PATRU SURORI -piesă în două acte-

19.11.12 by

 

 

 

                                                   PERSONAJELE

 

 

 

 

NELI                     35 de ani,o frumuseţe de provincie

 

VICTORIA           40  şi-un pic, încă „bine”

 

BABIŢA               60  fără o ţâră, încă „verde” (crede ea!)

 

TANŢI                   cumnată, leat cu Babiţa, fără pretenţii

 

COSTEL               30 şi, 40 fără, filfizon îndrăgostit

 

VERONEL

 

VERON                 acelaşi chip, vârste diferite

 

VERONACHE

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

                                               ACTUL I

 

 

 

                                                 SCENA 1

 

 

 

O odaie înaltă, înţesată cu mobilier vechi, aruncat într-o dezordine calculată:sufra-

gerie – dormitor – bucătărie. Patina timpului pe scrin, dormeze, pe pereţi, duşumele

şi în aer. Tanţi trebăluind fără încetare: zgomot de vase. Neli, pe fotoliu, cu Dicţio-

narul în braţe.

      TANŢI : Un şapou.

      NELI : Iun şapo! Tanţi, mă-nnebuneşti! Iun…

      TANŢI : Un .            

      NELI (strigăt): Bagă limba între dinţi, femeie !

      TANŢI: I…un. (Speriată.) Doamne fereşte, era să mi-o retez ! Mai rămân şi mută…(Decisă.) Ajunge!

      NELI (neînduplecată): Montre moa, sil vu ple, iun şapo .

      TANŢI : Şamponu’ lu’ dracu’ ! De ce trebuie să-mi stâlcesc eu limba ?! 

      NELI: Învaţă, măcar un pic. Dacă n-am cu cine conversa, buchisesc degeaba.(Per-

severentă .) Montre moa…

      TANŢI: Montreşte tu, eu nu  mai deschid gura.

      NELI (disperare) : Ţaţo!

      TANŢI: Să mor dacă mai parlesc!

      NELI (sfârşitul Lumii!): Cât m-am săturat de lumea asta! Simt că mor!

      TANŢI (o ia de bună) : Neli, ţi-e rău ?!

      NELI: Da, mi-e rău. Simt că dacă mai stau în mocirla asta, într-o zi …am să închid

ochii…şi gata! Mă voi sfârşi de scârbă şi disperare. În jur nu e decât praf. Praf  în ochi. Praf sub limbă. Praf  în aer. Praf  în …praf ! (Îşi prinde faţa în palme.)

Şi nu mă ajută nimeni. Sunt singură, Doamne , singură, singură! (Scâncet. Tanţi, evident impresionată, lasă cratiţele ; vine şi o mângâie.)

      TANŢI: Gata, fac cum zici tu.

(Suspine întrerupte. Neli ridică fruntea încet, ca un periscop.)

      NELI: Zău , ţaţo ?!

      TANŢI:  Zău.

      NELI (revenindu-şi): Continuon la conversasion!

      TANŢI (o măciucă în cap! Pentru sine.): Mai bine o duşcă de cucută. (Spre Neli, cu

masca voioşiei.) Avec plăcere,  monsieur!

      NELI: Madmoasel…sil vu ple. Continuon! Montre moa, sil vu ple, iun şapo de pei.

      TANŢI: De pei. Adică…de paie ? (Tinereţea…) Când văd o plastă de paie mi-aduc              minte de frate-tu Milică…Eram tineri, nu erau hoteluri, garsoniere…ca azi, nici            tata nu l-a vrut pe el, nici ta-su nu m-a vrut pe mine… şi-atunci ne-am dus en paie.

      NELI: En pei, ţaţo.

      TANŢI: Da, da…en pei. (Trăieşte momentul.) Era o noapte senină şi caldă, luna stătea agăţată într-un colţ de cer …

      NELI: Şi lu- lu –lu…

      TANŢI (farfuria încremenită între palme): …pe deasupra, lăutari netomniţi, cânta un cor de greieri…

      NELI: Şi la – la – la…Hai, ţaţo, să revenim în peisaj contemporan. Montre moa…iun şapo de pei.

      TANŢI (visează ): De pei…de pei! (Farfuria îi cade din mâini şi se face ţăndări. În            sfârşit, trezită.) Doamne ,cum te ia valu’!

      NELI: Montre moa…

      TANŢI: Să facem o pauză, sil vu ple! Amintirile mă obosesc…

      NELI (dezamăgită ): Dar abia ne-am urcat în şa! (Îşi dă seama că Tanţi e “dusă”.)Asta mi-i soarta!(Priveşte enervată pendula.) Şi tâmpita de Babiţa nu mai vine!

      TANŢI: N-o fi apărut cumpărătorul.

      NELI: De două luni ?! (Spasm. ) Nenorocita asta de vie…de vie mă omoară! Ah, s-o            văd odată vândută! (Vis cu ochii deschişi.) Cum simt banii în palmă…direct pe            Champ-Elisee mă opresc!

       TANŢI: Partea mea n-o vând. Atât mi-a rămas de la iertat bărbatu-meu, frate-tu Milică. S-o mănânce goangele şi iarba…dar n-o dau .

      NELI: N-ai decât să rămâi în târgu ăsta împuţit, unde marele eveniment e că soaţa bă canului s-a încurcat cu un sergent de pompieri. (Hotărâtă.) În chiar ziua în care            primesc banii o şi întind! (Dulce.) Totuşi…vii ?

      TANŢI: Eu ? Unde ?

      NELI: Te iau cu mine, ţaţo. Descălecăm amândouă chiar în inima Parisului. (Se ridică. O prinde pe Tanţi de umer. Paşi de dans pe o melodie de Piaf. ) Tra- ra-ra- ra!            (Tanţi se lasă purtată cu o mască de uimire neputincioasă pe chip.) Nu fi proas           tă, femeie. Ne instalăm într-o mansardă de pe Rue Avenue. Eu voi ieşi la baluri, la expoziţii şi la şosea.

      TANŢI: Iar eu o să te aştept ca proasta o noapte întreagă. Tot în bucătărie, dar la Paris.

      NELI: Ei, o să ieşim pe înserat, cu două umbreluţe cochete care ne apără de soare şi de vânt, fâş-fâş pe lângă Louvre. (Momentul adevărului.) Şi chiar dacă ai sta în            bucătărie…una e să lâncezeşti lângă cratiţe la Turnu-Măgurele, şi alta lângă Turnu           Eiffel.

      TANŢI: Totuna. Viaţa mea s-a dus. Mai trag de câteva sute de ori aer pe nas, pun mâinile pe piept şi…la verdeaţă.

      NELI (se aşază greu în fotoliu): De asta mă tem şi eu. În curând voi fi o babă de    patruzeci de ani. Mi-am irosit toată viaţa în fundu’ asta de lume rău mirositor.            (Hotărâtă.) Dar nu mă las! Merit măcar un amurg cu seri parfumate, cu rochii             elegante şi plimbări la bulevard. Apropo…să nu uit să-l trimit pe nemernicul de            Costel să-mi ia rochia de la croitor.(Răcnet.)Costel!(Nici un semn.) Unde ofi dobitocul?!

      TANŢI: Adineauri l-am văzut pe băncuţa de sub salcie. Cred că îţi adulmeca glasul.

      NELI: Coosteeel!

      TANŢI: Toată iarna, din zori până seara, a bântuit pe alee, ca un câine zgribulit.

      NELI: Ei şi ? Ăştia-s bărbaţii, ţaţo, nişte câini zgribuliţi.

      TANŢI: Pe îngheţu’ ăl mare, într-o seară l-am găsit aţipit pe laviţa de sub fereastra ta. L-am dus în casă , i-am dat un ceai. Era îngheţat ca un stavrid, abia după un ceas            a putut să mişte buzele. Ştii care a fost prima lui vorbă ?

      NELI: Ei ?

      TANŢI: Numele tău.

      NELI ( în batjocură ): Nu mă-nnebuni!

      TANŢI: Iar asta se întâmplă de zece ierni la rând.

      NELI: Ţaţo, mă plictiseşti.

      TANŢI: Tot vream să te întreb: Ce ai de gând cu el ?

      NELI: Adică ?

      TANŢI: E clar că te iubeşte ca un nebun.

      NELI : Şi ce dacă ?!

      TANŢI: N-ar fi vremea să te măriţi?

      NELI (vexată ): Ţaţo, nu fi penibilă!

      TANŢI: Atunci de ce-l mai chinui ?

      NELI: Pentru că bărbaţii cer, vor, adoră să fie chinuiţi. Orice bărbat e un preş care         te imploră să-l calci. (Strigăt.) Costeel! (Nici un răspuns.) Şi tu ziceai că-mi            moare sub fereastră! (Uşa se deschide cu zgomot şi apare în prag, ca un vifor, Costel . Transpus, somnambulic, emoţionat. Aproape că ia poziţia de drepţi. Neli, rece): Mergi la Tache, croitorul, şi-mi aduci rochia . Îi spui că n-am chef să vin la probă, o încerc acasă şi i-o trimit imediat, tot cu tine. (Costel dă să iasă.) Stai! În drum dai şi pe la pantofar şi-l întrebi de sandalele cu bretele  verzi pe care  mi le-a promis de o lună.(Costel dă să iasă.) Stai! Când te întorci treci pe la cafeneaua din centru, şi la masa a doua, pe stânga, o s-o găseşti pe soră-mea, Babiţa. Spunei toantei că de trei ceasuri aştept vestea cu vânzarea viei, şi dacă n-am un răspuns pozitiv până diseară, o ia mama dracului. (Costel dă să iasă.) Stai ! Eşti cam tont şi le încurci. Repetă!

      COSTEL (face un pas în faţă,ca la serbarea şcolară): Trec pe la croitor şi iau o rochie.

      NELI : Iei rochia mea, tâmpitule…poate-mi apari cu boarfele vreunei spălătorese!

      TANŢI: Neli!

      COSTEL (socoteşte pe degete): Dup-aia trec pe la cafenea…

      NELI: Am spus eu că e tâmpit ?! Tot neamu’ ăsta bărbătesc are o doagă lipsă! (Spre           Costel.) Mai întâi treci pe la pantofar, mă! (Enervată.) Du-te şi repetă pe drum, că mă enervezi! (Costel iese îndoind, mut, degetele. Neli, enervare şi dispreţ.) : Ah, bărbaţii, aceste accesorii ! (Intră Babiţa. Gâfâie sub greutatea a trei-patru plase pline.)În fine, apare şi Mahomed!

      BABIŢA (eliberată de greutăţi): Uf, că grele mai sunt!

      NELI: Unde dracu’ ai stat până acum, cucoană ?

      BABIŢA: Am fost în circuit, dragă, nu se vede ? Am trecut pe la un fost iubit, care e                                             grădinar, şi v-am  adus zarzavaturi proaspete. Un alt iubit din tinereţe m-a dăruit           cu pulpă de viţel a-ntâia.

      NELI: Lasă legumele şi treci la vie.

      BABIŢA: Ho, să-mi trag sufletu’! (Brusc ofuscată.) Bine, dragă, voi staţi ca reginele            pe divan şi eu…fugi încolo, fugi încoace, adu-le la fetiţe morcov şi pătrunjel,            aleargă la arendaş, treci pe la avocat.

      NELI(maliţioasă): Ba pe la cafenea…

      BABIŢA (atinsă): La cafenea ?! (Mimează plânsul.) Aşa-mi trebuie! Mă sacrific pentru ele…şi dumnealor mă iau peste picior. (Suspine adevărate.)

      TANŢI (o mângâie): Eu n-am zis nimica, drăguţă. Aşa e, nu ştiu cum ne-am descurca  fără tine.

      BABIŢA: Ba nu, bine-mi faceţi, călcaţi-mă-n picioare! Eu care v-am fost şi mamă, şi tată, şi soră. (Îşi şterge metodic lacrimile. Brusc înseninată.) Noroc că nu pun la            suflet. (O sărută pe Neli pe frunte.) Aşa eşti, tu măgăriţă. (Extaz.) Fetelor, vă             dau o veste mare!

      NELI: Ai vândut via!

      BABIŢA: Las-o-n supărare de vie!

      TANŢI: Ai tras la Loto şase din şase.

      BABIŢA: Nţ. Vă lăsaţi bătute ? Ei, aflaţi că…m-am îndrăgostit!

      NELI (dezamăgită): Şi eu credeam că,  în sfârşit, ţi s-a întâmplat ceva ca lumea!

      BABIŢA (plutind în sfere înalte): Ce ştii tu, Nelico ?! Păcat că eşti aşa frumoasă, dar ai sufletul de piatră. Nu ştii ce înseamnă să-ţi simţi inima inundată de miresme pri-         măvăratice, ca un…

      NELI: …alizeu ce îţi înfăşoară simţirea într-o boare parfumată şi se înalţă, se înalţă…

      BABIŢA (transpusă) : …da, da, se înalţă în tării, mai sus, tot mai sus…

      NELI: …de unde cade brusc şi fleoşc ca un banal rahat.

      BABIŢA (trezită): Ce lipsă de sensibilitate, Neli dragă. Dacă n-ai fi sora mea…

      NELI (dură): Hai, lasă pastelurile. Nu că m-ar interesa, dar cine-i fraierul ? Sigur nu e din oraş .

      BABIŢA: De ce n-ar fi ?

      NELI: Pentru că toţi cei şase mii patru sute patruzeci şi doi de masculi din urbe, de la adolescent la muribund, au fost deja epuizaţi.

      BABIŢA: Tanţi, o auzi cum vorbeşte ?!

      TANŢI: N-o lua în seamă, o cunoşti doar. (Spre Neli.) Neli, îl mânii pe Dumnezeu.

      NELI: Ce-l amestecaţi pe Dumnezeu în tocana asta de ciuperci ?! Dumnezeu are treabă  cu planetele, cu ploaia care nu mai vine şi uscă blestemata aia de vie, ca să n-o             mai cumpere nimeni. De ce s-ar vârî El în ifosele unei babe prăfuite ?!

      BABIŢA (profund jignită): Eu…babă prăfuită ?!

      NELI: Scuză-mă, voiam să zic…mumie parfumată .

      TANŢI: Neli!

      BABIŢA: Nu, că iar încep să plâng! (Plânge. După trei secunde încetează. Ridică bărbia : furtuna a trecut!) N-are rost să mă consum ca proasta. De ce-aş fi tristă când           de fapt sunt fericită ?! Iubitul meu, dragul de el, mă iubeşte. (Ipostaza fericirii.)           Fetelor, sunt într-al zecelea cer!Am un iubiţel mic, drag şi mic, să-l pupe mica  pe botic!

      NELI: Bănuiam eu că e un căţel.

      BABIŢA (imună): Poţi să zici orice, nu-mi mai pasă. Porţile sufletului mi-s larg desfăcute…

      NELI: Lasă poezia şi spune ce-i cu via.

      BABIŢA: Cu via e bine.

      NELI:  De două luni e bine, însă eu putrezesc în mlaştina asta nenorocită.

      BABIŢA: Avocatul Arghirescu spune că are cumpărător.

      NELI: Numai că, fireşte, omul n-are banii.

      BABIŢA: Ba are şi banii.

      NELI: Atunci ce Dumnezeu n-are ?!

      BABIŢA:  Mai e un mic amănunt: vrea toată via. Cu cramă, cu butuci, cu araci…cu                tot. Toate zece hectare, fără nici un pas mai puţin.

      TANŢI (cu musca pe căciulă): Eu partea mea n-o vând.

      NELI: Ai mai spus, am înţeles. Poţi să crăpi cu ea cu tot!

      BABIŢA: Neli, cum vorbeşti cu Tanţi ?!

      NELI: Ce mă tot pisează cu partea ei ?!  E de fapt partea lui frate-meu. Ea  nici măcar  soră cu noi nu e.

      BABIŢA: Neruşinato! Orice poţi să spui…dar Tanţi ne-a fost mai mult decât o soră.          O soră de o mie de ori mai bună decât tine.

      TANŢI: Las-o, Babi…ştiu că e proastă de gură. (Calmă, gravă.) Pot să şi crăp, dar n-o vând. V-am crescut, v-am slujit fără simbrie. Dar cât trăiesc eu, fâşia mea de            vie rămâne acolo. După ce închid ochii, faceţi ce vreţi.

      BABIŢA: Eu parcă mi-aş vinde partea. Oricum stă acolo, paragină. Veronel zice să            fac cum vreau eu.

      NELI: Cine dracu’ mai e şi Veronel ăsta ?

      BABIŢA: Iubitul meu. Zice: Iubirea vieţii mele, tu hotărăşti. Nu zestrea, ci sufletul           tău îl vreau. Nu sună a Shakespeare ?!

      NELI : Ba sună a doagă. Lipsă. Deci…şi tu ai vinde ?

      BABIŢA: Mai mult de gura ta. Mie nici nu-mi prea pasă. Dacă iubire e…

      NELI: …totul e bulbucat şi penibil ca un broscoi răscopt. (Revenind la afaceri.) Păi              atunci ar fi la vânzare două fâşii din trei. Nici aşa nu vrea mangafaua ?             

      BABIŢA: Arghirescu zice că bibicul vrea ori tot, ori nimic.

      NELI: Să-l ia dracu’şi pe Arghirescu! (Disperare.) Doamne, pentru ce mă pedepseşti? Păcatele cui le răscumpăr ? Putrezesc în cocina asta împuţită pentru că două babe scofâlcite, un dobitoc de avocat şi un client falit nu-şi potrivesc bobii. E drept,           Doamne ?

      BABIŢA (senină, îşi aranjează coafura): Oricum Dumnezeu nu te aude. Chiar tu spuneai că are treabă cu ploaia şi planetele. (Oglinjoara!) Oh, nu mi-s puţin palidă,          fetelor ? Mă consum atâta cu micile voastre necazuri şi uit esenţa vieţii mele care e Fericirea. (Îşi priveşte ceasul. Dezastru!) Vai, dar trebuie să fug! Mă aşteaptă           micul meu drag, mergem la cinema. Am şi întârziat! (Din uşă, şoaptă.) Dacă          sunteţi cuminţi şi aveţi noroc, diseară trec pe la voi şi vi-l prezint pe Făt-Frumos.          O să leşinaţi. Pa! (Iese. Gata să se ciocnească în prag cu Costel.)

      COSTEL (gâfâind): Iaca jerseul.

      NELI: Rochia, prostule.

      COSTEL: Pantofii nu-s gata.

      NELI: Mă şi miram să fie. Soarta e soartă: ar fi culmea să ţopăi prin mlaştină în pan-           tofi din piele de crocodil. 

      COSTEL (numără pe degete): Mai era ceva, dar am uitat. Am repetat într-una până în centru. Unu-rochia. Doi-papucii. Trei…Unu-doi-trei, număram. Când trec pe           zebră, mă sperie un claxon. Pun din nou piciorul pe trotuar: am rămas numai cu            rochia şi pantofii. Să mă pici dacă mi-am adus aminte restul! (Privire candidă.)           Asta era! (Revelaţie!) Cafeneaua! (Dă să fugă “la reparaţie”.)

      NELI: Cafeneaua şi pipiţa… Nu mai e nevoie. Între timp pipiţa a trecut pe la domiciliu. (Costel rămâne în prag.) Ce mai stai ?  Fugi şi urmăreşte claxonul!(Costel dă să iasă.) Stai! Mergi la avocatul Arghirescu şi spune-i că mâine trec pe la el. Mă            ocup personal de vie, lua-o-ar dracu’! (Costel vrea să iasă.) Stai! Până mâine să            nu te mai văd pe alee că-mi sperii fazanii. (În sfârşit, Costel iese. Neli se întinde           pe fotoliu. Are o evidentă durere de cap.) Ufff !  Doamne, ce lume idioată! Acum            ştiu: Dumnezeu nu e nici crud, nici nepăsător, nici mânios. E numai ironic. Nu            suntem decât o carte cu caricaturi ambulante. Un muzeu cu figurine din ceară de            trântor. Dar scap eu de-aici! (Datoria!) Tanţi, pauza n-a fost cam lungă ?

      TANŢI:  Pauzele lungi şi dese…

      NELI: …ne lovesc în interese. (Pe cai!) La conversation!

     TANŢI: Mon Dieu…mai bine la galere!

      NELI (suflet de piatră): U pui je truve iun bon restaurant ?

      TANŢI: Unde jo truve un azil de bătrâni ?! Cu linişte, cu verdeaţă, cu alei umbrite…          (Revenire în peisaj .) C-est că tu di, monseur ?

      NELI: Pardon, madmoazel.

      TANŢI: Jo ublie mereu, escuze moa.

      NELI: Aşa, ţaţo, vezi că merge ?!

      TANŢI: Marşe. Jo marş, tu marş, el marş. Toată lumea…marş!

(În prag apare Victoria. O călătoare obosită însoţind o bocceluţă.)

      VICTORIA: Bună ziua.

      NELI (pieziş): Greşeală, cucoană, gara e vizavi.

(Victoria înaintează cu paşi siguri,ca şi cum ar cunoaşte bine terenul.Se opreşte în mij-locul camerei, bocceluţa îi atârnă, inertă. Tanţi o recunoaşte încet, progresiv şi o urmă-

reşte fix, cu ochii măriţi.)

      VICTORIA (lasă bocceluţa să cadă. Face câţiva paşi împrejur, măsoară tavanul, mobila, pereţii): Aş merita să mi se răspundă măcar la bună-ziua. Sunt sora voastră, Vic          toria. (Tanţi, cu ochii în lacrimi, se apropie de Victoria, o atinge încet, ca pe o mumie.)

      NELI (imperturbabilă): Iar eu sunt regina mamă Victoria. Ba nu: sunt Napoleon al           cinşpelea.

      TANŢI (se lipeşte de “fiinţă”, o pipăie): Ba ea e! Mon Dieu…ea e! Uite-i ochii…sunt ochii ei!          

      NELI: Şi ce dacă sunt ochii ei ? Ochii care nu se văd douăzeci de ani au uitat să se uite. Sunt reci. Inerţi. Nici o lacrimă nu poate să-i învie.

      TANŢI (nedezlipindu-se de fiinţa cea nouă. O ţine strâns îmbrăţişată,ca o căpuşă pe lăstar): Victoriţa! Mon Dieu, numai tu faci  minuni  Ea e! Ea e!

      VICTORIA: Eu sunt, Constanţa. (Adulmecă aerul.) Ce dulce e aerul de acasă!  

      TANŢI (încă în transă, de emoţie joacă mărunt, pe loc): Ţi-o fi foame! Să-ţi aduc     ceva…

      VICTORIA:  Mai târziu, Constanţa. (O mângâie.) Avem vreme pentru toate.

      TANŢI: Stai mult ?

      VICTORIA: Am venit ca să rămân. (Spre Neli.)  Numai dacă nu deranjez pe cineva.

      NELI: În privinţa asta nici o grijă, duduie. Unde sunt trei cucuvele, e loc şi pentru a          patra.  

      VICTORIA: Doamne…totuşi acasă! (Se apropie de fotoliul Nelei. Îngenunchează.         Îşi apropie faţa de a ei şi o priveşte fix, insistent. ) Te-ai făcut frumoasă, drăcoai          co! (Îi dă un bobârnac. Neli, rece, nu are nici o reacţie.) Când am plecat erai o          făşneaţă de cinşpe ani…eu o jună deşelată de douăşunu. Ţin minte când mi-ai fu          rat pantofii noi de lac, cu tocuri înalte, şi ai exersat singură prin cocina porcilor           până le-ai rupt tocul. M-am supărat, era singura mea pereche de pantofi. Dar te-am iertat repede. Ai fost mereu preferata mea, nebuno! (În şoaptă.) De douăzeci de ani te port în inimă ca pe o icoană.

      NELI: O icoană cu margini de coada-vacii . Nu mă plictisi, cucoană!

      VICTORIA (tot şoptit): Tu poţi să zici ce vrei, eu tot te iubesc. Nu-ţi cer să mă   iubeşti şi tu. Dar tot ai putea să-ţi arunci pentru o clipă platoşa aia din spini şi să-mi dai          un pupic. (Neli rămâne nemişcată, parcă de piatră.)

      NELI: Nu sărut morţii.

      VICTORIA: Dar nu sunt moartă, micuţo.Uite, sunt aici, lângă tine, îngrozitor de vie.      

      NELI: Pentru mine eşti moartă şi vei rămâne moartă pentru totdeauna. Am suferit mult când ai plecat. Nu puteam să mănânc, nu puteam să dorm. După o vreme, tata şi          mama mi-au spus că ai murit. Mama ţi-a făcut colivă. Cu grâu proaspăt şi bombo           nele roz. Am gustat şi eu. Era bună. (Victoria se ridică.)

      TANŢI: Victoriţo, pe unde ai umblat, fato, atâta amar de vreme ?

      VICTORIA ( evident afectată de ultimele cuvinte ale Nelei ): Prin Lume. Am tăiat Planeta în lung şi-n lat. De la Viena, la Amsterdam. Cu trenul, cu vaporul, cu picio-          rul. La Paris…(Neli tresare la auzul numelui oraşului iubit.)

