O monografie hagiografică de excepţie

03.04.19 by

A surprins oare alegerea românului Petru Movilă ca mitropolit al vestitei şi influentei stavropighii ortodoxe Lavra Pecerska din Kiev, se întreabă şi întreabă (în acelaşi timp) Dan Horia Mazilu în masivul volum Recitind literatura română veche, Partea I:Privire generală (Editura Universităţii Bucureşti, 1994, p. 254)? Unei asemenea legitime întrebări răspunde, peste cinci ani, I.P.S. dr. Nestor Vornicescu în monografia hagiografică: Sfântul Ierarh Petru Movilă, Mitropolitul Kievului, al Galiţiei şi a toată Ucraina (Craiova, Mitropolia Olteniei, 1999). Tipărită în urma hotărârii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din 26 octombrie 1996, lucrarea regretatului mitropolit are un îndoit scop. Tratarea multilaterală, aproape exhaustivă, a personalităţii acestui „Sfânt al Bisericii ucrainiene [care] este, deopotrivă, sfânt al Bisericii noastre, în care a fost botezat, de care a fost necontenit legat, pe care a slujit-o prin multe şi generoase înfăptuiri”, cum scrie acad. Virgil Cândea în „cuvântul înainte” al lucrării de faţă; apoi, să nu uităm că înaltul mitropolit a condus Comisia sinodală de canonizare a sfinţilor români (fiind, totodată, şi preşedintele Comisiei Naţionale de Istorie ecleziastică), iar în această calitate a contribuit decisiv şi constructiv la trecerea în calendarele creştin-ortodoxe a sfinţilor: Ştefan cel Mare, Daniil Sihastrul, cuviosul Gherman din Dacia Pontica, Ghelasie de la Râmeţ, Leonte de la Rădăuţi, Ioan de la Prislop, Constantin Brâncoveanu cu cei patru fii ai săi (Constantin, Ştefan, Radu, Matei) şi sfetnicul Ianache, Antim Ivireanul, Iosif Mărturistorul din Maramureş, preoţii Ioan din Galeş şi Moise Măcinic din Sibiel, Antonie de la Iezerul-Vâlcea, Iosif cel Milostiv, mitropolitul Moldovei, Ioan Iacob de la Neamţu (Hozevitul), proclamarea Duminicii Sfinţilor români (duminica a II-a după Rusalii) (Nestor, Sfântul Voievod Ştefan cel Mare, Craiova, Editura Mitropoliei Olteniei, 1992, p. 36).

Ultimul canonizat este marele ierarh cărturar Petru Movilă, pentru canonizarea căruia istoricului-hagiograf Nestor Vornicescu i-au trebuit îndoite eforturi ştiinţifice şi canonice.

Bazată pe o vastă şi bogată informaţie documentară ce au necesitat cercetări minuţioase desfăşurate stăruitor pe parcursul mai multor ani, Sfântul Ierarh Petru Movilă este nu numai prima lucrare ştiinţifică despre mitropolitul kievean ca om, duhovnic şi mare ierarh al Bisericii Ortodoxe de Răsărit, dar şi cea mai completă monografie, care redimensionează personalitatea complexă a marelui ierarh-cărturar. Cele 12 capitole ale cărţii analizează critic, pe baza unei documentaţii impresionante şi pe interpretarea riguroasă a unor texte din epocă: locul şi anul naşterii, părinţii şi genealogia familiei, numele primit la botez, copilăria, studiile, ucenicia militară în oastea polonă (participant la două lupte împotriva turcilor), moştenirea eclesiastică, cărturărească şi nobiliară a familiei, tunderea în monahism (1627) ca stareţ al Lavrei Pecerska din Kiev, urcarea treptelor eclesiastice ca arhiepiscop şi mitropolit al Kievului, al Galiţiei şi a toată Rusia, fiind, totodată, şi exarh al Sfântului Tron al Constantinopolului (1633-1646), trecerea din această lume, veneraţia contemporanilor şi a posterităţii, ca temeiuri canonice de sanctificare.

Contribuţiile autorului cărţii la biografia lui Petru Movilă sunt esenţiale; astfel, locul naşterii este Suceava, vechea capitală a Moldovei, unde tatăl său, marele dregător Simion Movilă, îşi avea casele, iar anul naşterii este fixat la 1596, prin coraborarea a trei surse: letopiseţul cronicarului polonez Ioachim Ierlici, panegiricul-necrolog rostit de monahul Iosif Kalimon la catafalcul mitropolitului Petru Movilă şi inscripţia de pe piatra de mormânt a fratelui său mai mare, Mihail Movilă, de la Mănăstirea Dealu.

Respingând afirmaţiile celor care susţineau sorgintea ardeleană sau poloneză a mamei lui Petru Movilă, I.P.S. Nestor Vornicescu susţine, cu argumente irefutabile, descendenţa mitropolitului kievean din două vechi familii boiereşti din Moldova: Movileştii şi Hârăştii, mama sa fiind de neam român şi de credinţă ortodoxă. Tatăl său, Simion Movilă, a parcurs dregătoriile de aprod, paharnic, hatman, pârcălab până la ocuparea scaunului domnesc al Ţării Româneşti după Mihai Viteazul.

