Ordonanţe Guvernamentale la purtător

26.08.15 by

Ordonanţe Guvernamentale la purtător

Din punctul meu de vedere, o constantă, în rele, a tuturor guvernelor din ultimul sfert de secol, o reprezintă sutele sau poate miile (?) de Ordonanţe Guvernamentale date în toţi aceşti ani postdecembrişti. E şi asta o cauză a slăbirii autorităţii parlamentare. Ca să nu mai mă mai refer şi la felul artizanal în care guvernele respective au dat asemenea ordonanţe de urgenţă, ţinând cont doar de interesele lor de moment. Nu cred că există cetăţean simplu, în această ţară, care să nu fi fost afectat, direct sau indirect, măcar o singură dată, de astfel de proceduri similare mai degrabă jocului de-a alba-neagra decât unor guvernări responsabile şi bine intenţionate. Îmi amintesc, în treacăt, cum mulţi dintre foştii prim-miniştri, sau fostele guverne, şi-au asumat, de foarte multe ori „răspunderea” pentru emiterea unor astfel de acte/decizii administrative. Şi nimeni nu a răspuns pentru nimic. Cuvântul ordonanţă a căpătat, inclusiv în mediul cazon, o conotaţie peiorativă. Cu ani în urmă, când a început această hemoragie de ordonanţe, în diverse împrejurări, prezenţa şuşăcioasă (de la şuşă) a unui ins tare băgăcios în treburile altora, mă determina mai mereu să-l tachinez numindu-l, „cu nume şi prenume”, Ordonaţă Guvernamentală. Timpul a trecut şi tipul s-a pesederizat complet, în final ajungând „scriitor” pe blogul altuia, adică tot ordonanţă, una ceva mai eterată, mai cibernetică.
www.omniscop.ro

Related Posts

Tags

Share This

Leave a Comment

*