      NELI (nu se poate abţine): Ai fost şi la Paris ?

      VICTORIA:  Doi ani .

      NELI: Trebuie să fii nebună să pleci de pe malurile Senei ca să te afunzi în văgăuna asta.

      VICTORIA: Apoi încă  trei ani în America, doi în Argentina, câteva luni la Canberra. Şi din nou la Paris. De acolo vin .

      NELI ( clatină din cap): Un caz trist de revenire târzie şi inutilă la sânul matern. Apropo…mama a murit. Şi tata. Şi nici noi nu ne simţim prea bine. Simple amănunte,          nu-i aşa ? ( Victoria lasă capul în jos, vinovată.) Am o singură nedumerire: Ce           mai cauţi aici, femeie ? Nu eşti decât o moartă care se întoarce într-un cuib mort.

      TANŢI (candidă): Dar eu sunt încă vie!

      VICTORIA: Şi eu sunt la fel de vie…Apropo, ce mai face via ? Aveam o vie frumoasă. Ţin minte, când se pârguiau strugurii luam în palmă un ciorchine uriaş, cu boabele cât Luna. (Şoaptă spre Neli.) De tine şi de vie mi-a fost cel mai dor, prostuţo.

      NELI (cu duşmănie): Mai puţin de mine, dar de vie, sigur!

      VICTORIA: O…o…dacă ştiam că te burzuleşti din nou, nici nu aduceam vorba. Pe tine orice cuvânt te înveninează ?

      NELI: Nu–i orice cuvânt. De cum ai intrat, am fost sigură!

      VICTORIA: De ce ?

      NELI: Că te interesează via.

      VICTORIA: Da, mă interesează. Ţi-am spus: şi pe ea o iubesc.

      NELI:  Fii cucoană serioasă. Am trăit s-aud pe cineva că iubeşte o vie!

      VICTORIA: Eu o iubesc.

      NELI: Mă crezi tâmpită ? Nu via o iubeşti, ci preţul ei.Vasăzică…de ce să parcelăm via  în trei fâşii, când putem s-o împărţim în patru ?!

      VICTORIA: Chiar: De ce s-o împărţim ?

      NELI: Pentru ca s-o vindem, turisto!

      VICTORIA:  Dar eu nu vreau să vindem via. Orice, numai via, nu.

      NELI (culmea isteriei): Asta-ţi lipsea, Neli tâmpito! Nu e de ajuns că ţi-ai pierdut anii cei mai frumoşi în mocirla asta ? Doamne, te mai întreb încă o dată : Pentru ce           mă pedepseşti aşa de aspru ? Toată viaţa mea nu e decât un şir de ghinioane legate de            asta nenorocită. Când apare un cumpărător, n-are banii, când are banii, o vrea doar întreagă şi, aproape firesc, două toante nu-şi vând părţile lor. Şi ca totul să fie foarte palpitant se iveşte şi a patra moştenitoare. În curând vor veni în prag şi morţii din cimitir, toţi cu un gând precis: să aibă fiecare fâşia lui . (Se ridică .) Nu, că-nnebunesc! Mi-am pus atâtea speranţe în banii ăştia, am suferit  atâţia ani pentru ei…şi acum nu-mi ajung nici pentru tramvai. Asta în cazul cel mai fericit,  pentru că pe moştenitoarea-turistă a apucat-o brusc şi iremediabil dragul de pământul natal şi, evident, nici ea nu vrea să vândă. (Hotărâtă.) Dar nu-i nimic: Am să plec chiar fără nici un ban. Voi face trotuarul pe malurile Senei şi tot nu voi rămâne aici! 

      VICTORIA: Nu ştii ce înseamnă  să facitrotuarul!

      NELI: Tu ştii : se observă.

      VICTORIA: A unsprezecea poruncă:  Să nu dispreţuieşti.

      NELI: Tu meriţi dispreţul.

      TANŢI: Neli !

      NELI: Nici de curvă nu eşti bună. Unele se întorc după un an în Mercedes. Ţie ţi-au trebuit douăzeci de ani ca să apari în prag cu o bocceluţă şi să-ţi înfigi pintenul în           fâşia mea de vie. Îmi ceri să te iubesc ? Pentru ce te-aş iubi ? Pentru că îmi risipeşti            şi ultima speranţă ? (Tăcere îngheţată.)

      TANŢI (Victoriei): Eşti obosită, hai să-ţi arăt odaia ta. (Ies împreună.)

      NELI (singură): Toţi îmi cer să-i iubesc. Dar eu sunt depozit de iubire ?! Şi ce primesc în schimb ? Iubirea lor! Nu preţuieşte nici o para. Nu vreau nimic de la nimeni.             Nimic. Nimic. Nimic! La dracu’, iar mă doare capu’!  (Apare Costel. Păşeşte încet, adulmecând. După doi paşi se opreşte şi priveşte în jur, cu teamă.Neli,cu capul în palme) Care eşti ? 

      COSTEL: Eu. Stt!

      NELI (grimasă): Tu ce mai vrei ? Ţi-am spus să pleci, pleacă!

     COSTEL: Am pândit până ce n-am mai auzit voci. Atunci am ştiut că eşti singură.

      NELI: Pari foarte inteligent.

      COSTEL (sincer impresionat) : Crezi ?!

      NELI: Glumeam, desigur. Dar n-am chef de conversaţie. Mă doare capu’.

      COSTEL: Te-am ascultat când vorbeai singură…

      NELI:  Între un cretin şi un curios nu-i nici o diferenţă.

      COSTEL: Vorbeai despre iubire. Ştii că la mine o poţi găsi în orice cantitate.Cu blidul. Cu sacul. Cu tona.

      NELI: Nu mă plictisi.

      COSTEl: Chiar şi cu vagonul.

      NELI: Eşti un mbecil.

      COSTEL: Sunt tot al tău .

      NELI: Idiot .

      COSTEL: Idiotul tău.

      NELI: La ce bun un idiot ?!

      COSTEL: Fă cu mine ce vrei.

      NELI: Mi-aş şterge pantofii pe surtucul tău.

      COSTEL: Ah, nu cred că aş suporta o asemenea fericire!

      NELI (uşor amuzată): Mă, da’ tu eşti diliu rău de tot!

      COSTEL: Tu m-ai adus în halul ăsta, tu lecuieşte-mă!

      NELI: Te-aş lecui cu un picior în boaşe.

      COSTEL : Lecuieşte-mă, iubirea mea! Loveşte-mă, calcă-mă-n picioare!

      NELI: Nu mă ruga de două ori!

      COSTEL: Te implor!

      NELI : Dacă nu ieşi, chiar te calc.

      COSTEL: Uite că nu ies!

      NELI: Hai că mă exasperezi! Ieşi, potaie!

      COSTEL: Nu ies până nu-mi dai binecuvântata pedeapsă. O aştept ca pe o izbăvire.

      NELI: Ţi-arăt eu izbăvire! Ieşi!

      COSTEL: Nu ies!

      NELI: Nu ieşi ?! Vezi tu, lighioană!

      COSTEL: Arată-mi! Fac tot ce porunceşti. Porunceşte!

      NELI: Da ?! În genunchi, canalie! (Costel se aruncă în genunchi.) Târăşte-te  (Costel se târăşte.) Aşa…Pe coate şi pe burtă . Ca o râmă!

      COSTEL: Ca o râmă, stăpână! (Continuă “ travaliul “.) 

      NELI (scârbită ): Ajunge!

      COSTEL: Mai biciuieşte-mă, prinţesă! Încă nu mi s-a ostoit focul.

      NELI: Îţi poruncesc să te ridici! (Omul se ridică.) Şi dispari…dracului!

     COSTEL (salutând ): Cum spui tu , regino!

      NELI: Dispari!

      COSTEL ( din prag, cu o mască fericită pe chip ): Ah, pe azi mă simt izbăvit! Ce dulce e glonţul tău, Iubito! (Iese.)

        NELI: Ce băltoacă! Doamne, chiar nu mă poţi suferi ?! Vrei ca din disperare să mă           aliez cu Diavolul ? Sunt în stare să mă sui în colivia oricui mă poate feri de miasmele           mlaştinii în care Tu m-ai lepădat .(Apar, aproape îmbrăţişate, Tanţi şi Victoria.)

      VICTORIA ( melancolică ): Nu e nimic schimbat. Totul arată întocmai ca acum douăzeci de ani. (O sărută pe Tanţi. ) Pentru asta ţie trebuie să-ţi mulţumesc.

      NELI: Şi Iuda săruta  frumos.

      VICTORIA: Cuvintele tale otrăvite nu mă mai rănesc. Poţi spune orice. Mi-am regăsit  iatacul: Iată suprema fericire! (În prag apare Babiţa.)

      BABIŢA (radioasă) : Suprema fericire e aici, în inima mea!

(Dă cu ochii de Victoria . Se opreşte, stânjenită .)

      NELI: Nu te ruşina, suntem în familie. Ţi-o prezint pe sora noastră Victoria. Ţi-o mai aminteşti ? Hei, fă un efort, ce naiba! Douăzeci de ani a tot răsucit meridianele  iar acum s-a plictisit, a coborât de pe măturoi şi a venit să ne vadă.

(Victoria se repede şi îşi îmbrăţişează sora. Babiţa acceptă sărutul uşor neutră.)

      VICTORIA: Ce mai faci ?

      BABIŢA (evident cu gândul la Fericirea proprie): Bine. Tu ?

      TANŢI (spre Babiţa): Ziceai că mergi la film cu noul tău iubit.

      BABIŢA (îmbujorată): Am şi fost…da’ am ieşit pe la jumătate. Era un western plicticos. În plus, un John Wayne de pe rândul din spate, mereu protesta, cică…ce ne           tot sărutăm ?! Era gelos, dolofanul.

      VICTORIA: Şi unde ţi-e iubitul ?

      BABIŢA: L-am lăsat în grădină, lângă stratul de ţelină. N-a vrut să intre : se auzea din casă o voce străină. E aşa sfios!        

      TANŢI (sincer curioasă): Prezintă-ni-l, dragă.

         BABIŢA: Acuşi. (Fluieră haiduceşte. Apare în prag un tânăr. Băbica îl prinde cu graţie de mijloc.)  El e Veronel. (Stupefacţie reţinută: diferenţa de vârstă e stridentă.)

      NELI: I-ai adus şi scutecele?

      BABIŢA (mândră): Vă place ?

      VICTORIA: O-o!

      TANŢI: A-a!

      BABIŢA: E frumos, nu-i aşa?Dar principala lui calitate e că mă iubeşte ca un nebun.

      NELI: Un diagnostic ce pare exact.

      BABIŢA (lui Veronel): Treci şi sărută-le labele la coniţe. (Şoaptă.) Face impresie! (Veronel trece, voiniceşte şi cu mult afect ,la sărutări de mâini. Mânuţa Nelei o sărută îndelung şi nu o lasă decât după ce aceasta, cu o smucitură, şi-o eliberează.)

      TANŢI (spre Babiţa): Spune-i,dragă, să scoată o vorbă, să-i auzim şi noi glasul.

      BABIŢA: Veronel dragule, spune ceva!

      VERONEL: Beeee!

      TANŢI: Şi cum l-ai găsit, Babi ?

      BABIŢA: Mergeam pe stradă, când am simţit o mică bătaie pe umăr. Doamnă, aud,           v-a căzut pempărsul. Îmi scăpase batista… Când ridic ochii…el, Adonis! Pardon, zic, domnişoară. A fost un cup de fudrî. Ne-am îndrăgostit amândoi pe loc şi iremediabil. Nu-i aşa, puişor ? ( Veronel clatină repetat şi bovin din cap.)

      VICTORIA (sinceră ): Babi dragă, nu cumva e mut ?

      TANŢI: Pare speriat de bombe .

      NELI: Nu e decât cretin.

      BABIŢA: E numai timid, dragă, dar îşi revine. (Scurt.) Azi e marţi, iar sâmbătă           suntem la altar.

      TANŢI: Aşa repede ?!

      BABIŢA: Nu mai suportăm să stăm departe unul de altul nici măcar o clipă în plus!           Voiam s-o facem joi, dar n-a vrut popa, că-i zi de post. Ah, fetelor, nici nu ştiţi cât sunt de fericită! (Îi dă un pupic dulce viitorului mire.) Tanţo, tu-ţi aduci aminte unde am pus voalul, când am vrut să mă mărit ultima oară ?

      TANŢI : E pe sus , pe undeva. Hai să-l căutăm. (Tanţi, Babiţa şi Victoria ies.)

      NELI (lui Veronel ): Măi muţulache, eu parcă te ştiu de undeva.

      VERONEL: Eu te ştiu de-o veşnicie, iubito.

      NELI: Ie-te-te, vorbeşte mumia! Eu nu sunt iubita ta, graure. Cred că mă confunzi cu proasta de soră-mea. ( Veronel îngenunchează şi, nemişcat, o priveşte cu nesaţ.)

      VERONEL: Eşti frumoasă ca un înger.

      NELI: Hai sictir.

      VERONEL: Şi poaspătă ca o lăptucă în roua dimineţii.

      NELI: Acum ştiu de unde să te iau. Eşti electrician la ICRAL, te-am văzut cocoţat pe un  stâlp când am fost să plătesc gunoiul.

      VERONEL: Stăteam acolo de o săptămână: aşteptam să apari tu.

      NELI: Ridică-te, acuşi vine cineva.

      VERONEL: Nu-mi pasă!

      NELI: Mie îmi pasă. Sus!

      VERONEL: Numai dacă îmi dai un pupic.

      NELI:  Nu pot, n-am la îndemână sticluţa cu extractul de cucută. Dar de ce îţi baţi joc de soră-mea, sticlete ? Vrei cumva partea ei de vie ?

      VERONEL: Nu vreau nici un şfanţ, icoana mea .

      NELI: Atunci ce pofteşti ?

      VERONEL: Pohta ce pohtesc eu eşti tu, îngere .

      NELI: Ce ai tu cu mine ?

      VERONEL: Te-am văzut acum doi ani la expoziţia canină de la Foişor. Stăteai lângă subprefect, erai în rochia roz cu tafta albastră. Te apăra de soare umbreluţa cu           ciupercuţe mărunte, mărunte, şi privirea ta m-a pătruns ca un cuţit până în inimă.                

      NELI: Nu-mi amintesc să te fi văzut.

      VERONEL: N-aveai ochi pentru mine, scumpete. Păreai că n-ai ochi pentru nimeni,           ceea ce m-a mai liniştit: zâmbetul tău era ascuţit ca un pumnal şi străpungea norii, spre Dumnezeu. Eu, măruntul, eram pe scenă cu echipa, reparam un reflector.

      NELI: Mai curând îmi amintesc de un ciobănesc suplu, purtat în zgardă de o damă burduhoasă.         

      VERONEL: De atunci te visez în fiecare noapte. Eşti icoana la care mă închin în fiecare zi. Îţi adulmec paşii ca ciobănescul de la expoziţia canină.

      NELI: Nu mă plictisi. Adineauri a ieşit în brânci unul ce ţi-e geamăn. Ia-i urma!

      VERONEL: Nu mă izgoni, te implor! Fiecare clipă cu tine…

      NELI: …e cât un an pe bulevardele astrale. E veche! Spune mai bine de ce joci comedia asta cu nătânga de soră-mea.       

      VERONEL: Din pricina ta, speranţo. Am încercat să mă apropii de tine în toate felurile. Zadarnic. Atunci mi s-a aprins un beculeţ. Trei zile am urmărit-o pe hoaşca de           soru-ta. Noroc că tâmpitei i-a căzut batista pe trotal.

      NELI: Canalie!

      VERONEL: Am o singură scuză: nu-mi mai aparţin. Gânduri, sentimente, lacrimi…

           toate sunt ale tale.

      NELI: Gura! E clar că eşti dus cu pluta. Chiar…te-ai însura cu Babiţa ?

      VERONE: Dacă vom fi cumnaţi, am să stau în sfârşit lângă tine!

      NELI: Ştiam eu că toţi bărbaţii sunt nişte porci. Afară!

      VERONEL: Sfera mea strălucitoare, viitorul meu luminos!

      NELI: Afară!

      VERONEL: Lumina mea!

      NELI: Lumina mă-tii! Vira! Chem poliţia, chem pompierii!

(Speriat,Veronel fuge spre uşă. În urma lui, Neli îi aruncă papucii. Celelalte trei surori apar pe uşa interioară.)

      TOATE TREI: Ce e zgomotul ăsta ?!

      BABIŢA: Unde e iubitul meu iubit ?

      NELI : L-au chemat urgent Papa să repare lumina verde din curcubeu .

      BABIŢA (liniştită, îşi pune voalul): Nu-i aşa că-mi stă bine, fetelor ?!

      TANŢI: Ui, Babi, tu e tre foarte joli!

 

 

                                                                *

 

 

                                                     

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

                                               ACTUL II

 

                                                        SCENA 1

 

Tanţi, singură .

      TANŢI: Prezent interogatif: Şante-je ? Pase compose: E-je-şante ? Plus că parfe: Ave je-şante ? 

(Apare Victoria .Câteva clipe ascultă. Tanţi, foarte concentrată, nu-i observă prezenţa.)

      VICTORIA:  Me permete-vu…

      TANŢI (trezită ): A, tu erai ?

      VICTORIA: Ce faci ?

      TANŢI: Îmi fac lecţiile.

      VICTORIA: Pari o elevă silitoare.

      TANŢI (oftează ): Năroada asta de Neli mă terorizează!

      VICTORIA ( zâmbind ): I-ai prins frica…

      TANŢI: Mai rău decât de câinele Dingo! (Încet.) Aş sta şi-n limbă numai să n-o supăr.  E o zurlie, dar o iubesc ca pe fi-mea. ( Speriată.) Să nu-i spui!

      VICTORIA: Je n-os pa!

(Victoria îşi toarnă un pahar cu apă şi înghite un pumn de pilule .)

      TANŢI: Nu te simţi bine ?

      VICTORIA: Aşa păţesc când schimb apa şi aerul.

      TANŢI: Ieri după-masă n-a ieşit deloc din odaie…

      VICTORIA (evident indispusă de subiect ): Trece, Constanţa. (Intră Neli.)

      NELI: Mă calcă pe nervi când o strigi ca pe un port la mare.

      VICTORIA: Aşa-i zic eu dintotdeauna. Te deranjează, Constanţa ?

      TANŢI: Deloc. Îmi aduce aminte de tata. El mi-a pus numele ăsta. Era hamal în portul Constanţa. (Melancolie.) Toate s-au dus aşa de repede! Parcă n-am avut           niciodată părinţi. Parcă m-am născut dintr-o dată bătrână.

(Victoria dispare pe uşa interioară.)

      NELI: Nu pare în apele ei.

      TANŢI: De ce te miri ? Mereu o înţepi. Parcă ai fi un arici zburlit, fato.

      NELI: Dar de ce te-ai gătit aşa ? Pleci cu vaporul ?

      TANŢI: Ies în oraş.

      NELI: Ţi-o fi repartizat şi ţie Babiţa vreun iubit ?

      TANŢI: Pentru mine băbaţii sunt o carte pe care am citit-o demult, dar nu mai îmi amintesc nici măcar culoarea coperţilor. Însă nu-i urăsc.

      NELI: Cine a zis că eu îi urăsc ? Nu poţi urî niste preşuri. Ah, toată viaţa mi-am dorit să calc încet, leneş, cu pantofi cu tocuri cui peste un preş uriaş urzit măcar din o           mie de bărbaţi. Totuşi, ieşi la un iubit ?     

      TANŢI: Mă duc la Arghirescu .

      NELI: Avocatul ? N-ai gusturi rele.

      TANŢI: Merg ca să-i spun că sunt de acord să vând partea mea de vie.

      NELI: Dar ziceai…

      TANŢI: Zilele astea m-am tot gândit…şi m-am tot gândit. Cum să mă pun de-a curmezişul visului tău ?! Eu sunt doar un suflet cu chirie. Tu eşti încă tânără, frumoasă.          Şi ai dreptate : aici te iroseşti. 

      NELI: E frumos ce vrei să faci, dar nu vreau daruri de la nimeni.

      TANŢI: Eu sunt…nimeni ? Mă gândeam că-ţi sunt ca o soră…

      NELI: Tanţi, nu-ţiport pică pentru că nu vrei să-ţi vinzi partea. Ştiu că o păstrezi        pentru Tavi. Te înţeleg, e fiul tău.

      TANŢI: N-am pentru ce s-o mai păstrez. Pe Tavi simt că n-o să-l mai văd niciodată.           Îmi mai trimitea câte o vedere. De la o vreme, nimic.

      NELI: Nu pot să primesc pomană. Eu sunt cactus, nu o vacă.

      TANŢI: Chiar dacă nu accepţi, eu tot o s-o fac. N-am nevoie de vie. (Hotărâtă.) Partea mea de bani ţi-o dau ca să ajungi la Paris.(Sună telefonul. Ridică receptorul.) Alo? Alo…(Spre Neli.) Vorbeam de Paris şi vine Parisul la noi. Un franţuz!           Contesa Vichi ? Ladres greşit, monseur. Isi madam Constanţa.Ui, la nom du va           por. O revoar!(Pune receptorul în furcă.) Ori e sadic, ori e tâmpit.Şi ieri a mai           sunat de trei ori. Sau e un farseor. “Şatelen du Loara !” Lumea e plină de aiuriţi.

      NELI: Tanţi, totuşi nu pot să primesc darul tău.

      TANŢI: Nu mă poţi opri. M-ai întrebat unde mă duc: ţi-am spus.

( Intră Victoria.Tanţi se mai aranjează puţin în oglinda mare din salon şi iese. Surprin-

 zător, acum Victoria are o mină proaspătă . Pare chiar pusă pe şotii: trece pe lângă

 fotoliul Nelei şi-i aruncă prin aer un bobârnac. Neli se fereşte: nu pare dispusă să

 intre în joc.)

      VICTORIA: Uşor, frumoaso, că nu te mănânc! (Continuă provocarea: îşi apropie degetul întins ca un  băţ  vârât prin gratiile cuştii unui leu.) Hai, leoaico, muşcă! ( Neli nu reacţionează.) Varsă-ţi veninul, viperă mică. Mă,dar tu eşti nu numai a          dracului, eşti şi a dracului de frumoasă! Şi-ţi stă bine cu boticu’ lăsat! Ai face          furori şi la Paris, parol! (Pardaillan!) Crezi că mi-e frică de tine ? Eu sunt îmblân          zitoare de tigri, fetiţo. (Se aşază alături, pe braţul fotoliului: o atinge încet, cu          palma. Apoi o prinde brusc de după umeri, o îmbrăţişează. Neli se opune, dar,          evident, fără convingere: un spasm mic. Şi atât.) Uşor, uşor la mama în braţe!          Sunt mai tare decât tine, ştii asta. Ghetoul m-a călit, drumurile m-au îndârjit. Şi tu nu eşti decât o pisicuţă moleşită de căldurică. Miaaau! Aşa…aşa…stai la mămica-n     poală, tigruţo. Hai, torci, torci…(Un alt mic spasm.) Cu mine nu faci pe nebuna! A… şa! Acum iar e cuminte fetiţa şi mama îi dă lăptic dulce. Tu ai fost fata mea, ştii bine. Mama n-avea vreme, toată ziua cu munca, se săturase şi de prunci, şi-atunci ai rămas în grija mea, eu te-am legănat, eu te-am mângâiat . Îţi mai aminteşti mângâierile mele ?

      NELI (scâncind): Îmi aduc aminte cât mi-ai lipsit. Am rămas ca orfană. Cum m-ai putut lăsa orfană ?

      VICTORIA: Sunt momente când trebuie să-ţi iei viaţa în propriile mâini. Crezi că mi-a fost uşor să te părăsesc ?

      NELI: Însă te-ai gândit că eu rămâneam singură ?

      VICTORIA : Mai erau mama, tata… ceilalţi.

      NELI (îndârjită ): Dar… ceilalţi nu erau tu, ştii bine.

      VICTORIA: Ştiu, mâţă mică. Şi nu crezi că am suferit destul la gândul că te ştiam atât de departe de mine ?

      NELI: Măcar să mă fi luat cu tine!

      VICTORIA: Crezi că nu m-am gândit ? Dar nu se putea. Doar n-am mers în croazieră!

      NELI: De-atunci ceva s-a rupt în viaţa mea. M-am sinţit brusc a nimănui. Lumea spunea că sunt frumoasă. Uram faptul că eram frumoasă. Frumuseţea am resimţit-o          ca pe o povară. Am vrut cu orice preţ să o alternez. Şi n-a fost greu. Prima dată          mi-am făcut singură o platoşă de spini. Dar n-a fost de-ajuns. Eram încă o copilă          când m-am aruncat în braţele primului venit. Tiparul clasic: beţiv şi afemeiat.

      VICTORIA: Nu ştiam că ai fost măritată.

