Ocultare şi epifanie între vocalele-sfeşnic din poeme

21.10.14 by

Ocultare şi epifanie între vocalele-sfeşnic din poeme

La fiecare volum de poeme cu ivire în lumina tiparului, intră într-o stare „epifanică“ şi poetul Traian Vasilcău (născut în zodia Berbecului, la 2 aprilie 1969, în localitatea Viişoara-Moldadava > Moldova-Dacia, azi – prin voinţa postbelic-secundă a Moscovei şi a dictatorului sovietic, I. V. Stalin –, făcând parte din raionul Edineţ, al Republicii Moldova, absolvent / licenţiat al Facultăţii de Istorie şi Etnopedagogie de la Universitatea de Stat Ion Creangă din Chişinău, membru al Uniunii Scriitorilor din Moldova şi din România), „semn de înfotonare“ a ens-ului creator din orizontul cunoaşterii metaforice profunde.

wasi
Traian Vasilcău, în anul 2012, alegând un manuscris de aprins noul sfeşnic.

Şi cea mai recent-epifanică stare (a „tânărului“ poet cu barbă de epopt al Zalmoxianismului – ştiinţa-ne dacic-strămoşească de a ne face, cogaionic, nemuritori –, ori, mai degrabă, cu ţăcălie „în prelungire“, stufos-de-genunos-mioritică, sau de eremit ortodox al Chişinăului), Traian Vasilcău o are la apariţa volumului de versuri, Sfeşnic în rugăciune (Chişinău, Notograf Prim [ISBN 978-9975-4395-5-8], 2012; pagini A-5: 56), volum care face obiectul „radiografierii“ noastre (infra), volum de maturitate lirică, precedat de o impresionantă serie de lucrări ale sale în perimetrul şi în reliefu-i original al artei Cuvântului: Poemele regretelor târzii (1995), Risipitorul de iubire (1995), Un clopot pentru Basarabia (1996), Zeii nu mor în cer (1997), Spitale pentru îngeri (1997), Potopul cultural (1999), Sinceritatea ca sentinţă (1999), Poeme de pe timpul tăcerii de aur (1999), Ziua poznelor frumoase (1999, «versuri pentru copii»), Prăbuşit în flori (2000), Colindă pentru niciodata mea (2000), Moartea în premieră (2001), Regele învins (2001), Eternul înnăscut (2008), Când s-au fost supus îngerii (2009), Ciuruit de cuvinte (2010), Triluit de har (2012), Călugăr fără schit (2012) etc.
S-ar putea ca Distinsul Receptor de Poezie, văzând „droaia de volume publicate într-un an“ (1999, de pildă, „cu patru cărţi“), să creadă că-i vorba la acest autor de „producţie de serie“, că, într-adevăr, „ceea ce e mult“, nu-i „ca sarea în bucate“, ci-i ca marea în strachina cu ciorbă etc., dar îl asigur (pe Distinsul Receptor) că Traian Vasilcău nu-i încă „uzină / fabrică de stihuri“, dar îi garantez că „nu se repetă“, orizontul fiecărui volum de-al său bucurându-se în cerul Poeziei de un Curcubeu nou (simbolul polivalent-lirico-semantic-sincretic poate fi luat şi în accepţiunea biblic-genezică de „legământ al lui Dumnezeu“). În ultimă instanţă, trebuie să avem deplină încredere atât în poetica-i operă cât şi în crezul său artistic de undă goghist-mesianic-paradoxistă:
«Eu nu inventez nimic. Eu doar regândesc universul. Cetăţean de Onoare al Rănii… rămân. Eu nu editez cărţi. Eu îmi zidesc sufletul în mai multe volume. Eu sunt o unitate teritorial-administrativă, un stat în stat. Toţi îl cunosc, dar nimeni nu vrea să-l mai şi recunoască drept stat.» (Traian Vasilcău: Succintă autocaracterizare).

Volumul de versuri, Sfeşnic în rugăciune, de Traian Vasilcău (2012), are „drept închidere“ postfaţa Poezie şi rugăciune, de Irina Mavrodin, postfaţă din care spicuim pentru Distinsul Receptor de Lirică Nouă:
«Poet autentic, poet adevărat, Traianus [Traian Vasilcău] reuşeşte să comunice prin poezia sa un simţământ al unirii, al contopirii cu Lumea, o stare de metafizică trăire a misterului cosmic […] . O asemenea metafizică unire, adevărată sacră nuntire, integrează un „nu“ şi un „da“, fiind o strânsă ţeasătură de paradoxuri pe care cititorul şi le asumă în modul cel mai firesc, pe măsură ce înaintează prin poem(e), devenit(e) o pădure de recurente paradoxale…» (p. 56).