Numele de botez, Petru, nu este preluat după numele fostului arhiepiscop al Kievului şi apoi al Moscovei. Petru Movilă a primit numele de botez al străbunicului său, voievodul Petru Rareş, nume păstrat şi după tunderea în monahism.

Alte date biografice pe care I.P.S. Nestor Vornicescu le consemnează ca fiind semnificative pentru întregirea personalităţii viitorului mitropolit: fuga sa în Polonia în timpul domniei în Moldova a lui Mihai Viteazul, debutul studiilor sale în casa părintească, cu profesori trimişi de Frăţia Ortodoxă din Liov, copilăria şi adolescenţa petrecută în vârtejul unor evenimente istorice şi politice în care a fost implicată familia sa, obligându-l pe tânărul Petru să părăsească iarăşi Moldova şi să se refugieze în Muntenia (1607), apoi în Ardeal şi în Polonia, unde urmează vestita şcoală a Frăţiei Ortodoxe din Liov, aici însuşindu-şi limbile slavonă, latină, greacă, polonă, ruteană, dar şi gramatica, poetica, retorica, teologia şi omiletica. Tot în Polonia, şi-a perfecţionat, conform uzanţelor epocii şi a descendenţilor nobiliari, meşteşugul armelor şi purtarea cavalerească. Pe baza unor surse documentare inedite, Nestor Vornicescu susţine că Petru Movilă a obţinut cetăţenia polonă în 1617, dându-i-se, după moartea tatălui său, un protector întâi în persoana marelui hatman Stanislas Zolkievski, apoi a hatmanului Hotkievici, noul comandat al oştilor polone. De bună seamă că tânărul Petru Movilă s-a remarcat şi în această inedită postură de vreme ce regele polon Sigismund III îl recomandă marelui vizir ca domn al Moldovei.

Dar, vocaţia lui Petru Movilă era alta. În 1622 părăseşte armata polonă, vizitează mănăstirea Pecersca, se mută pe o moşie în apropierea Kievului şi se decide a păşi pe calea vieţii monahale, mitropolitul de atunci al Kievului devenindu-i îndrumător spiritual. Vocaţia sa monahală se concretiza prin cinstirea sfinţilor, păzirea cu stricteţe a obiceiurilor creştineşti, atracţia pentru oamenii bisericii etc., aşa cum însuşi mărturiseşte, în testamentul său din 1646: „Eu, tot ce am avut şi chiar pe mine m-am sacrificat pentru lauda şi slujirea lui Dumnezeu”. Părăsirea vieţii laice şi intrarea în viaţa monahală se petrece în 1627, ocupând, în acelaşi an, şi scaunul de egumen al Lavrei Pecersca, fiind confirmat de regele Sigismund III şi recunoscut de către Patriarhia Ecumenică a Constantinopolului, patriarhul Chiril Lukaris acordându-i şi titlul de exarh.

Activitatea mitropolitană şi exarhială a lui Petru Movilă este analizată, pentru prima dată, cu argumente ştiinţifice de către Nestor Vornicescu, sesizând, în acealşi timp, duhovniceasca sa sfinţenie (Sub haina monahală, Petru Movilă purta cămaşa pocăinţei, ţesută din păr aspru, cu nasturi de metal şi cu „un brâu de fier cu dinţi ascuţiţi”; cu acest vestmânt al nevoinţelor ascetice se ruga şi făcea metănii).

Instalat canonic la 5 iulie 1633 în catedrala Sf. Sofia din Kiev, Petru Movilă conduce celebra mănăstire, într-o epocă în care Ortodoxia pe acele meleaguri era în suferinţă (Regatul polon, din care făcea parte Kievul,era catolic, ortodoxia devenind din confesiune tolerată într-una prigonită).

Cu har şi înţelepciune, în dorinţa de a restaura ortodoxia în Ucraina, Petru Movilă a ridicat, moraliceşte şi material clerul ortodox (punând, în acest scop, întreaga sa avere moştenită), a reformat sistemul de învăţământ mediu şi superior din Ucraina şi Rusia. În 1631, întemeiază un colegiu ortodox, cunoscut sub numele de Colegiu kievo-movilean, prima instituţie de învăţământ superior din Europa de est, având o programă nouă, în limba latină, în care se predau gramatica, retorica, dialectica, aritmetica, muzica, geometria, astronomia şi evident, teologia, un local propriu şi o bibliotecă, căreia Petru Movilă îi lasă, prin testament, averea sa.

