O remarcabilă exegeză teologică

07.05.19 by

O remarcabilă exegeză teologică

Scythia Minor (Dobrogea de azi) a oferit un mare interes ecumenic european, fiind un spaţiu de interferenţă religioasă, creştinii de aici întărindu-se organizatoric, paradoxal în confruntarea cu măsurile anticreştine, drastice ale lui Diocleţian şi Liciniu. Creştinii daco-romani de aici au organizat prima mitropolie a Bisericii Ortodoxe Române în jurul anului 500, din rândul lor s-au ridicat personalităţi patristice de anvergură europenaă. Epoca a fost studiată de teologii I. G. Coman (Scriitori bisericeşti din epoca străromană, 1979), Nestor Vornicescu, Scrieri patristice în B.O.R. până în sec. XVII. Izvoare, traduceri, circulaţie, 1983, teza de doctorat susţinută la I.G. Coman), Gh. Drăgulin (Cuviosul Dionisie Smeritul sau Exiguul, 1987), D. Stăniloae (Scrieri ale călugărilor sciţi daco-romani din sec. al VI-lea, 2006), Irineu Popa (Iisus Hristos este Acelaşi, ieri şi azi şi în veac, 2010, cap. Hristologia Calcedomului după Sinodul de la Calcedon), Mihai Diaconescu (Istoria literaturii daco-romane, 2013) ezc.

În continuarea acestor iluştri teologi români, tânărul preot profesor universitar craiovean dr. Ioniţă Apostolache tipăreşte în Editura Mitropoliei Olteniei, în 2018, în ediţie bilingvă (română şi engleză) o incitantă şi necesară lucrare, Teologi daco-romani de seamă în Cetatea Eternă. Lucrarea mărturisitoare a Sfinţilor Ioan Cassian, Dionisie Exiguul şi Ioan Maxenţiu. Tipărită cu binecuvântarea I.P.S. dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, care-i şi prefaţează cartea cu studiul Contribuţia hristologică a monarhilor sciţi după Sinodul de la Calcedon, recenta carte este tipărită după alte două lucrări, de asemenea fundamentale, ale pr. dr. Ioniţă Apostolache: Hristologie şi mistică în teologia siriacă şi Apologetica ortodoxă – mărturisire şi apostolat, ambele apărute în Editura Mitropoliei Olteniei, în 2014, respectiv 2017.

Spre deosebire de abordarea de către Nestor Vornicescu a tuturor scrierilor patristice de la Dunărea de Jos în vremea Sfinţilor Părinţi: episcopii Tomisului, Teotim I, Ioan, Teotim II, Valentin , Sfântul Ioan Cassian, Dionisie Exiguul, Laurenţiu de Novae şi Sfântul Niceta de Remesiana, părinte dr. Ioniţă Apostolache se ocupă doar de teologii care au legătură cu Cetatea Eternă şi care au lăsat, cum scrie Ioan G. Coman, „pagini originale de teologie sau traduceri din opere teologice din limba greacă sau limba latină”, scrise în mare parte „în afara Scythiei Minor, dar totdeauna între graniţele Imperiului Roman sau Bizantin”, aceştia fiind călugări: Sf. Ioan Cassian, Dionisie Exiguul (cel Mic, Smeritul) şi Ioan Maxenţiu. Autorul cărţii, Ioniţă Apostolache, evocă, în spiritul lui I.G. Coman, „specificul ecumenicităţii” în scrierile acestora, specific datorat întrepătrunderii spirituale între Răsărit şi Apus, precum şi problematica theopasită exprimată de călugării scythi prin formula „Unul din Treime a pătimit cu trupul pe cruce”.

Primul teolog daco-roman analizat de pr. dr. Ioniţă Apostolache este Sfântul Iustin Martirul şi Filosoful (c. 100- c. 165), „cel mai de seamă dintre apologeţii creştini de limbă greacă din secolul II”. Născut din părinţi păgâni, a fost fascinat iniţial de filosofie (stoică, pitagoreică), în care nu a găsit răspunsul căutat. Întâlnirea cu un bătrân înţelept i-a îndreptat atenţia spre Sf. Scriptură, „singura filosofie sigură şi aducătoare de folos” şi astfel devine apeloget al Bisericii creştine, misionar şi catehet, întemeietor de şcoală de teologie la Roma. Suferă moarte martirică prin decapitare. El a consacrat stilul apologetic, prin cele două Apologii şi prin Dialogul cu iudeul Tryfan. Prin lucrările sale mărturisitoare, Sf. Justin afirmă că Adevărul este Hristos şi prin el descoperă „arta de a trăi virtuos”, în creştinism aflându-se „adevărata, singura şi cea mai de folos filosofie”, iar „dumnezeiasca lucrare a creaţiei şi mântuirii s-a împlinit prin Iisus Hristos, Logosul, Cuvântul veşnic, Înţelepciunea veşnică şi creatoare”. În Martirologiu, Sf. Iustin răspunde acuzaţiilor prefectului Romei, Rusticus, cu demnitate, întărind adevărata învăţătură şi dogma creştină, definind-o explicit: „Cea după care îl preamărim pe Dumnezeuul creştinilor, pe care-l scoatem dintru început a fi făcătorul şi ziditorul întregii creaţii, văzut şi nevăzut, şi Domnul Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, care a fost vestit mai înainte de profeţi că va veni şi se va întrupa, vestitorul mântuirii şi învăţătorul faptelor bune”.

