Pariu pe Prietenie

08.02.12 by

Ciclicitatea anului e nemiloasă prin repetiție și viteza cu care se succede. Secretul nostru este să surprindem mereu irepetabilul, lucrul frumos din interiorul fiecărui moment. Iar acesta este unul din obiectivele Pariului pe Prietenie. A venit timpul în care, din motive mai mult sau mai puțin comerciale, lumea sărbătorește iubirea, făcând cadouri perechii dragi, acordându-i mai multă atenție, în timp ce, în jurul nostru, primăvara încearcă să-și intre în drepturi. Pariul pe Prietenie își propune în ediția din 12 februarie 2012 ca, indiferent de perioadă, de limbă sau naţionalitate, iubirea să primeze, să ne intre în sânge, oricâte greutăți am întâmpina.

Grupul Francofolescos Trio va cânta iubirea în limba senzuală a îndrăgostiților. Jonathan David va prezenta versiunea lui muzicală despre iubire. Se anunță şi un excepţional moment muzical – literar, intitulat Tribut Leonard Cohen , interpretat de:Ștefan Tivodar, Giani Amarandi, Mario Tescan.

În poezie iubirea va fi împărtășită de: Mihaela Scarlat printr-un grupaj de poezie, Alex Turcu despre apariţia şi invenţia sărbătorilor iubirii din această perioadă și modul cum se reflectă ele în folclor, iar Ștefan Ciobanu printr-un alt grupaj de poezie. Să fiţi pregătiţi şi pentru alte surprize.

Aşadar vă aşteptăm duminică, 12 februarie 2012, de la ora 18:00, la club Mojo, strada Gabroveni nr.14 din Bucureşti, să învățăm să nu uităm niciodată iubirea.


Intrarea este liberă şi nu se fac rezervări telefonice.

www.omniscop.ro

Related Posts

Tags

Share This

Leave a Comment

*