      NELI: De unde să ştii ? Tu erai plecată peste mări şi ţări ca să iei viaţa în piept.Căsnicia mea s-a făcut repede ţăndări. A fost prima izbândă împotriva propriei vieţi…Dar ce-ţi spun eu ţie toate astea ?(Se răsuceşte şi se desprinde din îmbrăţişare. Sare în faţa fotoliului.)

      VICTORIA (peltic): Oh, pisicuţă, iar ţi-au ieşit gheruţele ?!

      NELI (dur): Nu sunt pisicuţa ta! 

      VICTORIA (uimită de brusca schimbare): Neli!

      NELI: Nici o Neli! Pentru tine mă numesc cel mult Cornelia!

      VICTORIA: Dar ţi-am spus: Te iubesc…

      NELI: Ţine-ţi iubirea pentru tine, hoaşcă itinerantă!

      VICTORIA: Neli!

      NELI: Curvă internaţională! Ai vrea să te iubesc ? Când am avut nevoie de iubirea ta, te-ai pierdut în ceaţă. Nu-ţi datorez numic. Nu datorez nimic nimănui!

(Intră Babiţa. E abătută. Abia îşi reţine lacrimile. Şi, în sfârşit, le dă  frâu liber.)

      BABIŢA (prăbuşindu-se în fotoliu): Fetelor, sunt distrusă!

      VICTORIA: Ce s-a întâmplat, Babi ?

      BABIŢA: Viaţa mea e ţăndări. (Dă ochii peste cap: impresie de leşin.) 

      VICTORIA (se repede spre ea): Babi, ce ai ? Revino-ţi, fată dragă! (Spre Neli, speriată.) Fugi şi-adu repede oţetu’!  

      NELI (liniştită): Lasă că-i trece.

      VICTORIA (culmea panicii): Ba nu, i-e rău! (Îi trage câteva palme.)

      BABIŢA (trezită): La naiba…nici chiar aşa! (Îşi recapătă brusc aplombul.) Fericirea mea e praf şi pulbere. Totul e distrus şi pluteşte în abisuri.

      NELI: Aud opereta asta de douăzeci de ani.

      BABIŢA (imperturbabilă în nefericirea ei): Sunt moartă. Nu…nu cred c-o să-mi mai revin vreodată.

      NELI: Trece. Cu puţin oţet îndoit cu vin.

      VICTORIA (încă alarmată): Dar ce s-a întâmplat, drăguţă, spune odată!

      BABIŢA: M-a părăsit guzganul.

      VICTORIA: Care guzgan ?

      BABIŢA (din rărunchi): Iubitul. Lu-a-l-ar dracu’ iubit!

      NELI: Nici fraierii nu-s veşnici.

      BABIŢA: Imbecilul. Canalia. Fanariotul.(Iar semne de leşin. Îşi revine imediat.) A         fugit cu o stripteoză.

      NELI: Tot ceva legat de-un stâlp.

      VICTORIA: Dar cum ?

      BABIŢA (oftat lung): Simplu: S-a evaporat. Fie blestemat neamul bărbătesc în vecii

          vecilor!         

      NELI: Amin!

      BABIŢA (îşi şterge lacrimile): Acum…asta e. N-o să mor eu din cauză că m-a părăsit un bărbat. (Sechele.) Totuşi…sufăr. De ce sufăr, fetelor ?

      NELI: De proastă.

      BABIŢA (spre Neli): Suflet de piatră! Nu-ţi e milă de soră-ta ?

      NELI: Nu.

      BABIŢA (se ridică): Plec să sufăr în tihnă. (Spre Neli.) Cu tine nici să mor nu pot.

      NELI: N-o să mori.

      BABIŢA: De unde ştii ?

      NELI: Prostia nici măcar nu doare.(Babiţa iese.)

      VICTORIA: Mă duc să mă întind şi eu puţin.(Iese.Intră Costel. Priveşte în jur,speriat.)

      COSTEL: Am aşteptat să fii singură…

      NELI: Care dracu eşti ?!

      COSTEL: Eu, iubirea vieţii mele. De când pândesc la fereastră! Când n-am mai auzit voci…jap!

      NELI: Ce mai vrei ?! Ţi-am spus să te cari.

      COSTEL: Iubire, dacă mă respingi, mă omori.

      NELI: N-ar fi nici o problemă. Valea!

      COSTEL: Numai o clipă, icoană…

      NELI: Nici o clipită! N-am chef de conversaţie. Du-te!

      COSTEL: Uite, nu scot nici măcar o vorbuliţă. Lasă-mă doar lângă tine…

      NELI: Lângă mine ?! Miroşi a bărbat. Cară-te!

      COSTEL: Atunci…stau aici. Nici un pas mai în faţă! Jur! Lasă-mă doar să te privesc.

      NELI: De ce nu te duci la un film ?

      COSTEL: N-aş vedea pe ecran decât chipul tău.

      NELI: Sau la ştrand. Te arunci cu capul în jos, poate ai noroc şi atingi cu scăfârlia fundul bazinului.

      COSTEL: N-am baftă. M-am aruncat şi de pe bloc. Degeaba: am aterizat într-o căruţă cu bălegar. 

      NELI: Bine, priveşte-mă. Ai fix trei minute.

      COSTEL: O, veşnicie, acesta este numele tău!

      NELI: Dar să nu-ţi mai aud pliscu’. La prima vorbă…fâl-fâl!

      (Costel îşi apasă palma peste gură. O priveşte cu nesaţ, încremenit.)

      NELI: Gata . Ce-s eu, manechin voluntar ?! Şedinţa s-a terminat. Du-te!

      COSTEL: Încă o secundă, scumpete!

      NELI: A, eşti şi obraznic!

      COSTEL: Bine, mă duc! Iartă-mă, iubire. Pe azi mi-am umplut bateriile. Cu tine, icoană.   (Iese în fugă . Intră Tanţi .)

      TANŢI: Ce i-ai făcut lui Costel de era aşa fericit ? Sărea într-un piciorg, gata să mă dea jos!   

 

 

                                                        SCENA 2

 

Doar Neli. Intră Victoria.

      VICTORIA: Bună dimineaţa.

      NELI: Nu e decât încă o dimineaţă cenuşie.

      VICTORIA: Când vei mai îmbătrâni, orice dimineaţă îţi va părea o nouă minune.

      NELI: Faci panseuri, ţaţo ?

      VICTORIA: Sunt numai sinceră. Şi preţuiesc orice zi pe care mi-o dă Domnul.

      NELI: Mie nu-mi dăruieşte nimeni nimic. Doar cupe cu cucută.

      VICTORIA: Ţi se pare. Primeşti prea multă iubire, pe care o prefaci în venin.

      NELI: Mă plictiseşti. Aşa cum mă plictisiţi toţi cu aşa-zisa voastră Iubire.

      VICTORIA: Nu există Iubire ?

      NELI: Doar un cuvânt sec.

      VICTORIA: Aş da oricât să am măcar a zecea parte din iubirea pe care o refuzi tu.

      NELI: Ţi-o dăruiesc. Gratis. Nu face nici cât o ceapă de gerată.

      VICTORIA: De ce mă urăşti ?

      NELI: Nu te urăsc.Ar fi  prea obositor.

      VICTORIA: Totuşi, încerci. Numai pentru moftul că te-am părăsit în copilărie!

      NELI: Te supraestimezi. Nu valorezi cât pentru o ură adevărată.

      VICTORIA: Deci…nu mă urăşti ?

      NELI: Mi-e tot mai greu să suport gândul că eu, la aproape patruzeci de ani, nu pot face ce ai făcut tu doar la două’şunu.    

      VICTORIA: Nu ai de ce să mă invidiezi. Chiar tu spuneai că nu sunt decât o proastă         legată de o bocceluţă.

      NELI: Mi-aş dori să fiu proastă. Proştii au întotdeauna curaj.

      VICTORIA: A, voiam să-ţi spun că-ţi cedez şi partea mea de vie.

      NELI: Partea pe care  n-o mai ai.

      VICTORIA: Bine, îţi cedez partea pe care n-o mai am.

      NELI: Mersi. Pentru nimic. (Intră Tanţi. Asistă la ultimele replici.)

      TANŢI: Ce urât te porţi cu Victoria. Neli, e sora ta!

      VICTORIA: Adineauri tocmai mă făcea să înţeleg că s-ar îndoi.

      NELI: Ba eşti sora mea. Nu vezi că eşti la fel de tâmpită ca şi noi ? După o viaţă de excursii apari cu un kil de ţoale şi te arunci în vârful patului părintesc. (Clatină din        cap.) Un caz trist.

      TANŢI: Te crezi mai brează ?

      NELI: La mine prostia e altoită cu nenoroc. (Apare Babiţa.)

      NELI: Eram în peisaj trei proaste. Se simţea nevoia şi celei de a patra.

      BABIŢA (extaz): Fetelor!

      VICTORIA (îngrijorată): Babi, să nu-ţi fie iar rău!

      BABIŢA: Rău ? Cu aşa veşti ?!

      TANŢI şi VICTORIA: Ce s-a întămplat ?

      BABIŢA: M-am îndrăgostit din nou!

      TANŢI : Iar ?! Era gata să mă mir!

      BABIŢA (cu aproximaţie): “Înc-o dată, iar şi iară

                                                A simţi înseamnă iarnă.

                                                A iubi…e primăvară !”  Strofa asta mi-a căzut la Bac… acum o sută de ani. (Face câţiva paşi de dans prin încăpere.) Asta-i frumuseţea  vieţii: că poţi s-o iei  mereu de la capăt.Iarăşi s-au  topit gheţurile. Iarăşi e soare. Iarăşi plutesc!

      NELI: Iarăşi eşti dusă cu pluta!

      BABIŢA: Ei bine, sunt! Nu mi-e ruşine s-o recunosc.(Spre uşă.) Iubitule,hai!(Apare Veron. Bărbat în putere. Patruzeci şi.) El e viitorul vostru cumnat şi se numeşte Veron. Sărută-le labele la duduiţe. (Ritualul sărutărilor de mâini.)

      TANŢI (Victoriei): Omul ăsta îmi pare cunoscut !

      BABIŢA (urechea!): E tatăl blestematului de Veronel. Tot îşi comandase costumul de socru.   În plus, nunta nu suferea amânare.  Se stricau sosurile şi baclavalele   (  Lui Veron.) Dragule, nu-i aşa că mă adori ?

      VERON: Din toată inima!

      TANŢI (Victoriei ): Ăsta măcar vorbeşte!

      BABIŢA (spre fete): Cine se frige cu ciorbă… (Lui Veron.) Jură aici, în casa părinţi-

          lor mei, că nu mă vei părăsi niciodată.

      VERON: Să mă calce tramvaiul.

      TANŢI (naivă): Dar n-avem tramvai…

      BABIŢA: Atunci… maşina de pâine. Avionul. Important e să-l calce ceva. (Spre fete.) Eu îl cred.(Lui Veron.) Şi dacă băiatul n-o să fie cuminte şi o să uite ce-a jurat, îi dă mămica bătaie cu nuiaua la funduleţ de i-l face ca purpura. (Îi dă  însă un pupic dulce. Spre surori.) Acum mă duc, trebuie să mai vorbesc cu lăutarii. Vi-l las pe Veron în grijă. Numai un ceas. Să nu-l maltrataţi!

      NELI: Mai bine ia-l la pachet.

      BABIŢA: Ba-l las. Nu pot să fiu suficient de atentă ca nu cumva să mi-l privească femeile. Toate sunt doar cu ochii pe el, diavoliţele! (Lui Veron.) Iubiţelule, să stai aici cuminte cu tănticile, mămica lipseşte doar un cesuţ, da ?

      VERON: Da, mămico.

      BABIŢA(spre fete):Asta-mi place la el: niciodată nu mă contrazice. Aşa-i, motănel?

      VERON: Aşa-i, mămico.

      BABIŢA (spre Veron): Dacă vrei la oliţă, o strigi pe tanti,da ?

      VERON: Bine, mămico.

      BABIŢA (fermă, spre surori: Să nu lăsaţi fereastra deschisă să-l deoache vreo ursitoare! (Moment de reflecţie.) Oare în voi să am încredere ?! Mă rog, n-am de ales,         fie ce-o fi ! Pa ! (Iese.)

      VICTORIA: Mă duc să mă întind puţin. (Iese împreună cu Tanţi.)   

      NELI (în urma lor): Şi p-ăsta mi-l lăsaţi mie ? (Nici un răspuns.) Da’ ce-s eu, dădacă ?! (Spre Veron.) Coane, fă-ţi un loc în peisaj. 

      VERON (galant, se apropie): Pot să mă aşez ?

      NELI: Da, dar cât mai departe.

      VERON (se aşază pe braţul fotoliului, chiar lângă Neli): Aici se poate ?

      NELI (îi face vânt): Piei, Satană! Ascultă, nepricopsitule, să nu-mi spui că şi tu m-ai          urmărit căţărat prin boscheţi…

      VERON: Dar este chiar adevărul!

      NELI: …că, pe stradă, mi-ai sorbit din ochi taiorul mov şi ciorapii de mătase.

      VERON: Zile întregi am mers pe urmele paşilor tăi,ca un ogar urmărind o căprioară.

      NELI: Ca un măgar ce eşti.

      VERON: Ţi-am adulmecat parfumul căzut, ca o hlamidă, pe trotal.

      NELI: Şi nu te-ai ciocnit cu nepricopsitu’ de fi-tu ?

      VERON: Numai de câteva ori.

      NELI: Dispari! (De dincolo de pereţi se aude strigătul Tanţei.)

      VOCEA TANŢEI: Neli, cu ce Satana aţi înfundat closetu’ ?!

      NELI (spre Veron): Du-te, am zis! (Veron dă să plece.) Ia stai! (Veron se opreşte.         Neli se duce în dreptul ferestrei.) Costeeel! (Într-o clipă, Costel e în prag. Lui Costel) Ia-l pe nenea instalatorul şi reparaţi toaleta. (Cei doi dispar pe uşa interioară. După câteva clipe, dincolo de pereţi.)

      VOCEA LUI COSTEL: Suflă…acum!

      VOCEA LUI VERON: Aşa…E bine ?

      VOCEA LUI COSTEL: Mai suflă o dată. (Pauză.) Încă o dată! (Zgomot de apă curentă.)

      VOCEA LUI VERON: Aşa. Mergeee!

      NELI (căscând): Tot sunt buni şi bărbaţii la ceva!

 

 

                                                         SCENA 3

 

Tanţi şi Victoria.Ceva mai încolo, Neli. 

      TANŢI (din senin): La liun neij sa lumie.

      VICTORIA: Ce-i, Constanţa ?!

      TANŢI (trezită din reverie): Nimic. Am avut o revelaţie.

      VICTORIA: În franţuzeşte ?!

      TANŢI: Am ajuns să şi visez în franţuzeşte. Acum două nopţi m-am văzut copilă, stăteam pe malul Senei desculţă, am atins cu  piciorul apa, când simt o bătaie pe umăr. Întorc capul…şi ce văd ? Chipul luiTavi într-un corp de pitic mă întreabă: Purie-vu me servir du gigot de muton ? Cum s-au ivit zorile, m-am dus la Savoi, am comandat o porţie de pulpă de berbec şi am dăruit-o cerşetorului din colţ.

      VICTORIA: Tavi a plecat…

      TANŢI: …acum şapte ani.

      VICTORIA: Şi n-am mai dat nici un semn ?

      NELI: Tu te-ai topit dând semne. Trimiteai saci de scrisori!

      VICTORIA: Ştiu că nu sunt eu cea care poate să ridice piatra. Doar întrebam.

      NELI: Nici eu n-am dat cu parul.

      TANŢI: Neli, te rog, lasă-ne să vorbim!

      NELI: Păi cine nu vă lasă ?!

      TANŢI: Tu. Una-două…jap cu urzica. Om fi proaste, dar nu putem vorbi între noi?           Fă-te că nu auzi, gândeşte-te  la cum dispare soarele în dosul Arcului de Triumf, însă nu ne mai întrerupe, bine ?

      NELI: Ie-te-te!(Pauză.) Bine, dragă, nu mă mai amestec într-o discuţie atât de elevată.

      TANŢI(se întoarce spre Victoria): A plecat şi nu s-a mai întors .Tat-su s-a stins cu dorul lui . Eu…ce să mai vorbesc ?!

      VICTORIA: Nu ştii nici măcar unde e ?

      TANŢI: Din când în când mai primeam căte o ilustrată cu acelaşi text : “Salutări din Ottawa .”Sau din Berlin. Semnat, Tavi. Atât. O vreme l-am aşteptat. Dar aşteptarea zadarnică împietreşte sufletul. Mie mi s-a împietrit sufletul.

      VICTORIA: Şi eu m-am întors. Se va întoarce şi el.

      NELI: Din mlaştină fugi, nu te întorci. Tavi e băiat deştept. Tavi nu e Victoria.

      TANŢI: Neli, ai promis…

      NELI: Gata! Ce să fac, mi-a zburat păsărica…Nu sunt obişnuită să tac!

      TANŢI: Nu mai aştept nimic. Încep să mă înstrăinez de mine însămi. Uneori stau şi          mă întreb : Cine sunt ? Ce caut aici ?

      VICTORIA: Orice suflet singur se împuţinează.

      TANŢI: Eu mă simt puţină de tot. Cât un boţ.

(Neli e din nou gata să scape“păsărica . Rămâne cu gura întredeschisă: şi-o acoperă cu mâna dreaptă.)

      VICTORIA: Într-o zi o să vie…

      NELI: Blestemata de vie! (N-a vrut.) Gata…tac!

      TANŢI (parcă n-o aude): Nu ştiu. Parcă e un blestem în familia asta : unii au fugit de acasă, alţii tânjesc. E ceva care vă mână. Chiar şi bărbatu-meu…Cum venea vara, cum o zbughea pe peron, la Constanţa. Făcea pe hamalul. Cred că pleca mai mult pentru că-l furnica sângele. Mie, care n-am sângele vostru, mi-e greu să înţeleg dorul ăsta de ducă. Pe mine, dacă mă duc până la primărie să plătesc fonceria, mă şi apucă dorul de casă. (Neli se ridică şi se îndreaptă glonţ spre ieşire.)

      NELI (din prag): De aici pot să vorbesc? Dacă nu, explodez!

      (Vrea să iasă, dar intră Babiţa.. Neli se întoarce în odaie.)

      BABIŢA: Fetelor, am două veşti proaste şi una bună.

      TANŢI: Babi, nu ne omorî!

      BABIŢA: Să-ncep cu alea proaste…Prima veste e că nu se mai vinde via.

      NELI (interzisă): De ce ?

      BABIŢA: Uite aşa. Mi-a spus Arghirescu că n-o mai vrea cumpărătorul.

      TANŢI: Nici întreagă ?

      BABIŢA: Nici. Zice că nu se mai rentează.Că vinul e ieftin, nici nu se vinde, şi în plus cheltuielile sunt mari. Pe scurt, n-o mai ia.

      NELI: Şi Arghirescu ce păzeşte ? De ce nu găseşte alt cumpărător ?

      BABIŢA : De unde ? N-o vrea nimeni.

      VICTORIA: Nu vrea nimeni via noastră ?!

      TANŢI: Şi cu noi cum rămâne ?

      BABIŢA: Ca-n tren. Cel puţin pe moment rămânem cu via.

      NELI (izbucnind): Să-l ia dracu’ pe Arghirescu cu tot neamul lui, de la maimuţă pân’la robot! E un nepriceput şi un escroc!

      BABIŢA : Dragă, omul a încercat…

      NELI: Ce a încercat ? De un an ne vinde poveşti. Ba moftangiul n-are toţi banii, ba vrea via întreagă…şi la sfârşit, n-o mai vrea deloc. (Hotărâtă.) Mă îmbrac, mă duc           peste el la birou şi-l muşc de ureche!

      TANŢI (o ia în serios): Neli, fii cuminte!

      NELI: Ce să fac, ţaţo ? Sunt terminată. Asta înseamnă că toată viaţa mea s-a dus. (Se prăbuşeşte în fotoliu .) Mi-a fost scris să putrezesc aici!

      BABIŢA: A doua veste…

      NELI: Poţi să te duci dracu’ cu veştile tale! Nimai de veşti proaste eşti în stare.

      BABIŢA: Dar am şi una bună!

      NELI: Poţi să ţi-o înghiţi. Nu mai îmi pasă de nimic, aşa că puteţi să vă duceţi pe gârlă toate!

      BABIŢA: Aşa gândeam şi eu azi dimineaţă când am primit biletul ăsta. (Scoate un petic de hârtie.) “Iubito, ştii că te iubesc ca un nebun. În genunchi îmi plâng amorul            şi sufăr ca un câine turbat…”

      TANŢI: Il a …turbe ?!

      BABIŢA: “Dar…”

      NELI: Întotdeauna în iubire apare un “dar”.

      BABIŢA (impasibilă) : “Dar sub spuza oricărei patimi mistuitoare rămâne ca o cenuşă de aur zgura suferinţei.” 

      TANŢI (apă la şoareci !): Taci, Babi, că mă omori!(Fetelor.) Sunt alergică la declaraţii de amor. De la strofa douăşapte din “Luceafărul” umplu trei batiste!

      BABIŢA: “Nu suport să văd în ochii tăi suferinţa, iubito!”

      TANŢI (hohotind): Vai, vai !

      NELI: Fii cuminte, ţaţo. Se termină îndată cu bai-bai!

      BABIŢA: “Aşa încăt am hotărît să-mi calc inima-n picioare şi să te părăsesc acum,           când iubirea noastră e încă verde.”

      NELI (spre Tanţi ): Ai văzut ? Orice iubire se înalţă ca un leu şi cade ca o balegă.

      BABIŢA: “Nu mă căuta, n-ai să mă găseşti.”

      NELI: Clasic! Pelicanul şi babiţa!

      BABIŢA: “Plec la vânătoare de hipopotami în Mozambic. Semnat, al tău veşnic ne-

           mângâiat, Veron.”

      TANŢI (doar un ochi în batistă): Şi ?!

      NELI: Ciao, amore! În traducere liberă: Adio şi-un praz verde!

      TANŢI (nedumerită, spre Babiţa): Chiar…s-a dus ?!

      BABIŢA (rupe scrisoarea în bucăţi mici): Cum spunea Neli: a zburat lighioana!

      TANŢI (jignită): Nenorocitul! Şi eu plâng ca proasta! (Împătură batista.) Tocmai în     Mozambic…

      VICTORIA: Nici măcar eu n-am fost în Mozambic!

      BABIŢA: Sanchi Mozambic! Un amic l-a văzut acum un ceas c-o pipiţă la Savoi.

      VICTORIA: O fi pierdut avionul.

      BABIŢA (războinică): Când voi da cu ochii de el, o să-şi piardă ceva organe!

      TANŢI: Părea om de treabă…

      BABIŢA: Neli are dreptate: Sub mantia fiecărui bărbat se ascunde un monstru.

      VICTORIA: Citezi din Neli ca din Stalin.

      BABIŢA: Ticălosul! Cică…să nu-l caut. Îl mai caută Satana! Chiar în prag de nuntă           mă lasă cu patru sute de fripturi comandate la Savoi, cu rochia de mireasă achitată şi taraf de lăutari gata tocmit. (Totuşi,  liniştită…) Dar nu mor eu din  pricina unui purtător de izmene!

      TANŢI: Aşa-i, Babi, te refaci tu .

      BABIŢA: M-am şi refăcut. Din mers! Disperată eram azi dimineaţă la nouă. Pentru          că la ora două post meridian situaţia s-a schimbat substanţial.

      VICTORIA: Ai contramandat totul.

      BABIŢA: De ce, când soluţia era simplă: Ce-mi lipsea ? Mirele. Şi acum vestea bună: Am un mire, fetelor!

(Tanţi şi Victoria aplaudă bucuroase. Neli, morocănoasă, priveşte în altă parte.)

      TANŢI (admiraţie): Aşa repede…Babi ?!

      BABIŢA: Scurt pe doi: Vi-l-am şi adus plocon ! (Cunoscutul fluier haiducesc. Intră

un bătrânel gârbovit.) El e iubitul meu, Veronache. Hai, dragule, pupă-le lăbuţele           la cucoane! (Deja cunoscutul ritual, întârziat de neputinţele mirelui.)

      VICTORIA (la urechea Tanţei): Şi p-ăsta l-am mai văzut undeva!

      BABIŢA (aude): E tatăl lui Veron şi bunicul lui Veronel. L-am luat cu forţa…dar nici nu s-a opus. Se simte vinovat pentru lipsa de educaţie şi caracter a odraslelor.          Trebuie să plătească! Însă acum deja ne iubim. Şi-n plus, e văduv.

      VERONACHE (placa!): Sunt liber de orice obligaţiune în afară de să-mi iau siropul de ţelină de trei ori pe zi.                  

      BABIŢA: Aşa, dragă, fii înfipt! (Fetelor.) L-aţi auzit, ăsta are papagal! (Lui Veronache.) Dragule, ia  stai frumos într-un colţişor, că eu am de vorbit cu fetele. (Spre      surori.) Puneţi-l lângă dulap. (Victoria şi Tanţi îl iau de câte o aripă şi-l aşază pe un scaun, lângă dulap. Moşul moţăie.)