Desigur, postfaţatoarea-i, poeta Irina Mavrodin, atrage discret atenţia Distinsului Receptor asupra faptului că şi volumul Sfeşnic în rugăciune, de Traian Vasilcău, se circumscrie noii estetici, estetica paradoxismului, ce s-a impus Continentului Liric, Europei Lirice, graţie prim-valului fluxgeneraţionist, sau al fluxgeneraţiei (high tide generation) / refluxgeneraţiei (the geneation of deep clearness) „marii explozii lirice antiproletcultiste dintre anii 1964 / 1965 şi 1990 / 2000, „val“ având „pe creastă“, ori în avangardă, pe Vasile / Vasko Popa (29 iunie 1922 – 5 ianuarie 1991), Nichita Stănescu (31 martie 1933 – 13 decembrie 1983), Marin Sorescu (19 februarie 1936 – 8 decembrie 1996) ş. a.

„Respiraţiile“ lirice din Sfeşnic în rugăciune, de Traian Vasilcău, se relevă drept „armonice sfere“, în polidimensionalitatea psalmică / liturgică a ens-ului, întru sfidarea thanaticului («Cu mâinile pe piept împreunate / Şi-o floare înlumânărită-n zori, / Pomii cărunţi şi-mbrăţişaţi de sfori, / Cândva învulturiţi, sunt duşi în moarte» – p. 3), întru elansarea sufletului pe toată gama „fiirii“ / „fiitorimii“, dintr-o Mumă-Cosmos, dintr-o Mumă-Nemărginire – deloc expresionistă, permanent paradoxistă –, până la anihilarea Morţii / Sorţii în faţa puterii sacre a Iubirii, îndeosebi, a Iubirii de Iisus Hristos («Ea n-avea chip. Numai surâs era. / Cu legănarea inimii visată, / Sub giulgiul de parfume îngropată, / Suflet de pus pe rană-mi dăruia. // Ea n-avea chip. I-am zis: „Nemărginirea“. / […] // Şi-a dispărut… Căci i-am cerut Iubirea !» – ibid.; ori: «Vieţile să-mi înhumez odată, / Nesfârşirea-mi trecerea cea toată / […] // Să mă-ncing în hora pustiirii…» – p. 4; sau: «Să trăim vecii de-a rândul / Nu în noi, ci în Christos…» – ibid.), întru veritabilul Cuvânt, întru Logos («Atunci când mor, nemor Cuvântul / Şi veşnicesc doar în Cuvânt» – p. 9), întru puterea dintâi a Cuvântului întrupător / născător de univers, chiar „rostogolind“ lespezile / sâgile mitului («Murmur de stele îmi inundă zarea, / Mă lepăd de cuvinte şi-s Cuvânt / În PreaCuvântul lumii…» – p. 25; «Pe creanga inimii au înflorit / Cuvintele în care Te gândesc / Cu ele plâng în stele nesfârşit, / Din ele templu în Cuvânt zidesc…» – p. 39) etc.

