O piesă cu aparent happy end

13.12.11 by

O piesă cu aparent happy end

Pe scena Teatrului Naţional „Marin Sorescu” din Craiova, unde s-a iniţiat şi s-a dezvoltat cel mai important Festival Internaţional Shakespeare, aşa cum se vehiculează o opinie în ţară şi în lume, iată că o nouă premieră  introduce în programul din acest an o altă piesă shakespeariană. Este vorba despre comedia Totu-i  bine când se sfârşeşte cu bine, în traducerea specială pentru acest eveniment a Ioanei Ieronim.

Cel mai mare scriitor al lumii din toate timpurile, cum e considerat William Shakespeare,  ocupă se pare cvasi integral teatrele lumii. Nu exagerarăm dacă spunem că cele mai reuşite spectacole teatrale româneşti au fost realizate pe un text dramatic shakespearian.

Comedia , ca să păstrăm titulatura din traducerea anunţată, a fost scrisă se pare în intervalul 1601-1608 şi a fost publicată pentru prima dată în 1623. Face parte dintre cele 17 comedii,  din totalul de 37-38 de piese de teatru scrise de marele Will.

Percepută iniţial ca o comedie sui-generis, i s-au conferit ulterior şi accente tragice. J.C.Price o defineşte „comedie nefericită” în prima carte care a fost dedicată acestei piese, The Unfortunate Comedy , din 1968. În periplul istoric al numeroaselor puneri în scenă, textul a suferit reduceri, modificări, deplasări de accent pe un personaj sau altul. Abia pe la jumătatea secolului XX s-a revenit la textul integral al piesei şi mai precis odată cu producţia lui John Houseman Stratford de la Connecticut, din 1959. Tot de pe acum se cunoaşte şi seria succeselor ei scenice.

Se poate spune că această piesă shakespeariană este în acord cu opiniile lui Eugen Ionescu cel căruia i se părea comicul mai desperant  decât tragicul, fiind intuiţia   absurdului. „Spun desperant, dar, în realitate, el este dincoace sau dincolo de disperare sau de speranţă”. (Eugen Ionescu – Note şi contra-note.)

În realizarea premierei de la Craiova, s-a apelat pentru  mise en scène la un regizor din patria de origine a piesei. Este vorba de cunoscutul regizor Tim Carroll, fost şi Associate Director at Shakespeare’s Globe, London (1999-2005) şi în continuare director asociat al  Royal Shakespeare Company. Este a doua piesă pe care o regizează la Craiova, după Odyseia , din 2009. Nu e puţin lucru pentru un teatru provincial românesc să lucreze cu un regizor englez de talia lui Tim Carroll.

Succesul lui de aici, cu piesa Totu-i bine când se sfârşeşte cu bine, a fost garantat şi de o trupă de înaltă clasă artistică, aşa cum e trupa Teatrului Naţional „Marin Sorescu” din Craiova, cu deosebite succese şi premii, atât în ţară cât şi în străinătate. Selecţia actorilor îi aparţine, credem.

Limitele disputate ale piesei sunt preluate, se spune, de la povestirea inspiratoare din Decameronul lui Boccacio, privind mai ales intriga piesei şi rezolvarea favorabilă în mod facil a unei căsătorii impuse. Acţiunea se petrece în Franţa şi în Toscana. Este vorba despre decizia Elenei, tânără de bună condiţie, dar orfană şi fată în casa Contesei de Rousillon, care se îndrăgosteşte de fiul acesteia, lordul Bertram. Fiind însă respinsă, Elena, printr-o stratagemă reuşeşte să-l recucerească după ce fuseseră căsătoriţi fără voia lui de către Regele Franţei, ca drept răsplată pentru leacurile vindecătoare ale ei, moştenite de la tatăl său. Bertram nesocoteşte voinţa Regelui şi fuge la Toscana înrolându-se în războiul florentin, înainte de a se consuma căsătoria.

Planul Elenei este antamat împreună cu Văduva, hangiţă,  şi cu fiica acesteia Diana, o fată frumoasă, de care este atras Bertram. Pentru o bună răsplată, cele două se învoiesc ca Diana să-i accepte avansurile şi să promită că se duce în camera lui la douăsprezece noaptea. În locul ei însă va intra prin „efracţie” în patul lui Bertram însăşi soţia refuzată a acestuia. Bineînţeles că, pentru ca totul să se termine cu bine, Elena se va înfăţişa Regelui şi Contesei cu semne vizibile că  poartă în pântece fiul răzvrătitului, chemat la ordine.