      VERONACHE (prin somn) : Este ora două fără douăzeci, dar la două trecute fix îmi voi sorbi ceaiul de ţelină!

      BABIŢA: Bine, dragă, fii liniştit, am eu grijă (Moşul adoarme. Spre fete.) E drăguţ?

      TANŢI: Nu e frumos… dar e bătrân.

      NELI : Pe ăsta l-ai nimerit: sigur nu-ţi mai fuge.

      BABIŢA: Vai, e blând ca un bostan!

      TANŢI: Şi nunta ?

      BABIŢA: Tot sâmbătă.(Victoria se retrage într-un colţ.E ţeapănă şi lividă. Se clatină uşor,gata să cadă. Tanţi se repede şi o sprijină.)

      TANŢI: Victoria, ce ai ?!

      BABIŢA: Vichi! (O aşază într-un fotoliu. Babiţa îi aduce un pahar cu apă.)

      VICTORIA (greu): Aduceţi-mi pastilele de pe noptieră. (Babiţa aleargă după pastile.)

      TANŢI: Ţi-e mai bine, Victoria ?

      VICTORIA:  Dacă stau un pic liniştită, îmi trece.

      TANŢI: Victoria, tu ai ceva! (Spre Babiţa.) Şi ieri i-a fost rău, am simţit eu!

      VICTORIA (fermă): V-am rugat să mă lăsaţi o clipă singură!

(Cele două surori se îndepărtează . Sună telefonul . Tanţi ridică receptorul .)

      TANŢI (spre fete): Iar e  jemanfişul! Hello! Isi tot Constanţa. Nu portul, ci subsemnata. Monseur, vu zet turbat ?! Vu nu pricepe că isi nu e nici o contes Vichi, e catrî madame singure ?! Catrî…sule, da! Şede vu pe Loara dumitale şi nu deranja pe           moa de cinci ori pe zi,că o dată mă supăr şi înjur! (Dă să trântească receptorul.)

      VICTORIA (voce mică) : Pe cine caută ?

      TANŢI (încă ţinând receptorul deschis): Un nebun de franţuz zice că sună de pe Loara şi o caută pe contesa Vichi.

(Victoria, evident fără puteri, face semn că vrea să  vorbească. Tanţi îi aduce telefonul lângă laviţă.)

      VICTORIA: Ui, Armand. Jo sui Vichi. Coment ale vu ? Tre bien. Sela ma cause bocu de pein.Tu ne fe pa dun muşe un elefant! Ui, mon cher, d’acord. Tre bien, or’voar!

      TANŢI (uimită) : Tu erai…Vichi ?

      BABIŢA: Contesa Vichi !?

      VICTORIA: N-am fason de contesă ?

      TANŢI: Vichi…Victoria. Trebuie să mă gândesc…dar nu mi-am închipuit. Era gata

          să-l înjur pe amploiat. De o săptămână tot sună.

      VICTORIA: E administratorul meu.

      NELI (altă voce): Chiar eşti contesă ?

      BABIŢA: Şi ai un castel ?!

      VICTORIA (grimasă): Veniţi mai aproape. Să lămurim totul, cât se mai poate.

      TANŢI: Lasă, Victoria, vorbim când te faci bine.

      VICTORIA (ferm): Bine n-o să mă mai fac niciodată.

      TANŢI ŞI BABIŢA: Ce spui , soro ?!

      VICTORIA: Aşa cum aţi auzit. Fiţi calme şi ascultaţi-mă. Nu vreau văicăreli! (Spre

         Neli. ) Hai şi tu mai aproape, pisicuţo. Dă-o-n supărare de vie. Ce-ţi las eu e mai  

         mult decât o mie de vii la un loc.

      NELI: Ce-mi laşi ?

      VICTORIA: Un castel pe Loara .

      BABIŢA: Mie tot nu-mi vine să cred că eşti contesă!

      VICTORIA: Am fost, pe rând, femeie de stradă, bucătăreasă. Am spălat mucii unui conte, apoi, numai eu ştiu cum, am ajuns soţia lui. Ca-n telenovelele proaste, nu ? Dar uneori Viaţa e o poveste de doi bani. Important e că m-am trezit contesă şi, după ce bibicul a pus mâinile pe piept, i-am moştenit titlul şi averea.

      TANŢI: Toate…ale tale ?!

      VICTORIA : Acum şi ale voastre. (Spre Neli.) Tigruţo, de mâine castelul de pe Loara te aşteaptă.

      NELI: Nu e basm ?!

      VICTORIA: Iar după moartea mea tu vei moşteni totul. Aşa am stabilit cu avocatul         şi cu administratorul meu.

      NELI (ameţită): Eu visez, tu visezi, ea visează!

      VICTORIA: Şi asta se va întâmpla foarte curând.

      TOATE TREI: Foarte curând ?!

      VICTORIA: Pentru că eu am venit aici ca să mor, proastelor! (Tanţi şi Babiţa sunt         gata să bocească .) Terminaţi ! Da, m-am întors ca să mor aici. Pur şi simplu. Dacă aşa trebuie…o s-o facem şi pe asta. Vreau să mă îngropaţi creştineşte lângă mama şi tata. Nu voi mormânt bogat…dar după ce am alergat douăzeci de ani prin lume, poftesc să mă odihnesc în pământul meu. Nu e patriotism ieftin. Nici smiorcăială. E doar o simplă dorinţă.

      NELI (face câţiva paşi în jur, plutind): Nu e vis ?!

      VICTORIA: Aş vrea să fie. Dar nu e.

      NELI: Soro, hai să te pup!

      VICTORIA: De când aştept darul ăsta! (Neli o îmbrăţişează pe Victoria. Victoria, spre celelalte două surori) Iar voi ce staţi ca matracucele ?! Încă n-am  murit. O să se întâmple peste un ceas, peste o zi, peste o lună. Ei, şi ?!

      VERONACHE (prin somn): Aviaţie inamică la joasă înălţime! Culcaaat! Tragem,         dom’ sergent ? Numai un pic, să-mi iau pilula!

 

 

                                                    SCENA 4               

 

 

Un pat mare, alb, în contrast evident cu întunericul ce topeşte colţurile odăii, pereţii şi,

dincolo, Lumea ; un sâmbure luminos într-o nesfârşită mare de negură. În centru,Victo-

ria. În jurul ei, pisicite, cele trei surori.

      TANŢI (final de poveste): A fost o nuntă frumoasă, mirii au fost frumoşi, naşii au fost frumoşi, vremea a fost frumoasă…(Moment de tăcere.)

VICTORIA: Şi povestea a fost frumoasă, numai că prea scurtă. Al cui e rândul ?

(Toate o fixează pe Neli.)

      NELI: Eu toată sunt cele trei istorii pe care deja vi le-am spus. Acum mă simt ca o cârpă uscată. Stoarceţi-mă, n-o să iasă din mine nici măcar o picătură!

      BABIŢA (direct): Se apropiau Paştele când, ştiţi bine, tot omul se înnoieşte. Tăbărâm pe tata, care scutură din umeri: De unde bani ?! Până la urmă zice: Dacă vreţi         ţoale de Paşti, vindeţi juninca. Eu eram copilă, frate-meu Milică era flăcău, voi  eraţi mici. Luăm juninca de căpăstru şi ne înfiinţăm la târg. Lume, cât vezi cu ochii . Cine să bage în seamă un flăcău şi o copiliţă ?! Într-un târziu se apropie de noi un bărbat. Îl ţin minte şi azi : înalt, chipeş, cu mustăcioară. De vânzare e vaca ? De vânzare! răspundem noi bucuroşi de întrebare. Cât cereţi pe ea ? Spunem noi preţul. Bine, zice omul. Doar că în clipa asta n-am banii!

      NELI: O, taci! Îmi aduci aminte de blestemata de vie!

      TANŢI: Ce mai ai cu via ?

      NELI: Via rămâne o rană deschisă a vieţii mele. 

      BABIŢA: Dar, zice omul, o să am banii peste două ceasuri. Noi…feţe-feţe. Omul ne          vede nehotărârea. Sunt negustorul Vancu, se prezintă. Mă ştie toată lumea pe aici. Eu mă uit la frate-meu, el se uită la mine: Cum era să pierdem singurul nostru muşteriu ?! Ne învoim pe loc. Omul ne dă o ţidulă cum că a primit de la subsemnaţii vaca. Am o afacere prin cartierul vostru, după-amiază trec şi vă aduc banii, ne mai spune. Ne întoar- cem noi acasă. Fericiţi nevoie mare: doar vânduserămm vaca, nu ?! Frate-meu chiuia din când în când: Un preţ bun, nu-i aşa ?! Eu îl băteam cu admiraţie pe umăr: făcuserăm o afacere pe cinste!

      VICTORIA: Parcă-mi amintesc şi eu povestea asta.

      BABIŢA: Să vă mai spun că am aşteptat toată vara degeaba ?

      TANŢI:  Bărbatu-meu până la bătrâneţe tot mai aştepta plata vacii. Îl obseda numele           negustorului: Vancu. Era un dirijor vestit: George Vancu. Mereu anunţa la radio: Cântă orchestra dirijată de George Vancu. De fiecare dată Milică tresărea: Auzi, oare vine să ne aducă banii ? (Tăcere.) 

      VICTORIA: Atât ?

      BABIŢA: Atât.

      VICTORIA: Voi, fetelor, povestiţi frumos, dar prea scurt. Nu ştiţi cum se trage de hăţurile unei poveşti, cum se întinde, şi se tot întinde ca un gumilastic. Istoria dinainte eu aş fi spus-o în trei zile şi trei nopţi, cu nesfârşite meandre şi ascunzişuri. (Linişte .) Haideţi, povestiţi! (Din nou linişte.) Fetelor, vreţi ca Victoria voastră să moară ? 

      TOATE: Nuuu!

      VICTORIA: Atunci, orice, numai tăcere să nu fie!

      NELI: Niciodată nu mi-am închipuit că pot urî atât lipsa de cuvinte.

      VICTORIA: Liniştea e pragul cel mai scund pe care Moartea îl sare cel mai uşor. Haideţi, dacă mă iubiţi, nu tăceţi! Şi veniţi mai aproape!

(Surorile se adună şi se îndeamnă din priviri una pe alta.)     

      BABIŢA (spre Tanţi): Zici…tu ?

      TANŢI: Mă simt pe dinăuntru ca o nucă putredă.

      NELI: Eu, la fel.

(Victoria începe să bată din palme.O dată, de două ori. Surorile o urmează. Bat ritmic

din palme.)

      VICTORIA: Aşa…aşa…să tulburăm bulboanele blestematei de Linişti. O simt cum mă înconjoară cu valuri reci, reci…(Victoria se opreşte, dar Tanţi începe să cânte. Un glas firav. Încet, surorile, în afara Victoriei care ţine ochii închişi, intră în melodie şi o duc lină, egală. De undeva, parcă din miezul negru al Lumii, se aude un cântat de cocoşi. Apoi, încă unul. Neli, aproape pitită în braţele Tanţei.)

      NELI: Ţaţo, cum e când mori ?

      TANŢI (îi face semn să tacă): Mori…şi gata.

      NELI: Şi îngerii ? Şi…aleluia ? Spune măcar:  E uşor ?  E greu ?

      TANŢI (şoaptă): Cred că mai curând e greu.

      NELI: Nu e un joc ?

      TANŢI: E orice, dar nu joc.

      NELI: Nu m-am gândit până acum niciodată…dar credeam că până şi Viaţa e un fel de joc. Mai un bob franţuzesc, mai înjurăm dulce un bărbat…Uite viaţa…

      TANŢI: …nu e viaţa. Taci şi cântă!

(Babiţa a rămas să ducă singură povara melodiei care continuă ,însă tot mai împuţina-tă,cât un zvon. Tanţi “intră”în cântec.)

      NELI (singură): Viaţa ca un fel de Cântec… pentru ca să treacă Noaptea! Ţaţo…

      TANŢI (cântând): Ce-i ?

      NELI: Totuşi…

      TANŢI (degetul la buze ) : Stt !

      NELI (neînduplecată): Oare…cum e Moartea ?!

(Tanţi nu-i răspunde, cântă în continuare. Neli rămâne mai multe clipe încremenită, apoi, încet,”intră” şi ea în melodia care acum e doar un susur.  Zorii timizi cresc uşor.

Zori noroioşi. )  

      BABIŢA (tresare, se ridică brusc în capul oaselor): Fetelor, dar eu azi mă mărit!

(Sare din pat şi dispare. Melodia, un simplu susur şi, în sfârşit, zorii adevăraţi.)

 

 

                                                     SCENA 5

 

 

Babiţa, Veronache, Neli. Odaia, cu iz de sărbătoare.Însă pe pereţi, o boare de tristeţe.

Babiţa şi Veronache, mireasa şi mirele, gătiţi corespunzător.

      BABIŢA (pregătindu-şi la propriu mirele): Dacă te trece, să nu taci ca boul, da, Veronache ?

      VERONACHE: Da, mămico.

      BABIŢA: O anunţi frumos pe mămica şi te duc iute în tufiş.

      VERONACHE: În tufiş, mămico.

      BABIŢA: Şi nu sta aşa pleoştit. Scoate pieptu flăcăieşte-nainte!

(Veronache face un efort.)

      BABIŢA: Nici chiar aşa, Tarzan, că-ţi sar toţi nasturii!

(Intră val-vârtej Costel. În frac, asudat, a adus un buchet de flori.)

      NELI (îl ia în primire): Unde ai stat atâta, tontule ?

      COSTEL: N-aveau cale.

      NELI: N-aveau pe dracu’! Numai tu nu găseşti niciodată nimic.

      COSTEL: Am luat…ochiu’ boului.

      NELI: Bou-i bou…Te pun să-i înghiţi! O dată se mărită soră-mea şi tu îmi aduci buruieni ?!

      COSTEL : Îi înghit, iubire! (Pare gata s-o facă .)

      NELI (îl iartă):  Măcar taci, nepriceputule. Treci în front!

(Costel se postează lângă uşă. Intră Veronel şi Veron. Veronel ţine în mâini un buchet mare de cale, iar Veron aduce o piele de animal exotic.)

      NELI (lui Costel): Vezi, mă, că ăsta a găsit ?!

      BABIŢA (celor doi): Pe voi vă cunosc de undeva ?

      VERONEL: Am aflat că se însoară bunicul. S-a dus vestea, târgul e mic.

      VERON: Doar nu era să lipsesc de la nunta lu’ tata!

(Veronel, zăpăcit, se îndreaptă spre Neli şi vrea să-i dăruiască buchetul.)

      NELI: Ai greşit fraiera, monseur! (O arată pe Babiţa.)Prima la dreapta, după colţ.

(Veronel se dumireşte şi se duce la mireasă.)

      VERONEL: Un mic dar de la nepoţelul tău, bunico.

      BABIŢA (evident ofuscată): Ba bunică e mă-ta! (Ia totuşi florile.)

      VERON (e rândul lui): Nici noi n-am venit cu mâna goală! (Îi înmânează dihania.)           Am vânat-o ieri, pe coasta de sud a Madagascarului. Special pentru tine,mămico!      

      BABIŢA (aceeaşi oca): Ba mămică e … tot mă-ta! (Cercetează pielea.) Aiurea Madagascar! Asta era în vitrină la Tache croitorul, speria ciorile! (Fată bună! ) Sunt           într-o clipă prea fericită ca să nu vă iert!

      VERONEL: Mulţumesc, bunico!

      VERON: Mulţumesc, mămico!

      VERONEL: Bunico, până începe slujba pot să mă joc cu trenuleţul ?

      VERON (tatăl!): Fii cuminte, copile, n-o supăra pe bunica!

      VERONEL: Atunci…pot să mă joc cu tanti Neli ?

(Apare Tanţi. E gătită… dar în papuci.)

      BABIŢA: Ce faci, soro, nu eşti gata ?

      TANŢI: Duceţi-vă voi, eu rămân.

      TOŢI:  De ce ?!

      TANŢI: Măi oameni, n-o pot lăsa pe Victoria singură.(Spre mireasă.) Şi tu cu nunta…. Nu e deloc un moment potrivit. (Apare Victoria, îmbrăcată de gală.)

      VICTORIA (cu glas cristalin): Haideţi, eu sunt gata!

      TANŢI: Vichi, dar…

      VICTORIA: Nici un dar! Doar n-o să pierdem noi frumuseţe de nuntă pentru o amărâtă de Moarte!

(Toţi se privesc nedumeriţi. Încet, se dezgheaţă: se formează şirul nupţial. În faţă: mirii. Veronel şi Veron duc trena miresei. Urmează Neli şi Costel.  Vine în fugă Tanţi şi se aşază lângă Victoria.)

      VERONACHE (răcnet): Unde mi-e pilula ?

      BABIŢA: Taci că-i la mine!

      VERONACHE: Atunci…la biserică, înainte marş!

(Imnul: Treceţi batalioane române Carpaţii.)   

 

 

                                                        SCENA 6

 

 

O zi de iarnă. Singură  în mijlocul odăii, Tanţi învârte andrelele într-un pulover.

      TANŢI: Singură în toată casa asta pustie…(În eter.)  U…u…(Ecoul.) Nici şoarecii în pod nu se mai aud.  Totul e îngheţat şi pustiu. Am rămas ca o sămânţă stingheră în  mijlocul unui măr putred. Şi aşa voi fi până…mereu.O să mai treacă din când  pe-aici Babiţa. De când s-a prăpădit bietu Veronache e şi ea singură. Era vechi şi şubred, s-a dus şi el…Câteva zile o să mai bântuie pe alee Costel.(Se ridică şi merge la fereastră.) Uite-l, e acolo, sub salcie. Nici nu ştie că Neli a plecat… (Deschide fereastra.) Costel, Neli a plecat de dimineaţă. Acum e în tren ,spre  Paris! (Spre odaie.) N-a vrut să ia avionul, i-e teamă de înălţime.(Închide fereastra.) N-aude. Stă tot acolo, nemişcat . O fi îngheţat şi sufletu-n el, nefericitul…Peste câteva zile n-o să-l mai văd pe alee…Neli a tot amânat plecarea. Ţaţo, plec săptămâna ce vine! Dar săptămâna următoare…la fel. Şi tot aşa două luni încheiate, de când s-a prăpădit Victoria.Tot suna jemanfişul: Isi Armand, madam contes! A plecat greu…dar s-a dus. S-a dus ca să-şi ia în primire Visul. A, am primit iar o ilustrată. Salutări din Milano! Semnat: Tavi. E prima dată când pune un P.S.: Vin acasă de Paşti. Dar… n-a spus care Paşti! Am şi început să număr orele, zilele, săptămânile.  Au trecut deja treijdouă de ore şi mai sunt două mii patru sute cincizeci. Trec şi ele…Totul trece.

(În prag apare Neli.)        

      TANŢI (uimită): Neli…n-ai plecat ?!

      NELI (lasă să-i cadă pe duşumea bocceluţa): Deloc.

      TANŢI: Ai pierdut trenul!

      NELI: Nu l-am pierdut. L-am lăsat să treacă.

      TANŢI: Cum ?!

      NELI: Uite aşa. A venit, a făcut uu! şi a trecut mai departe.

      TANŢI: Şi tu ?

      NELI: Eu a rămas pe peron. (Îşi dă jos paltonul, ghetele.)N-am putut să plec!

      TANŢI: De ce, Neli ?

      NELI: Pentru că sunt proastă şi fricoasă.

      TANŢI: Păreai  aprigă!

      NELI: Mă credeam leu dar, vorba Victoriei, nu sunt decât o mâţă.

      TANŢI: Erai…a dracului!

      NELI: Aş! Cum am făcut doi paşi pe peron mi s-a făcut frică. Şi dor. De casă, de aer, de morminte.

      TANŢI: Credeam că numai mie mi se întâmplă …

      NELI: Îţi sunt leită.  Parcă ai fi mama.

      TANŢI (din senin): Montre moa sil vu ple un şapo de pei!

      NELI (lasă !): Sena va mai curge încă o mie de ani fără noi două. Dacă apucam să mă urc în tren, m-aş fi întors după prima staţie.

      TANŢI: Şi castelul ?

      NELI: Va rămâne  departe, cu zidurile reci şi necunoscute. N-o să fiu niciodată         contesă, ţaţo. (Resemnare.) Eu sunt abonată la mediocritate.

      TANŢI: Şi acum…ce faci ?

      NELI: Mă pun după cuptor. O să pândim împreună toate asfinţiturile. Şi toate răsăriturile, fireşte. 

      TANŢI: Şi dup-aia ?

      NELI: Ca orice fiinţă cenuşie: s-ar putea să mă mărit .

      TANŢI: Costel mai era sub salcie.

      NELI (tresare): O fi îngheţat! (Spre Tanţi.) Cheamă-l înăuntru!

(Tanţi merge la fereastră şi îl strigă. Costel apare imediat.)                

      NELI: Ai îngheţat…

      COSTEL: …prostule .

      NELI: Poftim ?!

      COSTEL: Ai uitat să adaugi: prostule.

      NELI: N-am uitat nimic.

      COSTEL (răcnet): “Afară, canalie!”

      NELI: Afară e frig, ai îngheţat, rămâi înăuntru, şi nu eşti canalie.

      COSTEL: Nici…idiot ?!

      NELI: Nici.

      COSTEL: Nu se poate! Eu sunt prost, idiot, canalie şi…mai era ceva. Tu nu te înşeli           niciodată!

      NELI: Nu eşti decât un om îngheţat. (Spre Tanţi.) Adu-i o cană cu ceai.

(Tanţi îi pune în mână o ceaşcă aburindă.)

      COSTEL (electrocutat): Ceva se întămplă aici! Tu eşti bolnavă, iubito!

      NELI: Cât am stat pe peron m-am gândit la tine.

(Costel sare şi-i pune mâna pe frunte. Neli nu se împotriveşte. Dimpotrivă, îi acceptă

palma ca pe o mângâiere.)        

      COSTEL: Sigur, ai febră! Arzi ca focul, iubito! (Lasă cana pe duşumea.) Vin într-o           clipă cu doctorul! (Iese în goană. Intră Babiţa, îmbrăcată ca o sorcovă.)

      TANŢI: Unde ţi-e doliul ? (Dojană.) Cam devreme, fato!

      BABIŢA: L-am plâns destul pe Veronache. Am umplut deja cinci batiste şi opt perne. Într-o noapte l-am visat, se făcea că-mi scrie o epistolă: Iubito, eu sunt bine aici,           primesc trei mese calde pe zi şi două pachete de ţigări cu filtru. A mai spus: Trimite-mi o pătură.

      NELI: Şi ?

      BABIŢA: I-am trimis o pătură.

      NELI (clatină din cap): E aşa de frig încât şi morţii au nevoie de paltoane.

      TANŢI (îngrijorată):  Şi Victoria noastră a plecat doar în rochie…  (Hotărâtă.) Trebuie  să dăm un palton la cineva sărac!

      NELI (reverie): Totuşi…ce înseamnă Moartea ?!

      BABIŢA: Morţii cu morţii şi vii cu viile.

      NELI: Numai să nu îngheţe via!

      TANŢI (măsurând-o pe Babiţa): Parcă văd că mâine-poimăine iar te măriţi…

      BABIŢA: Nu mă mai mărit, fetelor. N-am noroc la bărbaţi. Cum îi iau, cum dau colţu’.  

      TANŢI: Ei, găseşti tu unu’ verde!

      BABIŢA (oftează): Greu. Înainte să-l duc la altar trebuie să-i ridic criptă.

      TANŢI (privind-o fix): Babi, tu iar eşti îndrăgostită!

      BABIŢA (prinsă !): De unde ştii ?!

      TANŢI: Te cunosc după fular.

      BABIŢA (fiţe): Nu chiar…Dar recunosc, am un iubit.

      AMÂNDOUĂ: Ei, aş!

      BABIŢA: Unul mic-mic, să-l pupe mica pe botic!  (Explicaţie.)   Nu suport singurătatea.

      NELI: Prezintă-ni-l, dragă!

(Babiţa  fluieră haiduceşte. Dar în prag nu apare nimeni.)

      BABIŢA (îşi  dă o palmă pe frunte): Ce aiurită sunt…îl aveam la mine!  (Scoate dintre sâni botul unui şarpe.) El e Piti. Ne-am întâlnit la Acvariu şi ne-am plăcut din prima. A fost un cup de  fudrî. (Şarpelui.) Hai, dragule, pupă-le labele la coniţe!      

      TANŢI (se ridică speriată): Si tu pui animalu pe moa, jo mor pe loc!

      BABIŢA (retrage “animalu’): Nu moare omu’ când vrea… (Ceasul!) Acum trebuie să zbor, fetelor, am o şustă ! (Iese.)

      TANŢI: Nu i-ai dat lui Costel vestea cea bună …

      NELI: Ce veste ?!

      TANŢI: C-o să te măriţi cu el.

      NELI: Poate nici nu mă mărit.

