Ochiul deschis. Sub flamura LAMUREI

09.04.13 by

Cele două zile şi o noapte aproape albă, petrecute la Festivalul Internaţional de Poezie de la Ploieşti, mi-au oferit bucuria de a-mi reîntâlni prieteni de viţă veche, mai toţi dintre ei fiind ataşaţi trup şi suflet de Maramureş. Doi ziarişti de mare har, Dan Lupescu şi Romulus Turbatu, mi-au oferit la dezbaterea despre revistele literare una dintre cele mai frumoase şi dense publicaţii din ţară: LAMURA. Dan Lupescu este director fondator, care a pus sub titlu înscrisul: Revistă europeană de cultură şi educaţie, editată la Craiova, România. Şi se ţine de cuvânt. Din prima pagină suntem conectaţi la marile teme. Se discută pe spaţii largi, de specialişti cu recunoaştere europeană, despre patrimoniul universal al marilor valori. Celebrul Paul Morand, mare prieten al românilor, scria prin 1926: „Dacă lumea din 2000 va fi aşa cum ne-o închipuim noi în momentele de optimism va trebui ca operele lui Brâncuşi să se găsească în pieţele publice”. Universitarul craiovean Ovidiu Ghidirmic (actualul director al revistei) ne dă curaj să gândim fără complexe: „Pe Mihai Eminescu trebuie să-l încadrăm în romantismul european şi să-l comparăm cu toţi marii romantici europeni: Byron, Shelley, cu Holderlin şi Novalis, cu Leopardi şi Victor Hugo, cu Puskin şi Lermontov. Eminescu este în primul rând un fenomen de cultură. El a avut o cultură filozofică vastă şi profundă, aşa cum puţini scriitori ai lumii au avut vreodată.” Este cinstit regizorul Geo Saizescu la 80 de ani. Citesc ultimul interviu cu Romulus Vulpescu. Apoi un vast studiu despre Neagoe Basarab, un anteu al panromânismului şi ortodoxiei la 1512. Da, într-o pagină, l-am văzut pentru prima dată pe confratele nostru Dan Lutic fără zâmbet. Apoi despre Eminescu şi Liviu Rebreanu, despre biografia înlăcrimată a lui Mircea Vulcănescu. Un pertinent eseu scrie Dan Lupescu despre icoana katharsis, dealtfel despre timpul sacru din icoane. Ceea ce m-a îndemnat să scriu mai apăsat aceste rânduri este reproducerea unor hărţi ale neamului românesc pe hârtie velină, din celebrul atlas geografic, publicat în 1920. De la Dacia lui Decebal, la descălecatul lui Bogdan Vodă în Moldova, când Maramureşul a fost un teritoriu iradiant, plasându-se definitiv în istorie. Suita hărţilor se încheie cu cea a Ţărilor Române, din 7 mai 1918. Un studiu profund aparţine prof. dr. Maria Luminiţa Rolle, de la Universitatea din Edinburgh despre „Cine scrie istoria românilor”. Autoarea se întreabă: De ce nouă milenii atestate arheologic, de civilizaţie neîntreruptă pe teritoriul României, sunt ignorate nu numai în Europa de Vest, dar şi în România? Cu ce se ocupă istoricii români şi reprezentanţii României peste hotare? Cine promovează cultura milenară a României? Întrebări arzătoare, din păcate strivite de ruinele vremii. Dar şi de indiferenţa timpului nostru. Sub flamura LAMUREI, am închis televizorul, de aceea nu ştiu ce scandal s-a mai iscat în trecătoarea şuetă politică românească. Dar am mai aflat despre românii din Timoc, despre Giureşti, iluştri istorici ai românilor. Revista este un document extrem de necesar pentru cei care doresc să cunoască istoria noastră. În paginile ei, Maramureşul este prezent ca un reper de cultură şi civilizaţie românească.

Gheorghe PÂRJA

Related Posts

Tags

Share This

Leave a Comment

*