Cu orice cărturar care se respectă, el înfiinţează o tipografie la Kiev, cu caractere latine şi polone, fiind unul dintre primii care impulsionează tipărirea de cărţi în limba rusă, vorbită atunci în Ucraina. Astfel, traduce din greceşte în ruseşte Omiliile Sfântului Ioan Hrisostom, Faptele Apostolilor, Învăţăturile Sfântului Dorothei, Slujebnicul sau Liturghierul, Psaltirea, retipăreşte Nomocanonul (la care adaugă o prefaţă cu sfaturi pentru preoţi), corectează Octoihul folosindu-se de un text primit de la patriarhul Chiril Lukaris şi de un altul, slav, de la Mănăstirea Neamţ), Triodul şi Triodul înflorat, Omiliile Sfântului Macarie Egipteanul, Evanghelia Învăţătoare sau Cazania, Lithos, Molitfelnic sau Trebnicul etc. De la înaltul mitropolit kievean ne-au rămas circa 20 de lucrări cu caracter bisericesc-teologic, polemic, educativ, filosofic şi moralizator, lucrările fiind puse în apărarea dreptei credinţe în faţa uniaţilor.

Cartea care l-a impus în toată creştinătatea este Mărturisirea de credinţă, întocmită pe baza Sfintei Scripturi, a canoanelor şi scrierilor Sfinţilor Părinţi. Cu bogate trimiteri bibliografice, Mărturisirea de credinţă este o carte polemică şi de apărare a lui Chiril Lukaris (acuzat de calvinism), dar şi o călăuză de învăţătură şi de morală creştină pentru ortodocşi, o carte de doctrină întru ferirea de catehismele altor confesiuni. Este o carte cu valoare teologică inestimabilă pentru întreaga Biserică Ortodoxă, prin expunerea lapidară a dogmelor ortodoxe, un îndreptar catehetic cu 261 de întrebări şi răspunsuri. Scrisă iniţial în limba ruteană şi intitulată Catehism, ea a fost discutată de Sinodul de la Kiev din 8 septembrie 1640 şi la Sinodul de la Iaşi din 15 septembrie-27 octombrie 1642 (în 20 de şedinţe), la care au participat elita clerială a epocii, inclusiv domnitorul Vasile Lupu, sinod moldav care a aprobat catehismul lui Petru Movilă, fiind ratificat, la 11 martie 1643, şi de Sinodul Patriarhiei Ecumenice de la Constantinopol, care-l şi recomandă credincioşilor printr-o Gramată Sinodo-Patriarhală. Mărturisirea de credinţă, opera lui Petru Movilă a apărut în 16 ediţii greceşti şi 19 ediţii româneşti (prima aparţinând logofătului Radu Greceanu).

Bun român, Petru Movilă nu şi-a uitat neamul, trimiţând spre Moldova şi Ţara Românească tiparniţe, meşteri tipografi, podoabe pentru cărţi şi chiar cărţi tipărite sub îngrijirea şi binecuvântarea sa. Îl sprijină pe domnitorul Vasile Lupu în întemeierea Colegiului de la Trei Ierarhi din Iaşi (prima şcoală de învăţământ superior din Moldova), prin trimiterea de profesori, mijloceşte şi oficiază cununia la Biserica Sfinţii Trei ierarhi, în 1645, lui Ianusz Radziwil, nobil lituanian, cu domniţa Maria, fiica lui Vasile Lupu.

Simţindu-şi apropierea sfârşitului, Petru Movilă îşi redactează testamentul, dând ultime instrucţiuni privind apărarea dreptei credinţe şi a înfăptuirilor sale la Kiev. Trece la Domnul în dimineaţa zilei de 22 decembrie 1646 (stil vechi), dar este înmormântat abia la 9 martie 1647, sicriul fiind depus în caedrala Sf. Sofia din Kiev, ca o chezăşie împotriva ocupării de către uniţi a catedralei.

Cu două addende (canonizarea lui Petru Movilă din decembrie 1996, pelerinajul la mormântul său, din decembrie 1996, unele materiale iconografice şi două Anexe (Rugăciunea către Sfântul Mitropolit Petru Movilă, cuvântarea I.P.S. Nestor la Kiev, 15 decembrie 1996), monografia hagiografică Sfântul Ierarh Petru Movilă constituie într-o preţioasă sursă de informaţie. Scrisă cu probitatea-i ştiinţifică recunoscută, lucrarea regretatului mitropolit Nestor Vornicescu (penultima sa lucrare antumă) se ridică la nivelul martirului cercetat şi hagiografiat, constituindu-se, totodată, şi temeiul privind canonizarea mitropolitului Petru Movilă la 16 decembrie 1996 de către Biserica Ortodoxă Ucrainiană şi înscrierea sa în calendar ca sfânt cu cinstire locală, dar şi sfânt al Bisericii noastre.

Basarabeanul” Nestor Vornicescu, care a slujit ca înalt ierarh pe plaiurile oltene, în Ţara Basarabilor, şi-a făcut pe deplin datoria creştinească şi cărturărească faţă de mitropolitul moldovean, care a prăpăvăduit dreapta credinţă pe meleaguri kievene, cu ecou în întreaga creştinătate,

Related Posts

Tags

Share This

Leave a Comment

*