Oferta de carte =IULIE-2014=

15.07.14 by

Vă rugăm să ne permiteți să vă prezentăm lucrările pe care le avem disponibile pentru vânzare în stocul parohiei noastre. Ne exprimăm, totodată, speranța, că ele vor găsi ecoul cuvenit în sufletul Dvs. și ne veți face comenzi cât mai consistente, atât pentru nevoile Dvs. spirituale, cât și ale celor dragi.

Parohia noastră pune la îndemână tuturor cărți ziditoare de suflet, de literatură, de istorie, filozofie și din alte domenii, tocmai în această perioadă, când, pe toate canalele de informație, suntem bombardați cu tot felul de produse menite să ne îndepărteze de Dumnezeu. Cărțile propuse de parohia noastră pot fi hrană pentru sufletul Dvs., dar și un cadou fericit, pe care îl puteți oferi celor din jurul Dvs. Se cheltuiesc sume enorme pentru tot felul de daruri ce se fac celor dragi, deși multe sunt doar simbolice și de circumstanță. Noi vă punem la dispoziție cărți, care să fie un prieten de nădejde pe drumul către Dumnezeu, atât pentru Dvs., dar și pentru cel ce le primește ca dar din partea Dvs. O scurtă privire asupra listei de mai jos v-ar convinge de seriozitatea ofertei noastre. Ele sunt achiziționate de la centrele eparhiale, de la diferite edituri, care s-au remarcat prin seriozitatea și competenta publicațiilor în domeniile menționate mai sus.

Înțelegem că această activitate de răspândire a publicațiilor religioase creștine ortodoxe face parte din însăși misiunea noastră de a răspândi, cu timp și fără timp, cuvântul lui Dumnezeu. Datorită acestei lucrări, putem să desfășurăm și o serie de activități misionar-pastorale în parohie, de ajutorare a unor familii și persoane aflate în dificultate, donații de cărți în parohie, gratuitatea serviciilor religioase și multe altele.

Vă mulțumim cordial celor care ați comandat deja cărți. Vă mulțumim celor care ne-ați încurajat, celor care ne-ați îndrumat. Vă mulțumim și celor care nu ne-ați răspuns. Din toate am înțeles că doriți să avem lucrări cât mai bune, cât mai ziditoare de suflet și cât mai diverse. Ne străduim să împlinim această dorință a Dvs. Sperăm că prezenta ofertă să fie mult mai interesantă. Regretăm, însă, că stocurile sunt foarte mici, iar stocurile de la capitolul ,,Micul anticariat” se reduc în cele mai multe cazuri la câte un singur exemplar.

Ca noutate, va semnalăm, Martiri ai neamului. Constantin Brâncoveanu și fii săi, cât și multe altele de la ,,Micul Anticariat”.

Trimitem cărți și în străinătate, dacă ne sunt solicitate, adăugând la prețul cărților din colet suma de 13 lei pentru fiecare 2 kg., pentru taxele poștale. Pentru trimiterile în țară taxele poștale sunt suportate de parohie.

Precizăm, de asemenea, că publicăm, de două ori pe lună, ,,Scrisoare pastorală”, pe care o trimitem gratuit tuturor familiilor din parohie, cât și la câteva sute de persoane din afara parohiei, prin poșta sau pe e/mail. Daca va interesează, comunicați-ne și vă putem trimite și Dvs. această publicație a noastră gratuit. Găsiți acolo multe lucruri care v-ar putea interesa.

Cu oarecare timp în urmă vă solicitam amintiri despre mitropoliții Bartolomeu Anania, Antonie Plămădeală și Nestor Vornicescu, în vederea alcătuirii unei viitoare cărti. Dacă aveți asemenea amintiri, vă rugăm să ni le trimiteți, fiindcă pregătim volumul.

În cazul în care mesajul nostru nu vă interesează sau vă deranjează, vă rugăm să ne scuzaţi, eventual să ne daţi un semn, ca să ştergem pentru totdeauna adresa Dvs. din evidenţele noastre. Oricum, să dea Dumnezeu ca acesta să fie singurul necaz al Dvs., altele să nu mai aveți.

Aşadar, avem disponibile următoarele lucrări:

A. Cărți recent apărute:

1. I. D. Pârvănescu, Martiri ai neamului. Constantin Brâncoveanu și fiii săi, 260 pag., 20 lei;

Autorul face o sinteză a evenimentelor din Țara Românească și Europa din vremea lui Brâncoveanu; analizează cu lux de amănunte politica domnului român, activitatea lui diplomatică și culturală. Rigurozitatea cercetării istorice este îmbrăcată într-o prezentare accesibilă, plăcută, captivantă. La acestea se adaugă numeroase fotografii și hărți. Cartea lui I. D. Pârvănescu nu este numai una de istorie, ci și un ghid de patriotism pentru toate vârstele. În acest an dedicat comemorării Brâncovenilor, lucrarea în discuție vine să completeze bibliografia atât de bogată a temei respective.