Această poveste este bine montată pe scena craioveană de către Tim Carroll avându-l în rolul Regelui pe actorul cu experienţă, Eugen Titu, iar în rolul Contesei pe nu mai puţin experimentata actriţă, Geni Macsim. Cei doi principali protagonişti se dăruiesc rolurilor cu pricepere şi devotament reuşind să convingă. Ceea ce ar fi îmbunătăţit şi mai mult prestaţia lor ar fi fost poate o mai evidentă distincţie nobiliară, potrivită rangului purtat. Poate şi costumaţia, ca şi decorul, simplificate excesiv, credem, le-au fost potrivnice. Tânăra actriţă, Romaniţa Ionescu, a construit o Elenă reuşită, prin sensibilitatea vocii şi a gesticii sale. In pofida unei aparente absenţe a fermităţii atidunale, a reuşit să-şi desăvârşească planul, fără s-o jeneze sensul peiorativ al acelui cunoscut dicton machiavelic: „scopul scuză mijloacele”, care se dovedeşte a nu fi malefic în toate timpurile şi în toate societăţile.  Şi în toate situaţiile, bineînţeles.

Contele Bertram  a fost interpretat bine de tânărul actor George Albert Costea. Deşi cu o statură nu prea impunătoare,  acest inconvenient natural a fost suplinit până la a-l estompa complet prin vocea sa puternică şi clară, armonioasă, aşa cum a dovedit-o şi ca solist în corurile actorilor din pauzele de schimbare a scenelor. (Deranjant scrâşnetul prea des al mişcării la vedere a modulelor decorului simbolic.)

Un alt pion de bază în economia piesei este căpitanul Parolles, din suita contelui, interpretat inteligent şi  subtil de Adrian Andone. Acesta se pliază perfect pe profilul personajului fanfaron, perfid şi trădător. Cei din suita contelui, ca să-l dovedească, îl busculează şi îl leagă la ochi dându-se drept inamici. Fără niciun scrupul, Parolles (omul vorbelor) îşi trădează armata şi stăpânul, cu nonşalanţă. Constatin Cicort îl va interpreta pe bătrânul lord Lafeu cu degajare şi umor. S-au încadrat bine în angrenajul piesei şi ceilalţi lorzi din suita contelui Bertram: cei doi fraţi Dumaine  (Cătălin Băicuş şi Vlad Drăgulescu), Steward  (Ştefan Cepoi). Un rol bun a reuşit Dragoş Măceşanu în Bufonul. Putea fi totuşi mai puţin sobru. Anca Dinu a interpretat corect rolul Văduvei, secondată bine de fiica ei, Diana (Iulia Colan), suavă şi atrăgătoare. In acţiunea lui de esenţializare a spectacolului, regizorul a eliminat şi câteva personaje din piesa shakespeariană.

Tim Carroll a fost ajutat, desigur, în realizarea spectacolului, de întreg staful administrativ şi tehnic, din care vom desprinde actanţii principali şi direcţi: Vlad Drăgulescu, asistent regie; Puiu Antemir, decoruri; Lia Dograu, costume; Iosif Herţea, muzica; George Dulămea, regia tehnică; Bogdana Dumitru, sufleor; Dodu Ispas, lumini; Valentin Pîrlogea, sonorizare şi ceilalţi. Asamblarea şi armonizarea perfectă a întregului depinde neapărat şi de funcţionarea perfectă a tuturor rotiţelor angrenajului.

Într-un cuvânt concluziv, piesa Totu-i bine când se sfârşeşte cu bine a lui William Shakespeare şi a lui Tim Carroll, de la Craiova, a cucerit se pare publicul care a aplaudat prelung nu numai din inerţie şi din complezenţă. O notă bună  pentru realizatorii caietului program care conţine şi textul integral al piesei, după cum ne-au obişnuit deja.

 

 

 

 

 

 

 

 

Related Posts

Tags

Share This

Leave a Comment

*