Sf. Iustin este readus în actualitate de pr. dr. Ioniţă Apostolache nu numai prin gândirea sa doctrinară, dar şi prin rolul şi efectul şcolii teologice înfiinţate de el la Roma, unde „a zidit o adevărată instituţie de doctrină creştină”, deschisă tuturor spre dialogul privind relaţia dintre cultura greacă şi creştinism, aşezând creştinismul antic pe o treaptă supremă, iar apologetica greacă influenţând profund pe cea latină.

Monahul teolog Sfântul Ioan Cassian (c. 350-435) reprezintă, în opinia autorului, „imaginea etalon a unei complexe experienţe de viaţă şi spiritualitate ascetico-mistică”. „De neam scit”, a slujit la Constantinopol ca diacon al Sfântului Ioan Gură de Aur, apoi ca preot în Marsilia, unde a întemeiat două mânăstiri, pentru femei şi pentru bărbaţi. Şi-a îmbogăţit experienţa duhovnicească cu monahismul oriental, de la Betleem. Lucrarea sa, Despre aşezămintele mânăstireşti, din anul 420, a stat la baza organizării, în epoca patristică a monahismului apusean, aşa cum în Răsărit acelaşi rol l-a îndeplinit Regulile Sf. Vasile cel Mare. El face o analiză profundă asupra unor idei vehiculate în societate: „cele opt gânduri rele”, „duhul mândriei şi al poftei”, „patima întristării”, „slava deşartă”, „duhul trândăviei”. Se implică activ în combaterea ereziei lui Nestorie în lucrarea Despre Întruparea Domnului, contra lui Nestorie, şapte cărţi, „o apologie completă a învăţăturii ortodoxe de credinţă”, cum conchide Ioniţă Apostolache. Spre a întări această mărturisire de credinţă de sorginte apuseană, Ioan Cassian completează lucrarea cu un adaos, Contra lui Nestorie, ambele lucrări constituind „apogeul teologiei cassiene”. Călugărul din Scythia Minor, activând o perioadă şi la Roma , este unanim recunoscut ca o personalitate marcantă ale primelor veacuri creştine.

Alt scyth erudit, legat şi de Cetatea Eternă, este Sfântul Dionisie Exiguul (c. 470 – c.540), care şi-a început educaţia într-una din mânăstirile aflate în Pontul Euxin. A trecut pe la Constantinopol şi ajunge la Roma în jurul anului 500, unde a slujit la zece papi. Unul din exegeţii săi, Nestor Vornicescu, îl considera „un foarte bun cunoscător al Sfintei Scripturi, neîntrecut în mânuirea limbilor greacă şi latină, traducând fluent din una în cealaltă, era înţelept şi simplu în atitudinile sale, erudit şi smerit, cu vorbă puţină, feciorelnic şi blând, înfrânt la toate”. Era de neam scit, dar avea maniere „întru totul romane”. Are o operă impresionantă, traduceri aşijderea, mai ales în domeniul dreptului canonic. Este socotit ca întemeietor al calendaristicii creştine, numărătoarea anilor făcând-o nu de la Diocleţian, precum precursorii săi, ci de la Naşterea lui Iisus, ajutat fiind şi de cunoştinţele astronomice ale reformei lui Deceneu. A încreştinat calendaristica, aşezând în centrul lumii Persoana lui Iisus.

Ultimele trei capitole ale cărţii lui Ioniţă Apostolache, Teologi daco-romani de seamă în Cetatea Eternă, sunt de sinteză. Un capitol tratează hristologia călugărilor scythi şi lucrarea lor mărturisitoare în Cetatea Eternă, subîmpărţit în: premisele hristologiei theopasite împăratul Justinian şi hristologia călugărilor scythi, lucrarea mărturisitoare a călugărilor scythi în Cetatea Eternă, theopatiei sismul – o „hristologie apologetică”. Lucrarea acestor trei mari teologi, cu un pronunţat specific al spiritualităţii daco-romane întregeşte şi împlineşte „o pregătire hristologică de aproape un secol în Apus, ajutând pe episcopii Romei să aleagă calea cea dreaptă în lupta cu ereziile din acele timpurii”.

Ultimele capitole aşează Hristologia theopasită în contextul disputelor pro şi anti-calcedoniene, iar spiritualitatea daco-română este prezentată ca argument pentru teologia, filosofia şi cultura românească, „dimensiunea românească a existenţei” fiind exemplificată prin ideile filosofice ale lui Nae Ionescu, Nichifor Crainic, Mircea Vulcănescu, Emil Cioran, Petre Ţuţea sau ale teologilor I. Gh. Savin, Gh. Drăgulin, D. Stăniloae, I.G. Coman şi Nestor Vornicescu („Întreaga elită culturală românească afirmă cu tărie fundamentul creştin al existenţei româneşti”, consideră, cu argumente Ioniţă Apostolache). Concluzia generală a autorului, după studierea operei celor trei teologi, influenţa lor în actualitatea vremii, dar mai ales în posteritate, este că „simbioza daco-romană a imprimat un puternic specific de mărturisire şi trăire autentic creştină în spiritualitatea şi teologia românească”, care a avut o influenţă fastă în epoca începuturilor creştine din Europa.

Aceeaşi concluzie asupra acestei cărţi formulează şi prof. univ. dr. Magda Jianu: „tânărul autor demonstrează că viaţa creştină emanată din Dacia romanizată a fost extrem de efervescentă, că s-a întemeiat pe valorile de credinţă ale lui Iisus, modelate efecient pe o fibră daco-romană care a avut un exerciţiu îndelungat în promovarea moralei religioase.

Preotul Ioniţă Apostolache (doctorandul I.P.S. dr. Irineu Popa), modest prin fire, dar harnic şi profund în studierea religiei adaugă încă o treaptă pe scara devenirii sale teologice, o confirmare binevenită.

Related Posts

Tags

Share This

Leave a Comment

*