2. Pr. Prof. Dr. Al. Stănciulescu-Bârda, Cristian Stănciulescu-Bârda, Bibliografia Revistei ,,Mitropolia Olteniei”(1948-2008), vol. I, Bârda, Editura Cuget Românesc, 2014, 528 pag., 40 lei;

Revista ,,Mitropolia Olteniei”, alături de ,,Arhivele Olteniei” și ,,Ramuri”, a devenit revistă reprezentativă a Olteniei. Timp de mai bine de șase decenii, în paginile ei au publicat materiale de valoare personalități de elită ale Bisericii Ortodoxe Române, ale culturii românești în general, alături de personalități ale vieții culturale și bisericești din Oltenia. S-au publicat documente, manuscrise, studii și articole privind istoria României și a Bisericii Ortodoxe Române, în general, dar mai ales materiale de interes local, regional. Aproape că nu este localitate, biserică sau mânăstire din județele Dolj, Gorj, Mehedinți, Vâlcea, Olt și Argeș, despre care să nu se vorbească, despre care să nu se fi publicat un material, fie că e vorba de un studiu monografic, de un reportaj, documente etc. Revista și-a depășit demult caracterul de revistă provincială; dovadă este materialul imens de interes național și internațional. Colectivul de redacție a avut permanent în vedere să mențină un echilibru între disciplinele tradiționale ale învățământului teologic.

Lucrarea aceasta se înscrie pe linia unor preocupări constante în domeniu. Amintim în acest sens bibliografiile realizate în anii trecuți la revistele ,,Biserica Ortodoxă Română”(1874-2004)(3 vol.), ,,Studii Teologice” și ,,Ortodoxia”. Cele aprox. 12.000 de unități prelucrate(studii, articole, recenzii, predici, reportaje, documente etc.) au fost grupate în două volume. În vol. I sunt cuprinse capitolele: I. Secțiunea Biblică(Vechiul Testament, Noul Testament); II. Secțiunea Sistematică(Dogmatică, Morală, Filozofie, Patrologie); III. Secțiunea Practică(Drept canonic, Liturgică, Omiletică, Catehetică, Pastorală, Pedagogie, Muzică, Îndrumări misionare); IV. Limbă și Literatură; V. Etnografie și Folclor; VI. Redacționale. Se adaugă o prefață și un indice de autori. Volumul al II-lea este pregătit pentru tipar și urmează să apară în scurt timp. El va cuprinde Secțiunea Istorică(Istoria Bisericească Universală, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, Istoria României, Ecumenism, Istoria Religiilor).

Organizarea materialului s-a făcut după modelul bibliografiilor publicate de către Academia Română. Sperăm că această nouă lucrare se va constitui un instrument de lucru indispensabil pentru ierarhi, preoți, monahi, studenți, masteranzi, doctoranzi, profesori de religie, pentru cercetători din domeniul istoriei, teologiei, filozofiei, etnografiei, folclorului, literaturii la alcătuirea predicilor, comunicărilor, lucrărilor de tot felul din domeniile menționate, monografiilor locale, monografiile unor mânăstiri, biserici, evenimente istorice etc.

3. Viețile Sfinților, vol. II, 560 pag. , 30 lei; vol. III, 730 pag., 35 lei; vol. IV, 608 pag., 40 lei;

În anii trecuți am tipărit volumul I din această serie și l-am distribuit gratuit de Sărbători tuturor familiilor din parohie și celor din afara parohiei, care ne-au ajutat în timpul anului. Aceasta este deja o tradiție în parohia noastră. Pentru anul 2012, le-am dăruim vol. II, pentru 2013 vol. III, iar pentru 2014 vol. IV.

Vol. I cuprindea viețile sfinților din lunile ianuarie, februarie și martie.

Volumul II preia textul oficial, stabilit de Sfântul Sinod și cuprinde viețile sfinților pe luna aprilie, la care s-au adăugat textele pericopelor biblice reprezentând Sf. Evanghelie, Apostolul și troparul zilei, cât și cugetări din Sfinții Părinți. Volumul II din Viețile Sfinților cuprinde povestirea principalelor momente din viața sfinților înscriși în calendarele creștine ortodoxe în luna aprilie,

Vol. III cuprinde viețile sfinților din lunile mai, iunie și iulie.

Vol. IV cuprinde viețile sfinților din lunile august, septembrie și octombrie.