      TANŢI: Păi ziceai…

      NELI: Dacă în ziua nunţii mi se face iar frică şi lipsesc de la altar ?! (O trage pe Tanţi lângă ea, în fotoliu.)  O să rămânem amândouă în odaia asta pustie, unde timpul          îngheaţă pe pereţi.

      TANŢI: Va trece iarna, va veni primăvara…

      NELI: Şi tot aşa, anotimp după anotimp.

      TANŢI: An după an…

      NELI: Vom pune în fiecare zi flori proaspete pe mormântul Victoriei…

      TANŢI: …şi pe toate mormintele…

      NELI : … care vor fi mereu mai multe.

      TANŢI (tresare): A mai trecut un ceas! Până vine Tavi mai sunt…două mii patru sute patruzeci de ore!

      NELI: Numai atât ?! (Linişte crepusculară.) Apoi, vom aştepta, cu răbdare.                                                                                              TANŢI : Ce, soro ?

      NELI (încremenită): Să cadă dudele din Rai.

 

 

                                                        CORTINA           

 

 

              

 

 

 

 

 

                                                   PERSONAJELE

 

 

 

 

NELI                     35 de ani,o frumuseţe de provincie

 

VICTORIA           40  şi-un pic, încă „bine”

 

BABIŢA               60  fără o ţâră, încă „verde” (crede ea!)

 

TANŢI                   cumnată, leat cu Babiţa, fără pretenţii

 

COSTEL               30 şi, 40 fără, filfizon îndrăgostit

 

VERONEL

 

VERON                 acelaşi chip, vârste diferite

 

VERONACHE

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

                                               ACTUL I

 

 

 

                                                 SCENA 1

 

 

 

O odaie înaltă, înţesată cu mobilier vechi, aruncat într-o dezordine calculată:sufra-

gerie – dormitor – bucătărie. Patina timpului pe scrin, dormeze, pe pereţi, duşumele

şi în aer. Tanţi trebăluind fără încetare: zgomot de vase. Neli, pe fotoliu, cu Dicţio-

narul în braţe.

TANŢI : Un şapou.

NELI : Iun şapo! Tanţi, mă-nnebuneşti! Iun…

TANŢI : Un .

NELI (strigăt): Bagă limba între dinţi, femeie !

      TANŢI: I…un. (Speriată.) Doamne fereşte, era să mi-o retez ! Mai rămân şi mută…(Decisă.) Ajunge!

      NELI (neînduplecată): Montre moa, sil vu ple, iun şapo .

TANŢI : Şamponu’ lu’ dracu’ ! De ce trebuie să-mi stâlcesc eu limba ?!

NELI: Învaţă, măcar un pic. Dacă n-am cu cine conversa, buchisesc degeaba.(Per-

severentă .) Montre moa…

TANŢI: Montreşte tu, eu nu  mai deschid gura.

NELI (disperare) : Ţaţo!

TANŢI: Să mor dacă mai parlesc!

NELI (sfârşitul Lumii!): Cât m-am săturat de lumea asta! Simt că mor!

TANŢI (o ia de bună) : Neli, ţi-e rău ?!

      NELI: Da, mi-e rău. Simt că dacă mai stau în mocirla asta, într-o zi …am să închid

ochii…şi gata! Mă voi sfârşi de scârbă şi disperare. În jur nu e decât praf. Praf  în ochi. Praf sub limbă. Praf  în aer. Praf  în …praf ! (Îşi prinde faţa în palme.)

Şi nu mă ajută nimeni. Sunt singură, Doamne , singură, singură! (Scâncet. Tanţi, evident impresionată, lasă cratiţele ; vine şi o mângâie.)

TANŢI: Gata, fac cum zici tu.

(Suspine întrerupte. Neli ridică fruntea încet, ca un periscop.)

NELI: Zău , ţaţo ?!

TANŢI:  Zău.

NELI (revenindu-şi): Continuon la conversasion!

TANŢI (o măciucă în cap! Pentru sine.): Mai bine o duşcă de cucută. (Spre Neli, cu

masca voioşiei.) Avec plăcere,  monsieur!

NELI: Madmoasel…sil vu ple. Continuon! Montre moa, sil vu ple, iun şapo de pei.

TANŢI: De pei. Adică…de paie ? (Tinereţea…) Când văd o plastă de paie mi-aduc              minte de frate-tu Milică…Eram tineri, nu erau hoteluri, garsoniere…ca azi, nici            tata nu l-a vrut pe el, nici ta-su nu m-a vrut pe mine… şi-atunci ne-am dus en paie.

NELI: En pei, ţaţo.

TANŢI: Da, da…en pei. (Trăieşte momentul.) Era o noapte senină şi caldă, luna stătea agăţată într-un colţ de cer …

NELI: Şi lu- lu –lu…

TANŢI (farfuria încremenită între palme): …pe deasupra, lăutari netomniţi, cânta un cor de greieri…

NELI: Şi la – la – la…Hai, ţaţo, să revenim în peisaj contemporan. Montre moa…iun şapo de pei.

TANŢI (visează ): De pei…de pei! (Farfuria îi cade din mâini şi se face ţăndări. În            sfârşit, trezită.) Doamne ,cum te ia valu’!

NELI: Montre moa…

TANŢI: Să facem o pauză, sil vu ple! Amintirile mă obosesc…

NELI (dezamăgită ): Dar abia ne-am urcat în şa! (Îşi dă seama că Tanţi e “dusă”.)Asta mi-i soarta!(Priveşte enervată pendula.) Şi tâmpita de Babiţa nu mai vine!

TANŢI: N-o fi apărut cumpărătorul.

NELI: De două luni ?! (Spasm. ) Nenorocita asta de vie…de vie mă omoară! Ah, s-o            văd odată vândută! (Vis cu ochii deschişi.) Cum simt banii în palmă…direct pe            Champ-Elisee mă opresc!

TANŢI: Partea mea n-o vând. Atât mi-a rămas de la iertat bărbatu-meu, frate-tu Milică. S-o mănânce goangele şi iarba…dar n-o dau .

NELI: N-ai decât să rămâi în târgu ăsta împuţit, unde marele eveniment e că soaţa bă canului s-a încurcat cu un sergent de pompieri. (Hotărâtă.) În chiar ziua în care            primesc banii o şi întind! (Dulce.) Totuşi…vii ?

TANŢI: Eu ? Unde ?

NELI: Te iau cu mine, ţaţo. Descălecăm amândouă chiar în inima Parisului. (Se ridică. O prinde pe Tanţi de umer. Paşi de dans pe o melodie de Piaf. ) Tra- ra-ra- ra!            (Tanţi se lasă purtată cu o mască de uimire neputincioasă pe chip.) Nu fi proas           tă, femeie. Ne instalăm într-o mansardă de pe Rue Avenue. Eu voi ieşi la baluri, la expoziţii şi la şosea.

TANŢI: Iar eu o să te aştept ca proasta o noapte întreagă. Tot în bucătărie, dar la Paris.

NELI: Ei, o să ieşim pe înserat, cu două umbreluţe cochete care ne apără de soare şi de vânt, fâş-fâş pe lângă Louvre. (Momentul adevărului.) Şi chiar dacă ai sta în            bucătărie…una e să lâncezeşti lângă cratiţe la Turnu-Măgurele, şi alta lângă Turnu           Eiffel.

TANŢI: Totuna. Viaţa mea s-a dus. Mai trag de câteva sute de ori aer pe nas, pun mâinile pe piept şi…la verdeaţă.

NELI (se aşază greu în fotoliu): De asta mă tem şi eu. În curând voi fi o babă de    patruzeci de ani. Mi-am irosit toată viaţa în fundu’ asta de lume rău mirositor.            (Hotărâtă.) Dar nu mă las! Merit măcar un amurg cu seri parfumate, cu rochii             elegante şi plimbări la bulevard. Apropo…să nu uit să-l trimit pe nemernicul de            Costel să-mi ia rochia de la croitor.(Răcnet.)Costel!(Nici un semn.) Unde ofi dobitocul?!

TANŢI: Adineauri l-am văzut pe băncuţa de sub salcie. Cred că îţi adulmeca glasul.

NELI: Coosteeel!

TANŢI: Toată iarna, din zori până seara, a bântuit pe alee, ca un câine zgribulit.

NELI: Ei şi ? Ăştia-s bărbaţii, ţaţo, nişte câini zgribuliţi.

TANŢI: Pe îngheţu’ ăl mare, într-o seară l-am găsit aţipit pe laviţa de sub fereastra ta. L-am dus în casă , i-am dat un ceai. Era îngheţat ca un stavrid, abia după un ceas            a putut să mişte buzele. Ştii care a fost prima lui vorbă ?

NELI: Ei ?

TANŢI: Numele tău.

NELI ( în batjocură ): Nu mă-nnebuni!

TANŢI: Iar asta se întâmplă de zece ierni la rând.

NELI: Ţaţo, mă plictiseşti.

TANŢI: Tot vream să te întreb: Ce ai de gând cu el ?

NELI: Adică ?

TANŢI: E clar că te iubeşte ca un nebun.

NELI : Şi ce dacă ?!

TANŢI: N-ar fi vremea să te măriţi?

NELI (vexată ): Ţaţo, nu fi penibilă!

TANŢI: Atunci de ce-l mai chinui ?

NELI: Pentru că bărbaţii cer, vor, adoră să fie chinuiţi. Orice bărbat e un preş care         te imploră să-l calci. (Strigăt.) Costeel! (Nici un răspuns.) Şi tu ziceai că-mi            moare sub fereastră! (Uşa se deschide cu zgomot şi apare în prag, ca un vifor, Costel . Transpus, somnambulic, emoţionat. Aproape că ia poziţia de drepţi. Neli, rece): Mergi la Tache, croitorul, şi-mi aduci rochia . Îi spui că n-am chef să vin la probă, o încerc acasă şi i-o trimit imediat, tot cu tine. (Costel dă să iasă.) Stai! În drum dai şi pe la pantofar şi-l întrebi de sandalele cu bretele  verzi pe care  mi le-a promis de o lună.(Costel dă să iasă.) Stai! Când te întorci treci pe la cafeneaua din centru, şi la masa a doua, pe stânga, o s-o găseşti pe soră-mea, Babiţa. Spunei toantei că de trei ceasuri aştept vestea cu vânzarea viei, şi dacă n-am un răspuns pozitiv până diseară, o ia mama dracului. (Costel dă să iasă.) Stai ! Eşti cam tont şi le încurci. Repetă!

COSTEL (face un pas în faţă,ca la serbarea şcolară): Trec pe la croitor şi iau o rochie.

NELI : Iei rochia mea, tâmpitule…poate-mi apari cu boarfele vreunei spălătorese!

TANŢI: Neli!

COSTEL (socoteşte pe degete): Dup-aia trec pe la cafenea…

NELI: Am spus eu că e tâmpit ?! Tot neamu’ ăsta bărbătesc are o doagă lipsă! (Spre           Costel.) Mai întâi treci pe la pantofar, mă! (Enervată.) Du-te şi repetă pe drum, că mă enervezi! (Costel iese îndoind, mut, degetele. Neli, enervare şi dispreţ.) : Ah, bărbaţii, aceste accesorii ! (Intră Babiţa. Gâfâie sub greutatea a trei-patru plase pline.) În fine, apare şi Mahomed!

BABIŢA (eliberată de greutăţi): Uf, că grele mai sunt!

NELI: Unde dracu’ ai stat până acum, cucoană ?

BABIŢA: Am fost în circuit, dragă, nu se vede ? Am trecut pe la un fost iubit, care e                                             grădinar, şi v-am  adus zarzavaturi proaspete. Un alt iubit din tinereţe m-a dăruit           cu pulpă de viţel a-ntâia.

NELI: Lasă legumele şi treci la vie.

BABIŢA: Ho, să-mi trag sufletu’! (Brusc ofuscată.) Bine, dragă, voi staţi ca reginele            pe divan şi eu…fugi încolo, fugi încoace, adu-le la fetiţe morcov şi pătrunjel,            aleargă la arendaş, treci pe la avocat.

NELI(maliţioasă): Ba pe la cafenea…

BABIŢA (atinsă): La cafenea ?! (Mimează plânsul.) Aşa-mi trebuie! Mă sacrific pentru ele…şi dumnealor mă iau peste picior. (Suspine adevărate.)

TANŢI (o mângâie): Eu n-am zis nimica, drăguţă. Aşa e, nu ştiu cum ne-am descurca  fără tine.

BABIŢA: Ba nu, bine-mi faceţi, călcaţi-mă-n picioare! Eu care v-am fost şi mamă, şi tată, şi soră. (Îşi şterge metodic lacrimile. Brusc înseninată.) Noroc că nu pun la            suflet. (O sărută pe Neli pe frunte.) Aşa eşti, tu măgăriţă. (Extaz.) Fetelor, vă             dau o veste mare!

NELI: Ai vândut via!

BABIŢA: Las-o-n supărare de vie!

TANŢI: Ai tras la Loto şase din şase.

BABIŢA: Nţ. Vă lăsaţi bătute ? Ei, aflaţi că…m-am îndrăgostit!

NELI (dezamăgită): Şi eu credeam că,  în sfârşit, ţi s-a întâmplat ceva ca lumea!

BABIŢA (plutind în sfere înalte): Ce ştii tu, Nelico ?! Păcat că eşti aşa frumoasă, dar ai sufletul de piatră. Nu ştii ce înseamnă să-ţi simţi inima inundată de miresme pri-         măvăratice, ca un…

NELI: …alizeu ce îţi înfăşoară simţirea într-o boare parfumată şi se înalţă, se înalţă…

BABIŢA (transpusă) : …da, da, se înalţă în tării, mai sus, tot mai sus…

NELI: …de unde cade brusc şi fleoşc ca un banal rahat.

BABIŢA (trezită): Ce lipsă de sensibilitate, Neli dragă. Dacă n-ai fi sora mea…

NELI (dură): Hai, lasă pastelurile. Nu că m-ar interesa, dar cine-i fraierul ? Sigur nu e din oraş .

BABIŢA: De ce n-ar fi ?

NELI: Pentru că toţi cei şase mii patru sute patruzeci şi doi de masculi din urbe, de la adolescent la muribund, au fost deja epuizaţi.

BABIŢA: Tanţi, o auzi cum vorbeşte ?!

TANŢI: N-o lua în seamă, o cunoşti doar. (Spre Neli.) Neli, îl mânii pe Dumnezeu.

NELI: Ce-l amestecaţi pe Dumnezeu în tocana asta de ciuperci ?! Dumnezeu are treabă  cu planetele, cu ploaia care nu mai vine şi uscă blestemata aia de vie, ca să n-o             mai cumpere nimeni. De ce s-ar vârî El în ifosele unei babe prăfuite ?!

BABIŢA (profund jignită): Eu…babă prăfuită ?!

NELI: Scuză-mă, voiam să zic…mumie parfumată .

TANŢI: Neli!

      BABIŢA: Nu, că iar încep să plâng! (Plânge. După trei secunde încetează. Ridică bărbia : furtuna a trecut!) N-are rost să mă consum ca proasta. De ce-aş fi tristă când           de fapt sunt fericită ?! Iubitul meu, dragul de el, mă iubeşte. (Ipostaza fericirii.)           Fetelor, sunt într-al zecelea cer!Am un iubiţel mic, drag şi mic, să-l pupe mica  pe botic!

NELI: Bănuiam eu că e un căţel.

BABIŢA (imună): Poţi să zici orice, nu-mi mai pasă. Porţile sufletului mi-s larg desfăcute…

NELI: Lasă poezia şi spune ce-i cu via.

BABIŢA: Cu via e bine.

NELI:  De două luni e bine, însă eu putrezesc în mlaştina asta nenorocită.

BABIŢA: Avocatul Arghirescu spune că are cumpărător.

NELI: Numai că, fireşte, omul n-are banii.

BABIŢA: Ba are şi banii.

NELI: Atunci ce Dumnezeu n-are ?!

BABIŢA:  Mai e un mic amănunt: vrea toată via. Cu cramă, cu butuci, cu araci…cu                tot. Toate zece hectare, fără nici un pas mai puţin.

TANŢI (cu musca pe căciulă): Eu partea mea n-o vând.

NELI: Ai mai spus, am înţeles. Poţi să crăpi cu ea cu tot!

BABIŢA: Neli, cum vorbeşti cu Tanţi ?!

NELI: Ce mă tot pisează cu partea ei ?!  E de fapt partea lui frate-meu. Ea  nici măcar  soră cu noi nu e.

BABIŢA: Neruşinato! Orice poţi să spui…dar Tanţi ne-a fost mai mult decât o soră.          O soră de o mie de ori mai bună decât tine.

TANŢI: Las-o, Babi…ştiu că e proastă de gură. (Calmă, gravă.) Pot să şi crăp, dar n-o vând. V-am crescut, v-am slujit fără simbrie. Dar cât trăiesc eu, fâşia mea de            vie rămâne acolo. După ce închid ochii, faceţi ce vreţi.

BABIŢA: Eu parcă mi-aş vinde partea. Oricum stă acolo, paragină. Veronel zice să            fac cum vreau eu.

NELI: Cine dracu’ mai e şi Veronel ăsta ?

BABIŢA: Iubitul meu. Zice: Iubirea vieţii mele, tu hotărăşti. Nu zestrea, ci sufletul           tău îl vreau. Nu sună a Shakespeare ?!

NELI : Ba sună a doagă. Lipsă. Deci…şi tu ai vinde ?

BABIŢA: Mai mult de gura ta. Mie nici nu-mi prea pasă. Dacă iubire e…

NELI: …totul e bulbucat şi penibil ca un broscoi răscopt. (Revenind la afaceri.) Păi              atunci ar fi la vânzare două fâşii din trei. Nici aşa nu vrea mangafaua ?

BABIŢA: Arghirescu zice că bibicul vrea ori tot, ori nimic.

NELI: Să-l ia dracu’şi pe Arghirescu! (Disperare.) Doamne, pentru ce mă pedepseşti? Păcatele cui le răscumpăr ? Putrezesc în cocina asta împuţită pentru că două babe scofâlcite, un dobitoc de avocat şi un client falit nu-şi potrivesc bobii. E drept,           Doamne ?

BABIŢA (senină, îşi aranjează coafura): Oricum Dumnezeu nu te aude. Chiar tu spuneai că are treabă cu ploaia şi planetele. (Oglinjoara!) Oh, nu mi-s puţin palidă,          fetelor ? Mă consum atâta cu micile voastre necazuri şi uit esenţa vieţii mele care e Fericirea. (Îşi priveşte ceasul. Dezastru!) Vai, dar trebuie să fug! Mă aşteaptă           micul meu drag, mergem la cinema. Am şi întârziat! (Din uşă, şoaptă.) Dacă          sunteţi cuminţi şi aveţi noroc, diseară trec pe la voi şi vi-l prezint pe Făt-Frumos.          O să leşinaţi. Pa! (Iese. Gata să se ciocnească în prag cu Costel.)

COSTEL (gâfâind): Iaca jerseul.

NELI: Rochia, prostule.

COSTEL: Pantofii nu-s gata.

NELI: Mă şi miram să fie. Soarta e soartă: ar fi culmea să ţopăi prin mlaştină în pan-           tofi din piele de crocodil.

COSTEL (numără pe degete): Mai era ceva, dar am uitat. Am repetat într-una până în centru. Unu-rochia. Doi-papucii. Trei…Unu-doi-trei, număram. Când trec pe           zebră, mă sperie un claxon. Pun din nou piciorul pe trotuar: am rămas numai cu            rochia şi pantofii. Să mă pici dacă mi-am adus aminte restul! (Privire candidă.)           Asta era! (Revelaţie!) Cafeneaua! (Dă să fugă “la reparaţie”.)

NELI: Cafeneaua şi pipiţa… Nu mai e nevoie. Între timp pipiţa a trecut pe la domiciliu. (Costel rămâne în prag.) Ce mai stai ?  Fugi şi urmăreşte claxonul!(Costel dă să iasă.) Stai! Mergi la avocatul Arghirescu şi spune-i că mâine trec pe la el. Mă            ocup personal de vie, lua-o-ar dracu’! (Costel vrea să iasă.) Stai! Până mâine să            nu te mai văd pe alee că-mi sperii fazanii. (În sfârşit, Costel iese. Neli se întinde           pe fotoliu. Are o evidentă durere de cap.) Ufff !  Doamne, ce lume idioată! Acum            ştiu: Dumnezeu nu e nici crud, nici nepăsător, nici mânios. E numai ironic. Nu            suntem decât o carte cu caricaturi ambulante. Un muzeu cu figurine din ceară de            trântor. Dar scap eu de-aici! (Datoria!) Tanţi, pauza n-a fost cam lungă ?

TANŢI:  Pauzele lungi şi dese…

NELI: …ne lovesc în interese. (Pe cai!) La conversation!

TANŢI: Mon Dieu…mai bine la galere!

NELI (suflet de piatră): U pui je truve iun bon restaurant ?

      TANŢI: Unde jo truve un azil de bătrâni ?! Cu linişte, cu verdeaţă, cu alei umbrite…          (Revenire în peisaj .) C-est că tu di, monseur ?

NELI: Pardon, madmoazel.

TANŢI: Jo ublie mereu, escuze moa.

NELI: Aşa, ţaţo, vezi că merge ?!

      TANŢI: Marşe. Jo marş, tu marş, el marş. Toată lumea…marş!

(În prag apare Victoria. O călătoare obosită însoţind o bocceluţă.)

VICTORIA: Bună ziua.

NELI (pieziş): Greşeală, cucoană, gara e vizavi.

(Victoria înaintează cu paşi siguri,ca şi cum ar cunoaşte bine terenul.Se opreşte în mij-locul camerei, bocceluţa îi atârnă, inertă. Tanţi o recunoaşte încet, progresiv şi o urmă-

reşte fix, cu ochii măriţi.)

VICTORIA (lasă bocceluţa să cadă. Face câţiva paşi împrejur, măsoară tavanul, mobila, pereţii): Aş merita să mi se răspundă măcar la bună-ziua. Sunt sora voastră, Vic          toria. (Tanţi, cu ochii în lacrimi, se apropie de Victoria, o atinge încet, ca pe o mumie.)

NELI (imperturbabilă): Iar eu sunt regina mamă Victoria. Ba nu: sunt Napoleon al           cinşpelea.

TANŢI (se lipeşte de “fiinţă”, o pipăie): Ba ea e! Mon Dieu…ea e! Uite-i ochii…sunt ochii ei!

NELI: Şi ce dacă sunt ochii ei ? Ochii care nu se văd douăzeci de ani au uitat să se uite. Sunt reci. Inerţi. Nici o lacrimă nu poate să-i învie.

TANŢI (nedezlipindu-se de fiinţa cea nouă. O ţine strâns îmbrăţişată,ca o căpuşă pe lăstar): Victoriţa! Mon Dieu, numai tu faci  minuni  Ea e! Ea e!

VICTORIA: Eu sunt, Constanţa. (Adulmecă aerul.) Ce dulce e aerul de acasă!

TANŢI (încă în transă, de emoţie joacă mărunt, pe loc): Ţi-o fi foame! Să-ţi aduc     ceva…

VICTORIA:  Mai târziu, Constanţa. (O mângâie.) Avem vreme pentru toate.

TANŢI: Stai mult ?

VICTORIA: Am venit ca să rămân. (Spre Neli.)  Numai dacă nu deranjez pe cineva.

NELI: În privinţa asta nici o grijă, duduie. Unde sunt trei cucuvele, e loc şi pentru a          patra.

VICTORIA: Doamne…totuşi acasă! (Se apropie de fotoliul Nelei. Îngenunchează.         Îşi apropie faţa de a ei şi o priveşte fix, insistent. ) Te-ai făcut frumoasă, drăcoai          co! (Îi dă un bobârnac. Neli, rece, nu are nici o reacţie.) Când am plecat erai o          făşneaţă de cinşpe ani…eu o jună deşelată de douăşunu. Ţin minte când mi-ai fu          rat pantofii noi de lac, cu tocuri înalte, şi ai exersat singură prin cocina porcilor           până le-ai rupt tocul. M-am supărat, era singura mea pereche de pantofi. Dar te-am iertat repede. Ai fost mereu preferata mea, nebuno! (În şoaptă.) De douăzeci de ani te port în inimă ca pe o icoană.

NELI: O icoană cu margini de coada-vacii . Nu mă plictisi, cucoană!

VICTORIA (tot şoptit): Tu poţi să zici ce vrei, eu tot te iubesc. Nu-ţi cer să mă   iubeşti şi tu. Dar tot ai putea să-ţi arunci pentru o clipă platoşa aia din spini şi să-mi dai          un pupic. (Neli rămâne nemişcată, parcă de piatră.)

NELI: Nu sărut morţii.

VICTORIA: Dar nu sunt moartă, micuţo.Uite, sunt aici, lângă tine, îngrozitor de vie.

