate. Luminile de pe marginea străzii, înainte de orice, îmi păreau iscoditoare. Doar Maria şi colega sa erau obişnuite cu drumul şi atmosfera, altfel decât misterul uliţelor prăfuite de pe care veneam eu. Ca să scap, am închis ochii. În umbră, gândul şi-ar fi găsit culcuşul dacă nu mi-aş fi amintit spusele unguroaicei: ,,…şi eu am băiat. Ascultă-mă, ai să te îndrăgosteşti de el”.

– Un băiat?! Nu!Uite că nu! Eu sunt mică. Aşa a zis bunica… Mai bine am să mă joc cu păpuşica, am să mai ţopăi şi o să duc dorul bălmăjelilor ţesute  în prag de seară. Asta până mă întorc în sat pe marginea şanţului. Doamne, câte bazaconii mai spuneau când unul, când altul la urechea podului! – mi-am tot amintit o bună bucată de drum.

După minute bune de mers, am redeschis ochii. Maşina  parcă plutea de-a lungul şoselei la fel de luminate. Dincolo de marginile sale, casele, un fel de licurici ce pâlpâiau, besmetici, în noapte.

– Mami, mai e mult?

– E, ce să zic? Nu prea… Acum ajungem… Mâncăm, ne îmbăiem şi gata!

– Acum, noaptea? Mâine nu se poate?

– Nu, că aşa-i regula aici, în Anglia.

–  Of, parcă m-ar controla careva?

–  Mamaie, seara, înainte de culcare, nu te spăla?

– Nu prea. Adică… da, dimineaţa. Dădeam aşa pe vârful năsucului cât să-mi iau cărbuneala. „Doamne, da tuciurie mai eşti, fată! Eu cred că te-a făcut mumă-ta cu un ţigan”.

– Aşa zici că zicea? Păi atunci,  excusez-moi! Moş Gheorghe al tău a fost chiar blând cu ea. Trebuia să-i rupă urechile.

– E, şi cu tine! Se mai ciondăneau ei aşa… Cum să îţi spun eu ţie?!  Ca vecinii care s-au iubit cândva.  Mi-a spus el mie că ea era frumoasa sa dar, vorba lui, s-a  dus dracu la altul tocmai când să o ia. M-am gândit eu, la tataie. Ca să te facă pe tine. Altfel se putea?

– Draga mea, fie-ta… Ce să mai zic? M-am îndrăgostit eu de ea.

– Se putea, nu se putea, nu e treaba ta! Ţi-am spus doar, acum un an, că pe tine te-a adus barza!

– Poveşti, şotii… Numai şi numai prostii… Am văzut la televizor cum se fac copiii. Barza e doar cu timpul probabil. Vine ea, gata şi primăvara. Dacă ar fi fost după cum mi-ai spus tu,  nu-mi mai zicea, anul trecut, de Crăciun, bunica: ,,a găsit-o şi pe  asta, a lui Păsat, fătatul, acum, iarna!”

– Draga mea, m-am convins, gata, te voi face o noră!

– Aşa fără zestre şi fără să fiu coaptă la cap? Mamaie îmi spunea că ea a avut  vrute şi nevrute: velinţe, perne, aşternute… Chiar şi maşină de cusut…

– Fiul meu o să te vrea doar pentru că eşti frumoasă!

– Numai atât?  Atunci o să mă pună în fereastră şi o să laude prin sat că nevastă ca a sa, nicicând în lume, nu a existat.  Uite, ştii ce, tot nu cred!  L-am auzit eu pe Ciocea că băieţii din ziua de astăzi sunt cu ochii după fuste, iar eu am doar una. Şi aia, transparentă. Norocul meu că am chiloţei, că altfel, păsărica. Cum să spun? Unde o vedea-o ea, bunica, păsărica, nu ştiu, însă mami, cică ar fi modernă.

– Păsărica?

– Daaa! Că aşa e de când… Adică nu, fusta, înţelegi,  pe care mi-a adus-o cadou, în vara asta.

– Ca să vezi?! Şi ea?

– Cine?

– …Păsărica?

– Of, voi oameni mari!… O să zboare că de-aia e ce e!

– Draga mea, la asta ne gândeam şi noi că doar cât să stea şi ea acolo între…

– Păi da, că abia mai târziu, pe ouă, şi numai după aceea, puişorii… piu, piu!  Era să calc pe unul ieri. Norocul meu că mi-a scăpat printre picioare, altfel… ,,fă, – mi-a zis mamaie – vezi că  dai de belea, că altul în locul lui nu-i şi ai să mai pleci de-aci când am să strig eu din nou pui, pui!” Înţelegi?

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Related Posts

Tags

Share This

Leave a Comment

*