Eroul vasilcăuan al poemului este «crin la marginea grădinii» (p. 3), caligrafiază „instanţelor celeste“ mesianice epistole din dorinţa de a-l face trubadur „tot mai rar al rănilor“, de a-l lăsa o vreme „uitat“ pe pământul neamului său spre a-i anunţa / cânta şi binele, izbânzile, bucuriile, înveşnicirea întru Buna Lumină, ştie că lui îi este destul „secunda“ şi lasă celorlalţi „ora spre a reface veacul“, soarbe la cină «tot adevărul» (p. 8), se lasă absorbit «de-alese gânduri» pe când «vijeleşte cu lumine» (p. 9), este îmbrăţişat de „metafora-şarpe“ ce «stă la pândă» (ibid.), e înzestrat cu o acuitate ciclopică / zeiască a privirii, de vreme ce vede «într-un altar al mării nesfârşite» cum «îngenunchează oşti de pescăruşi» (p. 14), merge – are pas cosmic-hyperionic – până în centrul potenţial al universurilor, dincolo de geneză, unde constatând că „în ziua aceea n-avea cer“, mărturisind: «Mă căutam şi nu eram» (p. 15), parafează lumina amurgurilor doar «cu crinul» (p. 16), observă „mestecenii înjunghiaţi“, mesteceni al căror sânge „năvalnic“ este băut de oameni «surâzători / prin amintirea oarbă», în vreme ce «ultimul cal se-aude spre Noe alergând» (p. 17), asistă la «incinerări de toamne în păduri» (p. 18), fără a fi martir, simte că „vieţile sfinţilor curg prin el“, se lasă „înfiat de tristeţe şi se cunună cu fata acesteia“, crede că-i «fagurul tăcerii» (p. 24), are capacitatea de a ninge „cu psalmi“ (nu „cu salmi“, căci n-a descoperit încă salmul, cea mai scurtă formă fixă din istoria poeziei universale), „se stinge-n Cer ca să fie pe Pământ“, este „îmbuciumatul“ veciei («Prin crângul psalmilor, vecia / Mă îmbuciumează cu nesaţ» – p. 5), „nu abdică“ – bineînţeles, tot mesianic-paradoxist – «din tronul Suferinţei» (p. 7), îşi vede rostirea / rostuirea în dom / casă a fiinţării teluric-celeste prin arta cuvântului drept „reverberaţie“ / „stelară vibrare“:
Lină viscolire peste ochii mei,
Odihnesc cetind-o, nemurind-o-n ei
Şi de-atâta boltă sun a cer şi cânt
Ca o turlă-albastră peste-un dom ce sânt.
(p. 7).

Însă liricul erou vasilcăuan ancorează – fără greş – tot ca în marea murmurătoare a irealului şi în marea osificată a realului, cercetează, deopotrivă, atât „irealitatea“, cât şi „imediata realitate“, permiţându-şi – mai mult ca sigur, în calitate de Nemuritor Zalmoxian-cogaionic – „să umble“ la rotiţele din ceasoric-tărtăcuţa cu visul cneazului „ultim“, cneaz ce:
Visează-ntruna să-l voteze morţii,
Dar vrea să-i guverneze pe cei vii !

Tot el, copoi cum n-a ştiut Bruxelles-ul,
Mai are-un crez, pe care-l va urma:
Ca Hitler, să-şi arunce-n iad castelul,
Nevinovat fiind, Micimea Sa !
„Libere-ntru admirarea“ Distinsului Receptor de Poezie rămân şi rima savantă – dintre substantivul propriu, Bruxelles, desemnând „capitala deciziilor“ din Uniunea Europeană, şi spiritul cel mai înalt-ţarist al epigramei.

În marginea de sud a „radiografiei“ noastre la volumul Sfeşnic în rugăciune, Traian Vasilcău – în calitatea-i de „epopt“ al Poeziei – se relevă între cei mai străluciţi lirici ai Valahimii răsăritene – desigur, prin opera-i poetică de până azi, impresionantă cantitativ şi calitativ –, având – dintre toţi contemporanii, mai mult ca sigur –, şi cel mai frumos crez artistic de undă goghist-mesianic-paradoxistă (supra / infra), pe care, „din drag de simetrie şi de calotă sferică“ şi cu credinţa că nu trebuie obosit Distinsul Receptor în căutarea-i cu privirea-n zarişte, îl facem a se iţi iar:
«Eu nu inventez nimic. Eu doar regândesc universul. Cetăţean de Onoare al Rănii… rămân. Eu nu editez cărţi. Eu îmi zidesc sufletul în mai multe volume. Eu sunt o unitate teritorial-administrativă, un stat în stat. Toţi îl cunosc, dar nimeni nu vrea să-l mai şi recunoască drept stat.» (Traian Vasilcău: Succintă autocaracterizare).
Drept pentru care, atât dinspre „focarul de dreapta“, sau „vestic“, al elipsei nemuririi de Cogaion, cât şi dinspre Piramida Extraplată de Tibissiara > Timişoara-Dacia, adaug, cu căldura de vară a lui nouă măsălar-2014: Să regândească inconfundabile universuri şi-aşa – cum zice-n crezu-i mesianic-paradoxist al zidirii sinelui / însinelui, ori al pentrusinei – să-i ajute Dumnezeu…!

www.omniscop.ro

Related Posts

Tags

Share This

Leave a Comment

*