NELI: Pentru mine eşti moartă şi vei rămâne moartă pentru totdeauna. Am suferit mult când ai plecat. Nu puteam să mănânc, nu puteam să dorm. După o vreme, tata şi          mama mi-au spus că ai murit. Mama ţi-a făcut colivă. Cu grâu proaspăt şi bombo           nele roz. Am gustat şi eu. Era bună. (Victoria se ridică.)

TANŢI: Victoriţo, pe unde ai umblat, fato, atâta amar de vreme ?

VICTORIA ( evident afectată de ultimele cuvinte ale Nelei ): Prin Lume. Am tăiat Planeta în lung şi-n lat. De la Viena, la Amsterdam. Cu trenul, cu vaporul, cu picio-          rul. La Paris…(Neli tresare la auzul numelui oraşului iubit.)

NELI (nu se poate abţine): Ai fost şi la Paris ?

VICTORIA:  Doi ani .

NELI: Trebuie să fii nebună să pleci de pe malurile Senei ca să te afunzi în văgăuna asta.

VICTORIA: Apoi încă  trei ani în America, doi în Argentina, câteva luni la Canberra. Şi din nou la Paris. De acolo vin .

NELI ( clatină din cap): Un caz trist de revenire târzie şi inutilă la sânul matern. Apropo…mama a murit. Şi tata. Şi nici noi nu ne simţim prea bine. Simple amănunte,          nu-i aşa ? ( Victoria lasă capul în jos, vinovată.) Am o singură nedumerire: Ce           mai cauţi aici, femeie ? Nu eşti decât o moartă care se întoarce într-un cuib mort.

TANŢI (candidă): Dar eu sunt încă vie!

VICTORIA: Şi eu sunt la fel de vie…Apropo, ce mai face via ? Aveam o vie frumoasă. Ţin minte, când se pârguiau strugurii luam în palmă un ciorchine uriaş, cu boabele cât Luna. (Şoaptă spre Neli.) De tine şi de vie mi-a fost cel mai dor, prostuţo.

NELI (cu duşmănie): Mai puţin de mine, dar de vie, sigur!

VICTORIA: O…o…dacă ştiam că te burzuleşti din nou, nici nu aduceam vorba. Pe tine orice cuvânt te înveninează ?

NELI: Nu–i orice cuvânt. De cum ai intrat, am fost sigură!

VICTORIA: De ce ?

NELI: Că te interesează via.

VICTORIA: Da, mă interesează. Ţi-am spus: şi pe ea o iubesc.

NELI:  Fii cucoană serioasă. Am trăit s-aud pe cineva că iubeşte o vie!

VICTORIA: Eu o iubesc.

NELI: Mă crezi tâmpită ? Nu via o iubeşti, ci preţul ei.Vasăzică…de ce să parcelăm via  în trei fâşii, când putem s-o împărţim în patru ?!

VICTORIA: Chiar: De ce s-o împărţim ?

NELI: Pentru ca s-o vindem, turisto!

VICTORIA:  Dar eu nu vreau să vindem via. Orice, numai via, nu.

NELI (culmea isteriei): Asta-ţi lipsea, Neli tâmpito! Nu e de ajuns că ţi-ai pierdut anii cei mai frumoşi în mocirla asta ? Doamne, te mai întreb încă o dată : Pentru ce           mă pedepseşti aşa de aspru ? Toată viaţa mea nu e decât un şir de ghinioane legate de            asta nenorocită. Când apare un cumpărător, n-are banii, când are banii, o vrea doar întreagă şi, aproape firesc, două toante nu-şi vând părţile lor. Şi ca totul să fie foarte palpitant se iveşte şi a patra moştenitoare. În curând vor veni în prag şi morţii din cimitir, toţi cu un gând precis: să aibă fiecare fâşia lui . (Se ridică .) Nu, că-nnebunesc! Mi-am pus atâtea speranţe în banii ăştia, am suferit  atâţia ani pentru ei…şi acum nu-mi ajung nici pentru tramvai. Asta în cazul cel mai fericit,  pentru că pe moştenitoarea-turistă a apucat-o brusc şi iremediabil dragul de pământul natal şi, evident, nici ea nu vrea să vândă. (Hotărâtă.) Dar nu-i nimic: Am să plec chiar fără nici un ban. Voi face trotuarul pe malurile Senei şi tot nu voi rămâne aici!

VICTORIA: Nu ştii ce înseamnă  să facitrotuarul!

NELI: Tu ştii : se observă.

VICTORIA: A unsprezecea poruncă:  Să nu dispreţuieşti.

NELI: Tu meriţi dispreţul.

TANŢI: Neli !

NELI: Nici de curvă nu eşti bună. Unele se întorc după un an în Mercedes. Ţie ţi-au trebuit douăzeci de ani ca să apari în prag cu o bocceluţă şi să-ţi înfigi pintenul în           fâşia mea de vie. Îmi ceri să te iubesc ? Pentru ce te-aş iubi ? Pentru că îmi risipeşti            şi ultima speranţă ? (Tăcere îngheţată.)

TANŢI (Victoriei): Eşti obosită, hai să-ţi arăt odaia ta. (Ies împreună.)

NELI (singură): Toţi îmi cer să-i iubesc. Dar eu sunt depozit de iubire ?! Şi ce primesc în schimb ? Iubirea lor! Nu preţuieşte nici o para. Nu vreau nimic de la nimeni.             Nimic. Nimic. Nimic! La dracu’, iar mă doare capu’!  (Apare Costel. Păşeşte încet, adulmecând. După doi paşi se opreşte şi priveşte în jur, cu teamă.Neli,cu capul în palme) Care eşti ?

COSTEL: Eu. Stt!

NELI (grimasă): Tu ce mai vrei ? Ţi-am spus să pleci, pleacă!

COSTEL: Am pândit până ce n-am mai auzit voci. Atunci am ştiut că eşti singură.

NELI: Pari foarte inteligent.

COSTEL (sincer impresionat) : Crezi ?!

NELI: Glumeam, desigur. Dar n-am chef de conversaţie. Mă doare capu’.

COSTEL: Te-am ascultat când vorbeai singură…

NELI:  Între un cretin şi un curios nu-i nici o diferenţă.

COSTEL: Vorbeai despre iubire. Ştii că la mine o poţi găsi în orice cantitate.Cu blidul. Cu sacul. Cu tona.

NELI: Nu mă plictisi.

COSTEl: Chiar şi cu vagonul.

NELI: Eşti un mbecil.

COSTEL: Sunt tot al tău .

NELI: Idiot .

COSTEL: Idiotul tău.

NELI: La ce bun un idiot ?!

COSTEL: Fă cu mine ce vrei.

NELI: Mi-aş şterge pantofii pe surtucul tău.

COSTEL: Ah, nu cred că aş suporta o asemenea fericire!

NELI (uşor amuzată): Mă, da’ tu eşti diliu rău de tot!

COSTEL: Tu m-ai adus în halul ăsta, tu lecuieşte-mă!

NELI: Te-aş lecui cu un picior în boaşe.

COSTEL : Lecuieşte-mă, iubirea mea! Loveşte-mă, calcă-mă-n picioare!

NELI: Nu mă ruga de două ori!

COSTEL: Te implor!

NELI : Dacă nu ieşi, chiar te calc.

COSTEL: Uite că nu ies!

NELI: Hai că mă exasperezi! Ieşi, potaie!

COSTEL: Nu ies până nu-mi dai binecuvântata pedeapsă. O aştept ca pe o izbăvire.

NELI: Ţi-arăt eu izbăvire! Ieşi!

COSTEL: Nu ies!

NELI: Nu ieşi ?! Vezi tu, lighioană!

COSTEL: Arată-mi! Fac tot ce porunceşti. Porunceşte!

NELI: Da ?! În genunchi, canalie! (Costel se aruncă în genunchi.) Târăşte-te  (Costel se târăşte.) Aşa…Pe coate şi pe burtă . Ca o râmă!

COSTEL: Ca o râmă, stăpână! (Continuă “ travaliul “.)

NELI (scârbită ): Ajunge!

COSTEL: Mai biciuieşte-mă, prinţesă! Încă nu mi s-a ostoit focul.

NELI: Îţi poruncesc să te ridici! (Omul se ridică.) Şi dispari…dracului!

COSTEL (salutând ): Cum spui tu , regino!

NELI: Dispari!

COSTEL ( din prag, cu o mască fericită pe chip ): Ah, pe azi mă simt izbăvit! Ce dulce e glonţul tău, Iubito! (Iese.)

NELI: Ce băltoacă! Doamne, chiar nu mă poţi suferi ?! Vrei ca din disperare să mă           aliez cu Diavolul ? Sunt în stare să mă sui în colivia oricui mă poate feri de miasmele           mlaştinii în care Tu m-ai lepădat .(Apar, aproape îmbrăţişate, Tanţi şi Victoria.)

VICTORIA ( melancolică ): Nu e nimic schimbat. Totul arată întocmai ca acum douăzeci de ani. (O sărută pe Tanţi. ) Pentru asta ţie trebuie să-ţi mulţumesc.

NELI: Şi Iuda săruta  frumos.

VICTORIA: Cuvintele tale otrăvite nu mă mai rănesc. Poţi spune orice. Mi-am regăsit  iatacul: Iată suprema fericire! (În prag apare Babiţa.)

BABIŢA (radioasă) : Suprema fericire e aici, în inima mea!

(Dă cu ochii de Victoria . Se opreşte, stânjenită .)

NELI: Nu te ruşina, suntem în familie. Ţi-o prezint pe sora noastră Victoria. Ţi-o mai aminteşti ? Hei, fă un efort, ce naiba! Douăzeci de ani a tot răsucit meridianele  iar acum s-a plictisit, a coborât de pe măturoi şi a venit să ne vadă.

(Victoria se repede şi îşi îmbrăţişează sora. Babiţa acceptă sărutul uşor neutră.)

VICTORIA: Ce mai faci ?

BABIŢA (evident cu gândul la Fericirea proprie): Bine. Tu ?

TANŢI (spre Babiţa): Ziceai că mergi la film cu noul tău iubit.

BABIŢA (îmbujorată): Am şi fost…da’ am ieşit pe la jumătate. Era un western plicticos. În plus, un John Wayne de pe rândul din spate, mereu protesta, cică…ce ne           tot sărutăm ?! Era gelos, dolofanul.

VICTORIA: Şi unde ţi-e iubitul ?

BABIŢA: L-am lăsat în grădină, lângă stratul de ţelină. N-a vrut să intre : se auzea din casă o voce străină. E aşa sfios!

TANŢI (sincer curioasă): Prezintă-ni-l, dragă.

BABIŢA: Acuşi. (Fluieră haiduceşte. Apare în prag un tânăr. Băbica îl prinde cu graţie de mijloc.)  El e Veronel. (Stupefacţie reţinută: diferenţa de vârstă e stridentă.)

NELI: I-ai adus şi scutecele ?

BABIŢA (mândră): Vă place ?

VICTORIA: O-o!

TANŢI: A-a!

BABIŢA: E frumos, nu-i aşa?Dar principala lui calitate e că mă iubeşte ca un nebun.

NELI: Un diagnostic ce pare exact.

BABIŢA (lui Veronel): Treci şi sărută-le labele la coniţe. (Şoaptă.) Face impresie! (Veronel trece, voiniceşte şi cu mult afect ,la sărutări de mâini. Mânuţa Nelei o sărută îndelung şi nu o lasă decât după ce aceasta, cu o smucitură, şi-o eliberează.)

TANŢI (spre Babiţa): Spune-i,dragă, să scoată o vorbă, să-i auzim şi noi glasul.

BABIŢA: Veronel dragule, spune ceva!

VERONEL: Beeee!

TANŢI: Şi cum l-ai găsit, Babi ?

BABIŢA: Mergeam pe stradă, când am simţit o mică bătaie pe umăr. Doamnă, aud,           v-a căzut pempărsul. Îmi scăpase batista… Când ridic ochii…el, Adonis! Pardon, zic, domnişoară. A fost un cup de fudrî. Ne-am îndrăgostit amândoi pe loc şi iremediabil. Nu-i aşa, puişor ? ( Veronel clatină repetat şi bovin din cap.)

VICTORIA (sinceră ): Babi dragă, nu cumva e mut ?

TANŢI: Pare speriat de bombe .

NELI: Nu e decât cretin.

BABIŢA: E numai timid, dragă, dar îşi revine. (Scurt.) Azi e marţi, iar sâmbătă           suntem la altar.

TANŢI: Aşa repede ?!

BABIŢA: Nu mai suportăm să stăm departe unul de altul nici măcar o clipă în plus!           Voiam s-o facem joi, dar n-a vrut popa, că-i zi de post. Ah, fetelor, nici nu ştiţi cât sunt de fericită! (Îi dă un pupic dulce viitorului mire.) Tanţo, tu-ţi aduci aminte unde am pus voalul, când am vrut să mă mărit ultima oară ?

TANŢI : E pe sus , pe undeva. Hai să-l căutăm. (Tanţi, Babiţa şi Victoria ies.)

NELI (lui Veronel ): Măi muţulache, eu parcă te ştiu de undeva.

VERONEL: Eu te ştiu de-o veşnicie, iubito.

NELI: Ie-te-te, vorbeşte mumia! Eu nu sunt iubita ta, graure. Cred că mă confunzi cu proasta de soră-mea. ( Veronel îngenunchează şi, nemişcat, o priveşte cu nesaţ.)

VERONEL: Eşti frumoasă ca un înger.

NELI: Hai sictir.

VERONEL: Şi poaspătă ca o lăptucă în roua dimineţii.

NELI: Acum ştiu de unde să te iau. Eşti electrician la ICRAL, te-am văzut cocoţat pe un  stâlp când am fost să plătesc gunoiul.

VERONEL: Stăteam acolo de o săptămână: aşteptam să apari tu.

NELI: Ridică-te, acuşi vine cineva.

VERONEL: Nu-mi pasă!

NELI: Mie îmi pasă. Sus!

VERONEL: Numai dacă îmi dai un pupic.

NELI:  Nu pot, n-am la îndemână sticluţa cu extractul de cucută. Dar de ce îţi baţi joc de soră-mea, sticlete ? Vrei cumva partea ei de vie ?

VERONEL: Nu vreau nici un şfanţ, icoana mea .

NELI: Atunci ce pofteşti ?

VERONEL: Pohta ce pohtesc eu eşti tu, îngere .

NELI: Ce ai tu cu mine ?

VERONEL: Te-am văzut acum doi ani la expoziţia canină de la Foişor. Stăteai lângă subprefect, erai în rochia roz cu tafta albastră. Te apăra de soare umbreluţa cu           ciupercuţe mărunte, mărunte, şi privirea ta m-a pătruns ca un cuţit până în inimă.

NELI: Nu-mi amintesc să te fi văzut.

VERONEL: N-aveai ochi pentru mine, scumpete. Păreai că n-ai ochi pentru nimeni,           ceea ce m-a mai liniştit: zâmbetul tău era ascuţit ca un pumnal şi străpungea norii, spre Dumnezeu. Eu, măruntul, eram pe scenă cu echipa, reparam un reflector.

NELI: Mai curând îmi amintesc de un ciobănesc suplu, purtat în zgardă de o damă burduhoasă.

VERONEL: De atunci te visez în fiecare noapte. Eşti icoana la care mă închin în fiecare zi. Îţi adulmec paşii ca ciobănescul de la expoziţia canină.

NELI: Nu mă plictisi. Adineauri a ieşit în brânci unul ce ţi-e geamăn. Ia-i urma!

VERONEL: Nu mă izgoni, te implor! Fiecare clipă cu tine…

NELI: …e cât un an pe bulevardele astrale. E veche! Spune mai bine de ce joci comedia asta cu nătânga de soră-mea.

VERONEL: Din pricina ta, speranţo. Am încercat să mă apropii de tine în toate felurile. Zadarnic. Atunci mi s-a aprins un beculeţ. Trei zile am urmărit-o pe hoaşca de           soru-ta. Noroc că tâmpitei i-a căzut batista pe trotal.

NELI: Canalie!

VERONEL: Am o singură scuză: nu-mi mai aparţin. Gânduri, sentimente, lacrimi…

toate sunt ale tale.

NELI: Gura! E clar că eşti dus cu pluta. Chiar…te-ai însura cu Babiţa ?

VERONE: Dacă vom fi cumnaţi, am să stau în sfârşit lângă tine!

NELI: Ştiam eu că toţi bărbaţii sunt nişte porci. Afară!

VERONEL: Sfera mea strălucitoare, viitorul meu luminos!

NELI: Afară!

VERONEL: Lumina mea!

NELI: Lumina mă-tii! Vira! Chem poliţia, chem pompierii!

(Speriat,Veronel fuge spre uşă. În urma lui, Neli îi aruncă papucii. Celelalte trei surori apar pe uşa interioară.)

      TOATE TREI: Ce e zgomotul ăsta ?!

BABIŢA: Unde e iubitul meu iubit ?

NELI : L-au chemat urgent Papa să repare lumina verde din curcubeu .

BABIŢA (liniştită, îşi pune voalul): Nu-i aşa că-mi stă bine, fetelor ?!

TANŢI: Ui, Babi, tu e tre foarte joli!

 

 

*

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

                                               ACTUL II

 

                                                        SCENA 1

 

Tanţi, singură .

TANŢI: Prezent interogatif: Şante-je ? Pase compose: E-je-şante ? Plus că parfe: Ave je-şante ?

(Apare Victoria .Câteva clipe ascultă. Tanţi, foarte concentrată, nu-i observă prezenţa.)

VICTORIA:  Me permete-vu…

TANŢI (trezită ): A, tu erai ?

VICTORIA: Ce faci ?

TANŢI: Îmi fac lecţiile.

VICTORIA: Pari o elevă silitoare.

TANŢI (oftează ): Năroada asta de Neli mă terorizează!

VICTORIA ( zâmbind ): I-ai prins frica…

TANŢI: Mai rău decât de câinele Dingo! (Încet.) Aş sta şi-n limbă numai să n-o supăr.  E o zurlie, dar o iubesc ca pe fi-mea. ( Speriată.) Să nu-i spui!

VICTORIA: Je n-os pa!

(Victoria îşi toarnă un pahar cu apă şi înghite un pumn de pilule .)

TANŢI: Nu te simţi bine ?

VICTORIA: Aşa păţesc când schimb apa şi aerul.

TANŢI: Ieri după-masă n-a ieşit deloc din odaie…

VICTORIA (evident indispusă de subiect ): Trece, Constanţa. (Intră Neli.)

NELI: Mă calcă pe nervi când o strigi ca pe un port la mare.

VICTORIA: Aşa-i zic eu dintotdeauna. Te deranjează, Constanţa ?

TANŢI: Deloc. Îmi aduce aminte de tata. El mi-a pus numele ăsta. Era hamal în portul Constanţa. (Melancolie.) Toate s-au dus aşa de repede! Parcă n-am avut           niciodată părinţi. Parcă m-am născut dintr-o dată bătrână.

(Victoria dispare pe uşa interioară.)

NELI: Nu pare în apele ei.

TANŢI: De ce te miri ? Mereu o înţepi. Parcă ai fi un arici zburlit, fato.

NELI: Dar de ce te-ai gătit aşa ? Pleci cu vaporul ?

TANŢI: Ies în oraş.

NELI: Ţi-o fi repartizat şi ţie Babiţa vreun iubit ?

TANŢI: Pentru mine băbaţii sunt o carte pe care am citit-o demult, dar nu mai îmi amintesc nici măcar culoarea coperţilor. Însă nu-i urăsc.

NELI: Cine a zis că eu îi urăsc ? Nu poţi urî niste preşuri. Ah, toată viaţa mi-am dorit să calc încet, leneş, cu pantofi cu tocuri cui peste un preş uriaş urzit măcar din o           mie de bărbaţi. Totuşi, ieşi la un iubit ?

TANŢI: Mă duc la Arghirescu .

NELI: Avocatul ? N-ai gusturi rele.

TANŢI: Merg ca să-i spun că sunt de acord să vând partea mea de vie.

NELI: Dar ziceai…

TANŢI: Zilele astea m-am tot gândit…şi m-am tot gândit. Cum să mă pun de-a curmezişul visului tău ?! Eu sunt doar un suflet cu chirie. Tu eşti încă tânără, frumoasă.          Şi ai dreptate : aici te iroseşti.

NELI: E frumos ce vrei să faci, dar nu vreau daruri de la nimeni.

TANŢI: Eu sunt…nimeni ? Mă gândeam că-ţi sunt ca o soră…

NELI: Tanţi, nu-ţiport pică pentru că nu vrei să-ţi vinzi partea. Ştiu că o păstrezi        pentru Tavi. Te înţeleg, e fiul tău.

TANŢI: N-am pentru ce s-o mai păstrez. Pe Tavi simt că n-o să-l mai văd niciodată.           Îmi mai trimitea câte o vedere. De la o vreme, nimic.

NELI: Nu pot să primesc pomană. Eu sunt cactus, nu o vacă.

TANŢI: Chiar dacă nu accepţi, eu tot o s-o fac. N-am nevoie de vie. (Hotărâtă.) Partea mea de bani ţi-o dau ca să ajungi la Paris.(Sună telefonul. Ridică receptorul.) Alo? Alo…(Spre Neli.) Vorbeam de Paris şi vine Parisul la noi. Un franţuz!           Contesa Vichi ? Ladres greşit, monseur. Isi madam Constanţa.Ui, la nom du va           por. O revoar!(Pune receptorul în furcă.) Ori e sadic, ori e tâmpit.Şi ieri a mai           sunat de trei ori. Sau e un farseor. “Şatelen du Loara !” Lumea e plină de aiuriţi.

NELI: Tanţi, totuşi nu pot să primesc darul tău.

TANŢI: Nu mă poţi opri. M-ai întrebat unde mă duc: ţi-am spus.

( Intră Victoria.Tanţi se mai aranjează puţin în oglinda mare din salon şi iese. Surprin-

 zător, acum Victoria are o mină proaspătă . Pare chiar pusă pe şotii: trece pe lângă

 fotoliul Nelei şi-i aruncă prin aer un bobârnac. Neli se fereşte: nu pare dispusă să

 intre în joc.)

VICTORIA: Uşor, frumoaso, că nu te mănânc! (Continuă provocarea: îşi apropie degetul întins ca un  băţ  vârât prin gratiile cuştii unui leu.) Hai, leoaico, muşcă! ( Neli nu reacţionează.) Varsă-ţi veninul, viperă mică. Mă,dar tu eşti nu numai a          dracului, eşti şi a dracului de frumoasă! Şi-ţi stă bine cu boticu’ lăsat! Ai face          furori şi la Paris, parol! (Pardaillan!) Crezi că mi-e frică de tine ? Eu sunt îmblân          zitoare de tigri, fetiţo. (Se aşază alături, pe braţul fotoliului: o atinge încet, cu          palma. Apoi o prinde brusc de după umeri, o îmbrăţişează. Neli se opune, dar,          evident, fără convingere: un spasm mic. Şi atât.) Uşor, uşor la mama în braţe!          Sunt mai tare decât tine, ştii asta. Ghetoul m-a călit, drumurile m-au îndârjit. Şi tu nu eşti decât o pisicuţă moleşită de căldurică. Miaaau! Aşa…aşa…stai la mămica-n     poală, tigruţo. Hai, torci, torci…(Un alt mic spasm.) Cu mine nu faci pe nebuna! A… şa! Acum iar e cuminte fetiţa şi mama îi dă lăptic dulce. Tu ai fost fata mea, ştii bine. Mama n-avea vreme, toată ziua cu munca, se săturase şi de prunci, şi-atunci ai rămas în grija mea, eu te-am legănat, eu te-am mângâiat . Îţi mai aminteşti mângâierile mele ?

NELI (scâncind): Îmi aduc aminte cât mi-ai lipsit. Am rămas ca orfană. Cum m-ai putut lăsa orfană ?

VICTORIA: Sunt momente când trebuie să-ţi iei viaţa în propriile mâini. Crezi că mi-a fost uşor să te părăsesc ?

NELI: Însă te-ai gândit că eu rămâneam singură ?

VICTORIA : Mai erau mama, tata… ceilalţi.

NELI (îndârjită ): Dar… ceilalţi nu erau tu, ştii bine.

VICTORIA: Ştiu, mâţă mică. Şi nu crezi că am suferit destul la gândul că te ştiam atât de departe de mine ?

      NELI: Măcar să mă fi luat cu tine!

VICTORIA: Crezi că nu m-am gândit ? Dar nu se putea. Doar n-am mers în croazieră!

NELI: De-atunci ceva s-a rupt în viaţa mea. M-am sinţit brusc a nimănui. Lumea spunea că sunt frumoasă. Uram faptul că eram frumoasă. Frumuseţea am resimţit-o          ca pe o povară. Am vrut cu orice preţ să o alternez. Şi n-a fost greu. Prima dată          mi-am făcut singură o platoşă de spini. Dar n-a fost de-ajuns. Eram încă o copilă          când m-am aruncat în braţele primului venit. Tiparul clasic: beţiv şi afemeiat.

VICTORIA: Nu ştiam că ai fost măritată.

