Olimpicii români

17.08.12 by

Ultimele două săptămâni au fost marcate de un eveniment internațional, care se repetă din patru în patru ani: Olimpiada. Anul acesta s-a ținut la Londra și au participat sportivi din 204 țări. Sportivii români au obținut nouă medalii, dintre care două de aur, țara noastră situându-se pe locul al 27-lea. Este un loc onorabil, având în vedere populația țării. Una este să alegi sportivi din 250 milioane și alta să alegi din 20 milioane.  Anul trecut s-au desfășurat și alte olimpiade, precum cea de matematică, fizică, chimie și informatică. Acolo România s-a situat pe primele locuri în lume, copiii noștri aducându-ne cinste și bucurie.

Tuturor ne place să privim întrecerile sportive, să aflăm de rezultatele de la concursurile olimpice la diferite discipline ale științei, dar puțini ne dăm seama cu adevărat ce înseamnă să ajungi un campion olimpic. Copiii aceia nu au copilărie. Anii de început ai vieții lor sunt sacrificați pentru antrenamente, pentru pregătiri. Am putea spune că ei au o viață de pustnic. De cele mai multe ori sunt departe de familie, în cantonamente, în turneuri,  la concursuri. Depun un efort supraomenesc pentru vârsta lor, iar laurii îi plătesc cu truda și cu sângele lor. Ei sunt de admirat, fiindcă au un ideal, pentru care sunt în stare să lupte cu toate puterile lor trupești și sufletești. Olimpiadele sunt simbolul înțelegerii și păcii între popoare, speranța omenirii de mai bine.

Am avut prilejul să aflu amănunte din viața unei mari campioane din anii trecuți: Lavinia Miloșovici. Era din satul Ieșelnița, de lângă Orșova. Preotul Sever Negrescu îmi povestea, că de câte ori revenea în sat, Lavinia se ducea și la biserică și acolo îngenunchea în fața icoanei și se ruga îndelung. Alteori, ieșea cu ea pe malul Dunării și acolo purtau discuții pe teme teologice de o profunzime impresionantă. Lavinia era un om religios și punea toate reușitele sale în seama ajutorului dat de Dumnezeu.                         

Eram profesor la un liceu din Severin. Era la sfârșitul semestrului I. La cancelarie am fost anunțați că s-a întors din Franța, dintr-un prelungit cantonament, o elevă a școlii, vicecampioană europeană la judo(lupte). Trebuia să-și încheie situația școlară, fiindcă urma să se transfere la o școală din București. Făcea parte dintr-o clasă la care predam și eu. Când m-am dus la oră, s-a ridicat dintr-o bancă o tânără mult mai dezvoltată fizic decât ceilalți elevi. Nu o cunoșteam. S-a apropiat de catedră și s-a recomandat. Era vicecampioana cu pricina. Avea o mulțime de absențe, dar le motivase. Mi-a spus cu multă modestie și respect: ,,- Părinte, m-am uitat peste manualul de Religie și peste notițele pe care le-ați dat dumneavoastră colegilor mei. Nu cred că pot să mi le însușesc în cele câteva zile, pe care le am la dispoziție. Am insistat pe celelalte discipline. Vă spun însă că eu sunt un om religios. Nu este zi în care să nu-mi fac rugăciune și de mai multe ori; nu este concurs înainte de care să nu mă rog, să merg la biserică și să-L implor pe Dumnezeu să mă ajute. Îl chem pe Dumnezeu întotdeauna cu mine. Nu știu dacă Lui îi place sportul practicat de mine, dar nu mă simt niciodată singură. Îl simt și pe El cu mine!” Am rugat-o să rostească 1-2 rugăciuni. S-a întors spre răsărit, s-a închinat cuviincios și a rostit câteva rugăciuni cu o evlavie pe care rar mi-a fost dat s-o sesizez la altcineva. Ceilalți elevi erau curioși să vadă ce notă îi dau, dacă o trec. Le-am spus: ,, – Dragii mei! Religia are două laturi: una teoretică și alta practică. De la începutul anului până acum, noi am făcut Religie teoretică. După ce ne însușim cunoștințele necesare, vom trece la partea a doua, partea practică și atunci vom învăța cum să intrăm în relație personală cu Dumnezeu. Colega voastră este deja la faza practică. Ea nu știe teorie cât știți voi, dar trăiește religia. Când omul îl poartă pe Dumnezeu în sufletul lui, Îi împlinește voia, nu-I calcă poruncile, se străduiește să-I fie pe plac, se spune că practică Religia. Rugăciunea unui astfel de creștin este mult mai evlavioasă, mult mai fierbinte, mai stăruitoare și ea ajunge până la Dumnezeu. Partea teoretică o știu și dracii. Și ei cunosc teologie, dar nu trăiesc teologia, așa cum poate s-o facă omul, fiecare dintre noi! Colega voastră, în câteva cuvinte, ne-a demonstrat că gândește și trăiește creștinește. Aceasta este, de fapt, ținta la care trebuie să ajungă cel ce studiază Religia în școală și în viață!”

I-am dat o notă bună acelei sportive și întotdeauna îmi amintesc de dânsa, când văd concursuri internaționale, campioni olimpici. Copiii aceștia merită tot respectul!

www.omniscop.ro 

Leave a Comment

*