Pagini despre localitatea Ilia şi despre doctorul în istorie Silviu Dragomir

30.07.18 by

Pagini despre localitatea Ilia şi despre doctorul în istorie Silviu Dragomir

Localitatea Ilia – cea de la Maris > Mureş – pare a fi „a opta minune de pe mapamond“. Într-adevăr, Distinse Receptor, în cartea semnată de poetul neotradiţionalist Miron Ţic, Satul dimineţilor liniştite (Deva, Editura Călăuza, ISBN 978-606-517-068-1, 2016), afli fulminanta aserţiune auctorială, „absolut-sinceră“ : «Şi spun, cu convingere în suflet, că Ilia poate fi considerată ca a opta minune a lumii», spre a-ţi atrage atenţia şi asupra aniversării a 750 de ani, nu de la atestarea pelasgo- > valaho-dacic-arheologic-documentară, nici de la cea imperial-romană, ci de la cea de cancelarie imperial-evmezică, a localităţii Ilia (satul / comuna „dimineţilor liniştite“, din judeţul Hunedoara, provincia Arutela > Arudela > Arudeal > Ardeal a Daciei Nord-Dunăreano-Pontice – partea numită, prin voinţa imperiilor care şi-au îmbinat roţile dinţate la Carpaţi / Dunăre, din 1859 încoace, România), mai exact spus, după un document „discutabil“, din anul «1266, [cu] Villa Helya» (p. 7 / s. n.), şi, mai aproape de semnificantul de astăzi, dar după documente mult mai tardive, dintre 1750 şi 1760 / 1762, «Moroş Illia» – adică „Ilia de Maris > Morosh > Mureş“.
Din „cuvântul înainte“, pus de autor sub un arhicunoscut titlu „romantic-eminescian“, La o aniversare, putem reţine ca „jaloane“ / „elemente“ monografice (dar fără rigoarea trimiterilor ştiinţific-bibliografice „la surse“), ori reportericeşti:
«Ilia este aşezată pe malul drept al râului Mureş» (ibid.),
între poalele de nord ale Munţilor Ruscăi (ramificare din Carpaţii Meridionali) şi poalele sudice ale Munţilor Metaliferi (care ţin de Carpaţii Apuseni), fiind
«o aşezare strategică, deoarece, pe Mureş (Maris), urcau luntrele la salinele Uioara» şi la minele de aur ale Ardealului; «…localitatea apare în documente în 1266, când este atestată pentru prima dată; în secolul al XIII-lea apare sub formă de Terra Elya, apoi Villa Helia; un document amintede „Ileş – Sandeş – Feneş“» (p. 8); «la Ilia s-a dezvoltat un meşteşug care azi a rămas de domeniul amintirilor: acela de a construi luntrii, corăbii, poduri plutitoare; dovada în acest sens este piatra funerară din cimitirul bisericii pe care scrie „George Iacob, mare meşter de corăbii“; Biserica Ortodoxă din Ilia a fost construită în 1792, oraş atestat cu numele de Ilia; […] după dezastrul din 1700, când turcii, trecând prin Ilia, i-au dat foc, biserica românească, din păcate, a ars complet; în anul 1808, Ilia devine centrul de Plasă, în jurul ei reunindu-se 49 de sate […] până în 1949» (p. 9); «…astăzi, localitatea Ilia are un aspect edilitar asemănător unui cochet orăşel…» (p. 10 / s. n.); etc.
Mai pe „valea textelor“, materia „monografic-reportericesc-documentară“ a cărţii este structurată de Miron Ţic
(după cum ni se spune la pagina 160, între «Ilia, 08. 01. 2016 – 20. 04. 2016», aşadar în „aproape patru luni“)
în 26 de capitole (numerotate cu cifre romane) purtătoare de titluri benefic-grăitoare asupra conţinuturilor / „anotimpurilor“:
(I) Lumina care alungă întunericul este lumina lui Dumnezeu (pp. 11 – 18); (II) Plimbare prin satul în care a venit toamna (pp. 19 – 21); (IV) Ce ne spun documentele medievale (pp. 26 – 38); (V) Ce ne spune pisania de pe biserica din Ilia («Anno… 1792 Domini 2 iunie / În anul acesta mai sus amintit / Bun lucru în Ilia s-a izvodit…» / pp. 39 – 42); (VI) Incendierea Iliei de către turci (pp. 43 – 48); (X) Domnitorul Alexandru Ioan Cuza şi Eminescu au poposit în Ilia (pp. 62 – 66); (XI) Turnurile de pază ale localităţii (pp. 67 – 72); (XVI) Cum le-a fost interzisă credinţa în Dumnezeu (pp. 93 – 96); (VII) Cuvinte adresate primarlui (pp. 97 – 102); (XIX) Biserica din lemn (pp. 110 – 113); (XXVI) Gutuile din fereastră (pp. 152 – 160); etc.