NELI: De unde să ştii ? Tu erai plecată peste mări şi ţări ca să iei viaţa în piept.Căsnicia mea s-a făcut repede ţăndări. A fost prima izbândă împotriva propriei vieţi…Dar ce-ţi spun eu ţie toate astea ?(Se răsuceşte şi se desprinde din îmbrăţişare. Sare în faţa fotoliului.)

      VICTORIA (peltic): Oh, pisicuţă, iar ţi-au ieşit gheruţele ?!

NELI (dur): Nu sunt pisicuţa ta! 

VICTORIA (uimită de brusca schimbare): Neli!

NELI: Nici o Neli! Pentru tine mă numesc cel mult Cornelia!

VICTORIA: Dar ţi-am spus: Te iubesc…

NELI: Ţine-ţi iubirea pentru tine, hoaşcă itinerantă!

VICTORIA: Neli!

NELI: Curvă internaţională! Ai vrea să te iubesc ? Când am avut nevoie de iubirea ta, te-ai pierdut în ceaţă. Nu-ţi datorez numic. Nu datorez nimic nimănui!

(Intră Babiţa. E abătută. Abia îşi reţine lacrimile. Şi, în sfârşit, le dă  frâu liber.)

BABIŢA (prăbuşindu-se în fotoliu): Fetelor, sunt distrusă!

VICTORIA: Ce s-a întâmplat, Babi ?

BABIŢA: Viaţa mea e ţăndări. (Dă ochii peste cap: impresie de leşin.)

VICTORIA (se repede spre ea): Babi, ce ai ? Revino-ţi, fată dragă! (Spre Neli, speriată.) Fugi şi-adu repede oţetu’!  

NELI (liniştită): Lasă că-i trece.

VICTORIA (culmea panicii): Ba nu, i-e rău! (Îi trage câteva palme.)

BABIŢA (trezită): La naiba…nici chiar aşa! (Îşi recapătă brusc aplombul.) Fericirea mea e praf şi pulbere. Totul e distrus şi pluteşte în abisuri.

NELI: Aud opereta asta de douăzeci de ani.

BABIŢA (imperturbabilă în nefericirea ei): Sunt moartă. Nu…nu cred c-o să-mi mai revin vreodată.

NELI: Trece. Cu puţin oţet îndoit cu vin.

VICTORIA (încă alarmată): Dar ce s-a întâmplat, drăguţă, spune odată!

BABIŢA: M-a părăsit guzganul.

VICTORIA: Care guzgan ?

BABIŢA (din rărunchi): Iubitul. Lu-a-l-ar dracu’ iubit!

NELI: Nici fraierii nu-s veşnici.

BABIŢA: Imbecilul. Canalia. Fanariotul.(Iar semne de leşin. Îşi revine imediat.) A         fugit cu o stripteoză.

NELI: Tot ceva legat de-un stâlp.

VICTORIA: Dar cum ?

BABIŢA (oftat lung): Simplu: S-a evaporat. Fie blestemat neamul bărbătesc în vecii

vecilor!         

      NELI: Amin!

BABIŢA (îşi şterge lacrimile): Acum…asta e. N-o să mor eu din cauză că m-a părăsit un bărbat. (Sechele.) Totuşi…sufăr. De ce sufăr, fetelor ?

NELI: De proastă.

BABIŢA (spre Neli): Suflet de piatră! Nu-ţi e milă de soră-ta ?

NELI: Nu.

BABIŢA (se ridică): Plec să sufăr în tihnă. (Spre Neli.) Cu tine nici să mor nu pot.

NELI: N-o să mori.

BABIŢA: De unde ştii ?

NELI: Prostia nici măcar nu doare.(Babiţa iese.)

VICTORIA: Mă duc să mă întind şi eu puţin.(Iese.Intră Costel. Priveşte în jur,speriat.)

COSTEL: Am aşteptat să fii singură…

NELI: Care dracu eşti ?!

COSTEL: Eu, iubirea vieţii mele. De când pândesc la fereastră! Când n-am mai auzit voci…jap!

NELI: Ce mai vrei ?! Ţi-am spus să te cari.

COSTEL: Iubire, dacă mă respingi, mă omori.

NELI: N-ar fi nici o problemă. Valea!

COSTEL: Numai o clipă, icoană…

NELI: Nici o clipită! N-am chef de conversaţie. Du-te!

COSTEL: Uite, nu scot nici măcar o vorbuliţă. Lasă-mă doar lângă tine…

NELI: Lângă mine ?! Miroşi a bărbat. Cară-te!

COSTEL: Atunci…stau aici. Nici un pas mai în faţă! Jur! Lasă-mă doar să te privesc.

NELI: De ce nu te duci la un film ?

COSTEL: N-aş vedea pe ecran decât chipul tău.

NELI: Sau la ştrand. Te arunci cu capul în jos, poate ai noroc şi atingi cu scăfârlia fundul bazinului.

COSTEL: N-am baftă. M-am aruncat şi de pe bloc. Degeaba: am aterizat într-o căruţă cu bălegar.

NELI: Bine, priveşte-mă. Ai fix trei minute.

COSTEL: O, veşnicie, acesta este numele tău!

NELI: Dar să nu-ţi mai aud pliscu’. La prima vorbă…fâl-fâl!

      (Costel îşi apasă palma peste gură. O priveşte cu nesaţ, încremenit.)

NELI: Gata . Ce-s eu, manechin voluntar ?! Şedinţa s-a terminat. Du-te!

COSTEL: Încă o secundă, scumpete!

NELI: A, eşti şi obraznic!

COSTEL: Bine, mă duc! Iartă-mă, iubire. Pe azi mi-am umplut bateriile. Cu tine, icoană.   (Iese în fugă . Intră Tanţi .)

      TANŢI: Ce i-ai făcut lui Costel de era aşa fericit ? Sărea într-un piciorg, gata să mă dea jos!   

 

 

                                                        SCENA 2

 

Doar Neli. Intră Victoria.

VICTORIA: Bună dimineaţa.

NELI: Nu e decât încă o dimineaţă cenuşie.

VICTORIA: Când vei mai îmbătrâni, orice dimineaţă îţi va părea o nouă minune.

NELI: Faci panseuri, ţaţo ?

VICTORIA: Sunt numai sinceră. Şi preţuiesc orice zi pe care mi-o dă Domnul.

NELI: Mie nu-mi dăruieşte nimeni nimic. Doar cupe cu cucută.

VICTORIA: Ţi se pare. Primeşti prea multă iubire, pe care o prefaci în venin.

NELI: Mă plictiseşti. Aşa cum mă plictisiţi toţi cu aşa-zisa voastră Iubire.

VICTORIA: Nu există Iubire ?

NELI: Doar un cuvânt sec.

VICTORIA: Aş da oricât să am măcar a zecea parte din iubirea pe care o refuzi tu.

NELI: Ţi-o dăruiesc. Gratis. Nu face nici cât o ceapă de gerată.

VICTORIA: De ce mă urăşti ?

NELI: Nu te urăsc.Ar fi  prea obositor.

VICTORIA: Totuşi, încerci. Numai pentru moftul că te-am părăsit în copilărie!

NELI: Te supraestimezi. Nu valorezi cât pentru o ură adevărată.

VICTORIA: Deci…nu mă urăşti ?

NELI: Mi-e tot mai greu să suport gândul că eu, la aproape patruzeci de ani, nu pot face ce ai făcut tu doar la două’şunu.

VICTORIA: Nu ai de ce să mă invidiezi. Chiar tu spuneai că nu sunt decât o proastă         legată de o bocceluţă.

NELI: Mi-aş dori să fiu proastă. Proştii au întotdeauna curaj.

VICTORIA: A, voiam să-ţi spun că-ţi cedez şi partea mea de vie.

NELI: Partea pe care  n-o mai ai.

VICTORIA: Bine, îţi cedez partea pe care n-o mai am.

NELI: Mersi. Pentru nimic. (Intră Tanţi. Asistă la ultimele replici.)

TANŢI: Ce urât te porţi cu Victoria. Neli, e sora ta!

VICTORIA: Adineauri tocmai mă făcea să înţeleg că s-ar îndoi.

NELI: Ba eşti sora mea. Nu vezi că eşti la fel de tâmpită ca şi noi ? După o viaţă de excursii apari cu un kil de ţoale şi te arunci în vârful patului părintesc. (Clatină din        cap.) Un caz trist.

TANŢI: Te crezi mai brează ?

NELI: La mine prostia e altoită cu nenoroc. (Apare Babiţa.)

NELI: Eram în peisaj trei proaste. Se simţea nevoia şi celei de a patra.

BABIŢA (extaz): Fetelor!

VICTORIA (îngrijorată): Babi, să nu-ţi fie iar rău!

BABIŢA: Rău ? Cu aşa veşti ?!

TANŢI şi VICTORIA: Ce s-a întămplat ?

BABIŢA: M-am îndrăgostit din nou!

TANŢI : Iar ?! Era gata să mă mir!

BABIŢA (cu aproximaţie): “Înc-o dată, iar şi iară

A simţi înseamnă iarnă.

A iubi…e primăvară !”  Strofa asta mi-a căzut la Bac… acum o sută de ani. (Face câţiva paşi de dans prin încăpere.) Asta-i frumuseţea  vieţii: că poţi s-o iei  mereu de la capăt.Iarăşi s-au  topit gheţurile. Iarăşi e soare. Iarăşi plutesc!

NELI: Iarăşi eşti dusă cu pluta!

BABIŢA: Ei bine, sunt! Nu mi-e ruşine s-o recunosc.(Spre uşă.) Iubitule,hai!(Apare Veron. Bărbat în putere. Patruzeci şi.) El e viitorul vostru cumnat şi se numeşte Veron. Sărută-le labele la duduiţe. (Ritualul sărutărilor de mâini.)

TANŢI (Victoriei): Omul ăsta îmi pare cunoscut !

BABIŢA (urechea!): E tatăl blestematului de Veronel. Tot îşi comandase costumul de socru.   În plus, nunta nu suferea amânare.  Se stricau sosurile şi baclavalele   (  Lui Veron.) Dragule, nu-i aşa că mă adori ?

VERON: Din toată inima!

TANŢI (Victoriei ): Ăsta măcar vorbeşte!

BABIŢA (spre fete): Cine se frige cu ciorbă… (Lui Veron.) Jură aici, în casa părinţi-

lor mei, că nu mă vei părăsi niciodată.

VERON: Să mă calce tramvaiul.

      TANŢI (naivă): Dar n-avem tramvai…

BABIŢA: Atunci… maşina de pâine. Avionul. Important e să-l calce ceva. (Spre fete.) Eu îl cred.(Lui Veron.) Şi dacă băiatul n-o să fie cuminte şi o să uite ce-a jurat, îi dă mămica bătaie cu nuiaua la funduleţ de i-l face ca purpura. (Îi dă  însă un pupic dulce. Spre surori.) Acum mă duc, trebuie să mai vorbesc cu lăutarii. Vi-l las pe Veron în grijă. Numai un ceas. Să nu-l maltrataţi!

NELI: Mai bine ia-l la pachet.

BABIŢA: Ba-l las. Nu pot să fiu suficient de atentă ca nu cumva să mi-l privească femeile. Toate sunt doar cu ochii pe el, diavoliţele! (Lui Veron.) Iubiţelule, să stai aici cuminte cu tănticile, mămica lipseşte doar un cesuţ, da ?

VERON: Da, mămico.

BABIŢA(spre fete):Asta-mi place la el: niciodată nu mă contrazice. Aşa-i, motănel?

VERON: Aşa-i, mămico.

BABIŢA (spre Veron): Dacă vrei la oliţă, o strigi pe tanti,da ?

VERON: Bine, mămico.

BABIŢA (fermă, spre surori: Să nu lăsaţi fereastra deschisă să-l deoache vreo ursitoare! (Moment de reflecţie.) Oare în voi să am încredere ?! Mă rog, n-am de ales,         fie ce-o fi ! Pa ! (Iese.)

VICTORIA: Mă duc să mă întind puţin. (Iese împreună cu Tanţi.)   

NELI (în urma lor): Şi p-ăsta mi-l lăsaţi mie ? (Nici un răspuns.) Da’ ce-s eu, dădacă ?! (Spre Veron.) Coane, fă-ţi un loc în peisaj.

      VERON (galant, se apropie): Pot să mă aşez ?

NELI: Da, dar cât mai departe.

VERON (se aşază pe braţul fotoliului, chiar lângă Neli): Aici se poate ?

NELI (îi face vânt): Piei, Satană! Ascultă, nepricopsitule, să nu-mi spui că şi tu m-ai          urmărit căţărat prin boscheţi…

VERON: Dar este chiar adevărul!

NELI: …că, pe stradă, mi-ai sorbit din ochi taiorul mov şi ciorapii de mătase.

VERON: Zile întregi am mers pe urmele paşilor tăi,ca un ogar urmărind o căprioară.

NELI: Ca un măgar ce eşti.

VERON: Ţi-am adulmecat parfumul căzut, ca o hlamidă, pe trotal.

NELI: Şi nu te-ai ciocnit cu nepricopsitu’ de fi-tu ?

VERON: Numai de câteva ori.

NELI: Dispari! (De dincolo de pereţi se aude strigătul Tanţei.)

      VOCEA TANŢEI: Neli, cu ce Satana aţi înfundat closetu’ ?!

NELI (spre Veron): Du-te, am zis! (Veron dă să plece.) Ia stai! (Veron se opreşte.         Neli se duce în dreptul ferestrei.) Costeeel! (Într-o clipă, Costel e în prag. Lui Costel) Ia-l pe nenea instalatorul şi reparaţi toaleta. (Cei doi dispar pe uşa interioară. După câteva clipe, dincolo de pereţi.)

VOCEA LUI COSTEL: Suflă…acum!

VOCEA LUI VERON: Aşa…E bine ?

VOCEA LUI COSTEL: Mai suflă o dată. (Pauză.) Încă o dată! (Zgomot de apă curentă.)

VOCEA LUI VERON: Aşa. Mergeee!

NELI (căscând): Tot sunt buni şi bărbaţii la ceva!

 

 

SCENA 3

 

Tanţi şi Victoria.Ceva mai încolo, Neli. 

TANŢI (din senin): La liun neij sa lumie.

VICTORIA: Ce-i, Constanţa ?!

TANŢI (trezită din reverie): Nimic. Am avut o revelaţie.

      VICTORIA: În franţuzeşte ?!

TANŢI: Am ajuns să şi visez în franţuzeşte. Acum două nopţi m-am văzut copilă, stăteam pe malul Senei desculţă, am atins cu  piciorul apa, când simt o bătaie pe umăr. Întorc capul…şi ce văd ? Chipul luiTavi într-un corp de pitic mă întreabă: Purie-vu me servir du gigot de muton ? Cum s-au ivit zorile, m-am dus la Savoi, am comandat o porţie de pulpă de berbec şi am dăruit-o cerşetorului din colţ.

VICTORIA: Tavi a plecat…

TANŢI: …acum şapte ani.

VICTORIA: Şi n-am mai dat nici un semn ?

NELI: Tu te-ai topit dând semne. Trimiteai saci de scrisori!

VICTORIA: Ştiu că nu sunt eu cea care poate să ridice piatra. Doar întrebam.

NELI: Nici eu n-am dat cu parul.

TANŢI: Neli, te rog, lasă-ne să vorbim!

NELI: Păi cine nu vă lasă ?!

TANŢI: Tu. Una-două…jap cu urzica. Om fi proaste, dar nu putem vorbi între noi?           Fă-te că nu auzi, gândeşte-te  la cum dispare soarele în dosul Arcului de Triumf, însă nu ne mai întrerupe, bine ?

NELI: Ie-te-te!(Pauză.) Bine, dragă, nu mă mai amestec într-o discuţie atât de elevată.

TANŢI(se întoarce spre Victoria): A plecat şi nu s-a mai întors .Tat-su s-a stins cu dorul lui . Eu…ce să mai vorbesc ?!

VICTORIA: Nu ştii nici măcar unde e ?

TANŢI: Din când în când mai primeam căte o ilustrată cu acelaşi text : “Salutări din Ottawa .”Sau din Berlin. Semnat, Tavi. Atât. O vreme l-am aşteptat. Dar aşteptarea zadarnică împietreşte sufletul. Mie mi s-a împietrit sufletul.

VICTORIA: Şi eu m-am întors. Se va întoarce şi el.

NELI: Din mlaştină fugi, nu te întorci. Tavi e băiat deştept. Tavi nu e Victoria.

TANŢI: Neli, ai promis…

NELI: Gata! Ce să fac, mi-a zburat păsărica…Nu sunt obişnuită să tac!

TANŢI: Nu mai aştept nimic. Încep să mă înstrăinez de mine însămi. Uneori stau şi          mă întreb : Cine sunt ? Ce caut aici ?

VICTORIA: Orice suflet singur se împuţinează.

TANŢI: Eu mă simt puţină de tot. Cât un boţ.

(Neli e din nou gata să scape“păsărica . Rămâne cu gura întredeschisă: şi-o acoperă cu mâna dreaptă.)

VICTORIA: Într-o zi o să vie…

NELI: Blestemata de vie! (N-a vrut.) Gata…tac!

TANŢI (parcă n-o aude): Nu ştiu. Parcă e un blestem în familia asta : unii au fugit de acasă, alţii tânjesc. E ceva care vă mână. Chiar şi bărbatu-meu…Cum venea vara, cum o zbughea pe peron, la Constanţa. Făcea pe hamalul. Cred că pleca mai mult pentru că-l furnica sângele. Mie, care n-am sângele vostru, mi-e greu să înţeleg dorul ăsta de ducă. Pe mine, dacă mă duc până la primărie să plătesc fonceria, mă şi apucă dorul de casă. (Neli se ridică şi se îndreaptă glonţ spre ieşire.)

NELI (din prag): De aici pot să vorbesc? Dacă nu, explodez!

      (Vrea să iasă, dar intră Babiţa.. Neli se întoarce în odaie.)

BABIŢA: Fetelor, am două veşti proaste şi una bună.

TANŢI: Babi, nu ne omorî!

BABIŢA: Să-ncep cu alea proaste…Prima veste e că nu se mai vinde via.

NELI (interzisă): De ce ?

BABIŢA: Uite aşa. Mi-a spus Arghirescu că n-o mai vrea cumpărătorul.

TANŢI: Nici întreagă ?

BABIŢA: Nici. Zice că nu se mai rentează.Că vinul e ieftin, nici nu se vinde, şi în plus cheltuielile sunt mari. Pe scurt, n-o mai ia.

NELI: Şi Arghirescu ce păzeşte ? De ce nu găseşte alt cumpărător ?

BABIŢA : De unde ? N-o vrea nimeni.

VICTORIA: Nu vrea nimeni via noastră ?!

TANŢI: Şi cu noi cum rămâne ?

BABIŢA: Ca-n tren. Cel puţin pe moment rămânem cu via.

NELI (izbucnind): Să-l ia dracu’ pe Arghirescu cu tot neamul lui, de la maimuţă pân’la robot! E un nepriceput şi un escroc!

BABIŢA : Dragă, omul a încercat…

NELI: Ce a încercat ? De un an ne vinde poveşti. Ba moftangiul n-are toţi banii, ba vrea via întreagă…şi la sfârşit, n-o mai vrea deloc. (Hotărâtă.) Mă îmbrac, mă duc           peste el la birou şi-l muşc de ureche!

TANŢI (o ia în serios): Neli, fii cuminte!

NELI: Ce să fac, ţaţo ? Sunt terminată. Asta înseamnă că toată viaţa mea s-a dus. (Se prăbuşeşte în fotoliu .) Mi-a fost scris să putrezesc aici!

BABIŢA: A doua veste…

NELI: Poţi să te duci dracu’ cu veştile tale! Nimai de veşti proaste eşti în stare.

BABIŢA: Dar am şi una bună!

NELI: Poţi să ţi-o înghiţi. Nu mai îmi pasă de nimic, aşa că puteţi să vă duceţi pe gârlă toate!

BABIŢA: Aşa gândeam şi eu azi dimineaţă când am primit biletul ăsta. (Scoate un petic de hârtie.) “Iubito, ştii că te iubesc ca un nebun. În genunchi îmi plâng amorul            şi sufăr ca un câine turbat…”

TANŢI: Il a …turbe ?!

BABIŢA: “Dar…”

NELI: Întotdeauna în iubire apare un “dar”.

BABIŢA (impasibilă) : “Dar sub spuza oricărei patimi mistuitoare rămâne ca o cenuşă de aur zgura suferinţei.”

TANŢI (apă la şoareci !): Taci, Babi, că mă omori!(Fetelor.) Sunt alergică la declaraţii de amor. De la strofa douăşapte din “Luceafărul” umplu trei batiste!

BABIŢA: “Nu suport să văd în ochii tăi suferinţa, iubito!”

TANŢI (hohotind): Vai, vai !

NELI: Fii cuminte, ţaţo. Se termină îndată cu bai-bai!

BABIŢA: “Aşa încăt am hotărît să-mi calc inima-n picioare şi să te părăsesc acum,           când iubirea noastră e încă verde.”

NELI (spre Tanţi ): Ai văzut ? Orice iubire se înalţă ca un leu şi cade ca o balegă.

BABIŢA: “Nu mă căuta, n-ai să mă găseşti.”

NELI: Clasic! Pelicanul şi babiţa!

BABIŢA: “Plec la vânătoare de hipopotami în Mozambic. Semnat, al tău veşnic ne-

mângâiat, Veron.”

TANŢI (doar un ochi în batistă): Şi ?!

NELI: Ciao, amore! În traducere liberă: Adio şi-un praz verde!

TANŢI (nedumerită, spre Babiţa): Chiar…s-a dus ?!

BABIŢA (rupe scrisoarea în bucăţi mici): Cum spunea Neli: a zburat lighioana!

TANŢI (jignită): Nenorocitul! Şi eu plâng ca proasta! (Împătură batista.) Tocmai în     Mozambic…

VICTORIA: Nici măcar eu n-am fost în Mozambic!

BABIŢA: Sanchi Mozambic! Un amic l-a văzut acum un ceas c-o pipiţă la Savoi.

VICTORIA: O fi pierdut avionul.

BABIŢA (războinică): Când voi da cu ochii de el, o să-şi piardă ceva organe!

TANŢI: Părea om de treabă…

BABIŢA: Neli are dreptate: Sub mantia fiecărui bărbat se ascunde un monstru.

VICTORIA: Citezi din Neli ca din Stalin.

BABIŢA: Ticălosul! Cică…să nu-l caut. Îl mai caută Satana! Chiar în prag de nuntă           mă lasă cu patru sute de fripturi comandate la Savoi, cu rochia de mireasă achitată şi taraf de lăutari gata tocmit. (Totuşi,  liniştită…) Dar nu mor eu din  pricina unui purtător de izmene!

TANŢI: Aşa-i, Babi, te refaci tu .

BABIŢA: M-am şi refăcut. Din mers! Disperată eram azi dimineaţă la nouă. Pentru          că la ora două post meridian situaţia s-a schimbat substanţial.

VICTORIA: Ai contramandat totul.

BABIŢA: De ce, când soluţia era simplă: Ce-mi lipsea ? Mirele. Şi acum vestea bună: Am un mire, fetelor!

(Tanţi şi Victoria aplaudă bucuroase. Neli, morocănoasă, priveşte în altă parte.)

TANŢI (admiraţie): Aşa repede…Babi ?!

BABIŢA: Scurt pe doi: Vi-l-am şi adus plocon ! (Cunoscutul fluier haiducesc. Intră

un bătrânel gârbovit.) El e iubitul meu, Veronache. Hai, dragule, pupă-le lăbuţele           la cucoane! (Deja cunoscutul ritual, întârziat de neputinţele mirelui.)

VICTORIA (la urechea Tanţei): Şi p-ăsta l-am mai văzut undeva!

BABIŢA (aude): E tatăl lui Veron şi bunicul lui Veronel. L-am luat cu forţa…dar nici nu s-a opus. Se simte vinovat pentru lipsa de educaţie şi caracter a odraslelor.          Trebuie să plătească! Însă acum deja ne iubim. Şi-n plus, e văduv.

VERONACHE (placa!): Sunt liber de orice obligaţiune în afară de să-mi iau siropul de ţelină de trei ori pe zi.

BABIŢA: Aşa, dragă, fii înfipt! (Fetelor.) L-aţi auzit, ăsta are papagal! (Lui Veronache.) Dragule, ia  stai frumos într-un colţişor, că eu am de vorbit cu fetele. (Spre      surori.) Puneţi-l lângă dulap. (Victoria şi Tanţi îl iau de câte o aripă şi-l aşază pe un scaun, lângă dulap. Moşul moţăie.)

VERONACHE (prin somn) : Este ora două fără douăzeci, dar la două trecute fix îmi voi sorbi ceaiul de ţelină!

BABIŢA: Bine, dragă, fii liniştit, am eu grijă (Moşul adoarme. Spre fete.) E drăguţ?

TANŢI: Nu e frumos… dar e bătrân.

NELI : Pe ăsta l-ai nimerit: sigur nu-ţi mai fuge.