Nu putem vorbi de sfinții dintr-o anumită perioadă a istoriei creștine, ci de o epocă foarte extinsă, dacă este să ne gândim că cei dintâi sfinți căzuți pentru Hristos și credința creștină au fost chiar dintre Sfinții Apostoli și ucenicii lor, iar ultimii menționați în prezentul volum au trăit în secolul al XIX-lea. Nu putem vorbi nici de sfinți dintr-o anumită parte a lumii. Unii dintre ei au trăit în Imperiul Roman și au suportat persecuțiile greu de înțeles pentru omul zilelor noastre, alții în Imperiul Bizantin și au luptat pentru apărarea valorilor majore ale învățăturii creștine, prin sinoadele ecumenice, prin scrierile lor, prin predica lor, dar mai ales prin însăși jertfa vieții lor. Alții au trăit în Europa Occidentală, alții în Rusia țaristă sau în Principatele Române. Viețile Sfinților nu sunt povești, ci fapte de viață, scrise cel mai adesea cu sânge și lacrimi, dar și cu speranță nestrămutată. Cu ani în urmă, răsfoiam la Biblioteca Academiei din București câteva din cele peste 40 de volume din Vitae Sanctorum(Viețile Sfinților), care cuprindeau hotărârile judecătorești ale instanțelor romane privitoare la creștinii care nu voiau să jertfească idolilor sau să mănânce din cele jertfite acestora, care nu voiau să ia parte la manifestările și sărbătorile dedicate împăratului, care era socotit zeu sau semizeu(sec. I-IV). Romanii nu ucideau pe creștini de dragul de a ucide, ci îi condamnau în urma unei judecăți oficiale, desfășurată după toate regulile procedurale, în conformitate cu legislația imperială în vigoare de la acea dată. Colecția menționată mai sus conținea, așadar, sentințele judecătorești, prin care erau condamnați la moarte pentru nerespectarea legilor imperiului. Volumul de față nu ne prezintă documente judecătorești, ci povestirea multora din acele procese. Vedem oameni simpli, oameni cu diferite ocupații, cu diferite pregătiri intelectuale, cu diferite poziții sociale, care manifestă credința și apartenența lor la Biserica lui Hristos cu un curaj impresionant. Nu se înfricoșează de judecată, de bătăi, de închisoare, de maltratări, de moarte. Mărturisesc credința lor și suportă cu un eroism cutremurător metodele sălbatice prin care li se storcea și ultima picătură de viață din trupul vlăguit și terciuit. Când pui astfel de oameni alături de unii dintre creștinii noștri de azi, care-și leapădă nepăsători credința și se duc la diferite secte pentru simplul motiv că acolo li se oferă o strachină de linte sau câțiva biscuiți, poți să realizezi cât de departe suntem de : sfințenia celor de atunci! Întâlnim în acest volum creștini învățați, care-și dedică viața studiului Sfintei Scripturi și adâncirii învățăturilor ei. Luptă cu vorba și cu condeiul pentru apărarea învățăturilor fundamentale ale credinței creștine: Sfânta Treime, Maica Domnului, Sfintele Taine, Sfintele Icoane și multe altele. Pentru curajul lor suferă alungări din funcții, confiscări de averi, exiluri, bătăi și chiar moartea. Aceștia sunt stâlpii teologiei creștine, pe care se sprijină Biserica de două mii de ani. Astfel de modele de credință și de viață oferim enoriașilor și cititorilor noștri, într-o vreme în care mass-media, pe toate canalele sale, oferă cu totul alte modele.

4. Pr. Al. Stănciulescu-Bârda, Lumini și umbre, 124 pag., 8 lei.

Cartea cuprinde un buchet de meditații, scrisori imaginare către diverse personalități ale culturii române (M. Eminescu, C. Brâncuși), povestiri culese din viață, unele comice, altele dramatice, pline de învățături moral-religioase pentru cititori. Autorul mărturisește: ,,Cuvântul mi-a fost cale către oameni şi către Dumnezeu. Prin el mi-am spus bucuriile şi necazurile, durerile şi speranţele; el mi-a fost lacrimă şi zâmbet, armă de apărare şi scară spre înălţimi; cu el am învăţat şi-am liturghisit, cu el am iubit, cu el am trăit; el mi-a fost început şi tot el îmi va fi sfârşit, iar când m-oi călători pe celălalt tărâm, el mă va pomeni de pe o cruce, dintr-o inimă, ori de pe fila unei cărţi. Prin el am fost mai mult decât o vieţuitoare pe pământ; el mi-a fost binecuvântare şi uneori blestem, el mi-a fost însuşi sensul de a fi. Dacă cea dintâi grijă a creştinului este de a se mântui, cea dintâi grijă a omului este de a se zidi şi a zidi prin cuvânt.”

www.omniscop.ro

Related Posts

Tags

Share This

Leave a Comment

ERROR: si-captcha.php plugin: GD image support not detected in PHP!

Contact your web host and ask them to enable GD image support for PHP.

ERROR: si-captcha.php plugin: imagepng function not detected in PHP!

Contact your web host and ask them to enable imagepng for PHP.