Despre prof. univ. dr. Silviu Dragomir. Pentru Distinsul Receptor mi se pare a fi destul de succint-grăitor portretul poetului, eseistului, publicistului Miron Ţic, „executat şi publicat“ de Ion Machidon pe coperta de la Schiţă monografică despre Silviu Dragomir, prof. univ. dr. în istorie, fost ministru în perioada anilor 1960 (Bucureşti, Editura Amurg Sentimental (ISBN 978-973-678-875-8), 2018 (pagini A-5: 74):
«Colaboratorul nostru Miron Ţic, de când îl cunoaştem, ne ia prin surprindere cu scrierile sale […] − poezie, proză, eseu… Şi o face cu dare de mână, cum se zice în popor, pentru că ştie să toarcă vorbele încât cititorul să găsească pentru plăcerea lecturii, din toate câte ceva, povestiri de viaţă mai ales. Nu ne vom pronunţa la vreo carte anume, pentru că majoritatea cărţilor lui necesită […] vreme de analiză pe fişe de lucru şi cu plaivasul în mână. Figurile de stil pe care le foloseşte autorul în scrierile sale, vârsta bilogică – aproape […] 80 de ani −, îndelungata experienţă […] la masa de scris îl îndreptăţesc să se considere un scriitor împlinit. Pentru că el are harul scrisului [… ; şi] vedem că nu şi-a trădat nici condeiul, nici conştiinţa, spre deosebire de unii dintre scriitorii noştri contemporani».
Volumul Schiţă monografică despre Silviu Dragomir, prof. univ. dr. în istorie, fost ministru în perioada anilor 1960 (2018), de Miron Ţic, are trei macrosecţiuni:
(I) prima-i „cea mai consistentă, fără a purta, aidoma celorlalte, câte un titlu“, relevându-se aproape ca „veritabil vector monografic pentru viaţa / opera“ lui Silviu Dragomir (Gurasada, jud. Hunedoara-Dacia, 13 martie 1888 – 26 februarie 1962, Bucurestes > Bucureşti) şi cuprinzându-şi materialele în 16 capitole (pp. 5 – 57):
Copilăria lui Silviu Dragomir…; Unde îşi făcea studiile…; Scrieri şi lucrări publicate de Silviu Dragomir; Cărţi, studii şi articole aflate în arhive; Referinţe; …Personalitatea lui Silviu Dragomir; Liceul din Ilia… [poartă numele „Silviu Dragomir“]; Rolul lui Avram Iancu…; Drapelul descoperit în casa lui Avram Iancu; Vremea luptei Moţilor; Cei mai bătrâni arbori din Ţara Zarandului; Monografia despre Avram Iancu [de Silviu Dragomir]; Cum i-a cunoscut pe Iancu, Horea, Cloşca şi Crişan; Oraşul martirilor este prezent prin Abrud; Scrierile lui Silviu Dragomir îi dau aura adevărată a lui Avram Iancu; şi Avram Iancu l-a visat în adeolescenţă pe Mihai Viteazul;
(II) Gânduri exprimate de elevi ai Liceului „Silviu Dragomir“ [din] Ilia (pp. 58 − 61), unde liceeni din „promoţia 2017 – 2018“ (Ancuţa Cristina Andrica, Andreea Topor, Flavia Butaş, Roxana Dehelean şi Akina Crişan) exprimă „exactitatea admiraţiei“, „mândria de a învăţa într-un liceu purtător de nume de puternică personalitate a Pelasgimii > Valahimii, acad. Silviu Dragomir;
(III) Câteva nume de profesori de la Liceul „Silviu Dragomir“ care vor rămâne înscrise cu litere de aur în analele liceului (pp. 62 – 72), cu articole purtătoare de nume de „dascăli luminători“ din Ilia:
Traian Giura
(învăţătorul cu «merite deosebite la construcţia» Liceului Silviu Dragomir, învăţător ce «a mobilizat locuitorii comunei Ilia, cu utilaje pentru transportul materialelor, a pietrei pentru fundaţie şi a cărămizii pentru zidul clădirii…» / p. 62),
Ioan Damşa
(«profesor de nobleţe şi rafinament», doctor în filologie din «24 septembrie 1987 [când] şi-a susţinut teza […] cu tema Literatura română în manualele şcolare interbelice, avându-l ca îndrumător pe Eugen Todoran» / p. 63);
Ioan Baciu
(«profesor de matematică», fost student bucureştean ce a avut «ca profesori pe Dan Barbilian alias Ion Barbu», pe «Grigore Moisil…» / p. 66; s. n.);
şi Ştefan Voinea-Stănescu
(«excelent profesor de matematică», având «strălucite rezultate cu elevii pe care i-a pregătit; multe generaţii de elevi buni s-au format sub îndrumarea şi stăruinţa sa profesională…» / p. 67),
evident, articole împetalându-se întru aniversarea a şase decenii de existenţă a instituţiei de învăţământ preuniversitar-ilian.
www.omniscop.ro

Related Posts

Tags

Share This

Leave a Comment

*