BABIŢA: Vai, e blând ca un bostan!

TANŢI: Şi nunta ?

BABIŢA: Tot sâmbătă.(Victoria se retrage într-un colţ.E ţeapănă şi lividă. Se clatină uşor,gata să cadă. Tanţi se repede şi o sprijină.)

      TANŢI: Victoria, ce ai ?!

BABIŢA: Vichi! (O aşază într-un fotoliu. Babiţa îi aduce un pahar cu apă.)

VICTORIA (greu): Aduceţi-mi pastilele de pe noptieră. (Babiţa aleargă după pastile.)

      TANŢI: Ţi-e mai bine, Victoria ?

VICTORIA:  Dacă stau un pic liniştită, îmi trece.

TANŢI: Victoria, tu ai ceva! (Spre Babiţa.) Şi ieri i-a fost rău, am simţit eu!

VICTORIA (fermă): V-am rugat să mă lăsaţi o clipă singură!

(Cele două surori se îndepărtează . Sună telefonul . Tanţi ridică receptorul .)

TANŢI (spre fete): Iar e  jemanfişul! Hello! Isi tot Constanţa. Nu portul, ci subsemnata. Monseur, vu zet turbat ?! Vu nu pricepe că isi nu e nici o contes Vichi, e catrî madame singure ?! Catrî…sule, da! Şede vu pe Loara dumitale şi nu deranja pe           moa de cinci ori pe zi,că o dată mă supăr şi înjur! (Dă să trântească receptorul.)

      VICTORIA (voce mică) : Pe cine caută ?

TANŢI (încă ţinând receptorul deschis): Un nebun de franţuz zice că sună de pe Loara şi o caută pe contesa Vichi.

(Victoria, evident fără puteri, face semn că vrea să  vorbească. Tanţi îi aduce telefonul lângă laviţă.)

VICTORIA: Ui, Armand. Jo sui Vichi. Coment ale vu ? Tre bien. Sela ma cause bocu de pein.Tu ne fe pa dun muşe un elefant! Ui, mon cher, d’acord. Tre bien, or’voar!

TANŢI (uimită) : Tu erai…Vichi ?

BABIŢA: Contesa Vichi !?

VICTORIA: N-am fason de contesă ?

TANŢI: Vichi…Victoria. Trebuie să mă gândesc…dar nu mi-am închipuit. Era gata

să-l înjur pe amploiat. De o săptămână tot sună.

VICTORIA: E administratorul meu.

NELI (altă voce): Chiar eşti contesă ?

BABIŢA: Şi ai un castel ?!

VICTORIA (grimasă): Veniţi mai aproape. Să lămurim totul, cât se mai poate.

TANŢI: Lasă, Victoria, vorbim când te faci bine.

VICTORIA (ferm): Bine n-o să mă mai fac niciodată.

TANŢI ŞI BABIŢA: Ce spui , soro ?!

VICTORIA: Aşa cum aţi auzit. Fiţi calme şi ascultaţi-mă. Nu vreau văicăreli! (Spre

Neli. ) Hai şi tu mai aproape, pisicuţo. Dă-o-n supărare de vie. Ce-ţi las eu e mai

mult decât o mie de vii la un loc.

NELI: Ce-mi laşi ?

VICTORIA: Un castel pe Loara .

BABIŢA: Mie tot nu-mi vine să cred că eşti contesă!

VICTORIA: Am fost, pe rând, femeie de stradă, bucătăreasă. Am spălat mucii unui conte, apoi, numai eu ştiu cum, am ajuns soţia lui. Ca-n telenovelele proaste, nu ? Dar uneori Viaţa e o poveste de doi bani. Important e că m-am trezit contesă şi, după ce bibicul a pus mâinile pe piept, i-am moştenit titlul şi averea.

TANŢI: Toate…ale tale ?!

VICTORIA : Acum şi ale voastre. (Spre Neli.) Tigruţo, de mâine castelul de pe Loara te aşteaptă.

NELI: Nu e basm ?!

VICTORIA: Iar după moartea mea tu vei moşteni totul. Aşa am stabilit cu avocatul         şi cu administratorul meu.

NELI (ameţită): Eu visez, tu visezi, ea visează!

VICTORIA: Şi asta se va întâmpla foarte curând.

TOATE TREI: Foarte curând ?!

VICTORIA: Pentru că eu am venit aici ca să mor, proastelor! (Tanţi şi Babiţa sunt         gata să bocească .) Terminaţi ! Da, m-am întors ca să mor aici. Pur şi simplu. Dacă aşa trebuie…o s-o facem şi pe asta. Vreau să mă îngropaţi creştineşte lângă mama şi tata. Nu voi mormânt bogat…dar după ce am alergat douăzeci de ani prin lume, poftesc să mă odihnesc în pământul meu. Nu e patriotism ieftin. Nici smiorcăială. E doar o simplă dorinţă.

NELI (face câţiva paşi în jur, plutind): Nu e vis ?!

VICTORIA: Aş vrea să fie. Dar nu e.

NELI: Soro, hai să te pup!

VICTORIA: De când aştept darul ăsta! (Neli o îmbrăţişează pe Victoria. Victoria, spre celelalte două surori) Iar voi ce staţi ca matracucele ?! Încă n-am  murit. O să se întâmple peste un ceas, peste o zi, peste o lună. Ei, şi ?!

VERONACHE (prin somn): Aviaţie inamică la joasă înălţime! Culcaaat! Tragem,         dom’ sergent ? Numai un pic, să-mi iau pilula!

 

 

SCENA 4

 

 

Un pat mare, alb, în contrast evident cu întunericul ce topeşte colţurile odăii, pereţii şi,

dincolo, Lumea ; un sâmbure luminos într-o nesfârşită mare de negură. În centru,Victo-

ria. În jurul ei, pisicite, cele trei surori.

TANŢI (final de poveste): A fost o nuntă frumoasă, mirii au fost frumoşi, naşii au fost frumoşi, vremea a fost frumoasă…(Moment de tăcere.)

VICTORIA: Şi povestea a fost frumoasă, numai că prea scurtă. Al cui e rândul ?

(Toate o fixează pe Neli.)

NELI: Eu toată sunt cele trei istorii pe care deja vi le-am spus. Acum mă simt ca o cârpă uscată. Stoarceţi-mă, n-o să iasă din mine nici măcar o picătură!

BABIŢA (direct): Se apropiau Paştele când, ştiţi bine, tot omul se înnoieşte. Tăbărâm pe tata, care scutură din umeri: De unde bani ?! Până la urmă zice: Dacă vreţi         ţoale de Paşti, vindeţi juninca. Eu eram copilă, frate-meu Milică era flăcău, voi  eraţi mici. Luăm juninca de căpăstru şi ne înfiinţăm la târg. Lume, cât vezi cu ochii . Cine să bage în seamă un flăcău şi o copiliţă ?! Într-un târziu se apropie de noi un bărbat. Îl ţin minte şi azi : înalt, chipeş, cu mustăcioară. De vânzare e vaca ? De vânzare! răspundem noi bucuroşi de întrebare. Cât cereţi pe ea ? Spunem noi preţul. Bine, zice omul. Doar că în clipa asta n-am banii!

NELI: O, taci! Îmi aduci aminte de blestemata de vie!

TANŢI: Ce mai ai cu via ?

NELI: Via rămâne o rană deschisă a vieţii mele.

BABIŢA: Dar, zice omul, o să am banii peste două ceasuri. Noi…feţe-feţe. Omul ne          vede nehotărârea. Sunt negustorul Vancu, se prezintă. Mă ştie toată lumea pe aici. Eu mă uit la frate-meu, el se uită la mine: Cum era să pierdem singurul nostru muşteriu ?! Ne învoim pe loc. Omul ne dă o ţidulă cum că a primit de la subsemnaţii vaca. Am o afacere prin cartierul vostru, după-amiază trec şi vă aduc banii, ne mai spune. Ne întoar- cem noi acasă. Fericiţi nevoie mare: doar vânduserămm vaca, nu ?! Frate-meu chiuia din când în când: Un preţ bun, nu-i aşa ?! Eu îl băteam cu admiraţie pe umăr: făcuserăm o afacere pe cinste!

VICTORIA: Parcă-mi amintesc şi eu povestea asta.

BABIŢA: Să vă mai spun că am aşteptat toată vara degeaba ?

TANŢI:  Bărbatu-meu până la bătrâneţe tot mai aştepta plata vacii. Îl obseda numele           negustorului: Vancu. Era un dirijor vestit: George Vancu. Mereu anunţa la radio: Cântă orchestra dirijată de George Vancu. De fiecare dată Milică tresărea: Auzi, oare vine să ne aducă banii ? (Tăcere.)

VICTORIA: Atât ?

BABIŢA: Atât.

VICTORIA: Voi, fetelor, povestiţi frumos, dar prea scurt. Nu ştiţi cum se trage de hăţurile unei poveşti, cum se întinde, şi se tot întinde ca un gumilastic. Istoria dinainte eu aş fi spus-o în trei zile şi trei nopţi, cu nesfârşite meandre şi ascunzişuri. (Linişte .) Haideţi, povestiţi! (Din nou linişte.) Fetelor, vreţi ca Victoria voastră să moară ?

TOATE: Nuuu!

VICTORIA: Atunci, orice, numai tăcere să nu fie!

NELI: Niciodată nu mi-am închipuit că pot urî atât lipsa de cuvinte.

VICTORIA: Liniştea e pragul cel mai scund pe care Moartea îl sare cel mai uşor. Haideţi, dacă mă iubiţi, nu tăceţi! Şi veniţi mai aproape!

(Surorile se adună şi se îndeamnă din priviri una pe alta.)     

BABIŢA (spre Tanţi): Zici…tu ?

TANŢI: Mă simt pe dinăuntru ca o nucă putredă.

NELI: Eu, la fel.

(Victoria începe să bată din palme.O dată, de două ori. Surorile o urmează. Bat ritmic

din palme.)

      VICTORIA: Aşa…aşa…să tulburăm bulboanele blestematei de Linişti. O simt cum mă înconjoară cu valuri reci, reci…(Victoria se opreşte, dar Tanţi începe să cânte. Un glas firav. Încet, surorile, în afara Victoriei care ţine ochii închişi, intră în melodie şi o duc lină, egală. De undeva, parcă din miezul negru al Lumii, se aude un cântat de cocoşi. Apoi, încă unul. Neli, aproape pitită în braţele Tanţei.)

NELI: Ţaţo, cum e când mori ?

TANŢI (îi face semn să tacă): Mori…şi gata.

NELI: Şi îngerii ? Şi…aleluia ? Spune măcar:  E uşor ?  E greu ?

TANŢI (şoaptă): Cred că mai curând e greu.

NELI: Nu e un joc ?

TANŢI: E orice, dar nu joc.

NELI: Nu m-am gândit până acum niciodată…dar credeam că până şi Viaţa e un fel de joc. Mai un bob franţuzesc, mai înjurăm dulce un bărbat…Uite viaţa…

TANŢI: …nu e viaţa. Taci şi cântă!

(Babiţa a rămas să ducă singură povara melodiei care continuă ,însă tot mai împuţina-tă,cât un zvon. Tanţi “intră”în cântec.)

NELI (singură): Viaţa ca un fel de Cântec… pentru ca să treacă Noaptea! Ţaţo…

TANŢI (cântând): Ce-i ?

NELI: Totuşi…

TANŢI (degetul la buze ) : Stt !

NELI (neînduplecată): Oare…cum e Moartea ?!

(Tanţi nu-i răspunde, cântă în continuare. Neli rămâne mai multe clipe încremenită, apoi, încet,”intră” şi ea în melodia care acum e doar un susur.  Zorii timizi cresc uşor.

Zori noroioşi. )  

BABIŢA (tresare, se ridică brusc în capul oaselor): Fetelor, dar eu azi mă mărit!

(Sare din pat şi dispare. Melodia, un simplu susur şi, în sfârşit, zorii adevăraţi.)

 

 

SCENA 5

 

 

Babiţa, Veronache, Neli. Odaia, cu iz de sărbătoare.Însă pe pereţi, o boare de tristeţe.

Babiţa şi Veronache, mireasa şi mirele, gătiţi corespunzător.

BABIŢA (pregătindu-şi la propriu mirele): Dacă te trece, să nu taci ca boul, da, Veronache ?

VERONACHE: Da, mămico.

BABIŢA: O anunţi frumos pe mămica şi te duc iute în tufiş.

VERONACHE: În tufiş, mămico.

BABIŢA: Şi nu sta aşa pleoştit. Scoate pieptu flăcăieşte-nainte!

(Veronache face un efort.)

BABIŢA: Nici chiar aşa, Tarzan, că-ţi sar toţi nasturii!

(Intră val-vârtej Costel. În frac, asudat, a adus un buchet de flori.)

NELI (îl ia în primire): Unde ai stat atâta, tontule ?

COSTEL: N-aveau cale.

NELI: N-aveau pe dracu’! Numai tu nu găseşti niciodată nimic.

COSTEL: Am luat…ochiu’ boului.

NELI: Bou-i bou…Te pun să-i înghiţi! O dată se mărită soră-mea şi tu îmi aduci buruieni ?!

COSTEL : Îi înghit, iubire! (Pare gata s-o facă .)

NELI (îl iartă):  Măcar taci, nepriceputule. Treci în front!

(Costel se postează lângă uşă. Intră Veronel şi Veron. Veronel ţine în mâini un buchet mare de cale, iar Veron aduce o piele de animal exotic.)

NELI (lui Costel): Vezi, mă, că ăsta a găsit ?!

BABIŢA (celor doi): Pe voi vă cunosc de undeva ?

VERONEL: Am aflat că se însoară bunicul. S-a dus vestea, târgul e mic.

VERON: Doar nu era să lipsesc de la nunta lu’ tata!

(Veronel, zăpăcit, se îndreaptă spre Neli şi vrea să-i dăruiască buchetul.)

NELI: Ai greşit fraiera, monseur! (O arată pe Babiţa.) Prima la dreapta, după colţ.

(Veronel se dumireşte şi se duce la mireasă.)

VERONEL: Un mic dar de la nepoţelul tău, bunico.

BABIŢA (evident ofuscată): Ba bunică e mă-ta! (Ia totuşi florile.)

VERON (e rândul lui): Nici noi n-am venit cu mâna goală! (Îi înmânează dihania.)           Am vânat-o ieri, pe coasta de sud a Madagascarului. Special pentru tine,mămico!

BABIŢA (aceeaşi oca): Ba mămică e … tot mă-ta! (Cercetează pielea.) Aiurea Madagascar! Asta era în vitrină la Tache croitorul, speria ciorile! (Fată bună! ) Sunt           într-o clipă prea fericită ca să nu vă iert!

VERONEL: Mulţumesc, bunico!

VERON: Mulţumesc, mămico!

VERONEL: Bunico, până începe slujba pot să mă joc cu trenuleţul ?

VERON (tatăl!): Fii cuminte, copile, n-o supăra pe bunica!

VERONEL: Atunci…pot să mă joc cu tanti Neli ?

(Apare Tanţi. E gătită… dar în papuci.)

BABIŢA: Ce faci, soro, nu eşti gata ?

TANŢI: Duceţi-vă voi, eu rămân.

TOŢI:  De ce ?!

TANŢI: Măi oameni, n-o pot lăsa pe Victoria singură.(Spre mireasă.) Şi tu cu nunta…. Nu e deloc un moment potrivit. (Apare Victoria, îmbrăcată de gală.)

VICTORIA (cu glas cristalin): Haideţi, eu sunt gata!

TANŢI: Vichi, dar…

VICTORIA: Nici un dar! Doar n-o să pierdem noi frumuseţe de nuntă pentru o amărâtă de Moarte!

(Toţi se privesc nedumeriţi. Încet, se dezgheaţă: se formează şirul nupţial. În faţă: mirii. Veronel şi Veron duc trena miresei. Urmează Neli şi Costel.  Vine în fugă Tanţi şi se aşază lângă Victoria.)

VERONACHE (răcnet): Unde mi-e pilula ?

BABIŢA: Taci că-i la mine!

VERONACHE: Atunci…la biserică, înainte marş!

(Imnul: Treceţi batalioane române Carpaţii.)

 

 

SCENA 6

 

 

O zi de iarnă. Singură  în mijlocul odăii, Tanţi învârte andrelele într-un pulover.

TANŢI: Singură în toată casa asta pustie…(În eter.)  U…u…(Ecoul.) Nici şoarecii în pod nu se mai aud.  Totul e îngheţat şi pustiu. Am rămas ca o sămânţă stingheră în  mijlocul unui măr putred. Şi aşa voi fi până…mereu.O să mai treacă din când  pe-aici Babiţa. De când s-a prăpădit bietu Veronache e şi ea singură. Era vechi şi şubred, s-a dus şi el…Câteva zile o să mai bântuie pe alee Costel.(Se ridică şi merge la fereastră.) Uite-l, e acolo, sub salcie. Nici nu ştie că Neli a plecat… (Deschide fereastra.) Costel, Neli a plecat de dimineaţă. Acum e în tren ,spre  Paris! (Spre odaie.) N-a vrut să ia avionul, i-e teamă de înălţime.(Închide fereastra.) N-aude. Stă tot acolo, nemişcat . O fi îngheţat şi sufletu-n el, nefericitul…Peste câteva zile n-o să-l mai văd pe alee…Neli a tot amânat plecarea. Ţaţo, plec săptămâna ce vine! Dar săptămâna următoare…la fel. Şi tot aşa două luni încheiate, de când s-a prăpădit Victoria.Tot suna jemanfişul: Isi Armand, madam contes! A plecat greu…dar s-a dus. S-a dus ca să-şi ia în primire Visul. A, am primit iar o ilustrată. Salutări din Milano! Semnat: Tavi. E prima dată când pune un P.S.: Vin acasă de Paşti. Dar… n-a spus care Paşti! Am şi început să număr orele, zilele, săptămânile.  Au trecut deja treijdouă de ore şi mai sunt două mii patru sute cincizeci. Trec şi ele…Totul trece.

(În prag apare Neli.)

TANŢI (uimită): Neli…n-ai plecat ?!

NELI (lasă să-i cadă pe duşumea bocceluţa): Deloc.

TANŢI: Ai pierdut trenul!

NELI: Nu l-am pierdut. L-am lăsat să treacă.

TANŢI: Cum ?!

NELI: Uite aşa. A venit, a făcut uu! şi a trecut mai departe.

TANŢI: Şi tu ?

NELI: Eu a rămas pe peron. (Îşi dă jos paltonul, ghetele.) N-am putut să plec!

TANŢI: De ce, Neli ?

NELI: Pentru că sunt proastă şi fricoasă.

TANŢI: Păreai  aprigă!

NELI: Mă credeam leu dar, vorba Victoriei, nu sunt decât o mâţă.

TANŢI: Erai…a dracului!

NELI: Aş! Cum am făcut doi paşi pe peron mi s-a făcut frică. Şi dor. De casă, de aer, de morminte.

TANŢI: Credeam că numai mie mi se întâmplă …

NELI: Îţi sunt leită.  Parcă ai fi mama.

TANŢI (din senin): Montre moa sil vu ple un şapo de pei!

NELI (lasă !): Sena va mai curge încă o mie de ani fără noi două. Dacă apucam să mă urc în tren, m-aş fi întors după prima staţie.

TANŢI: Şi castelul ?

NELI: Va rămâne  departe, cu zidurile reci şi necunoscute. N-o să fiu niciodată         contesă, ţaţo. (Resemnare.) Eu sunt abonată la mediocritate.

TANŢI: Şi acum…ce faci ?

NELI: Mă pun după cuptor. O să pândim împreună toate asfinţiturile. Şi toate răsăriturile, fireşte.

TANŢI: Şi dup-aia ?

NELI: Ca orice fiinţă cenuşie: s-ar putea să mă mărit .

TANŢI: Costel mai era sub salcie.

NELI (tresare): O fi îngheţat! (Spre Tanţi.) Cheamă-l înăuntru!

(Tanţi merge la fereastră şi îl strigă. Costel apare imediat.)

NELI: Ai îngheţat…

COSTEL: …prostule .

NELI: Poftim ?!

COSTEL: Ai uitat să adaugi: prostule.

NELI: N-am uitat nimic.

COSTEL (răcnet): “Afară, canalie!”

NELI: Afară e frig, ai îngheţat, rămâi înăuntru, şi nu eşti canalie.

COSTEL: Nici…idiot ?!

NELI: Nici.

COSTEL: Nu se poate! Eu sunt prost, idiot, canalie şi…mai era ceva. Tu nu te înşeli           niciodată!

NELI: Nu eşti decât un om îngheţat. (Spre Tanţi.) Adu-i o cană cu ceai.

(Tanţi îi pune în mână o ceaşcă aburindă.)

COSTEL (electrocutat): Ceva se întămplă aici! Tu eşti bolnavă, iubito!

NELI: Cât am stat pe peron m-am gândit la tine.

(Costel sare şi-i pune mâna pe frunte. Neli nu se împotriveşte. Dimpotrivă, îi acceptă

palma ca pe o mângâiere.)

COSTEL: Sigur, ai febră! Arzi ca focul, iubito! (Lasă cana pe duşumea.) Vin într-o           clipă cu doctorul! (Iese în goană.  Intră Babiţa, îmbrăcată ca o sorcovă.)

TANŢI: Unde ţi-e doliul ? (Dojană.) Cam devreme, fato!

BABIŢA: L-am plâns destul pe Veronache. Am umplut deja cinci batiste şi opt perne. Într-o noapte l-am visat, se făcea că-mi scrie o epistolă: Iubito, eu sunt bine aici,           primesc trei mese calde pe zi şi două pachete de ţigări cu filtru. A mai spus: Trimite-mi o pătură.

NELI: Şi ?

BABIŢA: I-am trimis o pătură.

NELI (clatină din cap): E aşa de frig încât şi morţii au nevoie de paltoane.

TANŢI (îngrijorată):  Şi Victoria noastră a plecat doar în rochie…  (Hotărâtă.) Trebuie  să dăm un palton la cineva sărac!

NELI (reverie): Totuşi…ce înseamnă Moartea ?!

BABIŢA: Morţii cu morţii şi vii cu viile.

NELI: Numai să nu îngheţe via!

TANŢI (măsurând-o pe Babiţa): Parcă văd că mâine-poimăine iar te măriţi…

BABIŢA: Nu mă mai mărit, fetelor. N-am noroc la bărbaţi. Cum îi iau, cum dau colţu’.

TANŢI: Ei, găseşti tu unu’ verde!

BABIŢA (oftează): Greu. Înainte să-l duc la altar trebuie să-i ridic criptă.

TANŢI (privind-o fix): Babi, tu iar eşti îndrăgostită!

BABIŢA (prinsă !): De unde ştii ?!

TANŢI: Te cunosc după fular.

BABIŢA (fiţe): Nu chiar…Dar recunosc, am un iubit.

AMÂNDOUĂ: Ei, aş!

BABIŢA: Unul mic-mic, să-l pupe mica pe botic!  (Explicaţie.)   Nu suport singurătatea.

NELI: Prezintă-ni-l, dragă!

(Babiţa  fluieră haiduceşte. Dar în prag nu apare nimeni.)

BABIŢA (îşi  dă o palmă pe frunte): Ce aiurită sunt…îl aveam la mine!  (Scoate dintre sâni botul unui şarpe.) El e Piti. Ne-am întâlnit la Acvariu şi ne-am plăcut din prima. A fost un cup de  fudrî. (Şarpelui.) Hai, dragule, pupă-le labele la coniţe!

TANŢI (se ridică speriată): Si tu pui animalu pe moa, jo mor pe loc!

BABIŢA (retrage “animalu’): Nu moare omu’ când vrea… (Ceasul!) Acum trebuie să zbor, fetelor, am o şustă ! (Iese.)

TANŢI: Nu i-ai dat lui Costel vestea cea bună …

NELI: Ce veste ?!

TANŢI: C-o să te măriţi cu el.

NELI: Poate nici nu mă mărit.

TANŢI: Păi ziceai…

NELI: Dacă în ziua nunţii mi se face iar frică şi lipsesc de la altar ?! (O trage pe Tanţi lângă ea, în fotoliu.)  O să rămânem amândouă în odaia asta pustie, unde timpul          îngheaţă pe pereţi.

TANŢI: Va trece iarna, va veni primăvara…

NELI: Şi tot aşa, anotimp după anotimp.

TANŢI: An după an…

NELI: Vom pune în fiecare zi flori proaspete pe mormântul Victoriei…

TANŢI: …şi pe toate mormintele…

NELI : … care vor fi mereu mai multe.

TANŢI (tresare): A mai trecut un ceas! Până vine Tavi mai sunt…două mii patru sute patruzeci de ore!

NELI: Numai atât ?! (Linişte crepusculară.) Apoi, vom aştepta, cu răbdare.                                                                                              TANŢI : Ce, soro ?

NELI (încremenită): Să cadă dudele din Rai.

 

 

                                                        CORTINA           

 

 

 www.omniscop.ro

 

Related Posts

Tags

Share This

Leave a Comment

*